ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.02.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3955/2015

HOTĂRÂRE
12.02.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3955/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3955/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 martie 2015, revizuentul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Camera Deputaților, revizuirea deciziei civile nr. 2789 din 07 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010*, și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.

Cererea de revizuire a fost fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii sale, revizuentul a arătat că în ședința publică din data de 12 februarie 2015, în Dosarul nr. x/3/2013, a descoperit un înscris nou, anume Fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. (…) aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014”, înscris care îndeplinește condițiile impuse de textul de lege, astfel:

Fișa pentru evidența drepturilor bănești exista la data de 7 aprilie 2014, data pronunțării deciziei.

Fișa este un document justificativ privind pensia lunară aflată în plată, elaborat de Casa locală de Pensii a sectorului 2, comunicată pentru prima dată de Casa de Pensii a mun. București în ședința publică din 12 februarie 2014, în Dosarul nr. x/3/2013.

Dacă instanța de recurs, în ședința publică din 7 aprilie 2014, în Dosarul nr. x/2/2010*, ar fi avut posibilitatea de a examina, atât prin prisma dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cât și prin prisma dispozițiilor specifice Legii nr. 554/2004, această fișă, soluția ar fi fost în mod cert de admitere a recursului, casarea hotărârii recurate și stoparea prejudiciului ce se perpetuează și în prezent, cu referire la consecințele nefaste ale nevalorificării veniturilor realizate în perioada 27 septembrie 2007 - 28 februarie 2008.

Fișa, comunicată pentru prima dată la 12 februarie 2015, este un înscris nou.

Prin decizia civilă nr. 2795 din 14 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2789 din 07 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010*, în contradictoriu cu intimații-pârâți Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Camera Deputaților, având ca obiect „anulare act administrativ”.

A reținut curtea de apel următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2789 din 07 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010*, ce face obiectul prezentei cereri de revizuire, a fost respins ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3245 din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa Națională de Pensii Publice și Camera Deputaților - Secretariatul General.

Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut că, din examinarea considerentelor Încheierii de ședință din 14.03.2012 reiese că a fost analizată natura juridică a actelor contestate, fiind respinse ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea și suspendarea mapei transmise la 10.11.2006, adeverinței nr. 51/3388 din 26 septembrie 2007, decizia nr. 230847 din 14 noiembrie 2007, ordinul nr. 57 din 28 februarie 2008, adeverința nr. 57/5381 din 24 iunie 2008, decizia nr. 230847 din 15 ianuarie 2009, decizia nr. 230847 din 20 august 2010, în legătură cu care instanța de fond a stabilit că nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și, ca atare, nu pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ, obiect reglementat expres de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește critica privind neexercitarea rolului activ al judecătorului fondului, care nu ar fi administrat proba cu „expertiza înscrierilor din carnetul de muncă, precum și a actelor administrative unilaterale cu caracter individual care au stat la baza acestor înregistrări, pentru a constata încălcarea dispozițiilor legale prin „omisiunile, erorile și lipsa de acuratețe a informațiilor înscrise atât în actele administrative de sorginte ministerială, cât și, în carnetul de muncă”, curtea a constatat că instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii și ale rejudecării în fond după casare, precum și cu respectarea competenței instanței de contencios administrativ, nefiind sesizată și nefiind nici de competența sa să verifice sau să dispună completarea înscrierilor din carnetul de muncă, pentru a aprecia necesară o astfel de „expertiză”.

De asemenea, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate criticile reclamantului privind convenția și actul adițional, de vreme ce prin acestea nu s-a desființat pensia de serviciu a funcționarilor publici parlamentari, ci ele au fost emise tocmai în vederea punerii în aplicare și respectării dispozițiilor legale prin care se acorda pensia specială funcționarilor publici parlamentari.

Aplicând dispozițiile art. 322 pct. 5 prima teză C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei al cererii sale, curtea de apel a constatat că cerințele legale pentru admiterea unei cereri de revizuire pe acest motiv, sunt:

- înscrisul să fie nou, adică să nu fi fost avut în vedere sau măcar folosit cu ocazia judecării pricinii;

- să fi fost descoperit după darea hotărârii, rezultând per a contrario că este necesar ca el să fi existat la acel moment, însă nu fi fost cunoscut părții care îl invocă;

- să nu fi putut fi înfățișat în proces fie pentru că a fost reținut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții;

- să fi avut valoare probatorie în procesul purtat pe fond, în sensul de a fi putut determina o altă soluție.

Analizând înscrisul invocat prin prisma condițiilor expuse, curtea de apel a reținut că, raportat la obiectul dosarului, acesta nu doar că nu ar fi fost determinant la soluționarea cauzei, ci mai mult nu era nici măcar relevant, astfel că existența lui la dosarul cauzei nu ar fi condus la adoptarea altei soluții în cauză.

Prin urmare, în raport de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, A., întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În susținerea cererii, revizuentul arată, în esență, că decizia nr. 2795 din 14 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, este contrară deciziei civile nr. 2765 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015.

Argumentează revizuentul că, în timp ce prin decizia nr. 2795 din 14 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de revizuire ca nefondată, prin decizia nr. 2765 din 14 mai 2015 a aceleiași instanțe s-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Celelalte susțineri ale revizuentului cuprinse în cererea de revizuire vizează fondul pretențiilor deduse judecății.

În conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

În dosarul de față, revizuentul a înțeles să formuleze cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2795 din 14 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 2789 din 07 aprilie 2014 a aceleiași instanțe, ca nefondată.

Hotărârea a cărei anulare se solicită este irevocabilă, potrivit legii, având în vedere că cererea de revizuire soluționată prin aceasta a vizat o decizie, care la rândul ei are caracter irevocabil.

Prin urmare, pentru a ne afla în ipoteza textului art. 322 alin. (1) C. proc. civ., trebuia ca decizia a cărei revizuire se solicită să se încadreze într-una dintre categoriile de hotărâri limitativ enumerate în norma proceduală menționată.

Or, având în vedere specificul materiei contenciosului admisnistrativ, în care procedura judiciară este defectivă de calea de atac a apelului, fiind prevăzută doar calea de atac a recursului, singurele situații în care se poate exercita calea de atac a revizuirii, sunt acelea în care sentința pronunțată de prima instanță rămâne irevocabilă prin nerecurare sau revizuirea este îndreptată împotriva unei decizii pronunțate în recurs.

În această situație, este evident că o cerere de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri irevocabile, pronunțată în soluționarea unei alte cereri de revizuire nu este admisibilă.

Pe de altă parte, dacă ipotetic s-ar trece peste această primă cerință de admisibilitate, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 2765 din 14 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2015, în raport de care se susține contrarietatea, s-a soluționat o cerere de revizuire care viza o altă decizie, respectiv nr. 1213 din 20.02.2014 a Curții de Apel București, astfel încât niciuna dintre cele două hotărâri nu au fost pronunțate asupra fondului demersului judiciar, fiind imposibil de analizat îndeplinirea triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție ce ține de fondul cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Având în vedere argumentele expuse, cu referire la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, situație ce împiedică instanță să analizeze temeinicia motivului de revizuire invocat de A., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 2795 din 14 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 decembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3598/2015
Decizia nr. 3598/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea care face obiectul prezentului dosar, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Secretarul General al
ÎCCJ 2008-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1345/2016
nțat hotărârea atacată, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Astfel, fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr. 340 din
ÎCCJ 2015-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3265/2015
respingerea recursului ca nefondat prin decizia nr. 1213 din 20 februarie 2014, revizuentul avea posibilitatea de a solicita înfățișarea acestora ca probe în cadrul acelui proces. Așadar, revizuentul nu a dovedit împrejurările excepționale,
ÎCCJ 2017-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 29/2017
ere a cererii introductive de instanță, așa cum a fost formulată.” Astfel, dacă instanța de fond, în ședința publică de la data de 16 mai 2012, în Dosarul nr. x/2/2010, ar fi avut posibilitatea, de a examina, atât prin prisma dispozițiilor
ÎCCJ 2015-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3183/2015
cios administrativ și fiscal, fiind astfel în prezența unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțată de instanța de recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluționarea respectivei căi de atac, ci a menținut
Sursă