CASE OF KAT INSAAT TICARET KOLLEKTIF SIRKETI v. TURKEY

CAUZA DE CAUZĂ DE CAT İNȘAAT TİCARET KOLLEKTİF ȘİRKETİ v. TURKEY (Derogare nr. 74495/01) JUDGMENT STRASBOURG 24 iulie 2007 FINAL 24/10/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Kat İnșaat Ticaret Kollektif Șirketti v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevall Türmen Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dna Aracı grefierul adjunct, după ce a deliberat în particular la 3 iulie 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 74495/01) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate de construcții înregistrată în Turcia, Kat İnșaat Ticaret Kollektif Șirketi / İsmet Kamıș ve Ortakları („reclamantul”), la 17 octombrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dl T. Elçi, avocat care practică în Diyarbakır.

Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. La 31 ianuarie 2006, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii. În aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp. La 18 august și 16 septembrie 1987 și 16 mai 1990, reclamantul a încheiat trei contracte cu Hotărârea Generală a Apei și Infrastructurii (Iskì) („Hotărârea Generală”) și a întreprins construcția unor părți ale infrastructurii apei din İstanbul.

La 10 octombrie 1995, reclamantul a depus o acțiune la 4 Camera a Curții de Comerț din Istanbul și a solicitat instanței de a ordona plata de 10.279.231.935 lire turce (TRL), susținând că Hotărârea Generală nu a respectat contractul din 16 mai 1990. În 1999 Hotărârea Generală a depus o acțiune încrucișată cu șaptea Camere a Curții Comerciale de Istanbul care solicită o sumă de TRL 7.650.721.062, susținând că această sumă a fost depășită în fața reclamantului. La o dată neespecificată, șapte Camere a Curții Comerciale de Istanbul au hotărât că cazul dinaintea acesteia ar trebui să fie alăturat cauzei în fața 4 Camerei de aceeași instanță.

Între 14 iulie 1999 și 3 noiembrie 2000 a fost depusă în mod repetat Curtea de Comerț din 4 noiembrie 2000. La 3 noiembrie 2000 a fost depusă la Curtea de Comerț din 4 de către Curtea de Comerț din 3 noiembrie 2000 o copie a dosarului din 3 noiembrie 2000. În aceeași zi, instanța de primă instanță a atribuit reclamantului cererea în întregime, plus dobânzi la rata de reformulare, care rezultă de la data depunerii cazului. Curtea a respins acțiunea încrucișată a Direcției Generale. 12. La 14 ianuarie 2002, Curtea de casă a susținut hotărârea instanței de primă instanță. 13. La 23 octombrie 2002, Curtea de casare a respins cererea de rectificare a hotărârii.

LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI 14. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 15. Guvernul a contestat această afirmație. 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 octombrie 1995 și s-a încheiat la 23 octombrie 2002. Acesta a durat astfel șapte ani pentru trei niveluri de competență. Admisibilitatea 17. Curtea remarcă că restul cererii nu este, vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive.

Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 19. În cazul în cauză, nu se poate neglija faptul că o perioadă lungă de mai mult de cinci ani a trecut, înainte ca instanța de primă instanță să pronunțe hotărârea (a se vedea punctele 5-11 mai sus). 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun la dispoziție chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender).

, citat mai sus). 21. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat această cerere.

25. Hotărând în mod echitabil, Curtea atribuie reclamantului 1 800 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costurile și cheltuielile 26. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 7.850 dolari americani pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 27. Guvernul a contestat cererea. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, Curtea constată că reclamantul nu a prezentat documente justificative în sprijinul cererii sale. Prin urmare, Curtea respinge această afirmație.

Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod neobișnuit restul cererii admisibile; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; Deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 800 EUR (1 mie opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data decontare și fără taxe sau taxe care pot fi plătite; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 24 iulie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Araci Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF

KAT İNȘAAT TİCARET KOLLEKTİF ȘİRKETİ

v. TURKEY (Application no. 74495/01) JUDGMENT STRASBOURG 24 July 2007 FINAL 24/10/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Kat İnșaat Ticaret Kollektif Șirketi v. Turkey, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr R. Türmen , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović , Mr J. Šikuta, judges , and Mrs F. Aracı , Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 3 July 2007, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. On 18 August and 16 September 1987 and 16 May 1990 the applicant concluded three contracts with the General Directorate for Water and Infrastructure (İSKİ) (“the General Directorate”) and undertook the construction of parts of the water infrastructure in İstanbul.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

14. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

22. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the remainder of the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into New Turkish liras at the rate applicable at the date of settlement and free of any taxes or charges that may be payable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 24 July 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Araci Nicolas Bratza Deputy Registrar President