ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1899/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1899/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 629/R din 12 iunie 2013

Tribunalul Harghita, secția civilă, a respins recursul formulat de reclamanții

S.E.P., P.E.L., S.E.M. și T.E.S. împotriva Sentinței civile nr. 261 din data de

21 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc, a obligat

recurenții la plata sumei de 2000,00 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

în favoarea intimatei T.A.M..

Instanța de fond a

reținut că reclamanții S.E.P., P.E.L., S.E.M. și T.E.S., în contradictoriu cu

pârâții D.M.A., C.T., T.A.M. și Consiliul Local Craiova au solicitat

restituirea imobilului situat în Craiova, str. A. nr. 12, anularea Dispoziției

nr. 4571/2001 a Consiliului Local Craiova și să se constate că testamentul din

anul 1946, lăsat de defuncta M.V., a fost revocat prin testamentul lăsat de

defunctă în anul 1958.

Ulterior, reclamanta

și-a completat acțiunea cu solicitarea de constatare a nulității și caducității

testamentelor lăsate de defuncta M.V. în anul 1946 și în anul 1958, a nulității

Certificatelor de calitate de moștenitor nr. 583/1995 și nr. 159/2001 emise în

temeiul acestor testamente și a faptului că este unica moștenitoare a acestei

defuncte, prin urmare, îndreptățită la restituirea imobilului situat în

Craiova, str. A., nr. 12, ce a aparținut defunctei.

După soluționarea

irevocabilă a dosarului nr. 3688/215/2008, reclamanții au solicitat continuarea

judecății, iar după repunerea pe rol, cauza a fost strămutată la Judecătoria

Miercurea Ciuc.

Printr-o precizare de

acțiune, formulată în prezenta cauză, reclamanții au solicitat, în plus față de

cererile formulate anterior suspendării, să se constate că testamentul lăsat de

defuncta M.V. în anul 1946 a fost revocat prin testamentul lăsat în anul 1958.

Pronunțându-se cu

prioritate asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de

interes a reclamanților, instanța de fond a reținut că, prin Sentința civilă

nr. 3.626 din 12 martie 2008 a Judecătoriei Craiova, s-a reținut că prin

testamentul din anul 1946 M.V. a lăsat întreaga sa avere mobilă și imobilă

nepotului său M.I.C., prin testamentul din anul 1958 a lăsat imobilul din str.

B.B. nr. 14 nepotului său T.C.u, iar prin H.C.M. Craiova nr. 116 din 9

februarie 1960, imobilul din str. B.B. nr. 14 a trecut în proprietatea

statului.

M.V. a decedat la 20

iunie 1960, având ca moștenitori testamentari pe M.I.C., potrivit Certificatului

de calitate de moștenitor nr. 583/1995 și pe T.C., potrivit certificatului de

calitate de moștenitor nr. 159/2001.

M.I.C. a decedat la

data de 13 august 1960, având ca moștenitori pe C.A., C.T. și T.A.M., iar T.C.

a decedat în anul 1969, având ca moștenitori pe C.A. și D.M.A. Instanța a

constatat că cele două testamente nu sunt nici caduce și nici nule, și a

respins cererea de constatare a nulității certificatelor de calitate de

moștenitor emise în baza acestora, cu motivarea că reclamanții nu au calitate

de moștenitori ai defunctei M.V.

Concluzionând, prima

instanță a reținut că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanții nu

sunt moștenitori ai defunctei M.V., nu au calitate procesuală activă să repună

în discuție devoluțiunea succesiunii defunctei prin intermediul cererii de

constatare a revocării testamentului din anul 1946 și, în consecință, nu au

interes să solicite anularea Dispoziției nr. 4571/2001 a Consiliului Local

Craiova, cererea de restituire a imobilului din str. A., nr. 12 nefiind decât

consecința anulării Dispoziției nr. 4571/2001.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs reclamanții S.E.P., P.E.L., S.E.M. și T.E.S.,

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și judecarea cauzei pe fond

în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În drept s-a invocat

încălcarea prevederilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. art. 105

alin. (2) raportat la art. 312 (5) C. proc. civ.

Recurenții susțin că

excepțiile s-au invocat și s-au judecat numai împotriva unor note de ședință

din 29 octombrie 2012 și care sunt semnate numai de către un reclamant (dintre

cei 4 reclamanți) anume numai de către reclamantul S.P. și nu în raport de

întreaga cauză.

Din acest motiv,

recurenții apreciază că rezultatul judecății este total eronat și nelegal, atât

pe fond cât și procedural și datorită absenței acestor probe.

Recurenții au mai

susținut că pârâții nici nu au calitate procesuală privind restituirea

imobilelor, deoarece pretinsul testament din anul 1946 este revocat pentru

bunurile imobile de către testamentul din anul 1958 deja găsit și el revocat de

către instanțe și, în altă ordine de idei, pârâții nu au cerut în termen legal

și niciodată timp de peste 10 ani succesiunea testamentară pe baza pretinsului

testament din anul 1946, dând astfel dovada că au știut că este fals, caduc,

revocat, fără nicio valoare juridică.

S-a mai criticat

stabilirea greșită și a cadrului procesual al acțiunii, având drept consecință

încălcarea principiului disponibilității și al dreptului la apărare și al

accesului la un proces echitabil garantat și de art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Recurenții au

considerat că instanța a acordat pârâților ceea ce aceștia nu au cerut.

Examinând sentința

recurată sub aspectul motivelor invocate, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 137

alin. (1) din C. proc. civ., instanța a soluționat cu precădere excepțiile

procesuale care fac de prisos analizarea fondului.

Sub aspectul

excepției lipsei calității procesuale active, instanța de fond a reținut corect

că, între condițiile esențiale necesare pentru punerea în mișcare și

exercitarea acțiunii civile se numără calitatea procesuală. Raportându-se la

reclamant, calitatea procesuală (activă) semnifică realizarea unei identități

între această parte din proces și titularul dreptului pretins, sub aspect

material.

Întrucât obiectul

cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulității absolute a

unui act juridic, edificator sub această privință este regimul juridic al

sancțiunii nulității absolute.

Referitor la excepția

lipsei interesului, condiție de exercitare a acțiunii civile constând în

folosul practic urmărit de către titularul acțiunii civile, instanța reține că

acesta trebuie să fie născut și actual, personal, direct și legitim.

Din acest punct de

vedere cercul persoanelor care pot cere constatarea nulității se restrânge în

raport cu condițiile evocate, necesar a fi întrunite sub aspectul folosului

practic urmărit.

Recurenții au criticat

hotărârea primei instanțe considerând că aceasta nu cuprinde motivele pe care

se sprijină și pe de altă parte cuprinde și motive contradictorii.

Tribunalul a reținut

că, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ, hotărârea instanței de fond

trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile

părților.

Acest text a

consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar

nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ, rolul textului fiind acela de a se asigura o bună

administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de

către instanțele superioare.

Contrar susținerilor

recurenților, hotărârea primei instanțe corespunde cerințelor prevederilor

legale menționate mai sus.

S-a considerat că

astfel cum s-a reținut prin decizia Curții de Apel Brașov, testamentul din anul

1958 nu poate produce niciun efect juridic, fiind revocat, iar legatele care au

luat naștere în baza acestuia au fost desființate. În speță, s-a constat că

certificatul de moștenitor nr. 159/2001 este nul absolut, fiind emis în baza

unui testament revocat.

Cât privește motivul

de recurs referitoare la obligarea recurenților la plata cheltuielilor de

judecată, s-a reținut că potrivit principiului înscris de art. 274 C. proc.

civ. pe lângă culpa procesuală trebuie făcută și dovada cheltuielilor

efectuate.

În raport de

considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a respins recursul

formulat de reclamanți cu consecința obligării lor la plata cheltuielilor de

judecată și în recurs în sumă de 2000,00 RON în favoarea intimatei T.A.M.

Împotriva Sentinței

nr. 261 din 21 ianuarie 2013 a Judecătoriei Miercurea Ciuc și a Deciziei nr.

629/R din 12 iunie 2013 a Tribunalului Harghita, secția civilă, au formulat

cerere de revizuire revizuenții S.P., T.S., S.M. și P.L. care au susținut

următoarele motive:

Se consideră că

aceste două hotărâri sunt potrivnice cu alte hotărâri precedente, date de mai

multe instanțe, inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Se invocă de către

revizuenți contrarietatea Deciziei civile nr. 629R din 12 iunie 2013 a

Tribunalului Harghita și a Sentinței civile nr. 261 din 21 ianuarie 2013 a

Judecătoriei Miercurea Ciuc cu Deciziile nr. 674 din 21 mai 2009 a Curții de

Apel Craiova, nr. 1086 din 30 mai 2012 a Curții de Apel Brașov și Decizia nr.

474 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov.

Prin Decizia civilă

nr. 629/R din 12 iunie 2013 a Tribunalului Harghita, secția civilă, invocată de

revizuenți s-a respins recursul formulat de reclamanții S.E.P., P.E.L., S.E.M.

și T.E.S. împotriva Sentinței civile nr. 261 din data de 21 ianuarie 2013,

pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc și au fost obligați recurenții la

plata sumei de 2000,00 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea

intimatei T.A.M. Prin Sentința civilă nr. 261 din 21 ianuarie 2013 a

Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a respins cererea formulată de reclamanți de

revocare a testamentului din anul 1946. S-a reținut cu putere de lucru judecat

că reclamanții S.P., T.S., S.M. și P.L. nu au calitate procesuală activă,

nefiind moștenitori ai defunctei V.M.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire

invocată de intimați, constată că nu se poate reține inadmisibilitatea cererii

de revizuire formulate prin prisma dispozițiilor art. 322 alin. (1) teza I C.

proc. civ. În această ipoteză a contrarietății de hotărâri nu este aplicabilă condiția

ca hotărârile definitive contradictorii să fi evocat fondul cauzei.

Verificând

admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., chestiune pusă în discuție la termenul de

dezbateri din 30 mai 2014, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea, fiind o

cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de

strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Art. 322 alin. (1)

pct. 7 C. proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea dacă există hotărâri

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.

Din analiza

deciziilor indicate a fi contradictorii cu Sentința civilă nr. 261 din 21

ianuarie 2013 a Judecătoriei Miercurea Ciuc și cu Decizia civilă nr. 629/R din

12 iunie 2013 a Tribunalului Harghita, se reține că Decizia nr. 674 din 21 mai

2009 a Curții de Apel Craiova este o decizie prin care s-a casat cu trimitere

Decizia civilă nr. 85 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Dolj.

Pe de altă parte,

prin Decizia nr. 1.086 din 30 mai 2012 a Curții de Apel Brașov s-a respins

contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 281/2011 a Curții de Apel Brașov

prin care s-a admis în parte recursul pârâților D.M.A., C.T., T.A.M. S-a

reținut în considerentele deciziei că în privința testamentului din 1958 acesta

a fost revocat de testatoare, iar cu privire la testamentul din 1946 acesta

este valabil, precum și Certificatul de calitate de moștenitor nr. 583/1995.

De asemenea, prin

Decizia nr. 474 din 21 aprilie 20112 a Curții de Apel Brașov s-a respins

cererea de îndreptare, lămurire și completare a Deciziei nr. 281/2011 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov.

Prin cererea de

revizuire se pretinde, în esență, nesoluționarea petitului privind constatarea

revocării testamentului inițial (1946), astfel cum se dispusese prin Decizia de

casare nr. 674 din 21 mai 2009 a Curții de Apel Craiova.

Inițial, a existat un

singur dosar, 4864.2/215/2006 având ca obiect contestația formulată de

reclamanți împotriva deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, constatarea

nulității și caducitatea testamentelor din 1946 și 1958 precum și anularea

Certificatului de calitate de moștenitor nr. 583/1995.

După casare cu

trimitere, la Judecătoria Craiova, s-au disjuns cererile privind constatarea

nulității testamentelor și a Certificatului de calitate de moștenitor nr.

583/1995, fiind pronunțată Decizia civilă nr. 281/R din 8 martie 2011 a Curții

de Apel Brașov.

După reluarea

judecății la Judecătoria Miercurea Ciuc (care fusese suspendată) cererea având

ca obiect restituirea imobilului situat în Craiova, și anularea Dispoziției nr.

4.571/2001 a Consiliului local Craiova, cerere precizată prin adăugarea

petitului privind constatarea revocării testamentului din 1946 prin cel din

1956, a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 261 din 21 ianuarie 2013, în

sensul respingerii acțiunii reclamanților, urmare a admiterii excepțiilor

lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților.

Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că hotărârile supuse revizuirii au fost

pronunțate într-o cauză cu cereri disjunse, Decizia de casare nr. 674 din 21

mai 2009 neproducând nicio vătămare în acest sens.

Adăugarea petitului

privind constatarea revocării testamentului din 1946 de către reclamanți a avut

loc ulterior disjungerii cererilor formulate.

Astfel, în cauză nu

sunt îndeplinite condițiile legale de a fi în prezența a două hotărâri

definitive contradictorii date de instanțe de același grad sau de grade

diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate dar pronunțate în dosare diferite.

Pe de altă parte, din

cuprinsul Sentinței civile nr. 261/2013 a Judecătoriei Miercurea Ciuc rezultă

că s-a dezbătut excepția autorității de lucru judecat și anume s-a invocat

această excepție și s-a reținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă

pentru petitul privind constatarea revocării testamentului din 1946, în

considerarea celor statuate prin Decizia nr. 281/R/2011 a Curții de Apel

Brașov.

Prin Sentința civilă

nr. 261 din 21 ianuarie 2013 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a reținut puterea

de lucru judecat a Deciziei civile nr. 281 R din 8 martie 2011 a Curții de Apel

Brașov prin care s-a considerat că moștenirea fiind testamentară, reclamanții

nu vor mai putea veni la succesiune, neavând calitatea de moștenitori

rezervatari.

Scopul acestei căi de

atac este acela de a evita contradicțiile din hotărârile judecătorești, cerință

ce valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, și anume:

interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente

reglementate de art. 1201 C. civ.

Celelalte critici

formulate de revizuenți constituie critici de nelegalitate a hotărârilor supuse

revizuirii asupra cărora instanța nu poate face reaprecieri în acest cadru

procesual, dându-se eficiență, cu ocazia soluționării petitului cu privire la

constatarea nulității testamentului din 1946 (urmare a disjungerii) puterii de

lucru judecat a Deciziei civile nr. 281/R/2011 a Curții de Apel Brașov. De

altfel, prin Sentința civilă nr. 261/2013 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a dat

corect eficiență puterii de lucru judecat a primei hotărâri prin care se

constatase că testamentul din 1946 producea efecte, reclamanții neavând vocația

la succesiunea autorului, în lipsa calității de moștenitori rezervatari.

În concluzie,

instanța observă că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege

pentru admisibilitatea cererii de revizuire și anume aceea de a exista hotărâri

potrivnice date în una și aceeași pricină, în dosare diferite.

Aceasta întrucât

posibilitatea de a solicita revizuirea întemeiată pe prevederile art. 322 pct.

7 C. proc. civ. este supusă condiției ca hotărârile potrivnice să conțină

elemente caracteristice existenței lucrului judecat, iar rațiunea reglementării

izvorăște din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a

soluționării aceleiași cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea

lucrului judecat.

În consecință,

nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii, ce decurge din

dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

cererea de revizuire dedusă judecății, ca inadmisibilă.

Având în vedere

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. vor fi obligați revizuenții S.P., T.S.,

S.M. și P.L. la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimații T.A.M. și C.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții S.P., T.S., S.M. și

P.L. împotriva Sentinței nr. 261 din 21 ianuarie 2013 a Judecătoriei Miercurea

Ciuc și a Deciziei nr. 629/R din 12 iunie 2013 a Tribunalului Harghita, secția

civilă.

Obligă pe revizuenții

S.P., T.S., S.M. și P.L. la 1000 RON cheltuieli de judecată către intimații

T.A.M. și C.T.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM