ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4277/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4277/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita,
sub nr. 2073/96/2009 reclamanta D.G.F.P. Miercurea Ciuc a chemat în judecată pe
pârâta SC I.C. SRL, solicitând instanței să dispună deschiderea procedurii
generale a insolvenței împotriva pârâtei cu motivarea că aceasta se află în
incapacitate de a achita o creanță certă lichidă și exigibilă în cuantum de
35.838 RON.
Prin sentința comercială nr. 262/2010
a Tribunalului Harghita, s-a admis excepția de necompetență teritorială a
Tribunalului Harghita, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Comercial
Mureș.
În motivarea sentinței, instanța a
reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 85/2006 în sensul că în toate cazurile competența aparține secției de
insolvență a Tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul.
La data de 17 iulie 2009, au intrat în vigoare dispozițiile legale evocate, iar
în circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș funcționează Tribunalul Comercial
Mureș, acesta fiind competent să soluționeze toate procedurile prevăzute de
Legea nr. 85/2006.
Tribunalul Comercial Mureș, prin
sentința comercială nr. 1612/2010 a admis excepția de necompetență teritorială
și a declinat competența în favoarea Tribunalului Harghita.
S-a constatat conflictul negativ de
competență, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Târgu Mureș pentru a analiza
conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe.
În motivarea sentinței, Târgu Mureș
a reținut că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 toate procedurile
prevăzute de lege sunt de competența Tribunalului în a cărei rază teritorială își
are sediul debitorul. Sediul debitoarei SC I.C. SRL se află în raza teritorială
a Tribunalului Harghita context în care competența aparține acestei instanțe.
Este adevărat că prin dispozițiile art.
6 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 s-a prevăzut funcționarea unei singure secții
de insolvență în cadrul tribunalului în care își are sediul Curtea de Apel, dar
prin art. 154
1
din Legea nr. 85/2006 s-a acordat un termen de 6 luni
pentru constituirea acestor secții, termen ce a fost prorogat prin O.U.G. nr.
1/2010.
Prin încheierea nr. 96/2010
pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a fost soluționat conflictul negativ de
competență ivit între Tribunalul Harghita și Tribunalul Miercurea Ciuc,
stabilindu-se competența de soluționare a cererii de deschidere a procedurii
insolvenței formulate de creditoarea D.G.F.P. Harghita cu privire la debitoarea
SC I.C. SRL, în favoarea Tribunalului Harghita.
În motivarea deciziei, instanța a
reținut că Tribunalul Harghita este competent să soluționeze cererea de
deschidere a procedurii insolvenței, având în vedere dispozițiile art. 6 alin.
(2) din Legea nr. 85/2006. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din
Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 151
1
a fost prorogată
de O.U.G. nr. 1/2010, astfel că instanțele desemnate de art. 6 alin. (1) din
același act normativ rămân competente să judece procedurile vizând insolvența.
Împotriva încheierii nr. 69/2010
preonunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a formulat recurs pârâta SC I.C. SRL,
arătând că hotărârea recurată este contradictorie și nelegală întrucât
competența materială este stabilită de lege iar Tribunalul Comercial Mureș este
singura instituție abilitată să judece procedura insolvenței în cauza de față.
Faptul că nu au fost înființate instituții
specializate ține de domeniul tehnicii și organizării sistemului judiciar din
România și nicidecum nu pot avea consecințe asupra înfăptuirii justiției și
aplicării legii.
Recurenta a motivat în drept
recursul formulat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C.
proc. civ., invocând contradictorialitatea hotărârii recurată precum și
interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Intimata reclamantă a formulat
întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca
nefondat.
Analizând hotărârea recurată în
raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, se constată că
recursul este nefondat.
Recurenta a invocat
contradictorialitatea hotărârii recurate, dar nu a arătat în ce constă contradictorialitatea
arătată. Motivele vizând nemotivarea hotărârii sau motivarea contradictorie
constituie motiv de recurs ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 raportat
la art. 306 pct. 3 C. proc. civ. dar analizând hotărârea recurată se constată
că aceasta cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform
cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând nicio
contradicție între considerentele acestei hotărâri sau între acestea și
dispozitiv, motiv pentru care nu pot fi primite criticile vizând
contradictorialitatea hotărârii.
Este de observat că nici motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în
speță întrucât instanța a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale
vizând competența specială prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Astfel, art. 6 din Legea nr. 85/2006,
stabilește atât competența materială cât și competența teritorială pentru
procedura unitară, legală și consensuală a insolvenței.
Recurenta arată că instanța nu a
analizat competența materială stabilită de lege dar această competență nu a
făcut obiectul regulatorului de competență ci competența teritorială.
Art. 6 alin. (1) din Legea 85/2006
vizează atât competența materială, cât și competența teritorială a instanței de
fond chemată să soluționeze procedura insolvenței.
Astfel, competența materială cu
privire la judecarea cauzelor referitoare la insolvență aparține tribunalului,
indiferent de întinderea creanței pentru care se solicită declanșarea
procedurii cu respectarea valorii prag prevăzută de lege.
Competența teritorială este
stabilită ca aparținând Tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul
debitorul, astfel cum figurează în registrul comerțului. Unicul criteriu de
stabilire a competenței teritoriale a tribunalului pentru soluționarea
procedurii prevăzută de lege îl constituie sediul debitoarei înregistrat în
registrele de specialitate în funcție de calitatea acestuia. Prin urmare, în
mod corect Curtea de Apel investită cu soluționarea conflictului negativ de
competență, în condițiile art. 20 C. proc. civ., a stabilit că Tribunalul
Harghita este competent atât material cât și teritorial să soluționeze în primă
instanță cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Harghita în contradictoriu
cu debitoarea SC I.C. SRL cu sediul în Miercurea Ciuc, județul Harghita.
Invocarea dispozițiilor art. 6 alin.
(2) din Legea nr. 85/2006 prin care s-a stabilit că „în circumscripția Curții de
Apel va funcționa o singură secție de insolvență” din localitatea în care își
are sediul Curtea de Apel, nu are un temei legal întrucât aplicabilitatea
normei de procedură arătată a fost prorogată prin O.G. nr. 1/2010 (privind
modificarea termenului pentru înființarea secțiilor de insolvență).
Ca urmare, în mod corect a fost
stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita iar
motivele de recurs invocate de recurentă constituie în fapt un mijloc de
tergiversare a soluționării cauzelor, cu încălcarea dispozițiilor art. 723 alin.
(1) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta
Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge ca nefondat
recursul formulat de recurenta debitoare SC I.C. SRL Miercurea Ciuc împotriva
încheierii nr. 69/CC din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
debitoarea SC I.C. SRL Miercurea Ciuc împotriva încheierii nr. 69/CC din 15
iulie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 8 decembrie 2010.