ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1643/2014

Deliberând asupra

cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 316 din 31 ianuarie

2013 Tribunalul Arad a admis, în parte, acțiunea civilă formulată și precizată

de reclamantul T.E.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, având ca obiect

expropriere, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.

153/237 din 07 octombrie 2011 în privința cuantumului despăgubirilor, a obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.696 euro sau echivalentul în RON

la data plății, precum și dobânda legală calculată începând cu 10 ianuarie 2012

și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către

reclamant, respingând restul pretențiilor.

În motivare,

tribunalul a reținut, în esență, că rapoartele de expertiză efectuate au avut

concluzii contradictorii, așa încât instanța s-a raportat la prețul pieții,

care reiese din adresa BNP depusă la dosar, de 3.000 euro/ha.

A apreciat că nu se

impune și includerea contravalorii producției agricole, neexistând dovada că reclamanții

au cultivat terenul.

Prin Decizia civilă

nr. 14.1 A din 17 octombrie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința civilă, în sensul că a

obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 199.196,42 RON cu titlu de

despăgubire și a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate; a respins

apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale București S.A.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut, referitor la apelul reclamantului, că prima

instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale, în sensul că nu a stabilit

despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și

prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare.

În raportul de

expertiză întocmit în fața primei instanțe s-a arătat că abordarea prin

comparație a avut ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind

indicate cinci oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci,

nu a avut în vedere prețul cu care au fost vândute imobile similare la data

întocmirii raportului de expertiză.

În consecință,

instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei

expertize de către trei experți, care să stabilească despăgubirea conform art.

22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat

obiecțiuni.

Din acest raport a

rezultat că valoarea terenului expropriat este de 199.196,42 RON, iar în ceea

ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, experții

au evaluat dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren ca fiind

inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce

ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura

exproprierii.

Referitor la apelul

pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale București S.A., instanța a constatat că susținerile pârâtului apelant

au caracter general, nefiind critici punctuale și concrete ale modului în care

instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat

hotărârea sau ale manierii în care a calculat despăgubirea ce-i revine

reclamantului pentru terenul expropriat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România S.A. și Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

În cuprinsul

motivelor de recurs, pârâții au criticat, în esență, cuantumul despăgubirilor,

arătând că suma stabilită de instanța de apel pentru terenul expropriat este

mult prea mare.

În acest sens au

invocat că raportul de evaluare inițial, întocmit în faza administrativă și

care a stat la baza propunerii despăgubirii făcută către reclamant, este cel

care a stabilit un preț corect pentru terenul expropriat.

Cererea de recurs a

fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc.

civ.

Analizând excepția

nulității recursului, invocată de intimatul reclamant prin întâmpinare, pentru

neîncadrarea criticilor formulate în motivele de recurs expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că aceasta este

întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va

cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Conform art. 306 alin.

(1) din același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu

de instanța de recurs.

De asemenea, potrivit

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză, recurenții

pârâți au invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor

formulate prin motivele de recurs vizează chestiuni legate de interpretarea și

aprecierea probelor în considerentele deciziei recurate.

Așadar, criticile

formulate de recurenții pârâți se referă, la modul în care instanța superioară

de fond a interpretat rapoartele de expertiză efectuate în cauză și la faptul

că nu s-a luat în considerare raportul de evaluare inițial, întocmit în faza

administrativă, care a stat la baza propunerii de despăgubiri făcută

intimatului reclamant, și care este cel care a stabilit un preț corect pentru

terenul în litigiu.

Prin urmare, deși

recurenții pârâți au indicat ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pentru cererea de recurs, instanța supremă constată că, în realitate, motivele

formulate se referă la probele administrate, fără a se indica ce anume normă de

drept a fost greșit interpretată sau aplicată în cauză.

Întrucât aspectele

invocate de recurenții pârâți nu au făcut posibilă încadrarea într-unul din

motivele de nelegalitate limitativ stabilite prin art. 304 C. proc. civ., așa

cum impune art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea

nulității căii de atac a recursului.

Totodată, nu au fost

găsite motive de ordine publică, pe care instanța să le fi invocat din oficiu,

în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România S.A. și Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Deciziei

civile nr. 141A din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2014.

Procesat de GGC - AM