ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1621/2010

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta

SC R. SA a chemat în judecată S.R.L. SRL în fața Tribunalului București căruia

i-a solicitat să pronunțe o sentință prin care să constate nulitatea hotărârii

generale ordinare a acționarilor SC R.L. SRL care s-a ținut la data de 9 mai

2008 precum și a actelor subsecvente care au fost încheiate pe baza acestei

hotărâri. În esență reclamanta și-a argumentat cererea pe nerespectarea

dreptului de preemțiune prevăzut de art. 11.2 și 11.3 din actul constitutiv și

pe încălcarea art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prin care se dispune că

transmiterea părților sociale către persoane din afara societății este permisă

numai dacă a fost aprobată de asociații reprezentând cel puțin trei pătrimi din

capitalul social.

Tribunalul București prin sentința nr.

774 din 15 ianuarie 2009 a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a

pct. 5 din hotărârea A.G.A. din 9 mai 2008 și a actelor subsecvente, a respins

cererea de intervenție formulată în cauză de SC S.E. SA Fieni și J.H. în

interesul pârâtei SC R.L. SRL București și a obligat-o pe pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a ajunge la această soluție instanța

de fond a reținut că nu s-a respectat actul constitutiv întrucât aprobarea

transferului părților sociale deținute de SC S.E. SA Fieni către J.H. a fost

realizat fără a acorda celorlalți asociați posibilitatea exercitării dreptului

de preemțiune în termen de 15 zile socotit de la data transmiterii notificării

de către asociatul cedent. Instanța de fond a constatat și nerespectarea art. 202

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 motivat de faptul că hotărârea a fost adoptată cu

nerespectarea majorității de ¾ din capitalul social prevăzută pentru

transferul părților sociale.

Sentința instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel București, care prin decizia nr. 290 din 9 iunie

2009 a respins ca nefondate apelurile declarate de intervenientele SC S.E. SA Fieni,

J.H. și pârâta SC R.L. SRL.

După analiza criticilor care au fost

aduse sentinței, Curtea de Apel a lămurit problema cererilor de intervenție

stabilind că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de intervenție, potrivit

investirii. A reținut că în cauză nu erau două cereri separate de intervenție,

concluzia bazându-se atât pe precizarea din 4 septembrie 2008 cât și pe

susținerile părților consemnate în practicaua sentinței. În continuare,

instanța de apel a înlăturat criticile privind pierderea drepturilor asupra părților

sociale deținute de către SC S.E. SA ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor față

de administratorul său J.H. întrucât o astfel de cedare a părților sociale este

contrară legii și actului constitutiv, în sprijinul acestei concluzii fiind

citate prevederile art. 11.2 și 11.3 din actul constitutiv și art. 202 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990.

Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva Deciziei nr. 290 din 9 iunie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs, intervenientele

SC R.L. SRL, J.H. și pârâta SC S.E. SA solicitând Înaltei Curți ca în temeiul art.

304 pct. 7, 8 și 9 să pronunțe o decizie prin care să caseze decizia atacată și

să trimită cauza pentru rejudecare, iar în subsidiar să respingă acțiunea ca

rămasă fără obiect ca efect al hotărârii A.G.A. din 25 aprilie 2009, prin care

ulterior hotărârii a cărei nulitate s-a cerut, s-a aprobat transmiterea

părților sociale deținute de SC S.E. SA. În final a solicitat admiterea cererii

de intervenție în interes propriu promovată de SC S.E. SA și J.H.

Fără să argumenteze distinct, motivele

de nelegalitate pe care și-au întemeiat criticile, recurentele au susținut că:

- Tribunalul București nu s-a

pronunțat prin dispozitiv decât asupra unei singure cereri de intervenție deși

a fost investită cu două cereri de intervenție;

- Prima instanță și Curtea de Apel nu s-au

pronunțat asupra încălcării prevederilor art. 132 alin. (2) și 128 din Legea nr.

31/1990.

- Curtea de Apel a făcut o greșită

interpretare a hotărârii A.G.A. din 25 aprilie 2009 a SC R.L. SRL și nu a

observat că prin respectiva hotărâre s-a aprobat transmiterea către persoane din

afara societății a părților sociale deținute de SC S.E. SA lăsând practic fără

obiect cererea SC R. SA de anulare a hotărârii A.G.A. din 9 aprilie 2008.

- Ambele instanțe au făcut o greșită

aplicare a art. 644 C. civ. atunci când au apreciat că transferul dreptului de

proprietate asupra părților sociale deținute de SC S.E. SA la SC R.L. SRL nu

poate opera decât prin cesiune în baza Legii nr. 31/1990 și nu ca efect al unei

convenții prin care au fost asumate obligații ferme față de o persoană care

este terț în raport cu societatea.

Recursul este nefondat.

este cale de atac extraordinară care poate fi promovată numai cu respectarea

cerințelor procedurale impuse de art. 304 alin. (1) raportat la art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. care obligă la indicarea motivelor de nelegalitate și la

dezvoltarea lor. Fiind o cale de atac prin care se realizează doar un control

de legalitate în condițiile art. 304 alin. (1)-(9) C. proc. civ., pentru

exercițiul procedural al recursului părțile au obligația nu doar să indice

motivele de nelegalitate ci să le dezvolte distinct pentru fiecare caz în

parte.

În speță, se constată că recurenții nu

au respectat aceste cerințe limitându-se la argumente generale prin care și-au exprimat

dezacordul în raport de soluția pronunțată fără indicarea concretă, în fiecare

caz în parte, a motivului de nelegalitate și a argumentelor în drept care să

facă posibilă o analiză distinctă a fiecărei critici.

fi subliniată și care ține de exercițiul cu bună-credință a drepturilor

procedurale vizează subsidiarul solicitării recurenților privind constatarea

faptului că în urma ținerii unei adunări generale a acționarilor, la data de 25

aprilie 2009, s-a realizat transmiterea părților sociale ceea ce ar face de

prisos analiza în continuare a condițiilor de legalitate în care s-a hotărât același

transfer al părților sociale prin hotărârea A.G.O.A. din 9 mai 2008. În

legătură cu aceste susțineri, Înalta Curte observă că inițiatorii căilor de

atac asupra hotărârii adunării generale sunt recurenții și că în virtutea principiului

disponibilității erau în măsură să continue sau nu procesul apreciind și asupra

lipsei de eficiență a căilor de atac în condițiile în care după anularea

hotărârii A.G.A. din 9 mai 2008, transmiterea părților sociale a fost hotărâtă

de A.G.A. la data de 25 aprilie 2009.

instanței de apel că a făcut o greșită interpretare a hotărârii A.G.A. din 25

aprilie 2009 întrucât această hotărâre nu a constituit obiect de analiză în

fond, acțiunea fiind introdusă în anul 2008. Faptul că ulterior sesizării

instanței, când litigiul se afla în dezbaterea căii de atac a apelului a fost

adoptată o hotărâre care privea tot transmiterea părților sociale, nu justifică

afirmația recurenților în legătură cu interpretarea acestei hotărâri care

lipsește de interes menținerea pe poziție a recurenților de vreme ce au obținut

acceptul adunării generale pentru deținerea părților sociale. În fine, în

condițiile evocate de recurenți, recurgerea la o altă adunare generală vine să sublinieze

justețea analizei condițiilor de nelegalitate în care a fost adoptată hotărârea

adunării generale din data de 9 mai 2008.

(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va reține că

hotărârea A.G.A. din 9 mai 2008  a fost adoptată cu nerespectarea art. 202 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia transmiterea părților sociale către

persoane din afara societății se aprobă cu o majoritate de ¾ din

capitalul social. Din conținutul înscrisurilor aflate în dosarul de fond se

constată că hotărârea a fost adoptată cu 59,55% din capitalul social așa încât

instanțele anterioare au reținut corect nelegalitatea acestei hotărâri.

În fine, analiza acestui motiv de nelegalitate

a hotărârii A.G.A. supusă anulării prin prisma dispozițiilor mai sus arătate și

a actului constitutiv, (art. 11.2 și 11.3) care atrage nulitatea absolută a

actului astfel adoptat, face de prisos examinarea art. 132 alin. (2) și 128 din

Legea nr. 31/1990 așa încât și aceste critici în măsura în care se încadrează

în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt

nefondate.

un domeniu propriu de aplicare, și prin urmare nu s-ar putea recurge la

dispozițiile codului civil pentru a analiza legalitatea transmiterii părților

sociale. În consecință, legea specială este cea care se impune ca aplicare atunci

când societatea comercială hotărăște transferul părților sociale.

Nu este lipsit de relevanță să se

arate că, prin încheierea unor convenții, ca în cauză, recurenții au urmărit ca

pe această cale să ajungă la dobândirea părților sociale fără controlul celorlalți

deținători și cu nesocotirea normelor din Legea nr. 31/1990 privind transferul

părților sociale. În aceste împrejurări în mod corect s-a reținut ineficiența

pactului comisoriu stipulat pe cale convențională cu nesocotirea dispozițiilor Legii

nr. 31/1990 care reglementează transferul acestor părți sociale. Instituirea unor

condiții de cvorum pentru modalitatea concretă de transmitere către persoane din

afara societății demonstrează intenția legiuitorului de restricționare a

transferului părților sociale către terți, fără a interzice însă libera circulație

a acestora. În fine, această restricționare stabilită prin lege și preluată de

societate în actul constitutiv, ca în speță, își are explicația și în faptul că

transmiterea părților sociale modifică structura societară care constituie un element

esențial al actului constitutiv.

În consecință, față de cele ce preced,

se va reține că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea deciziei

criticate, recursul, conform art. 312 C. proc. civ., urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC R.L. SRL București și intervenienții J.H. și SC S.E. SA Fieni

împotriva Deciziei comerciale nr. 290 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

mai 2010.