ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1437/2014

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11 martie 2013, cu nr. 1905/2/2013 (nr. 796/2013), s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoașterea sentinței

penale nr. 2052/06 din data de 14 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Verona și a

sentinței penale nr. 334/10 din data de 26 mai 2010, pronunțată de Tribunalul

Lecce, ambele privindu-1 pe cetățeanul român M.G. și transferarea

acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

La dosarul cauzei au fost depuse adresa Ministerului Justiției - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală, prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (republicată), cererea formulată în acest sens de către persoana transferabilă, copii traduse ale hotărârilor penale de condamnare, decizia de executare de pedepse concurente emisă de Procuratura Republicii din Lecce - Oficiul de executare penală, extras de legislație.

Condamnatul M.G. a fost încunoștințat despre obiectul prezentei cauze și termenul de judecată fixat, înaintând Curții o cerere prin care a solicitat dispunerea transferului, asistența juridică fiind asigurată de un apărător ales.

Prin sentința penală-nr. 199 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a recunoscut sentința penală nr. 2052/06 din data de 14 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Verona, definitivă la data de 28 ianuarie 2007, și sentința penală nr. 334 din 10 din data de 26 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Lecce, confirmată prin sentința penală din data de 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Lecce, definitivă la data de 11 februarie 2012, privind pe condamnatul M.G.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate M.G. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani, 9 luni

și 28 de zile închisoare și 15.200 de euro amendă.

S-a interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei.

S-a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e)

C. pen. pe o durată de 10 ani, începând cu data terminării executării pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, prevenția și perioada executată de la data

de 21 februarie 2009 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa, onorariul parțial

apărătorului din oficiu, în cuantum de 150 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 2052/06 din data de 14 decembrie 2006 a Tribunalului Verona, rămasă definitivă la 28 ianuarie 2007, s-a dispus condamnarea cetățeanului român M.G. la pedeapsa de 4 luni închisoare și amendă în cuantum de 200 euro (cu suspendarea condiționată a executării) pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravat, prev. de art. 624 și art. 625 nr. 2 și 5 cu aplic. art. 110 C. pen. italian.

În fapt, s-a reținut că, la data de 16 noiembrie 2006, în timp ce se afla în magazinul "N.", împreună cu alte două persoane, prin distrugerea dispozitivului antifurt, M.G. a sustras o geacă de blugi, o salopetă, o pereche de pantaloni și o pereche de pantaloni, în scopul de a obține un profit injust.

Prin sentința penală nr. 334 din 10 din data de 26 mai 2010 a Tribunalului Lecce, confirmată prin sentința penală din data de 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Lecce, rămasă definitivă la 11 februarie 2012, cetățeanul român. M.G. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare si amendă în cuantum de 15.000 euro, pentru comiterea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, sechestrare de persoane, șantaj, port ilegal de armă, favorizarea și exploatarea activității de prostituție, prev. de art. 416, art. 605 și art. 629 C. pen. italian, art. 3 nr. 4, 7 și 8 și art. 4 nr. 1 și 7 din Legea nr. 75/1958 și

art. 4 din Legea nr. 895/1967, cu aplic. art. 56 și art. 110 C. pen. italian.

În fapt, s-a reținut că susnumitul, împreună cu alte persoane, în perioada 2007-21 februarie 2009 a participat la o asociere pentru comiterea de infracțiuni, în scopul de a recruta persoane pentru a fi destinate prostituției, exploatând si favorizând, în acest fel, prostituarea a numeroase femei de naționalitate română.

În acest scop, le-a obligat să se prostitueze, între altele, pe Z.D., B.S., D.A., B.C.E. si alte femei. în plus, a favorizat si exploatat activitatea acestora de prostituție, prin violențe fizice și psihice. Totodată, în concurs cu alte persoane, a sechestrat-o pe P.D.R., lipsind-o de libertatea personală și închizând-o în interiorul propriei locuințe, iar împreună cu C.A., a deținut ilegal un

pistol și a încercat să o constrângă pe Z.D.G. să îi predea 2.000 de euro, făcând aluzie la grave consecințe pentru persoana ei.

Prin aceeași sentință penală s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni închisoare și 200 de euro amendă, aplicarea pedepsei accesorii a interdicției de a ocupa funcții publice, a interdicțiilor legale pe durata executării pedepsei și a interdicției de a fi tutore sau curator pentru 10 ani, alături de măsura de siguranță a expulzării de pe teritoriul statului italian după executarea pedepsei.

Ulterior, prin Ordonanța nr. S.I.E.P. 173/2012 din data de 03 octombrie 2012 a Procuraturii Republicii Lecce au fost cumulate pedepsele aplicate față de

numitul M.G. prin cele două sentințe penale anterior menționate și,

ca urmare a scăderii prevenției de 2 zile (16 noiembrie 2006 - 17 noiembrie 2006), executate în prima cauză penală, s-a emis ordinul de executare a pedepsei de 8 ani, 9 luni si 28 de zile închisoare și 15.200 de euro amendă, condamnare finală ce face și obiectul prezentei sesizări.

Legal învestită cu soluționarea cererii de transfer, Curtea a constatat că hotărârile judecătorești de condamnare, pronunțate de către autoritățile judiciare italiene, respectă toate exigentele art. 131 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea lor.

Totodată, sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 143 lit. a)-f) din Legea nr. 302/2004, (republicată) privind cooperarea judiciară internațională în materie penală pentru. a se dispune transferul condamnatului M.G. pentru continuarea executării pedepsei, respectiv:

- persoana condamnată M.G. este cetățean român cu domiciliul în România (astfel cum rezultă din relațiile comunicate la data de 22 februarie 2013 de către M.A.I. - D.E.P.A.B.D.);

- hotărârile penale de condamnare sunt ambele definitive, începând cu datele menționate în cuprinsul prezentei sentințe;

- faptele penale au corespondent în legislația penală română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) C. pen., constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzuta de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nerespectarea regimului armelor si munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, de la 5 la 20 de ani, de la 5 la 15 ani si respectiv, de la 2 la 8 ani.

- la data primirii cererii de transferare, sus-numitul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare, din durata pedepsei finale de 8 ani 9 luni si 28 de zile închisoare și 15.200 de euro amendă, astfel cum a fost stabilită prin decizia de executare de pedepse concurente; sub acest aspect, din înscrisurile înaintate de către autoritățile italiene, rezultă că persoana transferabilă a început executarea pedepsei la data de 21 februarie 2009;

- persoana condamnată a consimțit la transfer, consimțământ neechivoc exprimat în declarația sa din data de 14 martie 2012, dar și în scrisoarea înaintată instanței române de executare;

- din examinarea tuturor actelor cauzei rezultă că, în această fază a procedurii, statul de condamnare nu se opune transferului.

Sub aspectul naturii și duratei pedepsei principale de 8 ani, 9 luni si 28 de zile închisoare aplicate condamnatului, Curtea a constatat că acestea corespund prevederilor legii române, astfel încât continuarea executării sancțiunii este conformă exigențelor art. 158 din Legea nr. 302/2004 (republicată).

În privința pedepsei amenzii, s-a constatat, de asemenea, că executarea acesteia alături de pedeapsa închisorii este conformă tratamentului sancționator prevăzut de legea română, deoarece dispozițiile art. 242 din Legea nr. 302/2004 impun respectarea întocmai a cuantumului acestei sancțiuni pecuniare, neflind incidență ipoteza unică în care legea specială ar permite eventuala reducere a acestuia.

În privința pedepselor accesorii și complementare aplicate condamnatului, s-a constatat că ele se regăsesc în normele penale ale statului român de executare, în prevederile art. 71-64 lit. a) teza a II-a C. pen. (ce permit interzicerea dreptului de a fi ales în autorități publice pe durata executării pedepsei), respectiv art. 65 - 64 lit. e) C. pen., ce permit interzicerea ca pedeapsă complementară a dreptului de a fi tutore/curator pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.

Evaluând și oportunitatea transferului din perspectiva ansamblului datelor cauzei, Curtea a reținut că numitul M.G. este cetățean român, cu domiciliul în România, iar legăturile sale cu statul de origine continuă să fie semnificative, atât soția, cât si fiica minoră locuind pe teritoriul acestui stat. Prin urmare, măsura transferului într-un penitenciar românesc ar facilita contactul direct si constant al cetățeanului român cu membrii familiei, o atare măsură creând premisele atingerii scopului Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate și reintegrării sociale mai ușoare a condamnatului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 162 din Legea nr. 302/2004 (republicată), Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A recunoscut sentința penală nr. 2052 din data de 14 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Verona, definitivă la data de 28 ianuarie 2007, și sentința penală nr. 334 din 10 din data de 26 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Lecce, confirmată prin sentința penală din data de 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Lecce, definitivă la data de 11 februarie 2012, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani, 9 luni și 28 zile închisoare și amendă în cuantum de 15.200 euro de către numitul M.G. într-un penitenciar din România în conformitate cu dispozițiile art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004.

A dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani, 9 luni și 28 de zile închisoare și 15.200 de euro amendă

A interzis condamnatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a C. pen. pe durata executării pedepsei.

A interzis condamnatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e)

C. pen. pe o durată de 10 ani, începând cu data terminării executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa aplicată prevenția și perioada executată de la data de 21 februarie 2009 la zi

În baza art. 169 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului,

Împotriva acesei hotărâri a declarat recurs condamnatul - persoană

transferabilă M.G.,

la data de 13 februarie 2014.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată la data de 24 aprilie 2013 și comunicată condamnatului la Penitenciarul Lecee - Italia, la data de 21 iunie 2013.

La data de.8 iulie 2013, condamnatul a trimis la dosar o cerere prin care solicită transferul de urgență într-un penitenciar din România, întrucît are probleme grave în familie, pe care nu le poate rezolva din Italia. A arătat că nu

înțelege să atace hotărârea Curții de Apel București, fiind de acord cu aceasta.

Totodată, din declarația de recurs aflată la dosar, rezultă că a luat

cunoștință de hotărârea atacată, la data de 22 noiembrie 2013.

Având în vedere data comunicării hotărârii la locul de deținere - 21 iunie

2013, dar și declarația condamnatului - persoană transferabilă M.G.,

potrivit căreia a luat cunoștință de hotărâre la data de 22 noiembrie 2013, recursul declarat de acesta la data de 13 februarie 2014 este tardiv, fiind formulat cu depășirea termenului de 10 zile, prevăzut de dispozițiile art. 385 C. proc. pen.

Față de cele menționate, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului, iar în baza art. 385

15

pct. lit. a) C. proc. pen. va respinge ca tardiv,

recursul formulat de condamnatul - persoană transferabilă M.G.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la pata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de condamnatul persoană

transferabilă M.G. împotriva sentinței penale nr. 199 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală.

Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520

lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 aprilie 2014.