ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1486/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1486/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de țață, constată următoarele:

Prin cererea îregistrată sub nr.

4283/113/2011, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâta U.A.T.

Municipiul Brătla,prin primar, solicitând obligarea acesteia să-i lase în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Brăila, format din

teren în suprafață de 428 mp și construcții în suprafață de 328 mp -subsol,

parter și etaj, cu număr cadastral provizoriu. În situația în care imobilul

este înstrăinat către un terț de bună credință, reclamantul a solicitat

despăgubiri bănești, cu cheltuieli de judecată.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480-481 C. civ., art. 6 din

Legea nr. 21 3/1998, art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc.

civ.

În cauză au

formulat cerere de intervenție în interes propriu mtervenienții E.P. și R.D.,

care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

P.l., față de contractul de vânzare cumpărare autentificat din 8 martie 2010,

prin care acesta a vândut drepturile sale de unic moștenitor de pe urma

defunctei sale mame, W.L., decedată la data de 22 iunie 1982.

Au arătat

mtervenienții ca la data de 24 martie 2011, R.D. a vândut cota de xh din aceste

drepturi lui E.P., astfel că au calitatea de a revendica imobilul aflat în

litigiu sau de a solicita despăgubiri bănești.

În drept

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ., art. 2 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 10/2001, art. 49 alin. (1) și (2), art. 50, art. 52, art.

53 și art. 55 C. proc. civ.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 4284/113/2011 reclamantul Profeta îosif a chemat în

judecată pârâta U.A.T. Municipiul Brăila, prin primar, solicitând obligarea

acesteia să-i lase în deplină proprietate și liniștita posesie imobilul situat

în Brăila, format din teren în suprafață de 990 mp și construcțiile CI, C3, C4

și C6, iar în ipoteza în care imobilul este înstrăinat către un terț de bună

credință despăgubiri bănești, cu cheltuieli de judecată.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480-481 C. civ., art. 6 din

Legea nr. 213/1998, art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc.

civ.

Prin

întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepția inadmisibili lăți i acțiunii

în revendicare formulată în temeiul dispozițiilor de drept comun, situația de

fapt fiind reglementată în drept de o normă specială, cu aplicare prioritară,

respectiv Legea nr. 10/2001.

În cauză au

formulat cerere de intervenție în interes propriu E.P. și R.D. invocând

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, față de contractul

de vânzare cumpărare autentificat din 8 martie 2010, prin care acesta a vândut

drepturile sale de unic moștenitor pe care le are în succesiunea defunctei sale

mame, W.L., decedată la date de 22 iunie 1982. La data de 24 martie 2011

intervenientui R.D. a vândut cota de Vz din aceste drepturi intervenientui ui

E.P.

În baza

dispozițiilor art. 164 C. proc. civ. s-a dispus eonexarea celor două cereri

deduse judecății.

Prin sentința

civila nr. 375 din 28 martie 2012 Tribunalul Brăila a respins cererile conexe

formulate de reclamantul P.I., ca fiind formulate de o persoană lipsită de

calitate procesuală activă. A respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție

în interes propriu conexe, formulate de E.P. și R.D.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs mtervenienții în nume propriu E.P. și R.D.,

iar prin Decizia civilă nr. 619/R din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați,

a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță cu motivarea că cererea de intervenție în interes propriu a fost

formulată la data de 12 ianuarie 2012, dată la care intrase în vigoare N.C.C.

Instanța de

casare a constatat că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în

cercetarea fondului, respectiv a cererilor de intervenție în nume propriu, dând

greșită eficiență dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 71/2011.

În rejudecare,

cauza s-a înregistrat sub nr. 4283/113/2011*.

Prin sentința

civilă nr. 661 din 17 mai 2013, Tribunalul Brăila a respins cererile

reclamantului P.l., ca fiind formulate de o persoană lipsită de calitate

procesuală activă, A respins, ca nefondate, cererile de intervenție în interes

propriu conexe, formulate de E.P. și R.D.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de rejudecare a reținut că petitul cererilor conexe

de intervenție au ca obiect principal acțiunea în revendicare întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ. anterior, având în vedere că imobilul revendicat

a trecut. în posesia altor persoane anterior intrării In vigoare a N.C.C., iar

raportul juridic s-a născut anterior intrării în vigoare a acestui cod.

Atât acțiunea

principală cât și cererile conexe de intervenție în interes propriu nu se

soluționează pe baza Legii nr. 10/2001 deoarece nu a fost învestită instanța cu

o astfel de procedură,

În cadrul

procedurii de drept comun pe calea acțiunii în revendicare intervemenții nu se

pot prevala de dispoziții cuprinse în Legea nr. 10/2001, care este o procedură

specială.

Titlul de

proprietate invocat de către intervenienți nu atestă faptul că au dobândit

dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Brăila, format din teren în

suprafață de 428 mp și construcții în suprafață de 328 mp cu subsol, partere și

etaj și imobilul din Brăila.

Referitor la

condițiile acțiunii în revendicare instanța a constatat că imobilele în litigiu

aparțin unor persoane fizice și juridice în baza unor contracte de vânzare

cumpărare autentificate și care produc efecte juridice. Intervenienții au

formulat acțiunea în revendicare în contradictoriu cu pârâta U.A.T. a

municipiului Brăila, prin primar, care nu are posesia imobilelor. Chiar dacă

imobilele au trecut în proprietatea statului pe baza unor acte normative

considerate abuzive printr-o lege specială, intervenienții nu pot formula

acțiunea în revendicare împotriva statului ci împotriva actualilor posesori,

iar instanța nu este investită cu o astfel de acțiune.

Prin Decizia

nr. 69/A din data de 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția I civilă

,a respins, ca nefondat, apelul declarat de intervenienții în nume propriu E.P.

și R.D., împotriva hotărârii mai sus menționata.

Pentru a adopta

această soluție instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Așa cum rezultă

din petitul acțiunii reclamantului P.I., acesta privește o acțiune în

revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Brăila prin primar.

La 12 ianuarie

2012 au formulat cerere de intervenție în nume propriu intervenienții E.P. și

R.D. care au solicitat obligarea pârâtei U.A.T. a Municipiul Brăila prin primar

să lase în deplina proprietate și posesie imobilul situat în Brăila, compus din

teren în suprafață de 428 mp și o construcție în suprafață de 328 mp cu subsol,

parter și etaj și în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură,

pârâtul să fie obligat la despăgubiri.

Acțiunea în

revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului

neproprietar al imobilului revendicat.

În prezent

pârâta U.A.T. Municipiul Brăila nu este posesorul imobilului revendicat. Prin

vânzări succesive imobilii! se află în posesia unor persoane fizice și juridice

ce dețin titluri valabile.

Intervenienții

nu au solicitat anularea acestor titluri și ca atare nu se pot prevala de nicîo

dispoziție legală pentru a solicita nici preluarea acestor părți din imobil de

la persoanele respective și nici pretinse despăgubiri în baza unei legi

speciale.

Invocarea

dispozițiilor art. 563 din N.C.C. nu poate fi luata în considerare în contextul

formulării unei acțiuni împotriva unui pârât care nu are în posesie imobilul

revendicat.

Împotriva

acestei din urmă decizii au declarat recurs intervenienții E.P. și R.D.,

criticând-o pentru următoarele motive:

- Instanța a

tăcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale care reglementează vânzarea

unei moșteniri.

- în mod greșit

instanțele au concluzionat că acțiunea în revendicare este nefondată, deoarece

actualii posesori dețin, imobilele pe bază de titluri valabile, titluri ce nu

au fost atacate în instanță de mtervenienți, atâta vreme cât din înscrisurile

existente la dosar rezultă că doar părți din aceste imobile sunt în proprietatea

unor alte persoane. Sub acest aspect subliniază că instanța de ape! trebuia să

se pronunțe și în ceea ce privește critica referitoare la respingerea

administrării probei cu expertizele solicitate întrucât efectuarea expertizelor

ar fi arătat ce părți din imobilele revendicate se mai afla în proprietatea

Municipiului Brăila.

- Ambele cereri

de intervenție sunt întemeiate pe dispozițiile art. 563 din N.C.C. potrivit

cărora proprietarul unui bun are dreptul la despăgubiri dacă este cazul

Asupra criticilor

formulate, Înalta Curte constată următoarele: Intervenienții E.P. și R.D. au

învestit instanța cu o acțiune în revendicare formulată pe cale incidență, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege ce vizează regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, acțiunea principală având ca obiect revendicarea acelorași imobile de

către reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. municipiul Brăila prm

primar.

Acțiunea în

revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului

neproprietar al imobilului revendicat.

Din perspectiva

Convenției intervenienții nu au vocația obținerii măsurii restituirii

imobilelor în litigiu, date fiind cele statuate în jurisprudența C.E.D.O., cu

referire la Cauza Atanasiu și alții contra României din 12 octombrie 2010,

publicată în M. Of. Nr. 778 din 22 noiembrie 2010.

Astfel, în

analiza concursului dintre legea internă și Convenția europeană instanțele, în

raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, sunt ținute să constate în ce

măsură reclamantul se prevalează de un „bun" în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană.

Aprecierea

existenței unui „bun" în patrimoniul reclamanților implică recunoașterea

în conținutul noțiunii explicitate în jurisprudența C.E.D.O., inclusiv în cea

dezvoltată în cauzele împotriva României atât a unui „bun actual", cât și

a unei „speranțe legitime" de valorificare a dreptului de proprietate.

În cadrul unei

acțiuni în revendicare, ambele sintagme trebuie să se refere la însuși dreptul

ia restituirea bunului, dată fiind finalitatea unei asemenea acțiuni de

recunoaștere a posesiei, ca stare de fapt.

În cauza

Atanasiu și alții contra României se arată că un „bun actual" există în

patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a

pronunțat în prealabil o hotărâre judecătoreasca definitivă și executorie prin

care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus

expres în sensul restituirii bunului (parag. 140 și 143).

În caz contrar,

simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalitățiî titlului statului

constituit asupra imobilului în litigiu poate valora doar o recunoaștere a unui

drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative

și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații (parag.

141, 142 și 143).

Potrivit

principiilor ce se degajă din jurisprudența C.E.D.O., " bunul actual

presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive

prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate."

Or, în speță,

nu se poate considera că intervenienții ar deține un,sbun actual", câta

vreme în favoarea, autorului acestora nu s-a pronunțat o hotărâre

judecătorească definitivă șl executorie în sensul restituirii imobilului.

Prin urmare, în

raport de dispozițiile legale incidente în cauză și de probele administrate, se

constată că intervenienții în interes propriu E.P. și R.D. nu au făcut dovada

dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate.

În ceea ce

privește pretenția în despăgubiri, este de reținut că dispozițiile Legii nr. 10/2001

reglementează măsurile reparatorii prin echivalent, lege specială, ia îndemâna

fostului proprietar, cu respectarea condițiilor și cerințelor impuse de

aceasta.

În considerarea

acestor argumente, care susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte

urmează sa facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, și să

dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de intervenienții E.P. și R.D. împotriva Deciziei

nr. 69/A din data de 24 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 20 mai 2014.