Reclamantul, dl Erdal Fırat Çaralan, este un cetățean turc născut în 1981 și locuiește în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl K.T. Sürek, un avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost membru al unui partid politic, Partidul Muncitor (Emeğin Partisi), la momentul evenimentelor care au dat naștere prezentei cereri. La 17 octombrie 2000, reclamantul a fost luat în custodie de poliție după ce a distribuit prospecte ale Partidului Muncitor privind acordurile colective de muncă. În aceeași zi, el a fost eliberat fără a fi adus în fața unui judecător. La o dată neespecificată, procurorul public Eyüp a impus o amendă de 22.815.00 Liras turcă (TRL) reclamantului pentru distribuirea ilegală de prospecte. Ulterior, la 26 februarie 2001, procurorul public Eyüp a depus un proiect de inculpare la Curtea Magistratului Eyüp, acuzând reclamantul de a avea prospecte de distribuire ilegală în temeiul articolului 534 § 1 din Codul Penal. La 28 februarie 2001, Curtea Magistratului Eyüp a constatat că reclamantul este vinovat în calitate de acuzat și, prin eliberarea unei hotărâri penale (ceza kararnamesi), l-a condamnat la o amendă de 34,220.000 TRL. La eliberarea ordinii penale, instanța nu a desfășurat o audiere publică; a hotărât numai cu privire la conținutul dosarului. La 19 aprilie 2001, reclamantul a depus opunere împotriva deciziei din 28 februarie 2001. În petiția sa, el a susținut că Partidul Muncitor nu a fost obligat să obțină autorizație sau să prezinte o copie a prospectului în cauză autorităților pentru scopuri de informare înainte de distribuția de prospecte, deoarece, în conformitate cu art. 44 din Legea nr. 2908, partidele politice nu au fost obligate să facă acest lucru. El a susținut, de asemenea, că el a fost privat de posibilitatea de a depune argumentele sale de apărare Curții Eyüp Magistratului în încălcarea articolului 6 din Convenție. Reclamantul a susținut în cele din urmă că condamnarea sa penală a încălcat libertatea de exprimare, în încălcarea articolului 10 din Convenție. La 13 iunie 2001, Curtea penală Eyüp a respins obiecția reclamantului, susținând că decizia din 28 februarie 2001 este legală.Decizia din 13 iunie 2001 nu a fost notificată reclamantului. La 21 mai 2002, reclamantul a aflat cu privire la conținutul deciziei din 13 iunie 2001 și a plătit amendă. Ulterior, la 29 noiembrie 2006, procurorul public Eyüp a solicitat Ministerului Justiției și a solicitat eliberarea unei ordine scrise în temeiul articolului 309 din noul Cod Penal pentru a anula hotărârea Curții Penale Eyüp din 13 iunie 2001. La 16 ianuarie 2007, Ministerul Justiției a emis o ordonanță scrisă și a ordonat procurorului public șef de la Curtea de Casație să ceară Curții de Casație să anuleze această hotărâre. La 27 martie 2007, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții penale Eyüp. 2908 partidele politice nu au fost obligate să obțină autorizația prealabilă de distribuire a prospectelor și, ca urmare, condamnarea reclamantului nu era în conformitate cu legislația internă. După reexaminarea cazului, la 15 mai 2007, Curtea Eyüp Magistratului a achitat reclamantul acuzațiilor împotriva lui și a hotărât că ar trebui să fie rambursată pentru amendă plătită în 2002. În plus, condamnarea sa a fost ștearsă din dosarele judiciare. La momentul material, art. 534 § 1 din Codul penal, art. 44 din Legea nr. 2908 și dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală prevăzute după cum urmează: art. 534 § 1 din Codul Penal „Persoanele care vând sau distribuiesc documente și imagini imprimate sau scrise pe mână în locuri publice fără a obține o autorizație prealabilă, în circumstanțe în care este necesară o autorizație prealabilă de la autoritatea competentă, sunt supuse unei amenzi de maximum 30 de lira turcă.” art. 44 din Legea nr. 2908 „Asociațiile nu publică sau distribuie prospecte, declarații scrise sau publicații similare fără o rezoluție prealabilă de către consiliul executiv al acestora.Foliile, declarațiile scrise și publicațiile similare conțin prenumele, numele de familie și semnăturile președintelui și membrilor consiliului executiv care au adoptat rezoluția. O copie a rezoluției de către consiliul executiv al asociației de publicare și a prospectului, a declarației scrise sau a publicației similare se depune în scopuri informative cu autoritatea locală de cel mai înalt rang și cu biroul procurorului public pentru această zonă. Niciun prospect, declarație scrisă sau publicație similară nu poate fi distribuit sau comunicat presei până la 24 de ore după depunerea acestuia. ... Dispozițiile menționate mai sus nu sunt aplicabile în ceea ce privește partidele politice.” „Judecătorul de la instanța magistrată poate emite o decizie penală și decide cu privire la fondul cauzei privind infracțiunile din cadrul jurisdicției magistrate fără a desfășura o audiere. Cu o astfel de ordine penală se poate impune doar o amendă sau o închisoare de maximum trei luni sau suspendarea temporară a exercitării unei profesii sau a unei măsuri de criză sau unele dintre ele sau toate acestea (...)” „Dacă judecătorul de la instanța magistrată consideră dezavantajabil să pronunțe pedeapsa fără audiere, el va decide apoi o dată pentru audierea.” „Dacă este o sentință de închisoare care a fost eliberată prin ordin penal, la depunerea unei opoziții se desfășoară o audiție. (...) În cazul în care este o suspendare amendă sau temporară a practicii unei profesii sau a unei măsuri de confiscare sau a unuia sau a tuturor dintre ele care sunt prelucrate printr-un ordin penal, președintele instanței penale sau judecătorul examinează obiecția în temeiul articolelor 301, 302 și 303 [prezentul cod]. (...)” „În afară de excepțiile prevăzute de lege, decizia privind un recurs se pronunță fără audiere. Procurorul public se va auzi dacă este necesar. Dacă apelul este acordat, autoritatea care examinează recursul decide, de asemenea, în fondul cazului.” „Deciziile pronunțate la obiecție sunt finale. Cu toate acestea, în cazul în care autoritatea ordonă detenția suspectului în reținere, aceasta din urmă poate depune o obiecție urgentă.” Într-o hotărâre din 30 iunie 2004, Curtea Constituțională a declarat art. 390 § 3 din Codul de Procedură Penală neconstituțională și nulitate. Acesta a susținut că lipsa unei ședințe publice în fața Tribunalului Penal care examinează obiecțiile împotriva ordonanțelor penale ar încălca dreptul garantat în temeiul articolului 6 din Convenție, precum și art. 36 din Constituție. În sfârșit, art. 309 din noul Cod de procedură penală (n. 5271), în ceea ce privește trimiterile la Curtea de Casație prin ordin scris al Ministerului Justiției (Kanunyararına bozma) prevede: „În cazul în care Ministerul Justiției a fost informat că un judecător sau un judecător a pronunțat o hotărâre care a devenit finală fără a fi sub controlul Curții de Casație, aceasta poate emite o ordonanță oficială procurorului public șef care îi cere să ceară Curții de Casație să anuleze hotărârea în cauză ...”
The applicant, Mr Erdal Fırat Çaralan, is a Turkish national who was born in 1981 and lives in Istanbul. He was represented before the Court by Mr K.T. Sürek, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was a member of a political party, the Labour Party (Emeğin Partisi), at the time of the events giving rise to the present application. On 17 October 2000 the applicant was taken into police custody after having distributed leaflets of the Labour Party concerning collective labour agreements. On the same day, he was released without being brought before a judge. On an unspecified date the Eyüp public prosecutor imposed a fine of 22.815.000 Turkish Liras (TRL) on the applicant for illegally distributing leaflets. The applicant did not pay the due amount. Subsequently, on 26 February 2001 the Eyüp public prosecutor filed a bill of indictment with the Eyüp Magistrate’s Court charging the applicant of having illegally distributing leaflets under Article 534 § 1 of the Criminal Code. On 28 February 2001 the Eyüp Magistrate’s Court found the applicant guilty as charged and, by issuing a penal order (ceza kararnamesi), sentenced him to a fine of TRL 34,220,000. When issuing the penal order, the court did not hold a public hearing; it decided solely on the content of the case file. On 19 April 2001 the applicant filed an objection against the decision of 28 February 2001. In his petition, he maintained that the Labour Party was not required to obtain authorisation or to submit a copy of the leaflet in question to the authorities for information purposes prior to the distribution of leaflets as, according to Article 44 of Law no. 2908, the political parties were not required to do so. He further contended that he was deprived of the opportunity to submit his defence submissions to the Eyüp Magistrate’s Court in violation of Article 6 of the Convention. The applicant finally submitted that his criminal conviction infringed his freedom of expression, in violation of Article 10 of the Convention. On 13 June 2001 the Eyüp Criminal Court dismissed the applicant’s objection holding that the decision of 28 February 2001 was lawful. The decision of 13 June 2001 was not served on the applicant. On 21 May 2002 the applicant found out about the content of the decision of 13 June 2001 and paid the fine. Subsequently, on 29 November 2006 the Eyüp public prosecutor applied to the Ministry of Justice and requested that a written order be issued pursuant to Article 309 of the New Criminal Code to quash the judgment of the Eyüp Criminal Court dated 13 June 2001. On 16 January 2007 the Ministry of Justice issued a written order and instructed the Chief Public Prosecutor at the Court of Cassation to ask the Court of Cassation to set aside the said judgment. On 27 March 2007 the Court of Cassation quashed the judgment of the Eyüp Criminal Court. It held that, according to Article 44 of Law No. 2908 political parties were not required to obtain prior authorisation to distribute leaflets, and as a result the applicant’s conviction was not in line with the domestic law. It concluded that the applicant should be acquitted. The case file was remitted to the Eyüp Magistrate’s Court. After a re-examination of the case, on 15 May 2007 the Eyüp Magistrate’s Court acquitted the applicant of the charges against him and decided that he should be reimbursed for the fine he had paid in 2002. Furthermore, his conviction was erased from the judicial records. At the material time, Article 534 § 1 of the Criminal Code, Article 44 of Law no. 2908 and the relevant provisions of the Code of Criminal Procedure provided as follows: Article 534 § 1 of the Criminal Code “Persons who sell or distribute printed or handwritten documents and pictures in public places without having obtained a prior authorisation, in circumstances where a prior authorisation from the competent authority is required, shall be liable to a fine of a maximum of 30 Turkish liras.” Article 44 of Law no. 2908 “Associations shall not publish or distribute leaflets, written statements or similar publications without a prior resolution by their executive board. The leaflets, written statements and similar publications shall contain the forenames, surnames and signatures of the president and members of the executive board which passed the resolution. A copy of the resolution by the association’s executive board to publish and of the leaflet, written statement or similar publication shall be lodged for information purposes with the highest ranking local authority and the public prosecutor’s office for the area. The latter shall deliver in exchange a receipt recording the time and date the documents were lodged. No leaflet, written statement or similar publication may be distributed or communicated to the press until 24 hours after it has been lodged. ... The aforementioned provisions are not applicable in respect of political parties.” “The judge at the magistrates’ court may issue a penal order and decide on the merits of the case concerning the offences within the jurisdiction of the magistrates’ court without holding a hearing. With such a penal order only a fine or an imprisonment for a maximum of three months or the temporary suspension of exercising a profession or a seizure measure or some of them or all of them can be imposed (...)” “If the judge at the magistrates’ court finds it disadvantageous to deliver the sentence without a hearing, he will then decide a date for the hearing.” “If it is a prison sentence that has been delivered by a penal order, upon the filing of an objection a hearing shall be held. (...) If it is a fine or temporary suspension of the practice of a profession or a confiscation measure or some or all of them that is served by a penal order, upon the filing of an objection the president of the criminal court or the judge shall examine the objection under Articles 301, 302 and 303 [of the present code]. (...)” “Apart from the exceptions prescribed by law the decision upon an appeal shall be delivered without a hearing. The public prosecutor shall be heard if necessary. If the appeal is granted, the authority that examines the appeal shall also decide on the merits of the case.” “Decisions rendered upon objection are final. However, if the authority orders the suspect’s detention on remand, the latter can file an urgent objection.” In a judgment given on 30 June 2004 the Constitutional Court declared Article 390 § 3 of the Code of Criminal Procedure unconstitutional and a nullity. It held that lack of a public hearing before the Criminal Court of First Instance that examines the objections against the penal orders, would be in breach of the right guaranteed under Article 6 of the Convention, as well as Article 36 of the Constitution. Finally, Article 309 of the New Code of Criminal Procedure (no. 5271), concerning references to the Court of Cassation by written order of the Ministry of Justice (Kanun yararına bozma) provides: “Where the Ministry of Justice has been informed that a judge or court has delivered a judgment that has become final without coming under the scrutiny of the Court of Cassation, it may issue a formal order to the Chief Public Prosecutor requiring him to ask the Court of Cassation to set aside the judgment concerned ...”