ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1957/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1957/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1977/247/2010 ia Judecătoria însurăței, județul Brăila, reclamanta SC O. SRL Brăila a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SRL Brăila pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare în ceea ce privește terenul în suprafață de 20.000 mp situat în extravilanul orașului însurăței, județul Brăila, tarlaua 18, parcele 6/2, cu nr. cadastral X, înscris în cartea funciară nr. X1. În motivare a arătat că între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3378 la B.N.S.C. R.R. prin care pârâta s-a obligat să încheie contractul în formă autentică până la data de 31 august 2010. Pârâta nu s-a prezentat să încheie contractul de vânzare-cumpărare la data stabilită.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și art. 5 alin. (2) Titlul X din Legea nr. 247/2005. Prin Sentința civilă nr. 286 din data de 17 noiembrie 2011, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând că ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, la data de 16 septembrie 2010 pârâta, a formulat cerere de intrare în procedura falimentului, iar prin Sentința comercială nr. 804 din 23 septembrie 2010 a Tribunalului Brăila s-a deschis procedura falimentului împotriva acesteia. Având în vedere caracterul colectiv și egalitar al procedurii, reglementat de dispozițiile art. 3 pct. 23 din Legea nr. 85/2006, s-a dat eficiență cu prioritate acestor prevederi legale, creanța reclamantei decurgând din plata prețului, putând fi valorificată numai în cadrul procedurii falimentului alături de ceilalți creditori în condițiile prevăzute de actului normativ amintit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, reclamanta SC O. SRL Brăila. La aceeași dată a formulat și cerere de repunere în termenul de apel. Prin Decizia civilă nr. 73 A din 19 septembrie 2012 Curtea de Apel Galați a respins cererea de repunere pe rol formulate de reclamantă și a respins ca tardiv, apelul declarat de aceasta. în motivare, curtea de apel a reținut că termenul de declarare a apelului, de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., calculat pe zile libere, s-a împlinit la data de 08 februarie 2012, or, calea de atac a fost declarată la data de 23 martie 2012, cu mult peste termenul defipt de lege. Învestită cu soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei curții de apel, la termenul din data de 10 aprilie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., a suspendat judecata căii de atac. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 10 aprilie 2013, stabilit pentru soluționarea cererii de recurs, dispunându-se suspendarea judecății cauzei. În raport de aceste considerente și având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății recursului și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta SC O. SRL Brăila împotriva Deciziei civile nr. 73 A din 19 septembrie 2012 pronunțata de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2014. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.