Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6992/2012

HOTĂRÂRE
15.11.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6992/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2638/D din 16 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins acțiunea civilă înaintată de reclamanta F.D., împotriva pârâților F.M., F.D.M., B.S.A. și PRIMARUL COMUNEI CEHAL, privind anularea Dispoziției din 3 august 2009 emise de Primarul Comunei Cehal, precum și în ce privește capetele de cerere subsecvente. Prin Decizia civilă nr. 220/11-A din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței instanței de fond pe care a schimbat-o în tot, în sensul admiterii contestației formulată de reclamante și de intervenientele în interes propriu F.M., B.S.A.

și F.M.D. S-a dispus anularea parțială a Dispoziției din 3 august 2009 emisă de Primarul Comunei Cehal, s-a constatat că reclamanta și intervenienții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii și pentru imobilul teren înscris în CF. în suprafață de 1677 metri pătrați, în condițiile Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 Titlul VII art. 16 alin. (2), a fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție în acest sens. S-au menținut prevederile art. 1 din Dispoziția nr. 194/2009. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că, prin dispoziția din 3 august 2009 emisă de Primarul Comunei Cehal, se dispune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele construcții, respingându-se solicitarea petenților pentru imobilul teren înscris în CF. X top.

A și B, în suprafață de 1677 mp., întrucât pentru acest teren s-a acordat teren la schimb în temeiul Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 un teren acceptat la punerea în posesie și înstrăinat ulterior. Sarcina probei că s-ar fi dat la schimb un alt teren, în schimbul celui solicitat incumba intimatului, care nu a făcut dovada susținerilor sale, respectiv faptul că prin titlurile de proprietate emise pe seama părților din proces, a fost reconstituită întreaga suprafață deținută de antecesorii părților, inclusiv terenul aferent unei construcții demolate și pe care în prezent este construit C.C. Cehal.

Deși, s-a solicitat de către instanța de apel depunerea documentației întocmite în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000, intimatul nu a înțeles să o depună la dosar, Din coroborarea situației de carte funciară cu titlurile de proprietate emise și cu cererile formulate de petenți, a rezultat că reclamantei și fratelui său li s-au reconstituit 48 ha. teren agricol în extravilan și 10 ha. vegetație forestieră, în temeiul actelor normative mai sus-enunțate, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, iar suprafața solicitată excede suprafeței reconstituite. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul comunei Cehal.

Se invocă faptul că din documentele depuse la dosar rezultă că a fost retrocedată întreaga suprafață revendicată, dovedită cu extrasele CF, titlurile de proprietate nu au fost contestate, s-a acceptat în faza de punere în posesie terenul primit în schimb, astfel că nu mai sunt îndreptățiți petenții la alt teren. Deliberând cu prioritate asupra nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunțate în apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală, de către recurent, a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță, în fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurent constă, practic, într-o înșiruire de afirmații, care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Cererea de recurs care a învestit Înalta Curte cuprinde numai simple afirmații cu privire la faptul că a fost retrocedată întreaga suprafață revendicată, că titlurile de proprietate nu au fost contestate, că s-a acceptat în faza de punere în posesie terenul primit în schimb, astfel încât petenții nu mai sunt îndreptățiți la alt teren. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar pârâtul nu a formulat critici care să poată fi circumscrise acestui cadru legal și că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să constate nulitatea recursului declarat, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI CEHAL împotriva Deciziei civile nr. 220/11-A din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AA

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2662/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalului Bihor, reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. Oradea, a solicitat instanței să anuleze dispoziția nr. 3219 din 16 iunie 2008 și să
ÎCCJ 2012-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6560/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 38/C din 10 ianuarie 2007, Tribunalul Bihor, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanții S.A. și S.G., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pâ
ÎCCJ 2012-12-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7634/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1873/C din data de 21 octombrie 2011, pronunțată în Dosar nr. 534/111/2010, Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de către reclamanta M.E.-J., dom. în Bucur
ÎCCJ 2011-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2168/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Satu Mare, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1041/D din 19 octombrie 2007, a admis excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul Primarul municipiului Satu Mare și a fost re
ÎCCJ 2012-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4684/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 91 din 30 martie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis apelul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă