ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4277/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, sub nr. 2073/96/2009 reclamanta D.G.F.P. Miercurea Ciuc a chemat în judecată pe pârâta SC I.C. SRL, solicitând instanței să dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva pârâtei cu motivarea că aceasta se află în incapacitate de a achita o creanță certă lichidă și exigibilă în cuantum de 35.838 RON. Prin sentința comercială nr. 262/2010 a Tribunalului Harghita, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Harghita, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Comercial Mureș. În motivarea sentinței, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 în sensul că în toate cazurile competența aparține secției de insolvență a Tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul.

La data de 17 iulie 2009, au intrat în vigoare dispozițiile legale evocate, iar în circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș funcționează Tribunalul Comercial Mureș, acesta fiind competent să soluționeze toate procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2006. Tribunalul Comercial Mureș, prin sentința comercială nr. 1612/2010 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența în favoarea Tribunalului Harghita. S-a constatat conflictul negativ de competență, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Târgu Mureș pentru a analiza conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe. În motivarea sentinței, Târgu Mureș a reținut că potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 toate procedurile prevăzute de lege sunt de competența Tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul.

Sediul debitoarei SC I.C. SRL se află în raza teritorială a Tribunalului Harghita context în care competența aparține acestei instanțe. Este adevărat că prin dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 s-a prevăzut funcționarea unei singure secții de insolvență în cadrul tribunalului în care își are sediul Curtea de Apel, dar prin art. 154 1 din Legea nr. 85/2006 s-a acordat un termen de 6 luni pentru constituirea acestor secții, termen ce a fost prorogat prin O.U.G. nr. 1/2010. Prin încheierea nr. 96/2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Harghita și Tribunalul Miercurea Ciuc, stabilindu-se competența de soluționare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditoarea D.G.F.P.

Harghita cu privire la debitoarea SC I.C. SRL, în favoarea Tribunalului Harghita. În motivarea deciziei, instanța a reținut că Tribunalul Harghita este competent să soluționeze cererea de deschidere a procedurii insolvenței, având în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 151 1 a fost prorogată de O.U.G. nr. 1/2010, astfel că instanțele desemnate de art. 6 alin. (1) din același act normativ rămân competente să judece procedurile vizând insolvența. Împotriva încheierii nr. 69/2010 preonunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș a formulat recurs pârâta SC I.C. SRL, arătând că hotărârea recurată este contradictorie și nelegală întrucât competența materială este stabilită de lege iar Tribunalul Comercial Mureș este singura instituție abilitată să judece procedura insolvenței în cauza de față.

Faptul că nu au fost înființate instituții specializate ține de domeniul tehnicii și organizării sistemului judiciar din România și nicidecum nu pot avea consecințe asupra înfăptuirii justiției și aplicării legii. Recurenta a motivat în drept recursul formulat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., invocând contradictorialitatea hotărârii recurată precum și interpretarea și aplicarea greșită a legii. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Analizând hotărârea recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, se constată că recursul este nefondat. Recurenta a invocat contradictorialitatea hotărârii recurate, dar nu a arătat în ce constă contradictorialitatea arătată.

Motivele vizând nemotivarea hotărârii sau motivarea contradictorie constituie motiv de recurs ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 raportat la art. 306 pct. 3 C. proc. civ. dar analizând hotărârea recurată se constată că aceasta cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând nicio contradicție între considerentele acestei hotărâri sau între acestea și dispozitiv, motiv pentru care nu pot fi primite criticile vizând contradictorialitatea hotărârii. Este de observat că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță întrucât instanța a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale vizând competența specială prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Astfel, art. 6 din Legea nr. 85/2006, stabilește atât competența materială cât și competența teritorială pentru procedura unitară, legală și consensuală a insolvenței. Recurenta arată că instanța nu a analizat competența materială stabilită de lege dar această competență nu a făcut obiectul regulatorului de competență ci competența teritorială. Art. 6 alin. (1) din Legea 85/2006 vizează atât competența materială, cât și competența teritorială a instanței de fond chemată să soluționeze procedura insolvenței. Astfel, competența materială cu privire la judecarea cauzelor referitoare la insolvență aparține tribunalului, indiferent de întinderea creanței pentru care se solicită declanșarea procedurii cu respectarea valorii prag prevăzută de lege.

Competența teritorială este stabilită ca aparținând Tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează în registrul comerțului. Unicul criteriu de stabilire a competenței teritoriale a tribunalului pentru soluționarea procedurii prevăzută de lege îl constituie sediul debitoarei înregistrat în registrele de specialitate în funcție de calitatea acestuia. Prin urmare, în mod corect Curtea de Apel investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în condițiile art. 20 C. proc. civ., a stabilit că Tribunalul Harghita este competent atât material cât și teritorial să soluționeze în primă instanță cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Harghita în contradictoriu cu debitoarea SC I.C.

SRL cu sediul în Miercurea Ciuc, județul Harghita. Invocarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prin care s-a stabilit că „în circumscripția Curții de Apel va funcționa o singură secție de insolvență” din localitatea în care își are sediul Curtea de Apel, nu are un temei legal întrucât aplicabilitatea normei de procedură arătată a fost prorogată prin O.G. nr. 1/2010 (privind modificarea termenului pentru înființarea secțiilor de insolvență). Ca urmare, în mod corect a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita iar motivele de recurs invocate de recurentă constituie în fapt un mijloc de tergiversare a soluționării cauzelor, cu încălcarea dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta debitoare SC I.C. SRL Miercurea Ciuc împotriva încheierii nr. 69/CC din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de debitoarea SC I.C. SRL Miercurea Ciuc împotriva încheierii nr. 69/CC din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2010.