ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1674/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava la data de 30 ianuarie 2013 reclamantul A.V.D. a chemat în judecată pe pârâta C.Ș.E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate vânzarea-cumpărarea intervenită cu privire la suprafața de 0,36 ha teren situat la locul numit "C.", învecinat cu: linie ogoare, drum, H.D.I. și O.C.M., înscrisă în titlul de proprietate nr. 189 din 14 iulie 1993, emis pe numele tatălui pârâtei - P.V.Ș., pe care aceasta l-a moștenit, conform certificatului de moștenitor nr. 363 din 19 iulie 1997, eliberat de BNP I.L.. A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că între el și pârâta a intervenit o tranzacție de vânzare-cumpărare a unei suprafețe de teren extravilan de pe raza localității Hânțești, la locul numit "C.", teren înscris în titlul de proprietate nr. 189 din 14 iulie 1993, emis pe numele tatălui pârâtei - P.V.Ș., pe care aceasta l-a moștenit. Terenul a fost scos la vânzare și, după ce a plătit prețul, l-a înscris în registrul agricol și a încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, urmând ca în perioada următoare să încheie la notariat actul autentic pentru a-l putea intabula pe numele său. În drept, a invocat dispozițiile art. 1073, 1077 C. civ. Prin întâmpinare, pârâta a arătat că nu a semnat actul de vânzare-cumpărare la care face referire reclamantul, ci doar a fost de acord ca acesta să lucreze pământul.

Mai mult decât atât, înscrisul invocat de reclamant este fals și nu are valoarea unui contract de vânzare-cumpărare, întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege în acest sens. Prin Sentința civilă nr. 2.794 din 19 aprilie 2013, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani. Pe rolul Judecătoriei Botoșani cauza a fost reînregistrată la data de 13 septembrie 2013, sub nr. 20252/193/2013. Pentru termenul de judecată din 05 noiembrie 2013, reclamantul a depus la dosar o precizare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Botoșani, solicitând ca judecarea cauzei să se facă de către Judecătoria Suceava, având în vedere că obiectul acțiunii nu este o obligație personală.

Prin Sentința civilă nr. 10.569 din 5 noiembrie 2013, Judecătoria Botoșani a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a constatat că există conflict negativ de competență între Judecătoria Suceava și Judecătoria Botoșani și a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Suceava pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Botoșani a reținut că, deși acțiunea promovată de reclamant este intitulată "constatare", din analiza motivării reiese că este vorba despre o veritabilă acțiune personală imobiliară, întrucât reclamantul urmărește valorificarea unui drept de creanță, corelativ obligației asumate de partea adversă, de a încheia contractul în forma autentică cerută de lege ad validitatem.

În această situație, competența teritorială fiind alternativă, iar nu exclusivă, prin intermediul art. 10 pct. 1 C. proc. civ., reclamantului i se recunoaște posibilitatea de a alege între instanța de la domiciliul pârâtului și cea de la locul prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației. Având în vedere că în antecontractul de vânzare-cumpărare se prevede că locul executării contractului este "Biroul Notarului Public Suceava", deci pe raza municipiului Suceava, instanța a constatat, deopotrivă, ca fiind competente atât Judecătoria Botoșani, cât și Judecătoria Suceava. Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 8/2013, publicată în M. Of.

nr. 581/12.09.2013, a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare, iar "Competența teritorială de soluționare a unei astfel de acțiuni, înregistrată înainte de data de 15 februarie 2013, se determină în condițiile art. 5, 7 și, respectiv, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii". Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin Sentința nr. 18 din 18 martie 2014, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava. Curtea a reținut că antecontractele de vânzare-cumpărare pe care s-au întemeiat acțiunile promovate anterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a noului C. proc.

civ., dau naștere unui raport juridic obligațional, în conținutul căruia intră un drept de creanță, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligației pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia. În aceste condiții, competența teritorială se determină în raport de prevederile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., conform căruia mai sunt competente, în afara instanței de la domiciliul pârâtului, instanța prevăzută în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației. În acest caz, al competenței teritoriale alternative, reclamantul poate să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente, așa cum rezultă din prevederile art. 12 C. proc.

civ. anterior. În act sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 8/2013 dată într-un recurs în interesul legii. În speță, reclamantul a ales să investească Judecătoria Suceava cu soluționarea acestei cauze, astfel că în mod corect Judecătoria Botoșani a admis excepția lipsei competenței teritoriale, apreciind că prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Suceava, este competentă să soluționeze litigiul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.Ș.E. În motivare, a arătat că, față de obiectul dosarului - hotărâre care să țină loc de act de vânzare - cumpărare, nu are importanță unde este situat imobilul sau notariatul. O altă critică vizează faptul că nu au fost solicitate probe, mijloacele probatorii ale reclamantului ar fi trebuit verificate, întrucât sunt false - începând cu contractul de vânzare - cumpărare - confecționat după ce O.D.

a devenit primar al comunei Adâncata - în anul 2003. Arată și că nu a făcut niciodată un contract de vânzare - cumpărare, ci doar a semnat o hârtie în alb, prin care ia dat dreptul reclamantului să lucreze terenul în arendă. Reclamantul a lucrat terenul în anii următori fără voia sa. Notificarea dată de notar nu poate fi considerată probă - nici cea dată de avocat. Susține că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, recurenta este bătrână, iar reclamantul a înscenat situația reclamată pentru a o purta pe drumuri. O ultimă critică este aceea că nu a fost citată la proces. Competența s-a stabilit de către completul care a interpretat faptele prin prisma proprie, deși dacă ar fi fost citată și-aș fi susținut drepturile, iar instanța i-ar fi dat dreptate.

Analiza instanței de recurs: Prima critică formulată nu este fondată. În mod corect, Curtea a reținut că antecontractele de vânzare-cumpărare pe care s-au întemeiat acțiunile promovate anterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., dau naștere unui raport juridic obligațional, în conținutul căruia intră un drept de creanță, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligației pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia. Pronunțându-se pe recursul în interesul legii ce a vizat dezlegarea juridică a chestiunii ce interesează în speță, care este obligatorie potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013, a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare. Totodată, a statuat că pentru acțiunile înregistrate înainte de data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, competența teritorială de soluționare se determină în condițiile art. 5, 7 și respectiv art. 10 pct. 1 C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii. Prin urmare, în raport de data cererii introductive - 30 ianuarie 2013 - competența teritorială se determină în raport de prevederile art. 10 pct. 1 C. proc.

civ., conform căruia mai sunt competente, în afara instanței de la domiciliul pârâtului, instanța prevăzută în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației. În acest caz, al competenței teritoriale alternative, reclamantul poate să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente, așa cum rezultă din prevederile art. 12 C. proc. civ. anterior. În speță, prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din data de 11 februarie 2003 părțile au stabilit perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică să se facă la Biroul Notarului Public Suceava. În această situație, revine Judecătoriei Suceava competența de soluționare a cauzei întrucât în aria circumscripției sale teritoriale se regăsește locul prevăzut în convenția părților pentru executarea obligației, respectiv Biroul Notarului Public Suceava.

Așa fiind, cum reclamantul a ales să învestească Judecătoria Suceava cu soluționarea cauzei pendinte, în mod legal Curtea de Apel Suceava a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe. Cât privește critica vizând probele, aceasta nu poate fi primită întrucât nu are legătură cu argumentele deciziei atacate prin prezentul recurs, prin care Curtea, rezolvând regulatorul de competență, nu a dezlegat chestiuni de fond ale pricinii, ci a dezbătut doar o problemă de competență. Pentru același raționament, nu va fi primită nici critica prin care se invocă inadmisibilitatea acțiunii, critică care de altfel nici nu a fost dezvoltată de recurentă. Cât privește critica vizând faptul că recurenta nu a fost citată la proces, nici aceasta nu este fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ. instanța competentă să judece conflictul va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părților. Prin urmare, textul legal nu impune prezenta părților la proces, întrucât într-o asemenea situație instanța nu are a cântări argumentele pro și contra ale părților în ceea ce privește chestiunile de fapt și de drept în dezbatere, ci are de rezolvat un aspect prejudicial ce se raportează la legala învestire a instanței, la competența sa în soluționarea cauzei. Așa fiind, instanța, în soluționarea unui conflict negativ de competență, respectiv în interpretarea normelor legale referitoare la competență, nu este ținută de susținerile părților. Având în vedere considerentele prezentate, în raport de care nu se poate reține întrunirea cerințelor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.Ș.E. împotriva Sentinței civile nr. 18 din 18 martie 2014 a Curții de Apel Suceava, Secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2014. Procesat de GGC - AM