ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2882/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Sibiu la 27 mai 2004, reclamantul M.I. a chemat în judecată Statul Român prin Primăria Mun. Sibiu și SC D. SA Târgu Mureș, solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză să fie anulată Decizia nr. 1493 din 7 mai 2004 a SC D. SA Târgu Mureș și să se dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2.545 mp, situat în Sibiu, str. Ș., înscris în CF Sibiu X1. Prin Sentința civilă nr. 653 din 9 septembrie 2004, Tribunalul Sibiu, procedând în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Mureș.

Prin Sentința civilă nr. 623 din 1 aprilie 2010, Tribunalul Mureș a admis în parte contestația formulată de reclamantul M.I. prin mandatar T.V.C. și a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea în natură a cotei de ½ parte din imobilul teren intravilan în suprafață de 2545 mp, înscris în CF X1 Sibiu, nr. top X2/2, condiționat de restituirea de către reclamant a sumei de 1145 RON, actualizată cu indicele de inflație. Pârâta SC D. SA a fost obligată la cheltuieli de judecată. Contestația formulată în contradictoriu cu Primăria Mun. Sibiu a fost respinsă. Împotriva acestei hotărâri, atât reclamantul prin mandatar, cât și pârâta SC D. SA au formulat apel.

Prin Decizia nr. 92/A din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis ambele apeluri și, în baza probatoriului administrat a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul în care a identificat suprafața de 1272,50 mp (1/2/2545), reprezentată grafic în varianta I din completarea raportului de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar F.M. Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile. Reclamantul recurent M.I. prin mandatar a criticat hotărârea atacată sub aspectul cotei la care instanțele au considerat că are vocație succesorală, respectiv ½ din întreg.

Recurenta pârâtă SC D. SA a criticat hotărârea atacată invocând împrejurarea că societatea nu deține dreptul de proprietate, ci doar dreptul de administrare asupra terenului, iar prin adresa considerată decizie de către reclamant și atacată prin prezenta acțiune, acesta a fost îndrumat să se adreseze Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, această entitate având, în opinia recurentei, calitate procesuală pasivă. O altă critică a reprezentat-o varianta aleasă de instanța de apel, respectiv amplasamentul terenului restituit în natură. Sub acest aspect pârâta a arătat că pe terenul restituit reclamantului se află două rezervoare subterane care sunt construcții nedemontabile, iar calea de acces spre parcela restituită s-ar putea face doar pe terenul pe care există elemente de instalații și rețele edilitare subterane aferente halei, cabinei de poartă și stației de alimentare carburanți.

Nu în ultimul rând s-a mai arătat că pârâta are calitatea de constructor de bună-credință, astfel că are dreptul la despăgubire în privința construcțiilor nedemontabile. Valoarea acestor construcții n-a putut fi stabilită întrucât nu a fost chemat în judecată Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, actualmente Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs Primăria Mun. Sibiu prin primar, criticând hotărârea atacată numai sub aspectul calității procesuale pasive a acesteia, calitate atribuită de instanța de apel în mod nelegal. Prin Decizia civilă nr. 6094 din 9 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis toate cele trei recursuri, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Prin decizia pronunțată de instanța de recurs, potrivit art. 315 C. proc. civ., s-au reținut următoarele: - suprafața de teren de 955 mp (995mp) nu a fost individualizată și nu a fost determinată situația juridică a acesteia, având în vedere că, faptic, este amplasată în afara suprafeței ocupată de SC D. SA, suprafață care în prezent este folosită de persoane fizice pentru grădinărit; - nu au fost reținute argumentele de fapt și de drept pentru care au fost însușite concluziile noii expertize judiciare, în raport de situația de fapt stabilită de prima expertiză efectuată la instanța de fond, expertiză care nu a fost contestată; - nu au fost clarificate obligațiile Statului Român din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, având în vedere că o parte din terenul revendicat este situat în afara societății comerciale.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Primăriei Mun. Sibiu în reprezentarea statului potrivit Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că excepția invocată inclusiv prin motivele de recurs a fost respinsă prin încheierea ședinței publice din 3 februarie 2005, constatându-se că acțiunea reclamantului a fost îndreptată împotriva SC D. și Statului Român reprezentat de Primăria Mun. Sibiu. Instanța de recurs a mai reținut că prin Sentința civilă nr. 623 din 1 aprilie 2010 nu a fost schimbată dispoziția privitoare la calitatea procesuală pasivă a Primăriei, astfel fiind, măsura dispusă prin încheierea interlocutorie a devenit definitivă, nefiind atacată potrivit art. 282 alin. (2) C. proc.

civ. Învestită cu rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel a reținut următoarele: În motivarea apelului, reclamantul M.I.

prin mandatar a susținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece din probatoriul administrat rezultă că sunt incidente prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire". În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Primăria Municipiului Sibiu, reclamantul a susținut că ne aflăm în fața unei erori, întrucât această problemă de drept a fost soluționată de judecătorul fondului prin încheierea de ședință din 3 februarie 2005, când s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei și a Primarului municipiului Sibiu, reținându-se că această calitate aparține Statului Român, prin Primăria Municipiului Sibiu.

În motivarea apelului, pârâta SC D. S.A. a arătat că este o societate comercială integral privatizată, Statul Român neavând în prezent nicio acțiune la această societate și că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenurilor preluate în mod abuziv se aplică doar în cazul societăților la care statul deține acțiuni sau părți sociale în valoare cel puțin egală cu valoarea imobilului, situație în care nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind proprietara terenului din litigiu, ci doar a construcțiilor edificate în temeiul dreptului de administrare pe care îl are asupra terenului. S-a mai arătat că, în contextul în care proprietarul terenului din litigiu este Statul Român, acesta ar fi trebuit să fie reprezentat în cauză de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, însă cum acesta nu a fost chemat în judecată, acțiunea reclamantului se impunea a fi respinsă.

De asemenea, pârâta-apelantă a susținut că acțiunea reclamantului este prematură, întrucât așa-zisa "Decizie" nr. 1493 din 17 mai 2004 nu există, aceasta fiind doar o adresă prin care l-a îndrumat pe reclamant să se adreseze Ministerului Transporturilor, lucru pe care acesta nu a înțeles să-l facă. Pentru motivele arătate, pârâta a solicitat admiterea excepției prematurității acțiunii și a lipsei calității sale procesual pasive. În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul neindividualizării parcelei de teren în privința căreia reclamantul ar fi îndreptățit pentru restituirea în natură, susținând că o astfel de măsură poate viza doar suprafața de 995 mp situată în afara incintei societății, pentru diferența de 277,5 mp urmând a se acorda despăgubiri, deoarece reclamantului i se cuvine doar cota de ½ din suprafața totală de 2.545 mp, adică suprafața de 1.272,5 mp.

Cu referire la același aspect, pârâta-apelantă a arătat că prin expertiza topografică efectuată în cauză s-a demonstrat faptul că suprafața de 1.550 mp deținută de către societate nu este liberă, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, fiind ocupată de construcții nedemontabile, astfel cum a concluzionat și ing. Z.H., desemnată expert asistent pentru expertiza în construcții efectuată de către expert L.R., ale cărei concluzii au fost în mod greșit însușite de către prima instanță. De asemenea, pârâta a invocat în favoarea sa prevederile art. 494 alin. (3) C. civ., susținând că este constructor de bună-credință, situație în care, nefiind stabilită contravaloarea construcțiilor, societatea ar fi grav vătămată prin menținerea soluției primei instanțe și fără stabilirea unei obligații de despăgubire din partea Ministerului Transporturilor sau a reclamantului.

În fine, pârâta-apelantă a susținut că terenul din litigiu nu a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, ci cu titlu, respectiv în temeiul Decretului nr. 74/1979, prin care s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în vederea construirii unui atelier pentru întreținerea și revizia tehnică a utilajelor și mijloacelor auto. Prin Decizia nr. 230 A din 23 aprilie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelurile declarate de reclamantul M.I., prin moștenitor I.R.D., prin mandatar T.V.C. și de pârâta SC D. SA și a schimbat în tot Sentința civilă nr. 623 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș.

Pe cale de consecință, a fost obligată pârâta SC D. SA să restituie în natură reclamantului cota de ½ parte din imobilul teren intravilan în suprafață totală de 2545 mp, situat în Municipiul Sibiu, Str. Ș., Județul Sibiu, înscris în CF nr. X1 Sibiu, cu număr topografic X2/2, respectiv a suprafeței de 1272,50 mp, reprezentând varianta 1 din completarea la raportul de expertiză topografică întocmit de expert tehnic judiciar F.M., teren identificat conform schiței întocmite de expert și aflate la dosar apel 3/102/0204, schiță ce face parte integrantă din respectiva hotărâre. A fost obligat reclamantul M.I., prin moștenitor I.R.D., la restituirea sumei de 572,5 RON actualizată, corespunzătoare cotei de ½ din suma primită cu titlu de despăgubire pentru întregul teren.

S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Primăria Municipiului Sibiu. A fost obligată pârâta SC D. SA la plata către reclamant a sumei de 2892 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, în esență, că pârâtei SC D. SA nu îi sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, terenul fiind preluat prin expropriere în proprietatea Statului Român și în administrarea operativă a SC D. SA Târgu Mureș în integralitatea sa, fără ca în timp acesta să fi fost dezmembrat. S-a făcut, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 și s-a considerat că susținerile pârâtei privitoare la soluționarea notificării, calitatea de proprietar și întinderea dreptului sunt vădit neîntemeiate.

S-a reținut că, deși reclamantul M.I. a învestit instanța de fond cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/0201, pornind de la refuzul entității deținătoare de a răspunde notificării, solicitând în principal restituirea în natură a terenului în suprafață de 2545 mp situat în Sibiu, Str. Ș., înscris în CF X1 top X2/2, cu toate acestea instanța de fond a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea în natură, fără a stabili în concret în sarcina vreunuia dintre pârâți obligația de restituire a bunului. Coroborând concluziile expertizelor tehnice de specialitate, curtea de apel a apreciat că varianta I din completarea la raportul de expertiză topografică corespunde în cea mai mare măsură pretențiilor părților și creează cele mai puține inconveniente.

În ceea ce privește susținerile pârâtei potrivit cărora construcțiile amplasate pe această suprafață de teren sunt nedemontabile, iar calea de acces este instituită pe un teren pe care se află rețele de utilități publice, acestea au fost înlăturate cu motivarea că atât rampa pentru autovehicule cât și cele două rezervoare de combustibil au natura unor construcții care, după demontare, pot fi remontate pe un alt amplasament. În privința existenței rețelelor utilitare, Curtea de Apel Târgu Mureș a avut în vedere planul de situație depus de pârâta SC D. SA cu ocazia obiecțiunilor la expertiza topografică, reținând că pe terenul propus a fi restituit conform variantei I la raportul de expertiză sunt situate doar conducte de canalizare pluvială și nicidecum alte rețele de utilități sau canalizare.

Instanța de apel a respins acțiunea reclamantului îndreptată împotriva Statului Român prin Primăria Municipiului Sibiu cu motivarea că obligația de soluționare a notificării aparține în exclusivitate unității deținătoare, pârâta SC D. SA deținând atât suprafața împrejmuită, cât și diferența de teren înscrisă pe același număr topografic, situată în exteriorul gardului societății. Constatând că la momentul exproprierii parcelei în litigiu, proprietari erau M.P., având o cotă de ½ și M.M. și M.L.M., ca moștenitoare ale fostului proprietar M.Z., având o cotă de ½, instanța de apel a apreciat că reclamantul nu poate pretinde și dovedi vocația sa succesorală față de M.Z.

S-a constatat că reclamantul nu este moștenitorul tuturor persoanelor îndreptățite, astfel cum este definită această noțiune de art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu poate beneficia, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/0201, de măsurile reparatorii prevăzute de lege pentru întregul imobil, ci doar în limita cotei de ½. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamantul M.I. prin moștenitor I.D., prin mandatar T.V.C. și pârâta D. S.A. Dezvoltând motivele sale de recurs, reclamantul a criticat decizia atacată ca parțial nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește soluția respingerii acțiunii față de Statul Român reprezentat de Primarul Municipiului Sibiu - Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Sibiu prin primar, susținând că acest pârât are calitate procesuală pasivă, având în vedere înscrierile de carte funciară.

De asemenea, s-a criticat decizia recurată pentru nelegala admitere a apelului pârâtei sub aspectul individualizării suprafeței de teren pentru care este îndreptățit reclamantul la restituire, conform variantei nr. 1 la raportul de expertiză. Recurentul a arătat că forma terenului din varianta 2 răspunde cerințelor Legii nr. 10/2001 și i-ar fi mai utilă, întrucât ar putea folosi eficient parcela de teren atribuită, iar o servitute de trecere nu ar afecta acea fâșie care oricum nu este folosită de societate. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs a vizat neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată, din toate fazele procesuale, inclusiv din recurs. Prin recursul său, pârâta SC D. SA a criticat decizia Curții de Apel Târgu Mureș pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea excepției lipsei capacității de folosință a reclamantului M.I. și a lipsei calității de moștenitor a numitei I.R.D. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestației formulate de M.I. și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea excepțiilor, recurenta pârâtă a învederat că reclamantul M.I. a decedat la 27 octombrie 2012 în Statele Unite ale Americii, fiind reprezentat în proces în continuare de mandatarul T.V.C. în baza art. 71 C. proc. civ., iar numitei I.R.D. i s-a atribuit în mod nelegal calitatea de moștenitor, aceasta nefiind introdusă în cauză conform dispozițiilor legale.

Recurenta pârâtă a precizat că, în lipsa unui certificat de moștenitor sau a unui certificat de calitate de moștenitor, înțelege să conteste calitatea procesuală a numitei I.R.D., inclusiv pe motiv că defunctul a avut cetățenia și ultimul domiciliu în Statele Unite, astfel că dezbaterea succesiunii acestuia se face după legea americană. Pe fondul cauzei, s-a criticat decizia ca nelegală pentru lipsa calității de unitate deținătoare a pârâtei în sensul dispozițiilor H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care aceasta a arătat că terenul nu face parte din patrimoniul societății, SC D. fiind doar proprietara construcțiilor edificate în temeiul dreptului de administrare (asupra terenului).

Recurenta pârâtă a mai susținut că, în privința suprafeței de teren de 995 mp (notată cu B-C-D-106 în raportul de expertiză topografică), cu atât mai puțin are calitatea de unitate deținătoare, aceasta nefiind îngrădită și folosită de societate, ci de persoane fizice în scop de grădinărit. Pe cale de consecință, s-a arătat că, în conformitate cu art. IV din Legea nr. 247/2005, competența de soluționare a cererii de restituire revine entității care a exercitat, în numele statului, calitatea de acționar la respectiva societate. S-a mai învederat că acțiunea reclamantului este prematură, întrucât prin adresa SC D, SA din 17 mai 2004 acesta a fost îndrumat să se adreseze Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

De asemenea, s-a criticat decizia recurată pentru greșita restituire în natură a terenului conform variantei I de expertiză, întrucât acesta este afectat de instalații și rețele edilitare subterane, aferente halei, cabinei poartă și stației de alimentare cu carburanți, fiind astfel necesar bunei exploatări a acestor construcții. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs al pârâtei a vizat greșita obligare la ridicarea construcțiilor conform art. 494 alin. (2) C. civ., fără a se dispune despăgubirea acesteia, în calitate de constructor de bună-credință (construcțiile fiind edificate de Direcția Drumuri și Poduri Brașov de la care această pârâtă a preluat patrimoniu). Recurenta-intimată SC D. SA a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, invocând excepția tardivității declarării acestuia, iar pe fond solicitând respingerea, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul Primarul Municipiului Sibiu a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care SC D. are calitatea de unitate deținătoare și solicitând respingerea recursului acestei pârâte. La rândul său, reclamantul recurent M.I., prin moștenitor I.R.D., prin mandatar T.V.C., a formulat întâmpinare la recursul pârâtei SC D. SA, solicitând respingerea ca nefondat. S-a solicitat, totodată, respingerea excepțiilor, susținându-se că mandatul dat de reclamantul M.I. lui T.V.C. a rămas valabil după decesul acestuia și a fost confirmat de fiica moștenitoare. În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.

Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului declarat de reclamant, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată pentru considerentele ce succed: Decizia recurată a fost comunicată reclamantului M.I. prin mandatar T.V.C., la cabinetul avocatului I.C. la 6 iunie 2014, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș la 25 iunie 2014 (23 iunie 2014 - data poștei), astfel că a fost declarat cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Termenul s-ar fi împlinit la 21 iunie 2014, dar întrucât aceasta era o zi de sâmbătă, nelucrătoare, s-a prelungit până luni - 23 iunie, zi în care cererea de recurs a fost trimisă prin poștă.

Examinând recursul declarat de pârâta SC D. SA, Curtea va constata că acesta este fondat pentru considerentele ce succed: Reclamantul M.I. a decedat în cursul procesului, respectiv la 27 octombrie 2012, ulterior pronunțării Deciziei nr. 6094 din 9 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a casat Decizia nr. 92 A din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Deși la termenul din 15 aprilie 2014, în rejudecarea apelurilor, reprezentantul pârâtei apelante a solicitat suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 243 C. proc.

civ., cu motivarea că în ceea ce o privește pe I.R.D., calitatea acesteia de moștenitor ar trebui constatată printr-un certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, instanța de apel a respins această cerere, apreciind că față de înscrisurile depuse la acel termen sunt îndeplinite dispozițiile art. 71 C. proc. civ., privitoare la mandat. Deși a făcut aplicarea prevederilor art. 71 C. proc. civ. și a respins cererea de suspendare întemeiată pe art. 243 C. proc. civ., instanța de apel, fără a introduce în cauză pe I.R.D., în calitate de moștenitoare, a luat concluziile apărătorului, iar prin decizia recurată s-a pronunțat asupra "apelului declarat de reclamantul M.I., prin moștenitor I.R.D., prin mandatar T.V.C.". Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 71 mandatul dat de reclamantul M.I.

nu a încetat prin decesul acestuia, dăinuind până la retragerea sa de către moștenitori. Într-o atare situație, era obligatorie introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului apelant, textul art. 71 C. proc. civ. impunându-se a fi interpretat prin raportare la art. 67 C. proc. civ., potrivit căruia părțile pot să-și exercite drepturile personal sau prin mandatar. Pentru a se verifica dacă mandatul subzistă, moștenitorul trebuia să-și exprime punctul de vedere cu privire la mandatul dat de autorul său. În acest sens, trebuia introdus în proces moștenitorul, ceea ce instanța de apel nu a făcut. Curtea va constata că prin declarația dată la 4 aprilie 2012 la Biroul Notarului Public B.K.C.

din Arizona, Maricopa County, numita I.R.D., în calitate de fiică a defunctului M.I. a precizat că, deși nu a dezbătut succesiunea tatălui său, își însușește și înțelege să mențină mandatul dat de tatăl său lui T.V.C. La dosar s-a mai depus declarația dată de numita T.M.C., născută M., o altă fiică a defunctului reclamant, la BNP E.S. din Sibiu, de renunțare la succesiunea tatălui său M.I. Aceste înscrisuri nu pot face, însă, dovada calității de moștenitoare a fiicei defunctului reclamant M.I., în lipsa unui certificat de moștenitor sau a unui certificat de calitate de moștenitor, cu atât mai mult cu cât această persoană a precizat că nu a fost dezbătută succesiunea. În aceste condiții, instanța de apel nu putea trece la soluționarea cauzei, putând aprecia, eventual, asupra suspendării judecății în temeiul art. 243 alin. (1) C. proc.

civ., până la introducerea în proces a moștenitorilor. Reținând că decizia instanței de apel a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, care nu mai avea capacitate de folosință conform art. 41 C. proc. civ., iar persoana ce se pretinde a fi moștenitoare nu a făcut dovada calității sale și nici nu a fost introdusă în cauză în mod legal, Curtea va constata că se impune casarea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în vederea stabilirii în mod legal a cadrului procesual, respectiv a soluționării cauzei în contradictoriu cu moștenitorii apelantului reclamant, decedat pe parcursul procesului.

Pentru judecata unitară a cauzei, urmează a fi admis și recursul declarat de pârâta SC D. SA împotriva aceleiași decizii, cu ocazia soluționării apelurilor urmând a fi avute în vedere toate criticile invocate prin motivele de recurs ale reclamantului și pârâtei. Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile și va casa decizia recurată cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului declarat de reclamant, invocată de pârâta SC D. SA. Admite recursurile declarate de reclamantul M.I., prin mandatar T.V.C. și de pârâta SC D. SA împotriva Deciziei nr. 230/A din 23 aprilie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN