ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 994/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința nr.

3149 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a respins excepția

prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei SC S.I.M. SRL

Sărmașu, invocată de pârâta SC T.B. SRL Bistra Mureșului; s-a admis acțiunea

reclamantei, fiind obligată pârâta la restituirea sumei de 1264.584.530 lei

vechi; s-a admis în parte acțiunea reconvențională promovată de parată, fiind

obligată reclamanta la plata sumei de 139.097.696 lei vechi reprezentând preț

nedatorat și a sumei de 72.874.316 lei vechi, daune moratorii legale, calculate

asupra creanței principale de la nașterea acesteia și pană la 27 octombrie 2004.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 161.318.579 lei vechi reprezentând

daune moratorii legale, pentru neîndeplinirea obligației de plată de la data

nașterii obligației de plată a prețului și pană la stingerea acestora, fiind

anulate celelalte pretenții ale pârâtei ca netimbrate.

S-a dispus

compensarea obligațiilor reciproce până la concurența sumei de 373.290.891 lei

urmând ca în final să fie obligați la plata sumei de 891.293.639 lei vechi

fiind compensate și cheltuielile de judecată până la concurența sumei de

5.413,17 lei noi reclamanta urmând a plăti pârâtei suma de 609,30 lei noi.

În

considerentele hotărârii atacate s-au reținut următoarele:

Potrivit acțiunii

introductive, reclamanta SC S.I.M. SRL a solicitat pârâtei SC T.R.B. SRL

restituirea sumei de 1.246.584.530 lei reprezentând plată nedatorată, ca urmare

a raporturilor contractuale dintre părți rezultând din plata unor facturi pentru

care nu a fost stabilit termen de plată.

Prin acțiunea reconvențională

și întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea în parte a pretențiilor

reclamantei pentru autoritate de lucru judecat în raport de Ordonanța nr. 2042

din 24 iunie 2002 și sentința nr. 3154 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului

Mureș; respingerea ca prescrisă și nefondată a celorlalte părți a pretențiilor.

Excepția

autorității de lucru judecat și cea a inadmisibilității acțiunii invocate de

pârâtă au fost respinse în cursul judecății la termenul din 31 octombrie 2005

reținându-se că potrivit art. 11

1

din O.G. nr. 5/2001 modificată

prin Legea nr. 295/2002, ordonanțele și hotărârile pronunțate în această

materie nu au autoritate de lucru judecat referitor la raporturile juridice

dintre părți (pentru prima excepție) și că inadmisibilitatea acțiunii introductive

nu poate fi reținută întrucât procedura concilierii a fost îndeplinită.

În ceea ce

privește fondul cauzei s-a reținut că între părți a fost încheiat un contract

de furnizare nr. 4 din 12 martie 1998, beneficiara fiind SC S.I.M. SRL, fiind

stabilită de asemenea clauza referitoare la cantitate, calitate, dimensiuni

etc; prețul fiind legat de o valută (dolari SUA), prin actul adițional din 05

aprilie 2000; iar prin scrisoarea din 06 martie 2001 s-a cerut de către

reclamantă plata în FF sau dolari SUA.

Potrivit

expertizei efectuate, valoarea totală a facturilor a fost de 11.988.180.244 lei

rămânând neachitată suma de 22.682 lei reprezentând rezultatul rotunjimii

prețurilor.

Prin Ordonanța

nr. 2042 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Mureș reclamanta a fost somata să

plătească pârâtei-creditoare suma de 1.694.994.065 lei reprezentând preț

neachitat și 130.938.067.320 lei penalității de întârziere; însă prin sentința

nr. 3154 din 21 octombrie 2002 a fost modificat cuantumul obligației de plată

la 1.246.584.530 lei preț neachitat.

Executarea

silită începută în baza acestui titlu executoriu, nu a fost finalizată, dar în

2004 a fost declanșată o alta procedura în baza aceluiași titlu, finalizată

prin procesul verbal din 10 august 2004, prin încasarea integrală a sumei și a

onorariului de executare.

Pentru ca plata

sumei de 1.246.584.530 lei a fost făcută fără a exista vreo datorie (întrucât

potrivit expertizei ultima factură a fost achitată la 19 iulie 2002) aceasta

însă a fost supusă repetițiunii.

Referitor la

acțiunea reconvențională s-a arătat că prin notele de negociere ulterioare

contractului au fost stabilite noi raporturi juridice, în raport de care

urmează a fi apreciate atât termenul de scadență cât și cuantumul dobânzii ce

se impune a fi acordat pârâtei.

Astfel s-a

apreciat că se impune a fi acordată diferența de preț rezultată din diferențele

de curs valutar 139.097.696 lei vechi precum și accesoriile acestui debit

principal acceptate ca urmare a nerespectării de către pârâtă - furnizor SC T.R.B.

SRL a clauzelor contractuale asumate.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta, care, prin decizia nr. 17/A din 14

februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a fost respins ca nefondat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat motivele prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea apelului și schimbarea

în parte a sentinței primei instanțe cu consecința admiterii excepției

prescripției parțiale a acțiunii reclamantei intimate pentru suma de 40.460,93

lei cu consecințe asupra reducerii cheltuielilor de judecată la instanța de

fond și de apel.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge

recursul pentru următoarele considerente:

Cât privește

invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va reține că acest text

de lege vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. Drept

urmare, atât prima instanță cât si cea de apel au procedat la interpretarea

actelor fără a trece peste voința exprimată a parților.

Potrivit art. 977

C. civ. interpretarea se face după intenția comună a părților. Analizând actele

dosarului și în mod deosebit ampla expertiză contabilă efectuată în cauză și

care a stat la baza deciziei instanțelor de judecată nu se poate deduce o

interpretare greșită a actului juridic care să ducă la casarea hotărârilor

pronunțate. Instanța s-a pronunțat asupra faptului că între părți nu a existat

un contract ci raporturi comerciale acceptate de comun acord de părți prin

derularea unui mare număr de astfel de raporturi comerciale, constând în

livrarea de material lemnos.

Referitor la

pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prima ipoteză,

referitoare la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal, se poate ivi

în situația în care din modul de redactare al hotărârii nu se poate stabili

daca legea s-a aplicat corect sau nu. Această ipoteză este distinctă de cea de

a doua, ultima referindu-se doar la încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Este necesar astfel de subliniat distincția categorică dintre cele două

situații. De altfel, în legislația civilă mai veche cele doua ipoteze

constituiau motive distincte de recurs.

In acest caz nu

se poate demonstra o încălcare a normelor de drept material. Pentru a face

posibilă admiterea recursului în baza acestui punct, încălcarea sau aplicarea

greșită a legii trebuie să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate, în

caz contrar, recurentul nu poate face dovada vătămării de natură a impune

casarea deciziei.

Se invocă de

asemenea art. 399 si urm. C. proc. civ., ca si motiv de recurs, text legal fără

nici o legătură cu prezenta cauză.

Instanțele au

reținut corect că, în fapt, la data de 12 martie 1998 între S.I.M. SRL și T.B.

SRL s-a încheiat contractul nr.4 pentru furnizarea de material lemnos,

precizându-se sortimentele, cantitățile si prețul/mc în cap. IV intitulat

OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI părțile convin plata materialului lemnos în termen

de 10 zile de la ridicarea materialului din depozit, iar în caz de neplată

stabilesc un procent de penalități de întârziere de 23% / zi întârziere din

sumele neachitate.

Așa după cum se

poate observa acest Contract nu prevede un termen. Toate Anexele la Contract

sunt din 03 si 04.1998 si se referă la prețurile de livrare si sortimente de

material, nefăcându-se nici o referire la termenul pe care se derulează

contractul. Din anul 2000 s-au încheiat între cele două societăți note de

negociere, ca și temei al derulării activității , fără însă a se face nici o

referire la contractul existent între părți.

In cazul în care

ar fi existat un contract pe rol între părți, acestea s-ar fi referit la el si

ar fi încheiat eventuale acte adiționale și nicidecum note de negociere.

De altfel, cu

prilejul acțiunii în anulare formulată în anul 2002 s-au solicitat penalități

de întârziere în sumă de 130.938.067.320 lei ( și actualizarea sumei datorate

în raport cu inflația ), suma respinsă de către instanța de judecată în mod

corect. Instanța a considerat Notele de negociere drept convenții noi între

părți, fără termen de plată. Astfel, contractul încheiat în 1998 nu a fost

prelungit prin nici un act ulterior, si nici nu rezultă din nici un act faptul

că s-ar fi încheiat pe o anumită perioadă de timp.

Prin Ordonanța

nr. 2024/2002 a Tribunalului Mureș rămasă definitivă prin sentința nr. 3154 din

24 iunie 2002 a Tribunalului Mureș, instanța a stabilit ca și termen de plată

data de 24 iulie 2002, pentru suma de 1.246.584.530 lei.

La data de 19

iulie 2002 însă, soldul datoriei intimatei era zero. Această situație rezultă

din Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Referitor la

expertiza extrajudiciara întocmită de către expertul B.D., expertiza invocată

în conținutul acțiunii introductive, Înalta Curte va reține că partea a înțeles

să solicite instanței să ia act de renunțarea de a o mai invoca în probațiune

și de asemeni necesitatea întocmirii unei expertize judiciare dispuse de către

instanță. De asemenea, din întâmpinarea și acțiunea reconvențională formulate

de SC T.B. SRL au rezultat erori în ceea ce privește facturile la care se făcea

referire, un argument în plus care să justifice efectuarea expertizei

judiciare.

Analizând cele

precizate, instanța a constatat corect necesitatea efectuării unei expertize

judiciar-contabile, dispunând-o ca atare.

În aceste

condiții, invocarea din nou în prezenta cale de atac a expertizei întocmite de B.D.

este total lipsită de temei.

Din raportul de

expertiză contabilă judiciară dispusă în cauză, care la fila 6 alin. (3)

precizează faptul că la data de 24 iunie 2002 obligațiile de plată ale SC S.I.M.

SRL erau de 461.551.736 lei, care s-au stins după cum urmează: 18 iulie 2002

s-a stins obligația de plată de 13.142.201 lei; 31 iulie 2002 s-a stins

obligația de plată de 448.409.535, rezultă temeinicia soluției pronunțate.

Așa după cum

rezultă din Raportul de expertiză întocmit, în perioada 25 iunie 2002 - 19

noiembrie 2004 nu au existat creanțe cuprinse în titluri executorii. La data de

10 martie 2003 procedându-se la executarea silită a societății, suma încasata

nefiind datorată, expertul contabil a constatat că aceasta a fost înregistrată

în contul 461 diverși debitori, de către SC S.I.M. SRL.

Și din această

contare rezultă fără putere de tăgadă faptul că SC S.I.M., la data executării

nu datora nici o sumă SC T. SRL, acesta fiind motivul pentru care suma virată

nedatorată a fost contată la diverși debitori și nu în contul debitorului SC T.

SRL în cazul în care ar fi existat o datorie.

În aceste

condiții, în mod corect prima instanță a identificat momentul în care începe să

curgă termenul de prescripție (art. 7 din Decretul nr. 16711958), respectiv

momentul nașterii dreptului la acțiune, respectiv data de 10 august 2004.

Restituirea sumei de 1.246.584.530 lei se întemeiază pe prevederile art. 993-997

C. civ., neavând un izvor contractual. Acțiunea fiind înregistrată la data de

26 august 2004, nu se poate pune problema împlinirii termenului de prescripție.

In aceste

condiții, în mod corect atât prima instanță cât si cea de apel au apreciat

plata sumei în cauză ca fiind făcută fără a exista vreo datorie, fapt de altfel

confirmat prin expertiza contabilă, obligând pârâta la restituirea acesteia.

Pentru toate aceste considerente,

conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC T.B. SRL Bistra-Mureșului împotriva deciziei nr. 17/A din 14

februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.B. SRL Bistra-Mureșului împotriva

deciziei nr. 17/A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 25 martie 2009.