Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2010

HOTĂRÂRE
28.01.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 30 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 494, 969, 1020, 1021, 1429, 1439 alin. (2) și art. 1453 C. civ., formulată de pârâtul M.E.P. Pentru a hotărî astfel curtea de apel a reținut că pârâtul recurent, ca inițiator al acestui demers judiciar, nu a argumentat în ce măsură articolele C. civ. sunt neconstituționale, conform obligațiilor prevăzute de art. 9 alin. ultim coroborat cu alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs pârâtul M.E.P.

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență, că la formularea excepției a motivat că: art. 494, art. 969, art. 970, art. 1020, art. 1021, art. 1429, art. 1439 alin. (2) și art. 1453 C. civ., încalcă prevederile Constituției României, cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 33 alin. (1), (2) și (3), art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților cetățenești. Față de cele expuse, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului. Recursul este nefondat. Sesizarea Curții Constituționale trebuie să fie făcută de instanță cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate. Autorul excepției trebuie să arate nu numai dispozițiile din lege sau din ordonanță pe care le consideră neconstituționale, dar și dispozițiile constituționale cărora le contravin dispozițiile legale criticate. În speță, recurentul nu a făcut o analiză a motivelor pe care și-a întemeiat excepția de neconstituționalitate în raport de textele C. civ. pe care le-a apreciat ca fiind neconstituționale. Așa fiind, recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.E.P. împotriva încheierii din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010 .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6734/2010
se află în imposibilitatea de a-și formula apărarea, precum și de a o susține în scris sau oral în fața instanței de recurs, neexistând un echilibru procesual între părți, aspect de natură să conducă la încălcarea prevederilor art. 21 alin.
ÎCCJ 2010-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3341/2010
ilor art. 84 alin. (3) din același act normativ. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale. Recurentul a criticat s
ÎCCJ 2010-11-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6131/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Decizia nr. 432/ R din 11 martie 2010,Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în legătură cu exc
ÎCCJ 2018-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4033/2018
reclamantă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, a fost respinsă, de vreme ce instanța a dat eficiență excepției inadmisibilității rec
ÎCCJ 2012-05-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3284/2012
itatea ei sub următoarele aspecte: Astfel pârâții R.P., R.A., M.R., M.A., B.M., B.H., C.M. și C.N.A. au criticat hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte: Astfel recure
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă