ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 739/2018

Ședința publică din data de 7 martie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gheorgheni sub nr. x/2013 din 20 august 2013, contestatoarea S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații B. și C., a formulat contestație împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. x/2011 al BEJ D., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. x/08.04.2008, ca urmare a constatării nulității contractului mai sus amintit, să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită întocmite de executorul judecătoresc, să se dispună întoarcerea executării silite și repunerea părților în situația anterioară efectuării executării silite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1027/2013 din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Gheorgheni, a fost respinsă contestația la executare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.R.L., recursul fiind soluționat de Tribunalul Harghita, secția Civilă prin decizia civilă nr. 244/R din 25 iunie 2014, prin care s-a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Gheorgheni.

Ca urmare a casării cu rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Gheorgheni la 15 ianuarie 2015, sub nr. x/2013*, iar ulterior, ca urmare a admiterii unei cereri de abținere formulate de către judecătorul cauzei, Tribunalul Harghita a decis trimiterea pricinii spre soluționare Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea-Ciuc la 23 septembrie 2015.

Prin sentința civilă nr. 3300/2015 din 26 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea S.C. A. S.R.L., acesta fiind respins prin decizia civilă nr. 348 din 25 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția Civilă.

Contestatoarea S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 348 din 25 aprilie 2017.

Prin încheierea din 5 octombrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a apreciat că se impune transpunerea litigiului la secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întrucât în cauză, se pun în discuție chestiuni legate de obiectul de activitate al societății recurente și de capacitatea de folosință din perspectiva specializării capacității de folosință și a realizării scopului pentru care a fost constituită societatea, care are calitatea de profesionist.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 1183/R din 12 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013, a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că, în raport de demersul procesual al contestatoarei - contestație la executare - și de petitele contestației astfel formulate -prin art. 3 alin. (1) din C. civ. se prevede expres că dispozițiile acestuia "se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil", iar prin Legea nr. 71/2011 a fost abrogat vechiul Codul comercial.

În consecință, în stabilirea competenței materiale în soluționarea recursului, urmează a se ține seama de dispozițiile art. 226 alin. (1) și ale art. 228 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel cum acestea au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 18/2016, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii și anume:

"Competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției și, de asemenea, că interpretarea în sens contrar, de calificare a litigiilor nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ.

Ca atare, luând în considerare această decizie, pentru stabilirea competenței este necesar să se determine natura și obiectul prezentei cauze, fiind evident totodată că aceasta nu se încadrează între cele enumerate de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Astfel cum rezultă din contestație, cauza are o natură civilă, derivând dintr-un contract de împrumut încheiat între B. și împrumutatul C., pentru garantarea restituirii sumei împrumutate constituindu-se ipotecă de rang I asupra bunurilor aparținând S.C. A. S.R.L., înscrise în CF nr. x Gheorgheni, identificate în cuprinsul contractului.

Așadar, faptul că contestatoarea S.C. A. S.R.L. are calitatea de profesionist nu schimbă natura civilă a litigiului, față de dispozițiile art. 3 alin. (1) din C. civ., astfel că stabilirea competenței instanței prin raportare la calitatea de profesionist a acesteia, este lipsită de suport juridic prin prisma prevederilor legale menționate mai sus, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 18/2016.

Cererea de regulator de competență, cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a fi respinsă ca inadmisibilă pentru considerentele ce succed.

Prealabil, se impune lămurirea aspectului privind aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil.

În situația succesiunii normelor procesuale civile în timp, legiuitorul a optat pentru principiul previziunii, astfel încât faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, iar faza executării silite este guvernată de legea în vigoare la momentul declanșării executării silite, respectiv al înregistrării cererii la executorul judecătoresc.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 24 din noul C. proc. civ.: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", art. 25 alin. (1) din același cod statuând că: "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

Raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, reiese că, deși contestația la executare ce face obiectul cauzei a fost introdusă la data de 20 august 2013 pe rolul Judecătoriei Gheorgheni, sub nr. x/2013, așadar ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., aceasta vizează dosarul executional nr. x/2011, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile vechiul C. proc. civ.

Potrivit art. 20 din vechiul C. proc. civ., "Există conflict de competență: 1. când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece aceeași pricină; 2. când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină."

Art. 22 alin. (4) teza I din același cod statuează că:

"Există conflict de competență, în sensul art. 20, și în cazul în care el se ivește între instanțe judecătorești și alte organe cu activitate jurisdicțională."

În cazul dedus judecății, dispozițiile procedurale anterior evocate nu sunt incidente.

Prin conflict de competență se înțelege situația în care două sau mai multe instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională se consideră deopotrivă competente să soluționeze o pricină sau, dimpotrivă, se consideră necompetente și își declină reciproc competența.

În speță, se constată că atât secția I Civilă, cât și secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ale Curții de Apel Târgu Mureș s-au declarat deopotrivă necompetente să soluționeze cauza.

Întrucât competența se raportează exclusiv la instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională, conflictele de competență nu pot să apară între secțiile sau completele de judecată ale aceleiași instanțe.

Conflictul de competență între secțiile specializate ale aceleiași instanțe judecătorești este reglementat prin dispozițiile art. 136 din noul C. proc. civ., care nu are aplicabilitate în cauză, raportat la argumentele expuse anterior.

Prin urmare, în cauza de față nu este îndeplinită cerința impusă de dispozițiile art. 20 din C. proc. civ. și, în consecință, constatând că nu este ivit conflictul de competență, Înalta Curte urmează a respinge cererea de sesizare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2018.