- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 15 februarie 2007
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Prejudiciu material — sumă acordată
- Prejudiciu moral
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Evrenos Önen împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1937 și trăiește în İzmir. Reclamantul este proprietarul unei stații de apă potabile și industriale din İzmir. Prin scrisoarea din 9 iulie 2001, autoritățile de la Hotărârea Sănătății de la İzmir au informat procurorul public Karșıyaka cu privire la faptul că societatea reclamantului nu respectă cerințele regulamentului relevant privind ambalajul și comercializarea apelor din primăvară și minerale. La 24 august 2001, în declarațiile sale luate de procurorul public Karșıyaka, reclamantul a susținut că a fost deja declarat de autoritățile că modul în care vând apă a fost încălcat regulamentul relevant și că, prin urmare, și-a încheiat afacerea la începutul acelui an.
La 28 noiembrie 2001, Procurorul public Karșıyaka a eliberat un ordin de plată anticipată de 1.898.208.000 de lira turcă (TRL) pentru solicitant, pentru nerespectarea normei privind ambalajul și comercializarea apelor de primăvară și minerale, prevăzute în decretul legii nr. 560. Reclamantul nu a plătit amendă în termen de zece zile, conform ordinului. La 14 decembrie 2001, reclamantul a depus o cerere la Curtea Magistratului Karșıyaka, care a contestat decizia Procurorului public. El a afirmat că a făcut deja o plată. În argumentele sale la instanță, Procurorul public a explicat că plata efectuată de către reclamant a fost pentru o infracțiune anterioară, care a avut loc la 26 mai 1999. La 22 ianuarie 2002, Curtea de judecată Karșıyaka a respins obiecția și a eliberat o pronunță penală, prin care a crescut amenzile la 2,847,312.000 TRL, datorită nerespectării ordinului de plată anticipată a reclamantului.
10. La 19 februarie 2002, reclamantul a depus o obiecție la Tribunalul Penal Karșıyaka, împotriva ordinului penal din 22 ianuarie 2002, susținând, în special, o încălcare a articolului 6 § 3 litera (c) din Convenție. 11. La 4 martie 2002, Tribunalul Penal Karșıyaka a susținut hotărârea Curții, susținând că aceaceasta este în conformitate cu legea. 12. Reclamantul a plătit amendă la 3 mai 2002, 28 mai 2002 și 2 iulie 2002, în trei tranșe egale. 13. art. 17 Decretul legea nr. 560 (modificat prin legea nr. 4128) privind ambalajul și comercializarea apelor din primăvară și minerale, prevede că fabricarea, ambalajul și vânzarea apelor din primăvară și minerale sunt autorizate de Ministerul Sănătății.
Principiile și cerințele procedurale referitoare la aceste subiecte sunt reglementate de Ministerul Sănătății. art. 18 A litera (l) din aceeași lege prevede că o societate care acționează în încălcarea articolului 17 din legea decretului nr. 560 ar fi închisă, aplicată cu un sigiliu și ar fi supusă unei amenzi. În cazul în care societatea comite din nou aceeași infracțiune, amenda ar fi dublată. 14. art. 465 § 4 din fostul Cod penal prevede următoarele: „Dacă acțiunea nu cauzează boală sau nu împiedică victima să asiste la ocuparea sa obișnuită (...) infractorul este condamnat la închisoarea de 2 până la 6 luni sau la o amendă de la 200 până la 2.500.
Cu toate acestea, procedura juridică poate fi inițiată numai în cazul plângerii victimei.” 15. Articolele relevante ale Codului de procedură penală, care au fost în vigoare la momentul evenimentelor, se citesc după cum urmează: „Salvând circumstanțele excepționale descrise de lege, instanța decide asupra obiecțiilor depuse împotriva ordonanțelor penale fără a desfășura o audiere. În cazul în care obiecția este susținută, aceeași instanță decide cu privire la fondul cazului.” „Judecătorul de la Curtea Magistratelor poate, fără a pronunța o audiere, să pronunțe o pronunțare cu privire la infracțiunile care se află sub jurisdicția Curții Magistrate și, ulterior, poate emite un ordin penal. Numai condamnarea la o amendă, la o închisoare de până la trei luni, la o suspendare a unei anumite profesii și la o acuzație (...) poate fi judecată printr-un ordin penal.
(...)” „Dacă judecătorul de la Curtea Magistratului consideră că lipsa unei audieri poate pune infractorul într-o situație nefavorabilă, atunci ar putea fi decis să organizeze o audiție. „În plus față de condamnarea, este necesar să se menționeze în ordinul penal, denumirea infracțiunii, dispozițiile de drept aplicabile, dovada relevante și posibilitatea de a ridica o obiecție în termen de opt zile de la notificarea sa (...). Cererea care ridică o obiecție la ordinul penal este aprobată de judecătorul judecător. (...)” „O audiere se desfășoară în cazul în care obiecția este susținută împotriva unei condamnare pedepsite de ordin penal. (...) Suspectul poate fi reprezentat de un avocat de apărare în cursul audierii.
(...) Obiecțiile împotriva ordonanțelor penale (...) sunt examinate de un judecător la instanța penală de primă instanță, în conformitate cu procedura descrisă în articolele 301, 302 și 303. În hotărârea din 30 iunie 2004, Curtea Constituțională a declarat art. 390 § 3 din Codul de Procedură Penală neconstituțională și nulitate. Acesta a susținut că lipsa unei ședințe publice în fața Tribunalului Penal care examinează obiecțiile împotriva ordonanțelor penale ar fi încălcarea dreptului garantat în temeiul articolului 6 din Convenție, precum și a articolului 36 din Constituție. 17. În plus, noul Cod Penal și codul de procedură penală care a intrat în vigoare la 1 iunie 2005, nu conțin nicio dispoziție privind ordinele penale.
4. The applicant was born in 1937 and lives in İzmir.
The applicant is the owner of a potable and industrial water station in İzmir. By a letter dated 9 July 2001 the authorities from the İzmir Health Directorate informed the Karșıyaka Public Prosecutor about the fact that the applicant's company was not complying with the requirements of the relevant regulation concerning the packaging and marketing of spring and mineral waters.
On 24 August 2001, in his statements taken by the Karșıyaka Public Prosecutor, the applicant maintained that he had been already told by the authorities that the way he was selling water was in breach of the relevant regulation and that he had consequently closed his business earlier that year.
On 28 November 2001 the Karșıyaka Public Prosecutor issued an advance payment order of 1,898,208,000 Turkish Liras (TRL) for the applicant, for failure to respect the rule concerning the packaging and marketing of spring and mineral waters, provided in decree law no. 560. The applicant did not pay the fine within ten days as required by the order.
On 14 December 2001 the applicant filed a petition with the Karșıyaka Magistrate's Court, challenging the decision of the Public Prosecutor. He claimed that he had already made a payment. In his submissions to the court, the Public Prosecutor explained that the payment made by the applicant was for a previous offence, which took place on 26 May 1999.
On 22 January 2002 the Karșıyaka Magistrate's Court dismissed the objection and issued a penal order, by which it increased the fine to TRL 2,847.312.000, due to the applicant's failure to comply with the advance payment order.
On 19 February 2002 the applicant filed an objection with the Karșıyaka Criminal Court of First Instance, against the penal order of 22 January 2002, alleging, in particular, a breach of Article 6 § 3 (c) of the Convention.
On 4 March 2002 the Karșıyaka Criminal Court of First Instance upheld the decision of the Magistrate's Court, holding that it was in accordance with the law.
The applicant paid the fine on 3 May 2002, 28 May 2002 and 2 July 2002, in three equal instalments.
Article 17 Decree law no. 560 (amended by law no. 4128) on the packaging and marketing of spring and mineral waters, provides that the manufacturing, packaging and selling of the spring and mineral waters are under the authorisation of the Ministry of Health. The principles and procedural requirements concerning these subject matters are regulated by the Ministry of Health. Article 18 A (l) of the same law provides that a company who acts in breach of Article 17 of the decree law no. 560 would be closed, affixed with a seal and be subject to a fine. Should the company commit the same offence again, the fine would be doubled.
Article 465 § 4 of the former Criminal Code provide as follows: “If the action does not cause any sickness or prevent the victim from attending his/her usual occupation (...) the offender shall be sentenced to 2 to 6 months' imprisonment or to a fine of TRL 200 to 2,500. However, the legal proceedings may be initiated only upon the victim's complaint.”
The relevant Articles of the Code of Criminal Procedure which was in force at the time of the events, read as follows: “Save the exceptional circumstances described by law, the courts shall decide on objections filed against the penal orders without holding a hearing. If the objection is upheld, the same court shall decide on the merits of the case.” “The judge at the Magistrates' Court may, without holding a hearing, rule on the offences which are within the jurisdiction of the Magistrates' Court and it may subsequently issue a penal order. Only the sentencing to a fine, an imprisonment up to three months, a suspension of a certain profession and a seizure (...) may be adjudicated by a penal order. (...)” “If the judge at the Magistrates' Court considers that the lack of a hearing may put the offender in an unfavourable situation, then it could be decided to hold a hearing. “ “In addition to the conviction, it should be noted in the penal order, the designation of the offence, the applicable provisions of law, the relevant evidence, and the possibility of raising an objection within eight days after its notification (...). The petition which raises an objection to the penal order shall be approved by the trial judge. (...)” “A hearing shall be held if the objection is raised against an imprisonment sentence given by a penal order. (...) The suspect can be represented by a defence counsel during the hearing. (...) The objections against the penal orders (...) are examined by a judge at the criminal court of first instance, in line with the procedure described under Articles 301, 302 and 303. The objection would suspend the execution of the penal order.”
In a judgment given on 30 June 2004 the Constitutional Court declared Article 390 § 3 of the Code of Criminal Procedure unconstitutional and a nullity. It held that lack of a public hearing before the Criminal Court of First Instance that examines the objections against the penal orders, would be in breach of the right guaranteed under Article 6 of the Convention, as well as Article 36 of the Constitution.
Additionally, the new Criminal Code and the Code of Criminal Procedure which came into force on 1 June 2005, contain no provision concerning penal orders.