ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 451/2015

HOTĂRÂRE
05.02.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 451/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 451/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 3065 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinței civile nr. 628 din 31 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că reclamantul a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 628 din 31 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2010 de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând că înscrisurile noi care întrunesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. sunt statele de plată a salariilor întocmite lunar de angajatorul Secretariatul General al Camerei Deputaților cât și declarațiile nominale transmise lunar Casei de Pensii a Municipiului București aferente perioadei 1 septembrie 2001 - 29 februarie 2008.

Cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. așa cum s-a arătat, care presupune ca hotărârea instanței să evoce fondul, or recursul a vizat o sentință prin care a fost a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, a fost respins capătul principal de cerere pentru autoritate de lucru judecat și respinse celelalte cereri accesorii ca nefondate, astfel încât nu este îndeplinită condiția privind evocarea fondului.

Pe de altă parte nu sunt întrunite nici condițiile de admisibilitate cu referire la actul invocat, întrucât reclamantul nu face nici o dovadă în sensul că, statele de plată a salariilor întocmite lunar de angajatorul Secretariatul General al Camerei Deputaților cât și declarațiile nominale transmise lunar Casei de Pensii a Municipiului București aferente perioadei 1 septembrie 2001 - 29 februarie 2008, au fost reținute de partea potrivnică iar revizuentul nu a putut să le înfățișeze dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

În contextul în care capătul principal de cerere a fost respins pentru autoritate de lucru judecat, iar celelalte cereri acorii ca nefondate, nu există nici o legătură între înscrisul invocat și modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, nefiind de natură să ducă la o altă soluție.

Împotriva sentinței nr. 3065 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire, revizuentul A. invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, se solicită anularea sentinței civile nr. 3065 din data de 14 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, susținându-se că este potrivnică sentințelor civile nr. 6034 din 24 octombrie 2012 și nr. 6114 din 30 octombrie 2012 pronunțate în Dosarele nr. x/2/2012 și nr. x/2/2012 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Examinând cererea în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentul A.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța reține că „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (…) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs”.

În jurisprudență și doctrină s-a reținut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, „este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuientă nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat” (G. Boroi, O. Spineanu-Matei, C. proc. civ., adnotat, ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2007, pag. 735).

În cauză, Înalta Curte constată că:

- prin sentința civilă nr. 3065 din 14 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. împotriva sentinței civile nr. 628 din 31 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2010 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;

- prin sentința civilă nr. 6034 din 24 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. împotriva sentinței civile nr. 1077 din 14 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2010 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;

- în Dosarul nr. x/2/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța de fond prin sentința civilă nr. 6114 din data de 30 octombrie 2012 a respins excepțiile de admisibilitate și lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. și a respins ca nefondate cererile de revizuire principală și conexă formulate de revizuentul A. în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în contradictoriu cu B. și Camera Deputaților - Secretariatul General, împotriva sentinței civile nr. 3245 din 16 mai 2012 pronunțate în Dosarul nr. x/2/2010 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Or, din analiza hotărârilor judecătorești care formează obiectul prezentei cereri de revizuire reiese în mod evident că nu sunt îndeplinite prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.. având în vedere că hotărârile judecătorești invocate sunt pronunțate în cereri diferite de revizuire, nu sunt hotărâri potrivnice în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu sunt date în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, nefiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză pentru a se pretinde de către revizuent o încălcare a principiului autorității de lucru judecat.

Justificarea unui caz de revizuire formulat în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constă tocmai în imposibilitatea de a se executa asemenea hotărâri care se consideră potrivnice și care ar conține dispozitive ce nu pot fi aduse la îndeplinire simultan, situație care evident nu se regăsește în prezenta cauză, cauză în care pretinsa contrarietate este invocată de revizuent în raport de hotărâri judecătorești pronunțate în cereri de revizuire vizând obiecte și temeiuri juridice diferite.

De altfel, așa cum rezultă din dispozițiile art. 327 alin. (1) teza finală C. proc. civ., instanța învestită cu o cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 nu poate face nicio apreciere asupra temeiniciei sau legalității soluțiilor date prin hotărârile judecătorești în cauză, ci procedează strict la a verifica dacă ultima dintre acestea a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat.

Pe de altă parte, în ipoteza admiterii unei cereri de revizuire, singura soluție pe care o poate pronunța instanța, pe temeiul de drept invocat, este aceea a anulării ultimei hotărâri, ca sancțiune pentru încălcarea autorității lucrului judecat, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 327 alin. (1), teza finală C. proc. civ., soluție care nu este de natură a-i procura revizuentului vreun alt beneficiu procesual circumscris unei eventuale judecăți pe fondul cauzei, cum s-a solicitat.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată în cauză.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței civile nr. 3065 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2015
ins contradictorii, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 6114 din 30 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vlll-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de inadmisibilitate și lipsă a calității procesu
ÎCCJ 2015-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3598/2015
soluția pronunțată de Curtea de Apel București prin decizia nr. 6547 din 18 septembrie 2014. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele
ÎCCJ 2015-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3955/2015
prisma dispozițiilor specifice Legii nr. 554/2004, această fișă, soluția ar fi fost în mod cert de admitere a recursului, casarea hotărârii recurate și stoparea prejudiciului ce se perpetuează și în prezent, cu referire la consecințele nefa
ÎCCJ 2015-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3182/2015
instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Obiectul litigiului dedus judecății în prezenta cauză, constă în cererea de revizuire formulată d
ÎCCJ 2015-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2015
Decizia nr. 572/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
Sursă