ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3114/2011

Ședința publică de la 13 octombrie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 551 din 4 mai 2010 pronunțată în dosar nr. 2368/30/2010 al Tribunalului

Timiș s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL, în contradictoriu

cu pârâții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara, fiind obligat pârâtul la prelungirea contractului de

închiriere cu nr. 868 din 23 iulie 2003, pentru o perioadă de 10 ani, iar în

situația refuzului încheierii unui act adițional în acest sens, prezenta

hotărâre ține loc de act adițional la contractul anterior indicat și s-a

respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC E. SRL solicitând

admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul

admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și prelungirea contractului pentru

15 ani de zile.

Împotriva aceleiași

sentințe, în termen legal, au declarat apel și pârâtele Municipiul Timișoara

prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara solicitând admiterea

apelului și, în principal, desființarea sentinței apelate și trimiterea

dosarului primei instanțe în vederea rejudecării, iar în subsidiar schimbarea

sentinței apelate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de

către reclamantă.

Prin decizia civilă

nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a

admis apelul declarat de reclamanta SC E. SRL împotriva sentinței civile nr.

551 din 4 mai 2010 pronunțată în dosar nr. 2368/30/2010 al Tribunalului Timiș.

A schimbat, în parte,

sentința apelată în sensul că a dispus prelungirea contractului nr. 868/2003

încheiat cu pârâta, pe o perioadă de 15 ani, de la data pronunțării hotărârii.

A respins apelul

declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a se pronunța

astfel tribunalul a reținut în principal următoarele:

În ceea ce privește

pe reclamantă toate condițiile impuse de textul HCL nr. 34/1998 sunt

îndeplinite fără a se tăgădui aceste aspecte, iar în ceea ce privește pe pârâte

s-a reținut că acordul proprietarului a fost exprimat expres și prealabil

formulării cererii de către reclamantă în art. 5 din HCL.

Împotriva deciziei

civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a declarat

recurs Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara prin care a solicitat suspendarea prezentului litigiu în baza art. 244

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

dosarului penal nr. 153/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, în care s-a început

urmărirea penală împotriva unor angajați ai Primăriei Municipiului Timișoara

pentru abuz în serviciu în legătură cu încheierea și modalitatea de prelungire

a contractului de închiriere nr. 868 din 23 iulie 2003.

Prin cererea de

recurs recurenții au susținut în continuare excepția necompetenței materiale

considerând că din punct de vedere material competentă să judece cauza în primă

instanță este Judecătoria Timișoara, secția civilă.

Referitor la critica

deciziei atacate recurenții arată că aceasta este nelegală deoarece instanțele

de judecată au ținut cont în mod exclusiv de art. 5 al HCL nr. 34/1998 fără a

corobora acest articol cu art. 4 al aceleiași hotărâri și cu art. 21 și art. 22

ale contractului de închiriere.

Intimata SC E. SRL a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare,

admiterea excepției inadmisibilității recursurilor împotriva sentinței civile

nr. 551/PI din 4 mai 2010, respingerea recursurilor ca neîntemeiate.

În ședința publică

din 29 septembrie 2011 Înalta Curte a respins cererea de suspendare formulată

de recurenți apreciind că nu există o înrâurire hotărâtoare a infracțiunii

pentru care s-a început urmărirea penală asupra hotărârii ce se va pronunța în

prezenta cauză.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva sentinței civile nr.

551/PI din 4 mai 2010 Înalta Curte reține că analiza acesteia este irelevantă

atât timp cât la termenul din 29 septembrie 2010 s-a luat în examinare recursul

declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Analizând actele și

lucrările dosarului în funcție de criticile recurenților și încadrate de Înalta

Curte conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit art. 304

pct. 8 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Motivul de modificare

privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate

de clar, fiind ,,vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă ,,natura” ori

,,înțelesul”.

Nu în ultimul rând,

prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se invocă de fapt,

încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. prevede că modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Literatura de

specialitate a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din

modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost

corect sau nu aplicată. Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii sau aplicarea

greșită a legii atunci când instanța a cărei hotărâre se atacă cu recurs la

aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat fie

le-a aplicat greșit.

Din perspectiva

criticilor deciziei recurate Înalta Curte reține că între părțile litigante s-a

încheiat contractul de închiriere nr. 868 din 23 iulie 2003 în temeiul căruia

Primăria Municipiului Timișoara a închiriat prin licitație publică deschisă

obiectivul ,,Baza sportivă și de agrement” situat în Timișoara, zona Stadion pe

o perioadă de 1 an, începând cu data de 1 august 2003 și sfârșind cu data de 31

iulie 2004. Ulterior contractul de închiriere a mai fost prelungit succesiv

până la 30 septembrie 2010.

Potrivit art. 8 lit. e)

din contractul de închiriere nr. 868/2003 ce constituie ,,legea părților”,

locatarul este obligat să elibereze spațiul la încetarea contractului de

închiriere prin ajungerea la termen, iar potrivit art. 8 lit. g) din același

contract, la încetarea contractului locatarul este obligat să predea bunul

închiriat în întregime, în stare bună, inclusiv cu îmbunătățirile aduse prin

lucrările de întreținere și amenajare executate pe perioada derulării

contractului, liber de orice sarcini.

Articolele 11, 21, 22

din contractul nr. 868/2003 prevăd că acesta încetează la expirarea duratei

stabilite, că orice modificare a clauzelor contractului se face prin act

adițional semnat de ambele părți și nu în ultimul rând că, contractul

constituie singurul instrument juridic probant pentru soluționarea eventualelor

litigii între părți.

Este adevărat că

Hotărârea Consiliului Local nr. 34 din 2 martie 1998 reglementează utilizarea

spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință aflată în administrarea

Consiliului Local al Municipiului Timișoara, însă aceasta nu înseamnă că

contractele de închiriere vor fi prelungite în mod automat chiar fără

consimțământul uneia dintre părți.

Nu este lipsit de

relevanță de a sublinia prevederile art. 1 din HCL 34 din 2 martie 1998 care

precizează că spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință care aparțin

domeniului public de interes local, aflate în administrarea Consiliului Local

al Municipiului Timișoara, pot fi date în administrare, concesionate sau

închiriate, în condițiile legii.

Față de art. 1 din

HCL nr. 34/2008, coroborat atât cu art. 948 alin. (1), pct. 2 C. civ. cu

referire la consimțământul valabil al părții care se obligă cât și cu art. 11, art.

21, art. 22 din contractul nr. 868/2003 rezultă că proprietarul, respectiv

Municipiul Timișoara poate să prelungească contractul, însă nu este obligat așa

cum în mod greșit a reținut instanța de apel prin aplicarea doar a art. 5 din

HCL nr. 34/2008.

În ceea ce privește

critica recurenților la necompetența materială a Tribunalului Timiș, Înalta

Curte reține că este neîntemeiată deoarece o parte din contractul de închiriere

nr. 868/2003 este o societate comercială (comerciant), contractul fiind încheiat

în vederea desfășurării activității comerciale a acesteia și în consecință sunt

incidente prevederile art. 4 și art. 56 C. com.

Referitor la decizia

nr. 3574 din 28 octombrie 2010 se apreciază că situația nu este similară față

de faptul că s-a avut în vedere HCL nr. 529/2008 prin care Consiliul Local a

aprobat prelungirea contractului pe o perioadă de 10 ani (p. 11 al.4).

Având în vedere

considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 304 pct. 8, 9 coroborate

cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâții

Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara

împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială. Va modifica decizia recurată în sensul că: va

admite apelul declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul

Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 551 din 4 mai

2010 a Tribunalului Timiș; va schimba sentința apelată în sensul că va respinge

acțiunea; va respinge apelul formulat de reclamanta SC E. SRL.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge cererea recurenților de acordare a

cheltuielilor de judecată atât timp cât la dosarul cauzei nu au fost depuse

înscrisuri justificative din care să rezulte că aceștia au efectuat cheltuieli

în acest sens.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Modifică decizia

recurată în sensul că:

Admite apelul

declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 551 din 4 mai 2010 a

Tribunalului Timiș.

Schimbă sentința

apelată în sensul că respinge acțiunea.

Respinge apelul

formulat de reclamanta SC E. SRL.

Respinge cererea

recurenților pârâți privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2011.