ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1346/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1346/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ de competență, deliberând constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 373 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, declinându-se în favoarea Tribunalului Gorj competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții V.F.D., B.G. și M.I.I., prin reprezentant legal S.E.G.N. Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâta SN G.N.R. SA. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut în esență că obiectul litigiului îl constituie obligarea pârâtei la compensarea orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru cu ore libere, iar în situația în care aceasta nu este posibilă, munca suplimentară să fie plătită prin adăugarea unui spor la salariul de bază corespunzător timpului lucrat, începând cu luna iulie 2008. În raport de această situație și de dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, coroborate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.
civ., Tribunalul Mureș a reținut, că este competent să soluționeze cauza Tribunalul Gorj, cel a cărui rază teritorială își au domiciliul reclamanții. Astfel investit, Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 3247 din 7 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de intimată și și-a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Pentru a dispune astfel, tribunalul a stabilit că cererea de chemare în judecată a fost formulată de S.E.G.N. Târgu Mureș în temeiul prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.
Această cerere în justiție are caracterul unei acțiuni în substituire, sindicatul, care are sediul în Târgu Mureș, având calitate procesuală activă. în raport de aceste împrejurări s-a apreciat că revine Tribunalului Mureș, potrivit dispozițiilor art. 284 C. muncii, competența teritorială de a soluționa cauza. Examinând conflictul de competență de față, în contextul art. 20 pct. 2 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine Tribunalului Mureș, secția conflicte de muncă și asigurări asociale, competența teritorială de soluționare a cauzei. Reclamant în cauză este S.E.G.N. Târgu Mureș din cadrul SN G.N.R. SA, având sediul în Tg. Mureș și cu domiciliul procesual tot în municipiul Tg Mureș.
Acesta a formulat acțiunea ce face obiectul litigiului în numele și pe seama membrilor de sindicat ce îl compun, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003. Tribunalul Gorj a stabilit în mod corect că această cerere de chemare în judecată are caracteristicile unei acțiuni de substituire a sindicatului în favoarea salariaților, astfel încât sindicatul are calitate procesuală activă iar competența de soluționare a cauzei este cea stabilită de art. 284 C. muncii, revenind Tribunalului Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul S.E.G.N. Târgu Mureș pentru salariații V.F.D., B.G. și M.I.I. în contradictoriu cu pârâta SN G.N.R. SA în favoarea Tribunalului Mureș. Irevocapilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.