ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3803/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3803/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC A. SRL Tg. Mureș, prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureș a chemat în judecată pe

pârâtele SC P.L. SRL Tg. Mureș și SC I. SRL, solicitând instanței să dispună

constatarea nulității compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie

2003, cu Ordinele de compensare nr. 2891882 și 3224477.

La data de 7 aprilie

2006, prin întâmpinarea și cererea reconvențională, pârâta SC P.L. SRL,

prin administrator

judiciar T.S.I. a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii, în

raport de dispozițiile art. 42 din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora, la data

deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare și extrajudiciare

pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Prin

cererea reconvențională, pârâta a solicitat, în măsura în care instanța va

constata nulitatea compensării, să dispună restabilirea situației anterioare

încheierii actului de compensare, sens în care reclamanta să fie obligată la

restituirea către pârâta SC P.L. SRL a sumei de 57.518,74 lei RON.

La termenul din 08

mai 2006, reclamanta SC A. SRL prin întâmpinare

a achiesat în parte la cererea

reconvențională formulată de pârâta SC P.L. SRL, cu precizarea că în urma

constatării nulității actului de compensare și repunerea părților în situația

anterioară reclamanta are de achitat față de pârâta SC I. SRL suma de

575.187.482 Rol (existând însă excepția de neexecutare, urmând a fi stornată și

diferența de 575.187.482 Rol din factura nr. 8939383 din 12 septembrie 2003

(emisă eronat, fără a avea suport), iar pârâta SC P.L. SRL să primească de la

SC I. SRL suma pe care o avea de primit, anume 575.187.482 lei, în baza

raportului juridic cu aceasta.

Repunerea

părților în situația anterioară nu poate să însemne că reclamanta reconvențională

SC P.L. SRL trebuie să primească suma de 575.187.482 de lei de la reclamantă,

cum a solicitat prin cererea reconvențională, această sumă fiind datorată de

către pârâta SC I. SRL în baza unui raport juridic distinct, recunoscut de

aceasta. Reclamanta trebuie doar să storneze diferența de 575.187.482 lei,

diferența din factura inițială lucru necesar pentru stingerea tuturor

obligațiilor (TVA, impozit pe profit) generate de înregistrarea contabilă

inițială.

Prin încheierea din

data de 12 iunie 2006 instanța a dispus suspendarea judecății, în temeiul art. 42

din Legea nr. 65/1995,

pe

considerentul că pârâtele se află sub incidența procedurii de insolvență.

Curtea

de apel Tg. Mureș, prin decizia nr. 507 din 24 aprilie 2007, a admis recursul

declarat de pârâta SC P.L. SRL împotriva încheierii din data de 12 iunie 2006

și a dispus continuarea judecății.

Cauza

a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureș sub nr. 1152/1371/2007.

Prin sentința nr. 325

din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția privind

inadmisibilitatea acțiunii invocată de pârâta SC P.L. SRL. A admis acțiunea

reclamantei SC A. SRL formulată în contradictoriu cu pârâtele SC P.L. SRL -

prin lichidator judiciar SC R.V.A.M. SRL și SC I. SRL Tg. Mureș - prin lichidator

judiciar S.A.T., și în consecință:

S-a constatat

nulitatea absolută a compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003,

efectuată cu ordinele de compensare nr. 2891882 și 3224477.

S-a admis în parte și

cererea reconvențională formulată de pârâta SC P.L. SRL și în consecință:

S-a dispus repunerea

părților în situația anterioară încheierii actului de compensare, fiind respins

capătul de cerere privind obligarea pârâtei reconvenționale la restituirea

către reclamanta reconvențională a sumei de 57,518,74 lei.

Prin încheierea de

ședință din 5 martie 2009, Tribunalul Comercial Mureș a dispus din oficiu

îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința nr. 325 din 27 ianuarie

2009 în sensul că se va scrie: ”Constată nulitatea compensării succesive

tripartite din data de 31 octombrie 2003, efectuată prin Ordinele de compensare

nr. 2891881, 2891882 și 3224477” în loc de „Constată nulitatea absolută a

compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003, efectuată cu

ordinele de compensare nr. 2891882 și 3224477.”

Împotriva acestei sentințe,

a declarat apel pârâta

SC

P.L. SRL – prin lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL.

Curtea de Apel Tg. Mureș,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 75/ A

din 9 noiembrie 2009, cu majoritate de voturi a admis apelul declarat de SC P.L.

SRL Tg. Mureș și în consecință: A schimbat în parte hotărârea atacată în sensul

că a respins acțiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL

pentru anularea ordinelor de compensare nr. 2891882 și nr. 3224477 din 31

octombrie 2003, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate

procesuală; a respins acțiunea reconvențională formulată de SC P.L. SRL Tg. Mureș.

A menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată.

Cu opinie parțial

divergentă, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC A. SRL în

contradictoriu cu SC P.L. SRL Tg. Mureș pentru constatarea nulității absolute a

ordinului de compensare nr. 2891882 din 31 octombrie 2003.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, atât pârâta

SC P.L. SRL – prin lichidator judiciar R.V.A.

M.I.S. SPRL cât și reclamanta SC A. SRL Tg. Mureș.

SC P.L. SRL – prin

lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL.

Recurenta pârâtă, a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul

admiterii apelului și schimbarea sentinței de fond cu consecința respingerii

acțiunii.

În motivarea

recursului său, recurenta susține că rezultă fără dubiu că procedura de

compensare prevăzută de regulamentul de compensare are legătură directă cu O.U.G.

nr. 77/1999 și în contextul în care ordonanța de urgență, pentru nerespectarea

dispozițiilor art. 2 și art. 3 prevede o sancțiunea contravențională potrivit art.

5 alin. (1) lit. b), fiind evident că neparcurgerea procedurii de compensare

potrivit art. 3 din H.G. nr. 685/1999 nu poate fi sancționată, cu atât mai mult

cu cât, sancțiunea nulității nu este prevăzută.

Se mai susține că, art.

3 din H.G. nr. 685/1999 doar interzice utilizarea altor documente în afara celor

prevăzute în regulamentul de compensare și nicidecum nu sancționează cu

nulitatea absolută actul compensării în sine. Prin urmare, singura acțiune ce

s-ar aplica conduitei părților în privința realizării compensării ar fi cea

prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 77/1999.

În completarea

motivelor de recurs depuse în termenul legal, pârâta și-a întemeiat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată a

fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor H.G. nr. 685/1999,

O.U.G. nr. 77/1999 în legătură cu sancțiunea aplicabilă actului juridic vizat,

precum și art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în ceea ce privește depășirea

limitelor învestirii de către instanța de judecată, prin cercetarea în fond a

raporturilor juridice obligaționale comerciale dintre părți, în cadrul unei

acțiuni în constatarea nulității absolute a actului juridic de referință.

Referitor la cererea

reconvențională, recurenta pârâtă apreciază că instanța de apel a soluționat-o într-un

mod eronat, întrucât repunerea părților în situația anterioară este imperios

necesară în măsura constatării nulității absolute a actului juridic.

reclamantei SC A. SRL Tg. Mureș.

Recurenta reclamantă,

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de

fond ca fiind temeinică și legală.

În dezvoltarea recursului

său, recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 257 alin.

(1) C. proc. civ., termenul de 5 zile fiind unul imperativ pentru completul de

divergență, iar dezbaterile trebuiau purtate exclusiv asupra punctelor rămase

în divergență și nu pe fondul litigiului.

Recurenta apreciază

că opinia divergentă trebuia motivată până la judecarea divergenței și nu după

redactarea părerii majoritare, în considerarea art. 257 și art. 298 C. proc.

civ.

Totodată, recurenta

susține că dispozițiile art. 293 C. proc. civ., au fost încălcate, întrucât în

raport de soluția de respingere a cererii reconvenționale a SC P.L. SRL apelul

pârâtei trebuia respins și nu admis, instanța de apel având obligația să arate

în dispozitivul deciziei care anume dispoziții din sentință au fost păstrate,

lucru pe care nu l-a făcut în mod expres.

Criticile subsumate art.

304 pct. 7 C. proc. civ., vizează faptul că hotărârea recurată cuprinde motive

contradictorii, întrucât prin decizia nr. 507/2007 s-a statuat în mod echivoc

că reclamanta a invocat nulitatea absolută a convenției și compensării, nu

pentru a pune în discuție propria creanță asupra pârâtelor, ci pentru a

contesta pretinsele creanțe ale acestora, creanțe ce nu erau certe, lichide și

exigibile.

Recursul reclamantei

este fondat, dar pentru că interesele bunei administrări a justiției o cer, conform

art. 312 și 313 C. proc. civ., se vor admite ambele recursuri, pentru

considerentul comun ce se va prezenta în cele ce urmează:

Din desfășurarea

cursului procesual al prezentului litigiu în fața instanței de apel rezultă că

normele procedurale privind judecarea cauzei în complet de divergență au fost

încălcate.

Astfel,

din încheierea ședinței de judecată din data de 15 iunie 2009 rezultă că la

acel termen părților li s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei, iar completul de

judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea

consecutiv pentru 19 iunie 2009, respectiv 22 iunie 2009.

La

termenul din 22 iunie 2009, cei doi judecători au apreciat faptul că după

sfârșitul dezbaterilor, nu se poate întruni majoritatea legală, astfel că în raport

de dispozițiile art. 257 alin. (1) C. proc. civ., pricina va fi judecată din

nou, în complet de divergență, fiind stabilit în acest sens un nou termen la data

de 14 septembrie 2009, întrucât datorită perioadei de vacanță judecătorească nu

este posibilă judecarea cauzei potrivit cerințelor legale, respectiv în aceeași

zi sau în cel mult 5 zile.

Prin

urmare, la termenul din 14 septembrie 2009, s-a constituit completul de

divergență prin includerea în complet a unui judecător, respectiv cel de al

doilea membru aflat în planificarea de permanență, motivat de faptul că primul

judecător aflat în această planificarea lipsește motivat din instanță, fiind

încheiat în acest sens un proces-verbal în conformitate cu dispozițiile art. 94

alin. (1

0

) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor

judecătorești.

Ulterior,

cauza a fost amânată pentru data de 12 octombrie 2009, când completul format

din doi judecători, și nu din trei judecători, astfel cum prevăd normele legale

privind compunerea completului de divergență, a amânat judecarea cauzei la data

de 9 noiembrie 2009, întrucât cel de al treilea membru al completului lipsește

motivat din instanță, fiind încheiat în acest sens procesul verbal aflat la

dosar apel.

La

termenul din data de 9 noiembrie 2009, când s-a pronunțat decizia recurată prin

care s-a hotărât cu majoritate de voturi admiterea apelului și schimbarea în

parte a sentinței apelate, componența completului de divergență a fost diferită

de cea din 14 septembrie 2009, fiind încălcate astfel normele procedurale cât

și dispozițiile art. 257 C. proc. civ.

Potrivit art. 99 alin.

(4) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești

„completul de divergență se va constitui potrivit art. 54 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, prin includerea președintelui sau a vicepreședintelui

instanței, a președintelui de secție ori a judecătorului din planificarea de

permanență aferentă datei la care se vor relua dezbaterile”.

Cauzele, odată repartizate

pe complete de judecată, nu pot fi transferate la alte complete de judecată și

nici nu se mai pot schimba membrii completelor decât în mod excepțional, pe

baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară. Ori

în speță, din lucrările dosarului nu rezultă care au fost criteriile care au

condus la modificarea membrilor completului de divergență din data de 9

noiembrie 2009 când s-a pronunțat decizia recurată.

Prin urmare, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., urmează

să admită recursurile, să caseze decizia recurată cu consecința trimiterii

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Ca urmare a admiterii

recursurilor și casării deciziei recurate, nu se mai impune a fi analizate și

celelalte critici invocate de către reclamantă și pârâtă, ele urmând a fi

cercetate de către instanța de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanta SC A. SRL Tg. Mureș și de pârâta SC P.L. SRL Tg. Mureș prin

lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL Tg. Mureș împotriva deciziei nr. 75/ A

din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010