ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1440/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1440/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin
sentința comercială nr. 208/PI din 3 martie 2009 pronunțată în Dosar nr. 9737/30/2008,
Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Timișoara
în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara, reprezentat prin primar.
Din examinarea actelor și lucrărilor
de la dosar, instanța de fond a constatat că cererea reclamantei SC A. SRL este
neîntemeiată, reținând că prin semnarea de către reclamantă a contractului ce
conține și clauza a cărei nulitate s-a solicitat a se constata (art. 9), acesta
a dobândit caracterul forței obligatorii a contractelor.
S-a considerat pe de altă parte că
împotriva susținerilor reclamantei, clauza de inalienabilitate poate fi
recunoscută ca fiind valabilă, întrucât art. 1310 C. civ. are caracter
imperativ numai în sensul interzicerii înstrăinării bunurilor declarate de lege
inalienabile iar prerogativelor proprietarului prevăzute de art. 480 C. civ. i
se pot aduce limitări, în măsura în care limitarea nu contravine unei
dispoziții imperative sau ordinei publice și bunelor moravuri.
De asemenea, s-a considerat că prin
interzicerea înstrăinării spațiului timp de 3 ani s-a urmărit de către
Municipiul Timișoara protejarea unui interes public, acela ca spațiul să fie
folosit pentru activități de producție, de comerț și de prestări servicii,
altfel că pârâtul nu avea nici un interes legitim pentru a vinde respectivele
spații.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
apel reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea
sentinței civile nr. 208/PI din 3 martie 2009, în sensul admiterii cererii de
chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Curtea de Apel a constatat că prin Dosarul
înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 9737/30/2008, reclamanta SC A. SRL a
chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Timișoara solicitând instanței ca prin
hotărârea ce o va pronunța să constate nulitate absolută a clauzei de
inalienabilitate stipulată în art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare din 27
iunie 2008 încheiat cu Municipiul Timișoara, pentru lipsă de cauză; să se
dispună rectificarea C.F. Timișoara, în sensul radierii interdicției de
înstrăinare a imobilului.
S-a reținut că potrivit dispozițiilor art.
1 pct. 1 C. proc. civ. "Judecătoriile judecă:
În primă instanță, toate procesele
și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor
instanțe".
Raportat la obiectul cauzei și la natura
civilă a acesteia, Judecătoriei Timișoara îi revine competența judecării în
primă instanță a prezentei cauze.
Procesele privitoare la imobile au
natură civilă și doar în cazul în care ar fi vorba de un fond de comerț, ceea
ce nu este cazul în speță, litigiul ar fi comercial.
Având în vedere că Tribunalul Timiș a
pronunțat hotărârea apelată cu încălcarea competenței altei instanțe, în baza
dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de
reclamanta SC A. SRL Timișoara împotriva sentinței nr. 208/PI din 3 martie 2009
pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 9737/30/2008 în contradictoriu cu
pârâtul intimat Municipiul Timișoara, reprezentat prin Primar, să anuleze
hotărârea apelată și să trimită cauza spre competentă soluționare în primă instanță,
Judecătoriei Timișoara, secția civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs de pârâtul Municipiul Timișoara prin primar invocând greșita aplicare a
normelor de competență materială.
Recursul este fondat și se va admite
pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză se deduce judecății
un litigiu comercial cu o valoare superioară sumei de 100.000 lei, astfel că,
în raport de art. 2 pct. 1 lit. a) C. pr. civ. și art. 4 și 56 C. com.
competența de soluționare revine Curții de apel Timișoara, secția comercială.
Pricina este comercială întrucât actul
juridic dedus judecății este un contract de vânzare-cumpărare a unui spațiu
comercial aflat în fondul de comerț, așa cum rezultă din art. 9 din contractul
părților, aflat la fila 6 verso din dosarul de fond.
Art. 4 C. com. dispune: “Se socotesc,
afară de acestea (adică cele prevăzute în art. 3), ca fapte de comerț celelalte
contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau
dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”.
Faptele de comerț unilaterale sau
mixte sunt guvernate de legea comercială pentru ambele parți, chiar dacă pentru
una dintre ele actul juridic are caracter civil (art. 56 C. com.).
Pentru aceste considerente, conform art.
312 alin. (5) C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul
Timișoara prin primar împotriva Deciziei civile nr. 129 din 30 iunie 2009 a Curții
de Apel Timișoara, secția comercială, se va casa decizia recurată și se va trimite
cauza la aceeași instanță spre competentă soluționare pe fond a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul
Timișoara prin primar împotriva Deciziei civile nr. 129 din 30 iunie 2009 a
Curții de Apel Timișoara, secția comercială.
Casează decizia recurată și trimite
cauza la aceeași instanță spre competentă soluționare pe fond a apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28
aprilie 2010.