ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1659/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.

Excepția de nelegalitate ce face obiectul prezentei cauze

În cauza cu nr. 2490/117/2012, Curtea

de Apel Cluj, secția I civilă, a luat spre examinare recursul formulat de

reclamantul C.V. împotriva sentinței civile nr. 10256 din 8 octombrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ,

conflicte de muncă și asigurări sociale, având ca obiect contestație împotriva

deciziei de pensionare.

În fața acestei instanțe,

recurentul-reclamant C.V. a invocat excepția de nelegalitate a clasificării H.G.

nr. S.1019/2010 și a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. 132/2010,

prin care s-au adus modificări unor acte normative aplicabile în cauză, în ceea

ce privește încadrarea recurentului raportat la condițiile de muncă.

În motivarea excepției, recurentul a

susținut, în esență, că această clasificare s-a făcut cu nerespectarea art. 33

din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și a art. 8

din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România,

aprobate prin H.G. nr. 585/2002.

Prin încheierea din 14 mai 2013,

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a dispus suspendarea judecății cauzei

până la rezolvarea excepției de către secția de contencios administrativ a

Curții de Apel Cluj, precum și sesizarea secției de contencios administrativ în

acest scop.

Prin sentința civilă nr. 383 din 28 iunie

2013, Curtea de Apel Cluj, secția II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de nelegalitate a clasificării H.G. nr. S.1019/2010

și a Ordinului Ministerului Apărării Naționale nr. 132/2010, invocată de

reclamantul C.V.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a constatat, mai întâi, ca fiind incidență în speță forma art. 4 din Legea nr. 554/2004

în vigoare la data sesizării instanței, care permit suspendarea judecății și

sesizarea instanței sau secției de contencios administrativ și în raport de

care a apreciat admisibilă invocarea unei excepții de nelegalitate a unor acte

administrative cu caracter normativ.

În continuare, examinând dispozițiile

Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și prevederile

Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România,

aprobate prin H.G. nr. 585/2002, instanța de fond a apreciat criticile

recurentului ca lipsite de temei, în condițiile în care instanța de judecată

are acces la informațiile clasificate, cu respectarea unor reguli și proceduri,

care nu au ca scop obstrucționarea justiției, ci protecția informațiilor

clasificate și a interesului general.

A mai arătat că necesitatea

clasificării H.G. nr. S.1019/2010 pentru modificarea și completarea anexelor nr.

1 și nr. 3 la H.G. nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă și

activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice

pentru cadrele militare în activitate, precum și a Ordinului ministrului

apărării naționale nr. M.S. 132/2010 pentru modificarea anexei nr. 1 la

„Normele metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale și

alte condiții, specifice cadrelor militare în activitate” aprobate prin Ordinul

ministrului apărării naționale nr. M.116/2002, ca act subsecvent H.G. nr. S.1019/2010,

este justificată în raport de dispozițiile art. 2 și art. 8 din H.G. nr. 585/2002

și în raport de conținutul anexelor nr. 1 și nr. 3 privind stabilirea locurilor

de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții,

specifice pentru cadrele militare în activitate, deoarece aceste anexe cuprind

unitățile și funcțiile din Ministerul Apărării Naționale care se încadrează în

condițiile de muncă deosebite, speciale și alte condiții, fiind informații

clasificate deoarece se referă la activitatea unității și care nu trebuie

cunoscute

decât de persoanele cărora le sunt

necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând

prejudicia interesul național, conform criteriilor și recomandările N.A.T.O.

Curtea a mai concluzionat că această

clasificare a actelor obiect al excepției de nelegalitate este în concordanță

cu prevederile Convenției, cu Acordul dintre România și Uniunea Europeană

privind procedurile de securitate pentru schimbul de informații clasificate,

precum și pe cele ale art. 3 din Acordul dintre părțile la Tratatul

Atlanticului de Nord pentru securitatea informațiilor.

Împotriva sentinței nr. 383 din 28

iunie 2013 a declarat recurs reclamantul C.V., solicitând modificarea în

întregime a acesteia și admiterea excepției de nelegalitate, pentru motive

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, s-a

arătat că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

întrucât informațiile privind încadrarea în grupe de muncă nu au fost

clasificate potrivit legii, ci cu încălcarea legii, criticând considerentele

potrivit cărora necesitatea clasificării acestor acte este dată de conținutul

anexelor nr. 1 și nr. 3, deoarece aceste anexe ar cuprinde unitățile și

funcțiile din Ministerul Apărării Naționale care se încadrează în condițiile de

muncă deosebite, speciale și alte condiții, fiind informații clasificate

deoarece se referă la activitatea unității și care nu trebuie cunoscute decât

de persoanele cărora le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul național,, conform

criteriilor și recomandările N.A.T.O.

S-a mai susținut că prima instanță nu a

analizat motivele invocate de recurent privind atingerea primelor două valori protejate

de art. 33 din Legea nr. 182/2002, respectiv interesul personal și necesitatea respectării

legii.

Recurentul a mai arătat că instanța de

fond nu a făcut o analiză a îndeplinirii sau neîndeplinirii în cauză a condițiilor

impuse de art. 80 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate

în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, pentru ca informațiile să poată fi

clasificate ca secrete de serviciu, și nici a neîndeplinirii condițiilor impuse

de C.E.D.O. pentru ca îngrădirea dreptului de acces la informații publice să fie

permisă.

În fine, a mai susținut că cea mai mare

parte a considerentelor hotărârii de fond se referă la necesitatea protejării informațiilor

clasificate și nu la chestiunea care face obiectul cauzei, anume legalitatea sau

nelegalitatea clasificării celor două acte administrative.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât

Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii

instanței de fond ca legală și temeinică.

A argumentat, mai întâi, că operațiunea

de clasificare a actului nu poate fi asimilată unui act administrativ.

A mai arătat, cu referire la H.G. nr. S.1019/2010,

act normativ cu aplicabilitate generală, că cercetarea legalității pe calea excepției

este deschisă numai actelor administrative cu caracter individual, nu și celor cu

caracter normativ, care nu pot forma obiectul excepției de nelegalitate.

de control judiciar

Examinând actele și lucrările dosarului,

în raport de susținerile recurentei și în limitele recursului formulat de aceasta,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele

ce urmează.

Astfel, obiectul excepției de nelegalitate

dedusă judecății în prezenta cauză îl reprezintă clasificarea H.G. nr. S.1019/2010

pentru modificarea și completarea anexelor nr. 1 și nr. 3 la H.G. nr. 1294/2001

privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale

și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, precum și a Ordinului

ministrului apărării naționale nr. M.S. 132/2010 pentru modificarea anexei nr. 1

la „Normele metodologice privind încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte

condiții, specifice cadrelor militare în activitate” aprobate prin Ordinul ministrului

apărării naționale nr. M.116/2002.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Contrar susținerilor intimatului Guvernul

României, Înalta Curte s-a pronunțat, în mod constant, în sensul că este admisibilă

examinarea, în procedura prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

a legalității unui act administrativ normativ (a se vedea, de exemplu, decizia

nr. 4949 din 10 noiembrie 2009 sau decizia nr. 5770 din 18 iunie 2013).

Odată cu instituționalizarea excepției

de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este

chemată a stabili, în baza principiilor legalității, ierarhiei și forței juridice

a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepții.

Prin urmare, excepția de nelegalitate presupune

cenzurarea actelor administrative strict prin raportare la legea în a cărei executare

au fost emise.

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanța

unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică inferioară față de actul

juridic care produce efecte cu forță juridică superioară, fundamentul constituțional

fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv,

cu art. 108 alin. (2) din Constituție.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ale cărei considerente

fac referire în mod convingător și exhaustiv la aspectele relevante pentru soluționarea

cauzei, raportat la obiectul excepției de nelegalitate.

Nici unul dintre argumentele aduse de recurent

nu este de natură a demonstra nelegalitatea clasificării H.G. nr. S.1019/2010 și

a Ordinului ministrului apărării naționale nr. 132/2010, raportat la chiar dispozițiile

legale invocate de acesta.

Astfel, contrar susținerilor recurentului,

instanța de fond a interpretat în mod corect efectul dispozițiilor art. 33 din Legea

nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, Înalta Curte apreciind

că, în perspectivă, câtă vreme ansamblul prevederilor normative permit instanțelor

de judecată exercitarea controlului atât asupra clasificării, cât și asupra dispozițiilor

cu caracter clasificat sau aplicării lor, nu poate fi reținută încălcarea eventualului

interes public sau personal sau acoperirea eludării legii.

Tot întemeiată este și aprecierea legalității

clasificării, prin prisma conținutului actelor nominalizate, raportat la dispozițiile

legale incidente în speță.

În concluzie, Înalta Curte mai constată

că argumentele instanței de fond abordează toate aspectele relevante pentru examinarea

legalității clasificării H.G. nr. S.1019/2010 și a Ordinului ministrului

apărării naționale nr. 132/2010, susținerile recurentului privind motivarea superficială

sau omisivă fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

C.V. împotriva sentinței nr. 383 din 28 iunie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

aprilie 2014.