ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1659/2014

Excepția de nelegalitate ce face obiectul prezentei cauze În cauza cu nr. 2490/117/2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a luat spre examinare recursul formulat de reclamantul C.V. împotriva sentinței civile nr. 10256 din 8 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ, conflicte de muncă și asigurări sociale, având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare. În fața acestei instanțe, recurentul-reclamant C.V. a invocat excepția de nelegalitate a clasificării H.G. nr. S.1019/2010 și a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. 132/2010, prin care s-au adus modificări unor acte normative aplicabile în cauză, în ceea ce privește încadrarea recurentului raportat la condițiile de muncă. În motivarea excepției, recurentul a susținut, în esență, că această clasificare s-a făcut cu nerespectarea art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și a art. 8 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002. Prin încheierea din 14 mai 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei până la rezolvarea excepției de către secția de contencios administrativ a Curții de Apel Cluj, precum și sesizarea secției de contencios administrativ în acest scop.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 383 din 28 iunie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a clasificării H.G. nr. S.1019/2010 și a Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. 132/2010, invocată de reclamantul C.V. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat, mai întâi, ca fiind incidență în speță forma art. 4 din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data sesizării instanței, care permit suspendarea judecății și sesizarea instanței sau secției de contencios administrativ și în raport de care a apreciat admisibilă invocarea unei excepții de nelegalitate a unor acte administrative cu caracter normativ. În continuare, examinând dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și prevederile Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, instanța de fond a apreciat criticile recurentului ca lipsite de temei, în condițiile în care instanța de judecată are acces la informațiile clasificate, cu respectarea unor reguli și proceduri, care nu au ca scop obstrucționarea justiției, ci protecția informațiilor clasificate și a interesului general. A mai arătat că necesitatea clasificării H.G. nr. S.1019/2010 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 1 și nr. 3 la H.G. nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, precum și a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.S. 132/2010 pentru modificarea anexei nr. 1 la „Normele metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice cadrelor militare în activitate” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.116/2002, ca act subsecvent H.G. nr. S.1019/2010, este justificată în raport de dispozițiile art. 2 și art. 8 din H.G. nr. 585/2002 și în raport de conținutul anexelor nr. 1 și nr. 3 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, deoarece aceste anexe cuprind unitățile și funcțiile din Ministerul Apărării Naționale care se încadrează în condițiile de muncă deosebite, speciale și alte condiții, fiind informații clasificate deoarece se referă la activitatea unității și care nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul național, conform criteriilor și recomandările N.A.T.O. Curtea a mai concluzionat că această clasificare a actelor obiect al excepției de nelegalitate este în concordanță cu prevederile Convenției, cu Acordul dintre România și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informații clasificate, precum și pe cele ale art. 3 din Acordul dintre părțile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informațiilor.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 383 din 28 iunie 2013 a declarat recurs reclamantul C.V., solicitând modificarea în întregime a acesteia și admiterea excepției de nelegalitate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât informațiile privind încadrarea în grupe de muncă nu au fost clasificate potrivit legii, ci cu încălcarea legii, criticând considerentele potrivit cărora necesitatea clasificării acestor acte este dată de conținutul anexelor nr. 1 și nr. 3, deoarece aceste anexe ar cuprinde unitățile și funcțiile din Ministerul Apărării Naționale care se încadrează în condițiile de muncă deosebite, speciale și alte condiții, fiind informații clasificate deoarece se referă la activitatea unității și care nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul național,, conform criteriilor și recomandările N.A.T.O. S-a mai susținut că prima instanță nu a analizat motivele invocate de recurent privind atingerea primelor două valori protejate de art. 33 din Legea nr. 182/2002, respectiv interesul personal și necesitatea respectării legii. Recurentul a mai arătat că instanța de fond nu a făcut o analiză a îndeplinirii sau neîndeplinirii în cauză a condițiilor impuse de art. 80 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, pentru ca informațiile să poată fi clasificate ca secrete de serviciu, și nici a neîndeplinirii condițiilor impuse de C.E.D.O. pentru ca îngrădirea dreptului de acces la informații publice să fie permisă. În fine, a mai susținut că cea mai mare parte a considerentelor hotărârii de fond se referă la necesitatea protejării informațiilor clasificate și nu la chestiunea care face obiectul cauzei, anume legalitatea sau nelegalitatea clasificării celor două acte administrative.

Apărările formulate Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. A argumentat, mai întâi, că operațiunea de clasificare a actului nu poate fi asimilată unui act administrativ. A mai arătat, cu referire la H.G. nr. S.1019/2010, act normativ cu aplicabilitate generală, că cercetarea legalității pe calea excepției este deschisă numai actelor administrative cu caracter individual, nu și celor cu caracter normativ, care nu pot forma obiectul excepției de nelegalitate.

Considerentele și soluția instanței de control judiciar Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile recurentei și în limitele recursului formulat de aceasta, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează. Astfel, obiectul excepției de nelegalitate dedusă judecății în prezenta cauză îl reprezintă clasificarea H.G. nr. S.1019/2010 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 1 și nr. 3 la H.G. nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, precum și a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.S. 132/2010 pentru modificarea anexei nr. 1 la „Normele metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice cadrelor militare în activitate” aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.116/2002. Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Contrar susținerilor intimatului Guvernul României, Înalta Curte s-a pronunțat, în mod constant, în sensul că este admisibilă examinarea, în procedura prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, a legalității unui act administrativ normativ (a se vedea, de exemplu, decizia nr. 4949 din 10 noiembrie 2009 sau decizia nr. 5770 din 18 iunie 2013). Odată cu instituționalizarea excepției de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este chemată a stabili, în baza principiilor legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepții. Prin urmare, excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative strict prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanța unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică inferioară față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică superioară, fundamentul constituțional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituție. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ale cărei considerente fac referire în mod convingător și exhaustiv la aspectele relevante pentru soluționarea cauzei, raportat la obiectul excepției de nelegalitate. Nici unul dintre argumentele aduse de recurent nu este de natură a demonstra nelegalitatea clasificării H.G. nr. S.1019/2010 și a Ordinului ministrului apărării naționale nr. 132/2010, raportat la chiar dispozițiile legale invocate de acesta. Astfel, contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a interpretat în mod corect efectul dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, Înalta Curte apreciind că, în perspectivă, câtă vreme ansamblul prevederilor normative permit instanțelor de judecată exercitarea controlului atât asupra clasificării, cât și asupra dispozițiilor cu caracter clasificat sau aplicării lor, nu poate fi reținută încălcarea eventualului interes public sau personal sau acoperirea eludării legii. Tot întemeiată este și aprecierea legalității clasificării, prin prisma conținutului actelor nominalizate, raportat la dispozițiile legale incidente în speță. În concluzie, Înalta Curte mai constată că argumentele instanței de fond abordează toate aspectele relevante pentru examinarea legalității clasificării H.G. nr. S.1019/2010 și a Ordinului ministrului apărării naționale nr. 132/2010, susținerile recurentului privind motivarea superficială sau omisivă fiind neîntemeiate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.