ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3114/2011

Ședința publică de la 13 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 551 din 4 mai 2010 pronunțată în dosar nr. 2368/30/2010 al Tribunalului Timiș s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, fiind obligat pârâtul la prelungirea contractului de închiriere cu nr. 868 din 23 iulie 2003, pentru o perioadă de 10 ani, iar în situația refuzului încheierii unui act adițional în acest sens, prezenta hotărâre ține loc de act adițional la contractul anterior indicat și s-a respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC E. SRL solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și prelungirea contractului pentru 15 ani de zile. Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, au declarat apel și pârâtele Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara solicitând admiterea apelului și, în principal, desființarea sentinței apelate și trimiterea dosarului primei instanțe în vederea rejudecării, iar în subsidiar schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă. Prin decizia civilă nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul declarat de reclamanta SC E. SRL împotriva sentinței civile nr. 551 din 4 mai 2010 pronunțată în dosar nr. 2368/30/2010 al Tribunalului Timiș.

A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a dispus prelungirea contractului nr. 868/2003 încheiat cu pârâta, pe o perioadă de 15 ani, de la data pronunțării hotărârii. A respins apelul declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva aceleiași hotărâri. Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut în principal următoarele: În ceea ce privește pe reclamantă toate condițiile impuse de textul HCL nr. 34/1998 sunt îndeplinite fără a se tăgădui aceste aspecte, iar în ceea ce privește pe pârâte s-a reținut că acordul proprietarului a fost exprimat expres și prealabil formulării cererii de către reclamantă în art. 5 din HCL. Împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin care a solicitat suspendarea prezentului litigiu în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului penal nr. 153/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, în care s-a început urmărirea penală împotriva unor angajați ai Primăriei Municipiului Timișoara pentru abuz în serviciu în legătură cu încheierea și modalitatea de prelungire a contractului de închiriere nr. 868 din 23 iulie 2003. Prin cererea de recurs recurenții au susținut în continuare excepția necompetenței materiale considerând că din punct de vedere material competentă să judece cauza în primă instanță este Judecătoria Timișoara, secția civilă. Referitor la critica deciziei atacate recurenții arată că aceasta este nelegală deoarece instanțele de judecată au ținut cont în mod exclusiv de art. 5 al HCL nr. 34/1998 fără a corobora acest articol cu art. 4 al aceleiași hotărâri și cu art. 21 și art. 22 ale contractului de închiriere.

Intimata SC E. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare, admiterea excepției inadmisibilității recursurilor împotriva sentinței civile nr. 551/PI din 4 mai 2010, respingerea recursurilor ca neîntemeiate. În ședința publică din 29 septembrie 2011 Înalta Curte a respins cererea de suspendare formulată de recurenți apreciind că nu există o înrâurire hotărâtoare a infracțiunii pentru care s-a început urmărirea penală asupra hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză. În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 551/PI din 4 mai 2010 Înalta Curte reține că analiza acesteia este irelevantă atât timp cât la termenul din 29 septembrie 2010 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurenților și încadrate de Înalta Curte conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Motivul de modificare privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind ,,vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă ,,natura” ori ,,înțelesul”. Nu în ultimul rând, prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. se invocă de fapt, încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Literatura de specialitate a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată. Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a cărei hotărâre se atacă cu recurs la aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat fie le-a aplicat greșit.

Din perspectiva criticilor deciziei recurate Înalta Curte reține că între părțile litigante s-a încheiat contractul de închiriere nr. 868 din 23 iulie 2003 în temeiul căruia Primăria Municipiului Timișoara a închiriat prin licitație publică deschisă obiectivul ,,Baza sportivă și de agrement” situat în Timișoara, zona Stadion pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 1 august 2003 și sfârșind cu data de 31 iulie 2004. Ulterior contractul de închiriere a mai fost prelungit succesiv până la 30 septembrie 2010. Potrivit art. 8 lit. e) din contractul de închiriere nr. 868/2003 ce constituie ,,legea părților”, locatarul este obligat să elibereze spațiul la încetarea contractului de închiriere prin ajungerea la termen, iar potrivit art. 8 lit. g) din același contract, la încetarea contractului locatarul este obligat să predea bunul închiriat în întregime, în stare bună, inclusiv cu îmbunătățirile aduse prin lucrările de întreținere și amenajare executate pe perioada derulării contractului, liber de orice sarcini.

Articolele 11, 21, 22 din contractul nr. 868/2003 prevăd că acesta încetează la expirarea duratei stabilite, că orice modificare a clauzelor contractului se face prin act adițional semnat de ambele părți și nu în ultimul rând că, contractul constituie singurul instrument juridic probant pentru soluționarea eventualelor litigii între părți. Este adevărat că Hotărârea Consiliului Local nr. 34 din 2 martie 1998 reglementează utilizarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință aflată în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, însă aceasta nu înseamnă că contractele de închiriere vor fi prelungite în mod automat chiar fără consimțământul uneia dintre părți.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia prevederile art. 1 din HCL 34 din 2 martie 1998 care precizează că spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință care aparțin domeniului public de interes local, aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, pot fi date în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii. Față de art. 1 din HCL nr. 34/2008, coroborat atât cu art. 948 alin. (1), pct. 2 C. civ. cu referire la consimțământul valabil al părții care se obligă cât și cu art. 11, art. 21, art. 22 din contractul nr. 868/2003 rezultă că proprietarul, respectiv Municipiul Timișoara poate să prelungească contractul, însă nu este obligat așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel prin aplicarea doar a art. 5 din HCL nr. 34/2008.

În ceea ce privește critica recurenților la necompetența materială a Tribunalului Timiș, Înalta Curte reține că este neîntemeiată deoarece o parte din contractul de închiriere nr. 868/2003 este o societate comercială (comerciant), contractul fiind încheiat în vederea desfășurării activității comerciale a acesteia și în consecință sunt incidente prevederile art. 4 și art. 56 C. com. Referitor la decizia nr. 3574 din 28 octombrie 2010 se apreciază că situația nu este similară față de faptul că s-a avut în vedere HCL nr. 529/2008 prin care Consiliul Local a aprobat prelungirea contractului pe o perioadă de 10 ani (p. 11 al.4). Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 304 pct. 8, 9 coroborate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va admite recursul declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Va modifica decizia recurată în sensul că: va admite apelul declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 551 din 4 mai 2010 a Tribunalului Timiș; va schimba sentința apelată în sensul că va respinge acțiunea; va respinge apelul formulat de reclamanta SC E. SRL. În temeiul art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge cererea recurenților de acordare a cheltuielilor de judecată atât timp cât la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri justificative din care să rezulte că aceștia au efectuat cheltuieli în acest sens.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Modifică decizia recurată în sensul că: Admite apelul declarat de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 551 din 4 mai 2010 a Tribunalului Timiș. Schimbă sentința apelată în sensul că respinge acțiunea. Respinge apelul formulat de reclamanta SC E. SRL. Respinge cererea recurenților pârâți privind acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.