ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1440/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 208/PI din 3 martie 2009 pronunțată în Dosar nr. 9737/30/2008, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara, reprezentat prin primar. Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, instanța de fond a constatat că cererea reclamantei SC A. SRL este neîntemeiată, reținând că prin semnarea de către reclamantă a contractului ce conține și clauza a cărei nulitate s-a solicitat a se constata (art. 9), acesta a dobândit caracterul forței obligatorii a contractelor. S-a considerat pe de altă parte că împotriva susținerilor reclamantei, clauza de inalienabilitate poate fi recunoscută ca fiind valabilă, întrucât art. 1310 C. civ.

are caracter imperativ numai în sensul interzicerii înstrăinării bunurilor declarate de lege inalienabile iar prerogativelor proprietarului prevăzute de art. 480 C. civ. i se pot aduce limitări, în măsura în care limitarea nu contravine unei dispoziții imperative sau ordinei publice și bunelor moravuri. De asemenea, s-a considerat că prin interzicerea înstrăinării spațiului timp de 3 ani s-a urmărit de către Municipiul Timișoara protejarea unui interes public, acela ca spațiul să fie folosit pentru activități de producție, de comerț și de prestări servicii, altfel că pârâtul nu avea nici un interes legitim pentru a vinde respectivele spații. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței civile nr. 208/PI din 3 martie 2009, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Curtea de Apel a constatat că prin Dosarul înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 9737/30/2008, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Timișoara solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitate absolută a clauzei de inalienabilitate stipulată în art. 9 din contractul de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2008 încheiat cu Municipiul Timișoara, pentru lipsă de cauză; să se dispună rectificarea C.F. Timișoara, în sensul radierii interdicției de înstrăinare a imobilului. S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ. "Judecătoriile judecă: 1. În primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe". Raportat la obiectul cauzei și la natura civilă a acesteia, Judecătoriei Timișoara îi revine competența judecării în primă instanță a prezentei cauze.

Procesele privitoare la imobile au natură civilă și doar în cazul în care ar fi vorba de un fond de comerț, ceea ce nu este cazul în speță, litigiul ar fi comercial. Având în vedere că Tribunalul Timiș a pronunțat hotărârea apelată cu încălcarea competenței altei instanțe, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Timișoara împotriva sentinței nr. 208/PI din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 9737/30/2008 în contradictoriu cu pârâtul intimat Municipiul Timișoara, reprezentat prin Primar, să anuleze hotărârea apelată și să trimită cauza spre competentă soluționare în primă instanță, Judecătoriei Timișoara, secția civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs de pârâtul Municipiul Timișoara prin primar invocând greșita aplicare a normelor de competență materială. Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente: În prezenta cauză se deduce judecății un litigiu comercial cu o valoare superioară sumei de 100.000 lei, astfel că, în raport de art. 2 pct. 1 lit. a) C. pr. civ. și art. 4 și 56 C. com. competența de soluționare revine Curții de apel Timișoara, secția comercială. Pricina este comercială întrucât actul juridic dedus judecății este un contract de vânzare-cumpărare a unui spațiu comercial aflat în fondul de comerț, așa cum rezultă din art. 9 din contractul părților, aflat la fila 6 verso din dosarul de fond.

Art. 4 C. com. dispune: “Se socotesc, afară de acestea (adică cele prevăzute în art. 3), ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”. Faptele de comerț unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comercială pentru ambele parți, chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (art. 56 C. com.). Pentru aceste considerente, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara prin primar împotriva Deciziei civile nr. 129 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza la aceeași instanță spre competentă soluționare pe fond a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara prin primar împotriva Deciziei civile nr. 129 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță spre competentă soluționare pe fond a apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.