ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1643/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin Sentința civilă nr. 316 din 31 ianuarie 2013 Tribunalul Arad a admis, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul T.E.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, având ca obiect expropriere, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 153/237 din 07 octombrie 2011 în privința cuantumului despăgubirilor, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.696 euro sau echivalentul în RON la data plății, precum și dobânda legală calculată începând cu 10 ianuarie 2012 și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamant, respingând restul pretențiilor.

În motivare, tribunalul a reținut, în esență, că rapoartele de expertiză efectuate au avut concluzii contradictorii, așa încât instanța s-a raportat la prețul pieții, care reiese din adresa BNP depusă la dosar, de 3.000 euro/ha. A apreciat că nu se impune și includerea contravalorii producției agricole, neexistând dovada că reclamanții au cultivat terenul. Prin Decizia civilă nr. 14.1 A din 17 octombrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința civilă, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 199.196,42 RON cu titlu de despăgubire și a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate; a respins apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București S.A.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, referitor la apelul reclamantului, că prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe s-a arătat că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate cinci oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care au fost vândute imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză.

În consecință, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experți, care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni. Din acest raport a rezultat că valoarea terenului expropriat este de 199.196,42 RON, iar în ceea ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, experții au evaluat dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren ca fiind inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii.

Referitor la apelul pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București S.A., instanța a constatat că susținerile pârâtului apelant au caracter general, nefiind critici punctuale și concrete ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea sau ale manierii în care a calculat despăgubirea ce-i revine reclamantului pentru terenul expropriat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. În cuprinsul motivelor de recurs, pârâții au criticat, în esență, cuantumul despăgubirilor, arătând că suma stabilită de instanța de apel pentru terenul expropriat este mult prea mare. În acest sens au invocat că raportul de evaluare inițial, întocmit în faza administrativă și care a stat la baza propunerii despăgubirii făcută către reclamant, este cel care a stabilit un preț corect pentru terenul expropriat. Cererea de recurs a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ. Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimatul reclamant prin întâmpinare, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte a apreciat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Conform art. 306 alin. (1) din același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs. De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În cauză, recurenții pârâți au invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate prin motivele de recurs vizează chestiuni legate de interpretarea și aprecierea probelor în considerentele deciziei recurate. Așadar, criticile formulate de recurenții pârâți se referă, la modul în care instanța superioară de fond a interpretat rapoartele de expertiză efectuate în cauză și la faptul că nu s-a luat în considerare raportul de evaluare inițial, întocmit în faza administrativă, care a stat la baza propunerii de despăgubiri făcută intimatului reclamant, și care este cel care a stabilit un preț corect pentru terenul în litigiu. Prin urmare, deși recurenții pârâți au indicat ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. pentru cererea de recurs, instanța supremă constată că, în realitate, motivele formulate se referă la probele administrate, fără a se indica ce anume normă de drept a fost greșit interpretată sau aplicată în cauză. Întrucât aspectele invocate de recurenții pârâți nu au făcut posibilă încadrarea într-unul din motivele de nelegalitate limitativ stabilite prin art. 304 C. proc. civ., așa cum impune art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității căii de atac a recursului. Totodată, nu au fost găsite motive de ordine publică, pe care instanța să le fi invocat din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 141A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2014. Procesat de GGC - AM