ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de O.G.

procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (în prezent pensionar) sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 25 C.

pen. raportat la art. 289 și art. 291 C. pen., precum și față de C.I.C. și M.G.,

ambii specialiști Direcția Națională Anticorupție, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 288 C. pen., constatând că faptele nu există.

Pentru

a dispune astfel, s-a reținut că M.R.Ș., la data de 20 septembrie 2007 a formulat plângere împotriva numiților O.G., procuror în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție și C.I.C., inginer, specialist în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, iar la data de 5 octombrie 2007 o altă plângere, completatoare și

împotriva numitului M.G., specialist în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art.

26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., respectiv, pentru

specialiști, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., pretins

săvârșite cu ocazia urmăririi penale efectuate în dosarul nr. 29/P/2005 al

Direcției Naționale Anticorupție, în care susnumitul avea calitatea de

învinuit, alături de alte 12 persoane pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 289 C. pen.

Potrivit

acestor plângeri, în activitatea de urmărire penale din Dosarul nr. 29/P/2005

procurorul O.G. a dispus nelegal, abuziv, prin rezoluția din 28 februarie 2007,

efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către specialiștii Direcției

Naționale Anticorupție C.I.C. și M.G., arogându-și calitatea de expert în

domeniul imobiliar, formulând obiective care, prin conținut, reprezentau ordine

prin care se cerea confirmarea celor susținute de organul de urmărire penală.

Petentul

a mai arătat că această constatare tehnico-științifică este nelegală întrucât

au fost încălcate prevederile art. 112 C. proc. pen., neexistând în cauză

pericol de dispariție a unor mijloace de probă ori vreo urgență în lămurirea

unor fapte, atâta vreme cât urmărirea penală a fost începută încă de la data de

8 decembrie 2005.

Asemenea,

petentul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin aceea că nu i s-a

adus la cunoștință dispunerea și efectuarea constatării tehnico-științifice.

În

privința specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție desemnați să efectueze

constatarea tehnico-științifică, M.R.Ș. a contestat obiectivitatea acestora,

arătând că numitul C.I.C., anterior angajării la Direcția Națională Anticorupție ca specialist, a ocupat funcția de inginer șef la Oficiul de Cadastru Constanța, calitate în care a fost implicat în acordarea avizului pentru

numărul cadastral asupra unui teren care este în litigiu în cauza instrumentată

de Direcția Națională Anticorupție, fiindu-i suspendat dreptul de a efectua, în

calitate de expert, expertize tehnico judiciare pe o perioadă de un an prin

decizia de sancționare nr. 65 din 23 martie 2007.

Prin

plângerea completatoare din 7 octombrie 2005 M.R.Ș. a solicitat efectuarea

urmăririi penale și față de specialistul Direcției Naționale Anticorupție M.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, imputându-i și acestuia

consemnarea unor date nereale în Raportul de constatare pentru a executa

ordinele procurorului date prin rezoluția din 28 februarie 2007, de stabilire a

unor prejudicii.

Urmare

actelor premergătoare efectuate, constând în atașarea la dosar a unor

înscrisuri relevante și ascultarea celor trei făptuitori, s-a reținut că Dosarul

nr. 29/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a

infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a fost format în baza

sesizării Corpului de Control din Ministerul de Interne, fiind începută

urmărirea penală la data de 8 decembrie 2005 față de 13 persoane, printre care

și față de M.R.Ș., pentru infracțiunile prevăzute de art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000 și art. 289 C. pen., în formă continuată.

Constatarea

tehnico-științifică a fost dispusă prin rezoluțiile din 28 februarie 2007

pentru clarificarea unor aspecte tehnice în legătură cu terenurile care au fost

restituite în baza Legii nr. 10/2001, având în vedere competența conform art. 11

din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 112 C. proc. pen.

Desemnarea

specialiștilor C.I.C. și M.G. s-a făcut în condițiile legii, respectiv art. 11

din O.U.G. nr. 43/2002.

Procurorul

O.G. a dispus în limita competențelor sale legale efectuarea constatării

tehnico-științifice, fără să fi exercitat vreo influență asupra specialiștilor.

Raportul

de constatare a fost comunicat, în format electronic, tuturor persoanelor puse

sub învinuire, conform rezoluției din 13 august 2007, putând formula obiecțiuni

în exercitarea dreptului la apărare.

În

adevăr, rezoluția prin care s-a dispus efectuarea constatării

tehnico-științifice nu a fost comunicată intimaților din cauză, însă, potrivit

legii, nu există obligația organului de urmărire penală de a comunica un astfel

de act procesual. În continuare s-a arătat prin rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale că ordonanța nr. 29/P/2005 din 25 iulie 2007 prin care s-a

dispus extinderea cercetărilor față de M.R.Ș. și alții pentru alte acte

materiale, a avut la bază totalitatea probelor administrate, nu numai

constatarea tehnico-științifică.

În

privința învinuirilor aduse specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție,

s-a reținut că Raportul de constatare tehnico-științifică a lămurit unele

aspecte pur tehnice iar aprecierea asupra unor diferențe valorice contestate

este atributul magistraților investiți în cauză.

Ambii

specialiști au negat să fi fost influențați în vreun fel de procurorul O.G. în

efectuarea și valorificarea constatărilor, specialistul C.I.C. precizând că

suspendarea calității sale de expert judiciar nu are efect asupra celei

deținute în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și că nu se află în relații

de dușmănie cu primarul municipiului Constanța M.R.Ș., pe care nu îl cunoaște

personal.

Plângerea

petentului M.R.Ș. împotriva rezoluției de neurmărire, formulată în baza art. 275

- 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr. 8573/4103/II/2/2009 din

3 septembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În

conformitate cu prevederile art. 278

1

C. proc. pen. M.R.Ș. a

formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009, de

netrimitere în judecată, la Înalta Curte de Casație și Justiție criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea acesteia și, în

principal, reținerea cauzei spre judecare iar, în subsidiar, trimiterea cauzei

procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor. În

susținerea plângerii, petiționarul invocă motivele cuprinse în plângerile

adresate organului de urmărire penală, reproduse mai sus și, osebit, arătând că

pe baza probelor administrate nelegal a fost trimis în judecată, cauza formând

obiectul dosarului nr. 6536/2/2008 pe rolul Curții de Apel București, secția penală.

A

fost criticată activitatea procurorului care a adoptat soluția de neurmărire

atacată prin prezenta plângere, care nu l-a ascultat pe petiționar în cursul

actelor premergătoare și a tergiversat soluționarea cauzei.

Verificând

rezoluția nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe baza lucrărilor și materialului din dosarul

cauzei, Curtea constată că plângerea petentului - persoană vătămată M.R.Ș. este

nefondată.

Așa

cum rezultă din plângerile petentului împotriva făptuitorilor, conduita abuzivă

a procurorului O.G. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție ar consta în

dispunerea efectuării unei constatări tehnico-științifice în dosarul nr. 29/P/2005

în care a fost delegat cu efectuarea urmăririi penale, stabilind obiective cu

caracter de ordin pentru specialiști, prin încălcarea competențelor sale și a

obligației de a strânge probe, conform dispozițiilor art. 202 C. proc. pen.

atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului, încălcându-i dreptul la

apărare prin faptul de a nu îi fi adus la cunoștință dispoziția procesuală de

efectuare a acestui act.

Specialiștilor

Direcției Naționale Anticorupție li s-a imputat faptul de a fi executat

„ordinul” procurorului, consemnând date nereale prin Raportul de constatare,

pentru a confirma prejudicii conform părerii preconcepute a acestuia.

În

esență, așadar, petentul critică acte procesuale și procedurale efectuate în

cursul urmăririi penale, într-o cauză care, în prezent, se află în faza de judecată,

pe rolul Curții de Apel București.

În

examinarea acestor aspecte, cărora petentul le-a dat semnificație penală, se

constată, înainte de toate, că, formal, atât procurorul cât și specialiștii

Direcției Naționale Anticorupție au dispus și, respectiv, efectuat constatarea

tehnico-științifică în baza competențelor prevăzute de lege, respectiv art. 11

din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 112 C. proc. pen.

Spre

deosebire de ordonarea expertizei, când, potrivit art. 120 C. proc. pen.,

organul de urmărire penală este obligat să cheme părțile și să le aducă la

cunoștință obiectul expertizei și întrebările puse, în cazul constatării

tehnico-științifice nu există această obligație.

Cu

toate acestea, la data de 16 august 2007 Raportul de Constatare a fost

comunicat petentului M.R.Ș.

Cât

privește conținutul actului procesual penal, de dispoziție al procurorului și

cel de specialitate, al Raportului de constatare tehnico-științifică, Curtea

reține că examinarea acestora, sub toate aspectele critice invocate de petiționar,

revine în exclusivitate instanței legal investite cu judecarea cauzei. Instanța

de judecată este competentă și datoare, potrivit prevederilor art. 300 C. proc.

pen., să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de

sesizare, putând restitui dosarul organului care a întocmit actul de sesizare

atunci când neregularitatea nu poate fi înlăturată altfel și tot în cursul

judecății, în conformitate cu prevederile art. 301 din același cod, părțile pot

formula cereri și ridica excepții.

Încălcările

dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag

nulitatea actului în condițiile prevăzute de art. 197 C. proc. pen. și, în

cauza de față, se constată de instanța investită cu soluționarea dosarului.

Instanța

de judecată, în această fază a procesului penal, este competentă să aprecieze

probele, inclusiv legalitatea administrării acestora, precum și necesitatea

admiterii altora, din oficiu sau la cererea părților.

În

cauză nu există indicii cu privire la îndeplinirea defectuoasă, cu intenție, a

îndatoririlor de serviciu din partea procurorului O.G. în efectuarea urmăririi

penale în cauza în care a fost reclamat iar nemulțumirile petentului nu sunt,

prin ele însele, dovezi ale vinovăției.

Asemenea,

din nici o împrejurare nu rezultă că specialiștii Direcției Naționale

Anticorupție ar fi consemnat prin Raportul de constatare alte date decât cele

rezultate din propriile verificări ori că, unul sau altul, ar fi fost în vreun

caz de incompatibilitate sau conflict de interese.

Potrivit

art. 115 C. proc. pen., atunci când există motive de a aprecia că Raportul

tehnico-științific nu este complet sau concluziile sale nu sunt precise, se

poate dispune refacerea sau completarea acestuia ori chiar efectuarea unei

expertize.

Este

și cazul Raportului de constatare întocmit de specialiștii Direcției Naționale

Anticorupție în cauza în care petentul M.R.Ș. a fost inculpat, acesta putând

solicita instanței măsurile judiciare ce se impun.

Cât

privește critica de netemeinicie referitoare la omisiunea procurorului de a-l

asculta pe petent - persoană vătămată în cauză, este de observat că potrivit art.

224 C. proc. pen. cu referire la art. 228 alin. (4) din același cod, felul și

conținutul actelor premergătoare sunt lăsate la aprecierea organului de urmărire

penală.

Sub

acest aspect, aprecierea procurorului, potrivit căreia conținutul plângerilor

este suficient de lămuritor, nefiind necesară audierea petentului pentru

precizări suplimentare, este justificată.

În

fine, Curtea nu poate fi investită, în raport de conținutul prevederilor art. 278

1

C. proc. pen., cu examinarea criticilor referitoare la tergiversarea

soluționării cauzei de către procurorul care a adoptat rezoluția de netrimitere

în judecată atacată, competența instanței fiind limitată la examinarea

legalității și temeiniciei acelei soluții, care privește pe alți făptuitori.

Față

de cele ce preced, constând că rezoluția de neurmărire nr. 1279/P/2007 din 10

iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică, plângerea

petentului M.R.Ș. urmează să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.R.Ș. împotriva rezoluției nr. 1279/P/2007

din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 martie 2010.