ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2882/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2882/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului

Sibiu la 27 mai 2004, reclamantul M.I. a chemat în judecată Statul Român prin

Primăria Mun. Sibiu și SC D. SA Târgu Mureș, solicitând ca prin hotărârea ce va

fi pronunțată în cauză să fie anulată Decizia nr. 1493 din 7 mai 2004 a SC D.

SA Târgu Mureș și să se dispună restituirea în natură a imobilului teren în

suprafață de 2.545 mp, situat în Sibiu, str. Ș., înscris în CF Sibiu X1.

Prin Sentința civilă

nr. 653 din 9 septembrie 2004, Tribunalul Sibiu, procedând în conformitate cu

dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 a declinat competența de

soluționare a acțiunii civile formulate de reclamant în favoarea Tribunalului

Mureș.

Prin Sentința civilă

nr. 623 din 1 aprilie 2010, Tribunalul Mureș a admis în parte contestația

formulată de reclamantul M.I. prin mandatar T.V.C. și a constatat calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea în natură a cotei de

½ parte din imobilul teren intravilan în suprafață de 2545 mp, înscris

în CF X1 Sibiu, nr. top X2/2, condiționat de restituirea de către reclamant a

sumei de 1145 RON, actualizată cu indicele de inflație.

Pârâta SC D. SA a

fost obligată la cheltuieli de judecată.

Contestația formulată

în contradictoriu cu Primăria Mun. Sibiu a fost respinsă.

Împotriva acestei

hotărâri, atât reclamantul prin mandatar, cât și pârâta SC D. SA au formulat

apel.

Prin Decizia nr. 92/A

din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis ambele apeluri și, în

baza probatoriului administrat a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul

în care a identificat suprafața de 1272,50 mp (1/2/2545), reprezentată grafic

în varianta I din completarea raportului de expertiză topografică întocmit de

expertul tehnic judiciar F.M.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs părțile.

Reclamantul recurent

M.I. prin mandatar a criticat hotărârea atacată sub aspectul cotei la care

instanțele au considerat că are vocație succesorală, respectiv ½ din

întreg.

Recurenta pârâtă SC

D. SA a criticat hotărârea atacată invocând împrejurarea că societatea nu

deține dreptul de proprietate, ci doar dreptul de administrare asupra

terenului, iar prin adresa considerată decizie de către reclamant și atacată

prin prezenta acțiune, acesta a fost îndrumat să se adreseze Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, această entitate având, în

opinia recurentei, calitate procesuală pasivă.

O altă critică a

reprezentat-o varianta aleasă de instanța de apel, respectiv amplasamentul

terenului restituit în natură. Sub acest aspect pârâta a arătat că pe terenul

restituit reclamantului se află două rezervoare subterane care sunt construcții

nedemontabile, iar calea de acces spre parcela restituită s-ar putea face doar

pe terenul pe care există elemente de instalații și rețele edilitare subterane

aferente halei, cabinei de poartă și stației de alimentare carburanți.

Nu în ultimul rând

s-a mai arătat că pârâta are calitatea de constructor de bună-credință, astfel

că are dreptul la despăgubire în privința construcțiilor nedemontabile.

Valoarea acestor construcții n-a putut fi stabilită întrucât nu a fost chemat

în judecată Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, actualmente

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Împotriva aceleiași

hotărâri a declarat recurs Primăria Mun. Sibiu prin primar, criticând hotărârea

atacată numai sub aspectul calității procesuale pasive a acesteia, calitate

atribuită de instanța de apel în mod nelegal.

Prin Decizia civilă

nr. 6094 din 9 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

toate cele trei recursuri, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Prin decizia

pronunțată de instanța de recurs, potrivit art. 315 C. proc. civ., s-au reținut

următoarele:

- suprafața de teren

de 955 mp (995mp) nu a fost individualizată și nu a fost determinată situația

juridică a acesteia, având în vedere că, faptic, este amplasată în afara

suprafeței ocupată de SC D. SA, suprafață care în prezent este folosită de

persoane fizice pentru grădinărit;

- nu au fost reținute

argumentele de fapt și de drept pentru care au fost însușite concluziile noii

expertize judiciare, în raport de situația de fapt stabilită de prima expertiză

efectuată la instanța de fond, expertiză care nu a fost contestată;

- nu au fost

clarificate obligațiile Statului Român din perspectiva dispozițiilor Legii nr.

10/2001, având în vedere că o parte din terenul revendicat este situat în afara

societății comerciale.

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă a Primăriei Mun. Sibiu în reprezentarea statului

potrivit Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că

excepția invocată inclusiv prin motivele de recurs a fost respinsă prin

încheierea ședinței publice din 3 februarie 2005, constatându-se că acțiunea

reclamantului a fost îndreptată împotriva SC D. și Statului Român reprezentat

de Primăria Mun. Sibiu.

Instanța de recurs a

mai reținut că prin Sentința civilă nr. 623 din 1 aprilie 2010 nu a fost

schimbată dispoziția privitoare la calitatea procesuală pasivă a Primăriei,

astfel fiind, măsura dispusă prin încheierea interlocutorie a devenit

definitivă, nefiind atacată potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ.

Învestită cu

rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În motivarea

apelului, reclamantul M.I. prin mandatar a susținut că prima instanță a făcut o

greșită aplicare a legii, deoarece din probatoriul administrat rezultă că sunt

incidente prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în conformitate

cu care "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat

procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei

îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire".

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Primăria Municipiului Sibiu,

reclamantul a susținut că ne aflăm în fața unei erori, întrucât această

problemă de drept a fost soluționată de judecătorul fondului prin încheierea de

ședință din 3 februarie 2005, când s-a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei și a Primarului municipiului Sibiu, reținându-se

că această calitate aparține Statului Român, prin Primăria Municipiului Sibiu.

În motivarea

apelului, pârâta SC D. S.A. a arătat că este o societate comercială integral

privatizată, Statul Român neavând în prezent nicio acțiune la această societate

și că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

restituirea în natură a terenurilor preluate în mod abuziv se aplică doar în

cazul societăților la care statul deține acțiuni sau părți sociale în valoare

cel puțin egală cu valoarea imobilului, situație în care nu poate avea calitate

procesuală pasivă în cauză, nefiind proprietara terenului din litigiu, ci doar

a construcțiilor edificate în temeiul dreptului de administrare pe care îl are

asupra terenului.

S-a mai arătat că, în

contextul în care proprietarul terenului din litigiu este Statul Român, acesta

ar fi trebuit să fie reprezentat în cauză de Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii, însă cum acesta nu a fost chemat în judecată, acțiunea

reclamantului se impunea a fi respinsă.

De asemenea,

pârâta-apelantă a susținut că acțiunea reclamantului este prematură, întrucât

așa-zisa "Decizie" nr. 1493 din 17 mai 2004 nu există, aceasta fiind

doar o adresă prin care l-a îndrumat pe reclamant să se adreseze Ministerului

Transporturilor, lucru pe care acesta nu a înțeles să-l facă.

Pentru motivele

arătate, pârâta a solicitat admiterea excepției prematurității acțiunii și a

lipsei calității sale procesual pasive.

În ceea ce privește

fondul cauzei, pârâta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul

neindividualizării parcelei de teren în privința căreia reclamantul ar fi

îndreptățit pentru restituirea în natură, susținând că o astfel de măsură poate

viza doar suprafața de 995 mp situată în afara incintei societății, pentru

diferența de 277,5 mp urmând a se acorda despăgubiri, deoarece reclamantului i

se cuvine doar cota de ½ din suprafața totală de 2.545 mp, adică

suprafața de 1.272,5 mp.

Cu referire la

același aspect, pârâta-apelantă a arătat că prin expertiza topografică

efectuată în cauză s-a demonstrat faptul că suprafața de 1.550 mp deținută de

către societate nu este liberă, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, fiind

ocupată de construcții nedemontabile, astfel cum a concluzionat și ing. Z.H.,

desemnată expert asistent pentru expertiza în construcții efectuată de către

expert L.R., ale cărei concluzii au fost în mod greșit însușite de către prima

instanță.

De asemenea, pârâta a

invocat în favoarea sa prevederile art. 494 alin. (3) C. civ., susținând că este

constructor de bună-credință, situație în care, nefiind stabilită

contravaloarea construcțiilor, societatea ar fi grav vătămată prin menținerea

soluției primei instanțe și fără stabilirea unei obligații de despăgubire din

partea Ministerului Transporturilor sau a reclamantului.

În fine,

pârâta-apelantă a susținut că terenul din litigiu nu a trecut în proprietatea

statului în mod abuziv, ci cu titlu, respectiv în temeiul Decretului nr.

74/1979, prin care s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în vederea construirii unui atelier pentru întreținerea și revizia tehnică a

utilajelor și mijloacelor auto.

Prin Decizia nr. 230

A din 23 aprilie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis

apelurile declarate de reclamantul M.I., prin moștenitor I.R.D., prin mandatar

T.V.C. și de pârâta SC D. SA și a schimbat în tot Sentința civilă nr. 623 din 1

aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș.

Pe cale de

consecință, a fost obligată pârâta SC D. SA să restituie în natură

reclamantului cota de ½ parte din imobilul teren intravilan în suprafață

totală de 2545 mp, situat în Municipiul Sibiu, Str. Ș., Județul Sibiu, înscris

în CF nr. X1 Sibiu, cu număr topografic X2/2, respectiv a suprafeței de 1272,50

mp, reprezentând varianta 1 din completarea la raportul de expertiză

topografică întocmit de expert tehnic judiciar F.M., teren identificat conform

schiței întocmite de expert și aflate la dosar apel 3/102/0204, schiță ce face

parte integrantă din respectiva hotărâre.

A fost obligat

reclamantul M.I., prin moștenitor I.R.D., la restituirea sumei de 572,5 RON

actualizată, corespunzătoare cotei de ½ din suma primită cu titlu de

despăgubire pentru întregul teren.

S-a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român - Primăria Municipiului Sibiu.

A fost obligată

pârâta SC D. SA la plata către reclamant a sumei de 2892 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut, în esență, că pârâtei SC D. SA nu

îi sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, terenul fiind

preluat prin expropriere în proprietatea Statului Român și în administrarea

operativă a SC D. SA Târgu Mureș în integralitatea sa, fără ca în timp acesta

să fi fost dezmembrat.

S-a făcut, totodată,

aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 și s-a considerat că

susținerile pârâtei privitoare la soluționarea notificării, calitatea de

proprietar și întinderea dreptului sunt vădit neîntemeiate.

S-a reținut că, deși

reclamantul M.I. a învestit instanța de fond cu soluționarea unei acțiuni

întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/0201, pornind de la refuzul entității

deținătoare de a răspunde notificării, solicitând în principal restituirea în

natură a terenului în suprafață de 2545 mp situat în Sibiu, Str. Ș., înscris în

CF X1 top X2/2, cu toate acestea instanța de fond a constatat calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea în natură, fără a stabili

în concret în sarcina vreunuia dintre pârâți obligația de restituire a bunului.

Coroborând

concluziile expertizelor tehnice de specialitate, curtea de apel a apreciat că

varianta I din completarea la raportul de expertiză topografică corespunde în

cea mai mare măsură pretențiilor părților și creează cele mai puține inconveniente.

În ceea ce privește

susținerile pârâtei potrivit cărora construcțiile amplasate pe această

suprafață de teren sunt nedemontabile, iar calea de acces este instituită pe un

teren pe care se află rețele de utilități publice, acestea au fost înlăturate

cu motivarea că atât rampa pentru autovehicule cât și cele două rezervoare de

combustibil au natura unor construcții care, după demontare, pot fi remontate

pe un alt amplasament.

În privința

existenței rețelelor utilitare, Curtea de Apel Târgu Mureș a avut în vedere

planul de situație depus de pârâta SC D. SA cu ocazia obiecțiunilor la

expertiza topografică, reținând că pe terenul propus a fi restituit conform

variantei I la raportul de expertiză sunt situate doar conducte de canalizare

pluvială și nicidecum alte rețele de utilități sau canalizare.

Instanța de apel a

respins acțiunea reclamantului îndreptată împotriva Statului Român prin

Primăria Municipiului Sibiu cu motivarea că obligația de soluționare a

notificării aparține în exclusivitate unității deținătoare, pârâta SC D. SA

deținând atât suprafața împrejmuită, cât și diferența de teren înscrisă pe

același număr topografic, situată în exteriorul gardului societății.

Constatând că la

momentul exproprierii parcelei în litigiu, proprietari erau M.P., având o cotă

de ½ și M.M. și M.L.M., ca moștenitoare ale fostului proprietar M.Z.,

având o cotă de ½, instanța de apel a apreciat că reclamantul nu poate

pretinde și dovedi vocația sa succesorală față de M.Z.

S-a constatat că

reclamantul nu este moștenitorul tuturor persoanelor îndreptățite, astfel cum

este definită această noțiune de art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, astfel

că nu poate beneficia, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/0201, de

măsurile reparatorii prevăzute de lege pentru întregul imobil, ci doar în

limita cotei de ½.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs reclamantul M.I. prin moștenitor I.D., prin

mandatar T.V.C. și pârâta D. S.A.

Dezvoltând motivele

sale de recurs, reclamantul a criticat decizia atacată ca parțial nelegală,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește

soluția respingerii acțiunii față de Statul Român reprezentat de Primarul

Municipiului Sibiu - Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Sibiu prin

primar, susținând că acest pârât are calitate procesuală pasivă, având în

vedere înscrierile de carte funciară.

De asemenea, s-a

criticat decizia recurată pentru nelegala admitere a apelului pârâtei sub

aspectul individualizării suprafeței de teren pentru care este îndreptățit reclamantul

la restituire, conform variantei nr. 1 la raportul de expertiză.

Recurentul a arătat

că forma terenului din varianta 2 răspunde cerințelor Legii nr. 10/2001 și i-ar

fi mai utilă, întrucât ar putea folosi eficient parcela de teren atribuită, iar

o servitute de trecere nu ar afecta acea fâșie care oricum nu este folosită de

societate.

Critica formulată

prin ultimul motiv de recurs a vizat neacordarea integrală a cheltuielilor de

judecată, din toate fazele procesuale, inclusiv din recurs.

Prin recursul său,

pârâta SC D. SA a criticat decizia Curții de Apel Târgu Mureș pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

excepției lipsei capacității de folosință a reclamantului M.I. și a lipsei

calității de moștenitor a numitei I.R.D. Pe fondul cauzei, s-a solicitat

respingerea contestației formulate de M.I. și obligarea reclamantului la plata

cheltuielilor de judecată.

În susținerea

excepțiilor, recurenta pârâtă a învederat că reclamantul M.I. a decedat la 27

octombrie 2012 în Statele Unite ale Americii, fiind reprezentat în proces în

continuare de mandatarul T.V.C. în baza art. 71 C. proc. civ., iar numitei

I.R.D. i s-a atribuit în mod nelegal calitatea de moștenitor, aceasta nefiind

introdusă în cauză conform dispozițiilor legale.

Recurenta pârâtă a

precizat că, în lipsa unui certificat de moștenitor sau a unui certificat de

calitate de moștenitor, înțelege să conteste calitatea procesuală a numitei

I.R.D., inclusiv pe motiv că defunctul a avut cetățenia și ultimul domiciliu în

Statele Unite, astfel că dezbaterea succesiunii acestuia se face după legea

americană.

Pe fondul cauzei, s-a

criticat decizia ca nelegală pentru lipsa calității de unitate deținătoare a

pârâtei în sensul dispozițiilor H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care

aceasta a arătat că terenul nu face parte din patrimoniul societății, SC D.

fiind doar proprietara construcțiilor edificate în temeiul dreptului de

administrare (asupra terenului).

Recurenta pârâtă a

mai susținut că, în privința suprafeței de teren de 995 mp (notată cu B-C-D-106

în raportul de expertiză topografică), cu atât mai puțin are calitatea de

unitate deținătoare, aceasta nefiind îngrădită și folosită de societate, ci de

persoane fizice în scop de grădinărit.

Pe cale de

consecință, s-a arătat că, în conformitate cu art. IV din Legea nr. 247/2005,

competența de soluționare a cererii de restituire revine entității care a

exercitat, în numele statului, calitatea de acționar la respectiva societate.

S-a mai învederat că

acțiunea reclamantului este prematură, întrucât prin adresa SC D, SA din 17 mai

2004 acesta a fost îndrumat să se adreseze Ministerului Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului.

De asemenea, s-a

criticat decizia recurată pentru greșita restituire în natură a terenului

conform variantei I de expertiză, întrucât acesta este afectat de instalații și

rețele edilitare subterane, aferente halei, cabinei poartă și stației de

alimentare cu carburanți, fiind astfel necesar bunei exploatări a acestor

construcții.

Critica formulată

prin ultimul motiv de recurs al pârâtei a vizat greșita obligare la ridicarea

construcțiilor conform art. 494 alin. (2) C. civ., fără a se dispune

despăgubirea acesteia, în calitate de constructor de bună-credință

(construcțiile fiind edificate de Direcția Drumuri și Poduri Brașov de la care

această pârâtă a preluat patrimoniu).

Recurenta-intimată SC

D. SA a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, invocând excepția tardivității

declarării acestuia, iar pe fond solicitând respingerea, cu cheltuieli de

judecată.

Intimatul Primarul

Municipiului Sibiu a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității

sale procesuale pasive, motivat de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001,

în condițiile în care SC D. are calitatea de unitate deținătoare și solicitând

respingerea recursului acestei pârâte.

La rândul său,

reclamantul recurent M.I., prin moștenitor I.R.D., prin mandatar T.V.C., a

formulat întâmpinare la recursul pârâtei SC D. SA, solicitând respingerea ca

nefondat. S-a solicitat, totodată, respingerea excepțiilor, susținându-se că

mandatul dat de reclamantul M.I. lui T.V.C. a rămas valabil după decesul

acestuia și a fost confirmat de fiica moștenitoare.

În faza procesuală a

recursului nu s-au administrat probe noi.

Examinând cu

prioritate excepția tardivității recursului declarat de reclamant, conform art.

137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată

pentru considerentele ce succed:

Decizia recurată a

fost comunicată reclamantului M.I. prin mandatar T.V.C., la cabinetul

avocatului I.C. la 6 iunie 2014, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de

Apel Târgu Mureș la 25 iunie 2014 (23 iunie 2014 - data poștei), astfel că a

fost declarat cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C.

proc. civ. Termenul s-ar fi împlinit la 21 iunie 2014, dar întrucât aceasta era

o zi de sâmbătă, nelucrătoare, s-a prelungit până luni - 23 iunie, zi în care

cererea de recurs a fost trimisă prin poștă.

Examinând recursul

declarat de pârâta SC D. SA, Curtea va constata că acesta este fondat pentru

considerentele ce succed:

Reclamantul M.I. a

decedat în cursul procesului, respectiv la 27 octombrie 2012, ulterior

pronunțării Deciziei nr. 6094 din 9 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, prin care s-a casat Decizia nr. 92 A din 11

noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, și s-a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Deși la termenul din

15 aprilie 2014, în rejudecarea apelurilor, reprezentantul pârâtei apelante a

solicitat suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 243 C. proc. civ.,

cu motivarea că în ceea ce o privește pe I.R.D., calitatea acesteia de

moștenitor ar trebui constatată printr-un certificat de moștenitor sau de

calitate de moștenitor, instanța de apel a respins această cerere, apreciind că

față de înscrisurile depuse la acel termen sunt îndeplinite dispozițiile art.

71 C. proc. civ., privitoare la mandat.

Deși a făcut

aplicarea prevederilor art. 71 C. proc. civ. și a respins cererea de suspendare

întemeiată pe art. 243 C. proc. civ., instanța de apel, fără a introduce în

cauză pe I.R.D., în calitate de moștenitoare, a luat concluziile apărătorului,

iar prin decizia recurată s-a pronunțat asupra "apelului declarat de

reclamantul M.I., prin moștenitor I.R.D., prin mandatar T.V.C.".

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 71 mandatul dat de reclamantul M.I. nu a încetat prin

decesul acestuia, dăinuind până la retragerea sa de către moștenitori.

Într-o atare

situație, era obligatorie introducerea în cauză a moștenitorilor reclamantului

apelant, textul art. 71 C. proc. civ. impunându-se a fi interpretat prin

raportare la art. 67 C. proc. civ., potrivit căruia părțile pot să-și exercite

drepturile personal sau prin mandatar.

Pentru a se verifica

dacă mandatul subzistă, moștenitorul trebuia să-și exprime punctul de vedere cu

privire la mandatul dat de autorul său.

În acest sens,

trebuia introdus în proces moștenitorul, ceea ce instanța de apel nu a făcut.

Curtea va constata că

prin declarația dată la 4 aprilie 2012 la Biroul Notarului Public B.K.C. din

Arizona, Maricopa County, numita I.R.D., în calitate de fiică a defunctului

M.I. a precizat că, deși nu a dezbătut succesiunea tatălui său, își însușește

și înțelege să mențină mandatul dat de tatăl său lui T.V.C.

La dosar s-a mai

depus declarația dată de numita T.M.C., născută M., o altă fiică a defunctului

reclamant, la BNP E.S. din Sibiu, de renunțare la succesiunea tatălui său M.I.

Aceste înscrisuri nu

pot face, însă, dovada calității de moștenitoare a fiicei defunctului reclamant

M.I., în lipsa unui certificat de moștenitor sau a unui certificat de calitate

de moștenitor, cu atât mai mult cu cât această persoană a precizat că nu a fost

dezbătută succesiunea.

În aceste condiții,

instanța de apel nu putea trece la soluționarea cauzei, putând aprecia,

eventual, asupra suspendării judecății în temeiul art. 243 alin. (1) C. proc.

civ., până la introducerea în proces a moștenitorilor.

Reținând că decizia

instanței de apel a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată,

care nu mai avea capacitate de folosință conform art. 41 C. proc. civ., iar

persoana ce se pretinde a fi moștenitoare nu a făcut dovada calității sale și

nici nu a fost introdusă în cauză în mod legal, Curtea va constata că se impune

casarea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în

vederea stabilirii în mod legal a cadrului procesual, respectiv a soluționării

cauzei în contradictoriu cu moștenitorii apelantului reclamant, decedat pe

parcursul procesului.

Pentru judecata

unitară a cauzei, urmează a fi admis și recursul declarat de pârâta SC D. SA

împotriva aceleiași decizii, cu ocazia soluționării apelurilor urmând a fi

avute în vedere toate criticile invocate prin motivele de recurs ale

reclamantului și pârâtei.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite

recursurile și va casa decizia recurată cu trimiterea spre rejudecare la

aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursului declarat de reclamant, invocată de pârâta SC D. SA.

Admite recursurile

declarate de reclamantul M.I., prin mandatar T.V.C. și de pârâta SC D. SA

împotriva Deciziei nr. 230/A din 23 aprilie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - NN