ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de O.G. procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (în prezent pensionar) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 și art. 291 C. pen., precum și față de C.I.C. și M.G., ambii specialiști Direcția Națională Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 288 C. pen., constatând că faptele nu există.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că M.R.Ș., la data de 20 septembrie 2007 a formulat plângere împotriva numiților O.G., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și C.I.C., inginer, specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar la data de 5 octombrie 2007 o altă plângere, completatoare și împotriva numitului M.G., specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., respectiv, pentru specialiști, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., pretins săvârșite cu ocazia urmăririi penale efectuate în dosarul nr. 29/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție, în care susnumitul avea calitatea de învinuit, alături de alte 12 persoane pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 289 C. pen.

Potrivit acestor plângeri, în activitatea de urmărire penale din Dosarul nr. 29/P/2005 procurorul O.G. a dispus nelegal, abuziv, prin rezoluția din 28 februarie 2007, efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către specialiștii Direcției Naționale Anticorupție C.I.C. și M.G., arogându-și calitatea de expert în domeniul imobiliar, formulând obiective care, prin conținut, reprezentau ordine prin care se cerea confirmarea celor susținute de organul de urmărire penală. Petentul a mai arătat că această constatare tehnico-științifică este nelegală întrucât au fost încălcate prevederile art. 112 C. proc. pen., neexistând în cauză pericol de dispariție a unor mijloace de probă ori vreo urgență în lămurirea unor fapte, atâta vreme cât urmărirea penală a fost începută încă de la data de 8 decembrie 2005. Asemenea, petentul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin aceea că nu i s-a adus la cunoștință dispunerea și efectuarea constatării tehnico-științifice.

În privința specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție desemnați să efectueze constatarea tehnico-științifică, M.R.Ș. a contestat obiectivitatea acestora, arătând că numitul C.I.C., anterior angajării la Direcția Națională Anticorupție ca specialist, a ocupat funcția de inginer șef la Oficiul de Cadastru Constanța, calitate în care a fost implicat în acordarea avizului pentru numărul cadastral asupra unui teren care este în litigiu în cauza instrumentată de Direcția Națională Anticorupție, fiindu-i suspendat dreptul de a efectua, în calitate de expert, expertize tehnico judiciare pe o perioadă de un an prin decizia de sancționare nr. 65 din 23 martie 2007. Prin plângerea completatoare din 7 octombrie 2005 M.R.Ș.

a solicitat efectuarea urmăririi penale și față de specialistul Direcției Naționale Anticorupție M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, imputându-i și acestuia consemnarea unor date nereale în Raportul de constatare pentru a executa ordinele procurorului date prin rezoluția din 28 februarie 2007, de stabilire a unor prejudicii. Urmare actelor premergătoare efectuate, constând în atașarea la dosar a unor înscrisuri relevante și ascultarea celor trei făptuitori, s-a reținut că Dosarul nr. 29/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a fost format în baza sesizării Corpului de Control din Ministerul de Interne, fiind începută urmărirea penală la data de 8 decembrie 2005 față de 13 persoane, printre care și față de M.R.Ș., pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 289 C. pen., în formă continuată.

Constatarea tehnico-științifică a fost dispusă prin rezoluțiile din 28 februarie 2007 pentru clarificarea unor aspecte tehnice în legătură cu terenurile care au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001, având în vedere competența conform art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 112 C. proc. pen. Desemnarea specialiștilor C.I.C. și M.G. s-a făcut în condițiile legii, respectiv art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002. Procurorul O.G. a dispus în limita competențelor sale legale efectuarea constatării tehnico-științifice, fără să fi exercitat vreo influență asupra specialiștilor. Raportul de constatare a fost comunicat, în format electronic, tuturor persoanelor puse sub învinuire, conform rezoluției din 13 august 2007, putând formula obiecțiuni în exercitarea dreptului la apărare.

În adevăr, rezoluția prin care s-a dispus efectuarea constatării tehnico-științifice nu a fost comunicată intimaților din cauză, însă, potrivit legii, nu există obligația organului de urmărire penală de a comunica un astfel de act procesual. În continuare s-a arătat prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale că ordonanța nr. 29/P/2005 din 25 iulie 2007 prin care s-a dispus extinderea cercetărilor față de M.R.Ș. și alții pentru alte acte materiale, a avut la bază totalitatea probelor administrate, nu numai constatarea tehnico-științifică. În privința învinuirilor aduse specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție, s-a reținut că Raportul de constatare tehnico-științifică a lămurit unele aspecte pur tehnice iar aprecierea asupra unor diferențe valorice contestate este atributul magistraților investiți în cauză.

Ambii specialiști au negat să fi fost influențați în vreun fel de procurorul O.G. în efectuarea și valorificarea constatărilor, specialistul C.I.C. precizând că suspendarea calității sale de expert judiciar nu are efect asupra celei deținute în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și că nu se află în relații de dușmănie cu primarul municipiului Constanța M.R.Ș., pe care nu îl cunoaște personal. Plângerea petentului M.R.Ș. împotriva rezoluției de neurmărire, formulată în baza art. 275 - 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr. 8573/4103/II/2/2009 din 3 septembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen. M.R.Ș. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009, de netrimitere în judecată, la Înalta Curte de Casație și Justiție criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea acesteia și, în principal, reținerea cauzei spre judecare iar, în subsidiar, trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor. În susținerea plângerii, petiționarul invocă motivele cuprinse în plângerile adresate organului de urmărire penală, reproduse mai sus și, osebit, arătând că pe baza probelor administrate nelegal a fost trimis în judecată, cauza formând obiectul dosarului nr. 6536/2/2008 pe rolul Curții de Apel București, secția penală.

A fost criticată activitatea procurorului care a adoptat soluția de neurmărire atacată prin prezenta plângere, care nu l-a ascultat pe petiționar în cursul actelor premergătoare și a tergiversat soluționarea cauzei. Verificând rezoluția nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că plângerea petentului - persoană vătămată M.R.Ș. este nefondată. Așa cum rezultă din plângerile petentului împotriva făptuitorilor, conduita abuzivă a procurorului O.G. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție ar consta în dispunerea efectuării unei constatări tehnico-științifice în dosarul nr. 29/P/2005 în care a fost delegat cu efectuarea urmăririi penale, stabilind obiective cu caracter de ordin pentru specialiști, prin încălcarea competențelor sale și a obligației de a strânge probe, conform dispozițiilor art. 202 C. proc.

pen. atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului, încălcându-i dreptul la apărare prin faptul de a nu îi fi adus la cunoștință dispoziția procesuală de efectuare a acestui act. Specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție li s-a imputat faptul de a fi executat „ordinul” procurorului, consemnând date nereale prin Raportul de constatare, pentru a confirma prejudicii conform părerii preconcepute a acestuia. În esență, așadar, petentul critică acte procesuale și procedurale efectuate în cursul urmăririi penale, într-o cauză care, în prezent, se află în faza de judecată, pe rolul Curții de Apel București. În examinarea acestor aspecte, cărora petentul le-a dat semnificație penală, se constată, înainte de toate, că, formal, atât procurorul cât și specialiștii Direcției Naționale Anticorupție au dispus și, respectiv, efectuat constatarea tehnico-științifică în baza competențelor prevăzute de lege, respectiv art. 11 din O.U.G.

nr. 43/2002 și art. 112 C. proc. pen. Spre deosebire de ordonarea expertizei, când, potrivit art. 120 C. proc. pen., organul de urmărire penală este obligat să cheme părțile și să le aducă la cunoștință obiectul expertizei și întrebările puse, în cazul constatării tehnico-științifice nu există această obligație. Cu toate acestea, la data de 16 august 2007 Raportul de Constatare a fost comunicat petentului M.R.Ș. Cât privește conținutul actului procesual penal, de dispoziție al procurorului și cel de specialitate, al Raportului de constatare tehnico-științifică, Curtea reține că examinarea acestora, sub toate aspectele critice invocate de petiționar, revine în exclusivitate instanței legal investite cu judecarea cauzei.

Instanța de judecată este competentă și datoare, potrivit prevederilor art. 300 C. proc. pen., să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, putând restitui dosarul organului care a întocmit actul de sesizare atunci când neregularitatea nu poate fi înlăturată altfel și tot în cursul judecății, în conformitate cu prevederile art. 301 din același cod, părțile pot formula cereri și ridica excepții. Încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului în condițiile prevăzute de art. 197 C. proc. pen. și, în cauza de față, se constată de instanța investită cu soluționarea dosarului. Instanța de judecată, în această fază a procesului penal, este competentă să aprecieze probele, inclusiv legalitatea administrării acestora, precum și necesitatea admiterii altora, din oficiu sau la cererea părților.

În cauză nu există indicii cu privire la îndeplinirea defectuoasă, cu intenție, a îndatoririlor de serviciu din partea procurorului O.G. în efectuarea urmăririi penale în cauza în care a fost reclamat iar nemulțumirile petentului nu sunt, prin ele însele, dovezi ale vinovăției. Asemenea, din nici o împrejurare nu rezultă că specialiștii Direcției Naționale Anticorupție ar fi consemnat prin Raportul de constatare alte date decât cele rezultate din propriile verificări ori că, unul sau altul, ar fi fost în vreun caz de incompatibilitate sau conflict de interese. Potrivit art. 115 C. proc. pen., atunci când există motive de a aprecia că Raportul tehnico-științific nu este complet sau concluziile sale nu sunt precise, se poate dispune refacerea sau completarea acestuia ori chiar efectuarea unei expertize.

Este și cazul Raportului de constatare întocmit de specialiștii Direcției Naționale Anticorupție în cauza în care petentul M.R.Ș. a fost inculpat, acesta putând solicita instanței măsurile judiciare ce se impun. Cât privește critica de netemeinicie referitoare la omisiunea procurorului de a-l asculta pe petent - persoană vătămată în cauză, este de observat că potrivit art. 224 C. proc. pen. cu referire la art. 228 alin. (4) din același cod, felul și conținutul actelor premergătoare sunt lăsate la aprecierea organului de urmărire penală. Sub acest aspect, aprecierea procurorului, potrivit căreia conținutul plângerilor este suficient de lămuritor, nefiind necesară audierea petentului pentru precizări suplimentare, este justificată.

În fine, Curtea nu poate fi investită, în raport de conținutul prevederilor art. 278 1 C. proc. pen., cu examinarea criticilor referitoare la tergiversarea soluționării cauzei de către procurorul care a adoptat rezoluția de netrimitere în judecată atacată, competența instanței fiind limitată la examinarea legalității și temeiniciei acelei soluții, care privește pe alți făptuitori. Față de cele ce preced, constând că rezoluția de neurmărire nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică, plângerea petentului M.R.Ș. urmează să fie respinsă ca nefondată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.R.Ș. împotriva rezoluției nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2010.