Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.09.2013
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2346/2014

HOTĂRÂRE
09.09.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2346/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 10 martie 2014 și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 martie 2014, revizuenta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Ilfov, revizuirea Deciziei nr. 1716 R din 9 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. În motivare, petenta a arătat că, prin Sentința nr. 260 din 6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a fost admisă cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o, pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov fiind obligată să recalculeze pensia acesteia, retroactiv, începând cu 1 iulie 2012, prin valorificarea veniturilor realizate în acord global, conform adeverinței din 5 aprilie 2012, emisă de SC A.B.

SA. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii Ilfov, care a fost admis prin Decizia nr. 1716 din 9 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a dispus modificarea, în tot, a sentinței atacate și respingerea cererii, ca neîntemeiate. În opinia revizuentei, cele două hotărâri sunt potrivnice, întrucât au interpretat în mod diferit aspectele consemnate în Decizia nr. 39 din 5 aprilie 2012, emisă de către intimata SC A.B. SA. Astfel, instanța de recurs a apreciat că aceasta evidențiază venituri anuale obținute de intimata-reclamantă în perioada anilor 1972 - 1989, și nu venituri lunare, cum ar fi necesar în lumina dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 263/2010.

De altfel, intimata a întocmit o anexă la decizia mai sus amintită, prin care a explicitat veniturile obținute lunar în acord global, în care sumele anuale câștigate în acest sistem reprezintă sumele lunare aferente fiecărui an calendaristic, începând cu anul 1972 și până în anul 1989. Aceste valori au fost prezentate instanței, lunar și totalizate anual. Referitor la termenul în care a promovat cererea de revizuire, petenta a arătat că a luat cunoștință de conținutul deciziei Curții de Apel la data de 17 februarie 2014, când i-au fost eliberate copii legalizate de pe ambele hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, de către Tribunalul Ilfov. Prin urmare, din punctul său de vedere, termenul de la care trebuie calculate cele 30 de zile în care trebuia să promoveze cererea de revizuire este 17 februarie 2014. Cererea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. de la 1865 și pe cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010. Prin Decizia nr. 1716 R din 9 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov împotriva Sentinței nr. 260 din 6 februarie 2013 a Tribunalului Ilfov, secția civilă, care a fost modificată, în parte, iar acțiunea civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor anexei nr. 15 din H.G. nr. 257/2011, având în vedere că veniturile menționate în adeverința din 5 aprilie 2012 nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. Curtea a reținut că această critică, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este nefondată. Prin raportare la dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că adeverința din 5 aprilie 2012 nu poate fi valorificată în calculul drepturilor de pensie ale reclamantei, întrucât soluția contrară ar contraveni dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, conform cărora punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. Totodată, punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salariul brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salariat mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică.

Curtea a reținut că adeverința din 5 aprilie 2012 evidențiază venituri anuale obținute de către reclamantă în perioada anilor 1972 - 1989, și nu venituri lunare, cum ar fi fost necesar, în lumina prevederilor legale mai sus menționate. Examinând cererea de revizuire sub aspectul termenului înăuntrul căruia a fost formulată, analiză care este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Ca o chestiune prealabilă, instanța reține că litigiul de fond a fost declanșat la data de 16 august 2012, astfel încât, cererea de revizuire se circumscrie prevederilor art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ.

de la 1865, conform cărora "revizuirea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Așa fiind, dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. stipulează că termenul de exercitare a revizuirii, în acest caz, este de o lună de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când acestea au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului de la pronunțare. În cauză, petenta S.M. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1716 R din 9 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, pretins potrivnică Sentinței nr. 260 din 6 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția civilă.

În raport de aspectele mai sus menționate, decizia supusă revizuirii a fost pronunțată la 9 septembrie 2013, iar calea extraordinară de atac a fost promovată de contestatoare la 10 martie 2014, fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la 11 martie 2014. Prin prisma dispozițiilor reglementate de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă cel mai târziu revizuirea s-a împlinit la 9 octombrie 2013. Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care sancționează cu decăderea neexercitarea dreptului procesual în intervalul prevăzut de lege și, în raport de aceste constatări, reținând că termenul defipt pentru promovarea revizuirii a fost depășit, fără a se face dovada că partea a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa de a împlini actul procedural, va respinge revizuirea, ca tardiv formulată.

D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.M. împotriva Deciziei nr. 1716 R din 9 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1858/93/2012. Irevocabilă. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-01-18
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 41/2017
Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.12.2014 sub nr. x/2014, contestatoarea A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov a solicitat corectarea decizie
ÎCCJ 2014-09-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3180/2014
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 01 aprilie 2013 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul C.M.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană
ÎCCJ 2016-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 83/2016
mai 2012 și emiterea unei noi decizii de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă, retroactiv de la data de 27 februarie 2012, pe baza celor rezultate din soluționarea capetelor de cerere de mai sus, respectiv recalcularea punctajului me
ÎCCJ 2015-06-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1706/2015
civ. pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece hotărârile mai sus menționate sunt potrivnice, aspect ce rezultă din faptul că prin Decizia nr. 1161 din 2 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentr
ÎCCJ 2016-01-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1076/2016
nr. 32420 din 27 iunie 2014, pentru nevalorificarea venitului de 2.420 lei, realizat în perioada 01 august 1947-01 septembrie 1947, atestat de adeverința din 2010 emisă de U.M.... București. Se constată că, în Dosarul nr. x/3/2015, s-a soli
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă