ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3803/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC A. SRL Tg. Mureș, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureș a chemat în judecată pe pârâtele SC P.L. SRL Tg. Mureș și SC I. SRL, solicitând instanței să dispună constatarea nulității compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003, cu Ordinele de compensare nr. 2891882 și 3224477. La data de 7 aprilie 2006, prin întâmpinarea și cererea reconvențională, pârâta SC P.L. SRL, prin administrator judiciar T.S.I. a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii, în raport de dispozițiile art. 42 din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora, la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat, în măsura în care instanța va constata nulitatea compensării, să dispună restabilirea situației anterioare încheierii actului de compensare, sens în care reclamanta să fie obligată la restituirea către pârâta SC P.L. SRL a sumei de 57.518,74 lei RON. La termenul din 08 mai 2006, reclamanta SC A. SRL prin întâmpinare a achiesat în parte la cererea reconvențională formulată de pârâta SC P.L. SRL, cu precizarea că în urma constatării nulității actului de compensare și repunerea părților în situația anterioară reclamanta are de achitat față de pârâta SC I. SRL suma de 575.187.482 Rol (existând însă excepția de neexecutare, urmând a fi stornată și diferența de 575.187.482 Rol din factura nr. 8939383 din 12 septembrie 2003 (emisă eronat, fără a avea suport), iar pârâta SC P.L.

SRL să primească de la SC I. SRL suma pe care o avea de primit, anume 575.187.482 lei, în baza raportului juridic cu aceasta. Repunerea părților în situația anterioară nu poate să însemne că reclamanta reconvențională SC P.L. SRL trebuie să primească suma de 575.187.482 de lei de la reclamantă, cum a solicitat prin cererea reconvențională, această sumă fiind datorată de către pârâta SC I. SRL în baza unui raport juridic distinct, recunoscut de aceasta. Reclamanta trebuie doar să storneze diferența de 575.187.482 lei, diferența din factura inițială lucru necesar pentru stingerea tuturor obligațiilor (TVA, impozit pe profit) generate de înregistrarea contabilă inițială. Prin încheierea din data de 12 iunie 2006 instanța a dispus suspendarea judecății, în temeiul art. 42 din Legea nr. 65/1995, pe considerentul că pârâtele se află sub incidența procedurii de insolvență.

Curtea de apel Tg. Mureș, prin decizia nr. 507 din 24 aprilie 2007, a admis recursul declarat de pârâta SC P.L. SRL împotriva încheierii din data de 12 iunie 2006 și a dispus continuarea judecății. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureș sub nr. 1152/1371/2007. Prin sentința nr. 325 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția privind inadmisibilitatea acțiunii invocată de pârâta SC P.L. SRL. A admis acțiunea reclamantei SC A. SRL formulată în contradictoriu cu pârâtele SC P.L. SRL - prin lichidator judiciar SC R.V.A.M. SRL și SC I. SRL Tg. Mureș - prin lichidator judiciar S.A.T., și în consecință: S-a constatat nulitatea absolută a compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003, efectuată cu ordinele de compensare nr. 2891882 și 3224477. S-a admis în parte și cererea reconvențională formulată de pârâta SC P.L.

SRL și în consecință: S-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii actului de compensare, fiind respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei reconvenționale la restituirea către reclamanta reconvențională a sumei de 57,518,74 lei. Prin încheierea de ședință din 5 martie 2009, Tribunalul Comercial Mureș a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința nr. 325 din 27 ianuarie 2009 în sensul că se va scrie: ”Constată nulitatea compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003, efectuată prin Ordinele de compensare nr. 2891881, 2891882 și 3224477” în loc de „Constată nulitatea absolută a compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003, efectuată cu ordinele de compensare nr. 2891882 și 3224477.” Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta SC P.L.

SRL – prin lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL. Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 75/ A din 9 noiembrie 2009, cu majoritate de voturi a admis apelul declarat de SC P.L. SRL Tg. Mureș și în consecință: A schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL pentru anularea ordinelor de compensare nr. 2891882 și nr. 3224477 din 31 octombrie 2003, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală; a respins acțiunea reconvențională formulată de SC P.L. SRL Tg. Mureș. A menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată. Cu opinie parțial divergentă, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu SC P.L.

SRL Tg. Mureș pentru constatarea nulității absolute a ordinului de compensare nr. 2891882 din 31 octombrie 2003. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât pârâta SC P.L. SRL – prin lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL cât și reclamanta SC A. SRL Tg. Mureș. 1. Recursul pârâtei SC P.L. SRL – prin lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL. Recurenta pârâtă, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și schimbarea sentinței de fond cu consecința respingerii acțiunii. În motivarea recursului său, recurenta susține că rezultă fără dubiu că procedura de compensare prevăzută de regulamentul de compensare are legătură directă cu O.U.G. nr. 77/1999 și în contextul în care ordonanța de urgență, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 2 și art. 3 prevede o sancțiunea contravențională potrivit art. 5 alin. (1) lit. b), fiind evident că neparcurgerea procedurii de compensare potrivit art. 3 din H.G.

nr. 685/1999 nu poate fi sancționată, cu atât mai mult cu cât, sancțiunea nulității nu este prevăzută. Se mai susține că, art. 3 din H.G. nr. 685/1999 doar interzice utilizarea altor documente în afara celor prevăzute în regulamentul de compensare și nicidecum nu sancționează cu nulitatea absolută actul compensării în sine. Prin urmare, singura acțiune ce s-ar aplica conduitei părților în privința realizării compensării ar fi cea prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 77/1999. În completarea motivelor de recurs depuse în termenul legal, pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor H.G.

nr. 685/1999, O.U.G. nr. 77/1999 în legătură cu sancțiunea aplicabilă actului juridic vizat, precum și art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în ceea ce privește depășirea limitelor învestirii de către instanța de judecată, prin cercetarea în fond a raporturilor juridice obligaționale comerciale dintre părți, în cadrul unei acțiuni în constatarea nulității absolute a actului juridic de referință. Referitor la cererea reconvențională, recurenta pârâtă apreciază că instanța de apel a soluționat-o într-un mod eronat, întrucât repunerea părților în situația anterioară este imperios necesară în măsura constatării nulității absolute a actului juridic. 2. Recursul reclamantei SC A. SRL Tg. Mureș. Recurenta reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. În dezvoltarea recursului său, recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 257 alin. (1) C. proc. civ., termenul de 5 zile fiind unul imperativ pentru completul de divergență, iar dezbaterile trebuiau purtate exclusiv asupra punctelor rămase în divergență și nu pe fondul litigiului. Recurenta apreciază că opinia divergentă trebuia motivată până la judecarea divergenței și nu după redactarea părerii majoritare, în considerarea art. 257 și art. 298 C. proc. civ. Totodată, recurenta susține că dispozițiile art. 293 C. proc. civ., au fost încălcate, întrucât în raport de soluția de respingere a cererii reconvenționale a SC P.L.

SRL apelul pârâtei trebuia respins și nu admis, instanța de apel având obligația să arate în dispozitivul deciziei care anume dispoziții din sentință au fost păstrate, lucru pe care nu l-a făcut în mod expres. Criticile subsumate art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât prin decizia nr. 507/2007 s-a statuat în mod echivoc că reclamanta a invocat nulitatea absolută a convenției și compensării, nu pentru a pune în discuție propria creanță asupra pârâtelor, ci pentru a contesta pretinsele creanțe ale acestora, creanțe ce nu erau certe, lichide și exigibile. Recursul reclamantei este fondat, dar pentru că interesele bunei administrări a justiției o cer, conform art. 312 și 313 C. proc.

civ., se vor admite ambele recursuri, pentru considerentul comun ce se va prezenta în cele ce urmează: Din desfășurarea cursului procesual al prezentului litigiu în fața instanței de apel rezultă că normele procedurale privind judecarea cauzei în complet de divergență au fost încălcate. Astfel, din încheierea ședinței de judecată din data de 15 iunie 2009 rezultă că la acel termen părților li s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea consecutiv pentru 19 iunie 2009, respectiv 22 iunie 2009. La termenul din 22 iunie 2009, cei doi judecători au apreciat faptul că după sfârșitul dezbaterilor, nu se poate întruni majoritatea legală, astfel că în raport de dispozițiile art. 257 alin. (1) C. proc.

civ., pricina va fi judecată din nou, în complet de divergență, fiind stabilit în acest sens un nou termen la data de 14 septembrie 2009, întrucât datorită perioadei de vacanță judecătorească nu este posibilă judecarea cauzei potrivit cerințelor legale, respectiv în aceeași zi sau în cel mult 5 zile. Prin urmare, la termenul din 14 septembrie 2009, s-a constituit completul de divergență prin includerea în complet a unui judecător, respectiv cel de al doilea membru aflat în planificarea de permanență, motivat de faptul că primul judecător aflat în această planificarea lipsește motivat din instanță, fiind încheiat în acest sens un proces-verbal în conformitate cu dispozițiile art. 94 alin. (1 0 ) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

Ulterior, cauza a fost amânată pentru data de 12 octombrie 2009, când completul format din doi judecători, și nu din trei judecători, astfel cum prevăd normele legale privind compunerea completului de divergență, a amânat judecarea cauzei la data de 9 noiembrie 2009, întrucât cel de al treilea membru al completului lipsește motivat din instanță, fiind încheiat în acest sens procesul verbal aflat la dosar apel. La termenul din data de 9 noiembrie 2009, când s-a pronunțat decizia recurată prin care s-a hotărât cu majoritate de voturi admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, componența completului de divergență a fost diferită de cea din 14 septembrie 2009, fiind încălcate astfel normele procedurale cât și dispozițiile art. 257 C. proc.

civ. Potrivit art. 99 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești „completul de divergență se va constitui potrivit art. 54 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin includerea președintelui sau a vicepreședintelui instanței, a președintelui de secție ori a judecătorului din planificarea de permanență aferentă datei la care se vor relua dezbaterile”. Cauzele, odată repartizate pe complete de judecată, nu pot fi transferate la alte complete de judecată și nici nu se mai pot schimba membrii completelor decât în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară. Ori în speță, din lucrările dosarului nu rezultă care au fost criteriile care au condus la modificarea membrilor completului de divergență din data de 9 noiembrie 2009 când s-a pronunțat decizia recurată.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., urmează să admită recursurile, să caseze decizia recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Ca urmare a admiterii recursurilor și casării deciziei recurate, nu se mai impune a fi analizate și celelalte critici invocate de către reclamantă și pârâtă, ele urmând a fi cercetate de către instanța de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL Tg. Mureș și de pârâta SC P.L. SRL Tg. Mureș prin lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL Tg. Mureș împotriva deciziei nr. 75/ A din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010