ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3538 din 25 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de A.D., în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaților, împotriva sentinței nr. 7156 din 29 noiembrie 2011, pronunțată de aceeași instanță, prin care a fost respinsă acțiunea revizuentului, având ca obiect obligarea intimatului la emiterea unui ordin privind pensia de serviciu și indemnizația egală cu 7 salarii brute lunare. În motivarea hotărârii pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, că cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., nu este întemeiată, înscrisul invocat în susținerea cererii neputând avea nicio influență asupra soluției pronunțate prin hotărârea atacată cu revizuire. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs A.D., invocând prevederile de art. 304 pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului formulat, recurentul reiterează argumentele prezentate în cererea de revizuire, susținând, în esență, că instanța de judecată în mod greșit a considerat că înscrisurile invocate nu sunt relevante în cauza dedusă judecății.

Recurentul aduce o serie de critici cu privire la sentința ce face obiectul cererii de revizuire, reiterând, practic, motivele referitoare la fondul cauzei; recurentul susține, în esență, că „instanța de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului”, fără însă a combate sentința recurată din perspectiva motivelor de recurs invocate și a considerentelor ce constituie temeiul soluției de respingere a cererii de revizuire, respectiv neîndeplinirea de către înscrisul invocat a condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Temeiul cererii de revizuire, formulată de A.D. și respinsă prin sentința recurată în cauză, îl constituie prevederile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. Potrivit acestor prevederi, revizuirea se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (...)”. Prevederile legale citate stabilesc, așadar, condițiile de exercitare a cererii de revizuire, printre acestea regăsindu-se și următoarea: înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În cauză, înscrisul invocat de revizuent, respectiv „fișa postului” acestuia, nu îndeplinește condiția susmenționată pentru că îl privește în mod direct pe recurentul-revizuent, care putea să îl solicite și să îl invoce oricând în recurs; de altfel, acest înscris se referă tocmai la funcția și gradul profesional deținute de recurentul-revizuent la data respectivă și înscrise în carnetul său de muncă, pe care acesta le-a și contestat în instanță, încă din anul 1999, acțiunea fiindu-i respinsă prin sentința nr. 1857/2001 a Judecătoriei sectorului 5 București. Pe de altă parte, pentru ca înscrisul ce se invocă în sprijnul cererii de revizuire să fie „înscris doveditor” în sensul acelorași dispoziții legale citate mai sus, este necesar ca el, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut determina o altă soluție decât cea pronunțată.

Or, așa cum corect s-a reținut și prin sentința recurată, nici această condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât, așa cum rezultă din hotărârea a cărei revizuire a fost solicitată, soluția instanței de judecată se întemeiază pe împrejurarea că drepturile bănești solicitate de recurentul-revizuent au fost obținute, deja, prin sentința nr. 3860/2009 a aceleiași instanțe, rămasă irevocabilă, a cărei executarea silită o poate cere; de asemenea, reține instanța de judecată, în lipsa unei obligații legale de emitere a unui act administrativ pentru calcularea pensiei, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtului de emitere a unui asemenea act. Așadar, înscrisul invocat de revizuent, chiar dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, nu ar fi fost de natură să schimbe soluția contestată, rațiunile care au stat la baza respingerii acțiunii fiind străine de acest înscris.

În consecință, față de considerentele arătate, constatându-se că hotărârea recurată este temeinică și legală și că nu este incident nici unul din cazurile de casare invocate de recurent, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței nr. 3538 din 25 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.