ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 994/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 3149 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei SC S.I.M. SRL Sărmașu, invocată de pârâta SC T.B.

SRL Bistra Mureșului; s-a admis acțiunea reclamantei, fiind obligată pârâta la restituirea sumei de 1264.584.530 lei vechi; s-a admis în parte acțiunea reconvențională promovată de parată, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 139.097.696 lei vechi reprezentând preț nedatorat și a sumei de 72.874.316 lei vechi, daune moratorii legale, calculate asupra creanței principale de la nașterea acesteia și pană la 27 octombrie 2004. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 161.318.579 lei vechi reprezentând daune moratorii legale, pentru neîndeplinirea obligației de plată de la data nașterii obligației de plată a prețului și pană la stingerea acestora, fiind anulate celelalte pretenții ale pârâtei ca netimbrate.

S-a dispus compensarea obligațiilor reciproce până la concurența sumei de 373.290.891 lei urmând ca în final să fie obligați la plata sumei de 891.293.639 lei vechi fiind compensate și cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 5.413,17 lei noi reclamanta urmând a plăti pârâtei suma de 609,30 lei noi. În considerentele hotărârii atacate s-au reținut următoarele: Potrivit acțiunii introductive, reclamanta SC S.I.M. SRL a solicitat pârâtei SC T.R.B. SRL restituirea sumei de 1.246.584.530 lei reprezentând plată nedatorată, ca urmare a raporturilor contractuale dintre părți rezultând din plata unor facturi pentru care nu a fost stabilit termen de plată.

Prin acțiunea reconvențională și întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea în parte a pretențiilor reclamantei pentru autoritate de lucru judecat în raport de Ordonanța nr. 2042 din 24 iunie 2002 și sentința nr. 3154 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului Mureș; respingerea ca prescrisă și nefondată a celorlalte părți a pretențiilor. Excepția autorității de lucru judecat și cea a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă au fost respinse în cursul judecății la termenul din 31 octombrie 2005 reținându-se că potrivit art. 11 1 din O.G. nr. 5/2001 modificată prin Legea nr. 295/2002, ordonanțele și hotărârile pronunțate în această materie nu au autoritate de lucru judecat referitor la raporturile juridice dintre părți (pentru prima excepție) și că inadmisibilitatea acțiunii introductive nu poate fi reținută întrucât procedura concilierii a fost îndeplinită.

În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că între părți a fost încheiat un contract de furnizare nr. 4 din 12 martie 1998, beneficiara fiind SC S.I.M. SRL, fiind stabilită de asemenea clauza referitoare la cantitate, calitate, dimensiuni etc; prețul fiind legat de o valută (dolari SUA), prin actul adițional din 05 aprilie 2000; iar prin scrisoarea din 06 martie 2001 s-a cerut de către reclamantă plata în FF sau dolari SUA. Potrivit expertizei efectuate, valoarea totală a facturilor a fost de 11.988.180.244 lei rămânând neachitată suma de 22.682 lei reprezentând rezultatul rotunjimii prețurilor. Prin Ordonanța nr. 2042 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Mureș reclamanta a fost somata să plătească pârâtei-creditoare suma de 1.694.994.065 lei reprezentând preț neachitat și 130.938.067.320 lei penalității de întârziere; însă prin sentința nr. 3154 din 21 octombrie 2002 a fost modificat cuantumul obligației de plată la 1.246.584.530 lei preț neachitat.

Executarea silită începută în baza acestui titlu executoriu, nu a fost finalizată, dar în 2004 a fost declanșată o alta procedura în baza aceluiași titlu, finalizată prin procesul verbal din 10 august 2004, prin încasarea integrală a sumei și a onorariului de executare. Pentru ca plata sumei de 1.246.584.530 lei a fost făcută fără a exista vreo datorie (întrucât potrivit expertizei ultima factură a fost achitată la 19 iulie 2002) aceasta însă a fost supusă repetițiunii. Referitor la acțiunea reconvențională s-a arătat că prin notele de negociere ulterioare contractului au fost stabilite noi raporturi juridice, în raport de care urmează a fi apreciate atât termenul de scadență cât și cuantumul dobânzii ce se impune a fi acordat pârâtei.

Astfel s-a apreciat că se impune a fi acordată diferența de preț rezultată din diferențele de curs valutar 139.097.696 lei vechi precum și accesoriile acestui debit principal acceptate ca urmare a nerespectării de către pârâtă - furnizor SC T.R.B. SRL a clauzelor contractuale asumate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, care, prin decizia nr. 17/A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței primei instanțe cu consecința admiterii excepției prescripției parțiale a acțiunii reclamantei intimate pentru suma de 40.460,93 lei cu consecințe asupra reducerii cheltuielilor de judecată la instanța de fond și de apel.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Cât privește invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va reține că acest text de lege vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. Drept urmare, atât prima instanță cât si cea de apel au procedat la interpretarea actelor fără a trece peste voința exprimată a parților. Potrivit art. 977 C. civ. interpretarea se face după intenția comună a părților. Analizând actele dosarului și în mod deosebit ampla expertiză contabilă efectuată în cauză și care a stat la baza deciziei instanțelor de judecată nu se poate deduce o interpretare greșită a actului juridic care să ducă la casarea hotărârilor pronunțate.

Instanța s-a pronunțat asupra faptului că între părți nu a existat un contract ci raporturi comerciale acceptate de comun acord de părți prin derularea unui mare număr de astfel de raporturi comerciale, constând în livrarea de material lemnos. Referitor la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prima ipoteză, referitoare la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal, se poate ivi în situația în care din modul de redactare al hotărârii nu se poate stabili daca legea s-a aplicat corect sau nu. Această ipoteză este distinctă de cea de a doua, ultima referindu-se doar la încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Este necesar astfel de subliniat distincția categorică dintre cele două situații.

De altfel, în legislația civilă mai veche cele doua ipoteze constituiau motive distincte de recurs. In acest caz nu se poate demonstra o încălcare a normelor de drept material. Pentru a face posibilă admiterea recursului în baza acestui punct, încălcarea sau aplicarea greșită a legii trebuie să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate, în caz contrar, recurentul nu poate face dovada vătămării de natură a impune casarea deciziei. Se invocă de asemenea art. 399 si urm. C. proc. civ., ca si motiv de recurs, text legal fără nici o legătură cu prezenta cauză. Instanțele au reținut corect că, în fapt, la data de 12 martie 1998 între S.I.M. SRL și T.B.

SRL s-a încheiat contractul nr.4 pentru furnizarea de material lemnos, precizându-se sortimentele, cantitățile si prețul/mc în cap. IV intitulat OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI părțile convin plata materialului lemnos în termen de 10 zile de la ridicarea materialului din depozit, iar în caz de neplată stabilesc un procent de penalități de întârziere de 23% / zi întârziere din sumele neachitate. Așa după cum se poate observa acest Contract nu prevede un termen. Toate Anexele la Contract sunt din 03 si 04.1998 si se referă la prețurile de livrare si sortimente de material, nefăcându-se nici o referire la termenul pe care se derulează contractul. Din anul 2000 s-au încheiat între cele două societăți note de negociere, ca și temei al derulării activității , fără însă a se face nici o referire la contractul existent între părți.

In cazul în care ar fi existat un contract pe rol între părți, acestea s-ar fi referit la el si ar fi încheiat eventuale acte adiționale și nicidecum note de negociere. De altfel, cu prilejul acțiunii în anulare formulată în anul 2002 s-au solicitat penalități de întârziere în sumă de 130.938.067.320 lei ( și actualizarea sumei datorate în raport cu inflația ), suma respinsă de către instanța de judecată în mod corect. Instanța a considerat Notele de negociere drept convenții noi între părți, fără termen de plată. Astfel, contractul încheiat în 1998 nu a fost prelungit prin nici un act ulterior, si nici nu rezultă din nici un act faptul că s-ar fi încheiat pe o anumită perioadă de timp. Prin Ordonanța nr. 2024/2002 a Tribunalului Mureș rămasă definitivă prin sentința nr. 3154 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Mureș, instanța a stabilit ca și termen de plată data de 24 iulie 2002, pentru suma de 1.246.584.530 lei.

La data de 19 iulie 2002 însă, soldul datoriei intimatei era zero. Această situație rezultă din Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Referitor la expertiza extrajudiciara întocmită de către expertul B.D., expertiza invocată în conținutul acțiunii introductive, Înalta Curte va reține că partea a înțeles să solicite instanței să ia act de renunțarea de a o mai invoca în probațiune și de asemeni necesitatea întocmirii unei expertize judiciare dispuse de către instanță. De asemenea, din întâmpinarea și acțiunea reconvențională formulate de SC T.B. SRL au rezultat erori în ceea ce privește facturile la care se făcea referire, un argument în plus care să justifice efectuarea expertizei judiciare.

Analizând cele precizate, instanța a constatat corect necesitatea efectuării unei expertize judiciar-contabile, dispunând-o ca atare. În aceste condiții, invocarea din nou în prezenta cale de atac a expertizei întocmite de B.D. este total lipsită de temei. Din raportul de expertiză contabilă judiciară dispusă în cauză, care la fila 6 alin. (3) precizează faptul că la data de 24 iunie 2002 obligațiile de plată ale SC S.I.M. SRL erau de 461.551.736 lei, care s-au stins după cum urmează: 18 iulie 2002 s-a stins obligația de plată de 13.142.201 lei; 31 iulie 2002 s-a stins obligația de plată de 448.409.535, rezultă temeinicia soluției pronunțate. Așa după cum rezultă din Raportul de expertiză întocmit, în perioada 25 iunie 2002 - 19 noiembrie 2004 nu au existat creanțe cuprinse în titluri executorii.

La data de 10 martie 2003 procedându-se la executarea silită a societății, suma încasata nefiind datorată, expertul contabil a constatat că aceasta a fost înregistrată în contul 461 diverși debitori, de către SC S.I.M. SRL. Și din această contare rezultă fără putere de tăgadă faptul că SC S.I.M., la data executării nu datora nici o sumă SC T. SRL, acesta fiind motivul pentru care suma virată nedatorată a fost contată la diverși debitori și nu în contul debitorului SC T. SRL în cazul în care ar fi existat o datorie. În aceste condiții, în mod corect prima instanță a identificat momentul în care începe să curgă termenul de prescripție (art. 7 din Decretul nr. 16711958), respectiv momentul nașterii dreptului la acțiune, respectiv data de 10 august 2004. Restituirea sumei de 1.246.584.530 lei se întemeiază pe prevederile art. 993-997 C. civ., neavând un izvor contractual.

Acțiunea fiind înregistrată la data de 26 august 2004, nu se poate pune problema împlinirii termenului de prescripție. In aceste condiții, în mod corect atât prima instanță cât si cea de apel au apreciat plata sumei în cauză ca fiind făcută fără a exista vreo datorie, fapt de altfel confirmat prin expertiza contabilă, obligând pârâta la restituirea acesteia. Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.B. SRL Bistra-Mureșului împotriva deciziei nr. 17/A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.B. SRL Bistra-Mureșului împotriva deciziei nr. 17/A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 martie 2009.