ÎCCJ, Decizia nr. 500/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 492 din 24 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.R.Ș. împotriva rezoluției nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de O.G.

procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (în prezent pensionar) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., precum și față de C.I.C. și M.G., ambii specialiști Direcția Națională Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 288 C. pen., constatând că faptele nu există. Pentru a dispune astfel, s-a reținut că M.R.Ș., la data de 20 septembrie 2007 a formulat plângere împotriva numiților O.G., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și C.I.C., inginer, specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar la data de 5 octombrie 2007 o altă plângere, completatoare și împotriva numitului M.G., specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., respectiv, pentru cei doi specialiști, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., pretins săvârșite cu ocazia urmăririi penale efectuate în dosarul nr. 29/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție, în care susnumitul avea calitatea de învinuit, alături de alte 12 persoane pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 C. pen. și art. 289 C. pen.. Potrivit acestor plângeri, în activitatea de urmărire penală din dosarul nr. 29/P/2005 procurorul O.G. ar fi dispus nelegal, abuziv, prin rezoluția din 28 februarie 2007, efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către specialiștii Direcției Naționale Anticorupție, C.I.C.

și M.G., arogându-și calitatea de expert în domeniul imobiliar, formulând obiective care, prin conținut, reprezentau ordine prin care se cerea confirmarea celor susținute de organul de urmărire penală. Petentul a mai arătat că această constatare tehnico-științifică este nelegală, întrucât au fost încălcate prevederile art. 113 C. proc. pen., neexistând în cauză pericol de dispariție a unor mijloace de probă ori vreo urgență în lămurirea unor fapte, atâta vreme cât urmărirea penală a fost începută încă de la data de 8 decembrie 2005. De asemenea, petentul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin aceea că nu i s-a adus la cunoștință dispunerea și efectuarea constatării tehnico-științifice.

În privința specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție desemnați să efectueze constatarea tehnico-științifică, M.R.Ș. a contestat obiectivitatea acestora, arătând că numitul C.I.C., anterior angajării la Direcția Națională Anticorupție ca specialist, a ocupat funcția de inginer șef la Oficiul de Cadastru Constanța, calitate în care a fost implicat în acordarea avizului pentru numărul cadastral asupra unui teren care este în litigiu în cauza instrumentată de Direcția Națională Anticorupție, fiindu-i suspendat dreptul de a efectua, în calitate de expert, expertize tehnico judiciare pe o perioadă de un an prin decizia de sancționare nr. 65 din 23 martie 2007. Prin plângerea completatoare din 7 octombrie 2005 M.R.Ș.

a solicitat efectuarea urmăririi penale și față de specialistul Direcției Naționale Anticorupție M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, imputându-i și acestuia consemnarea unor date nereale în Raportul de constatare pentru a executa ordinele procurorului date prin rezoluția din 28 februarie 2007, de stabilire a unor prejudicii. Urmare actelor premergătoare efectuate, constând în atașarea la dosar a unor înscrisuri relevante și ascultarea celor trei făptuitori, s-a reținut că dosarul nr. 29/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a fost format în baza sesizării Corpului de Control din Ministerul de Interne, fiind începută urmărirea penală la data de 8 decembrie 2005 față de 13 persoane, printre care și față de M.R.Ș., pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 C. pen.

și art. 289 C. pen., în formă continuată. Constatarea tehnico-științifică a fost dispusă prin rezoluțiile din 28 februarie 2007 pentru clarificarea unor aspecte tehnice în legătură cu terenurile care au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001, având în vedere competența conform art.11 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 112 C. proc. pen., desemnarea specialiștilor C.I.C. și M.G. realizându-se în condițiile legii, respectiv art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002. Procurorul O.G. a dispus în limita competențelor sale legale efectuarea constatării tehnico-științifice, fără să fi exercitat vreo influență asupra specialiștilor, iar raportul de constatare a fost comunicat, în format electronic, tuturor persoanelor puse sub învinuire, conform rezoluției din 13 august 2007, putând și formula obiecțiuni în exercitarea dreptului la apărare.

S-a reținut, totodată, că rezoluția prin care s-a dispus efectuarea constatării tehnico-științifice nu a fost comunicată intimaților din cauză, însă potrivit legii, nu există obligația organului de urmărire penală de a comunica un astfel de act procesual; s-a mai menționat că ordonanța nr. 29/P/2005 din 25 iulie 2007 prin care s-a dispus extinderea cercetărilor față de M.R.Ș. și alții pentru alte acte materiale, a avut la bază totalitatea probelor administrate, nu numai constatarea tehnico-științifică. În privința învinuirilor aduse specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție, s-a reținut că raportul de constatare tehnico-științifică a lămurit unele aspecte pur tehnice, iar aprecierea asupra unor diferințe valorice contestate este atributul magistraților investiți în cauză.

Ambii specialiști au negat să fi fost influențați în vreun fel de procurorul O.G. în efectuarea și valorificarea constatărilor, specialistul C.I.C. precizând că suspendarea calității sale de expert judiciar nu are efect asupra celei deținute în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și că nu se află în relații de dușmănie cu primarul municipiului Constanța M.R.Ș., pe care nu îl cunoaște personal. Plângerea petentului M.R.Ș. împotriva rezoluției de neurmărire, formulată în baza art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr. 8573/4103/II/2/2009 din 3 septembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen. M.R.Ș. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009, de netrimitere în judecată, la Înalta Curte de Casație și Justiție criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea acesteia și, în principal, reținerea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor. În susținerea plângerii, petiționarul a invocat motivele cuprinse în plângerile adresate organului de urmărire penală, arătând că pe baza probelor administrate nelegal a fost trimis în judecată, cauza formând obiectul dosarului nr. 6536/2/2008 pe rolul Curții de Apel București, secția penală.

A fost criticată activitatea procurorului care a adoptat soluția de neurmărire atacată prin prezenta plângere, care nu l-a ascultat pe petiționar în cursul actelor premergătoare și a tergiversat soluționarea cauzei. Verificând rezoluția nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, prima instanță a constatat că plângerea petentului este nefondată. S-a apreciat că, așa cum rezultă din plângerile petentului împotriva făptuitorilor, conduita abuzivă a procurorului O.G. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție ar consta în dispunerea efectuării unei constatări tehnico-științifice în dosarul nr. 29/P/2005 în care a fost delegat cu efectuarea urmăririi penale, stabilind obiective cu caracter de ordin pentru specialiști, prin încălcarea competențelor sale și a obligației de a strânge probe, conform dispozițiilor art. 202 C. proc.

pen. atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului, încălcându-i dreptul la apărare prin faptul de a nu-i fi adus la cunoștință dispoziția procesuală de efectuare a acestui act. Totodată, specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție li s-a imputat faptul de a fi executat „ordinul” procurorului, consemnând date nereale prin Raportul de constatare, pentru a confirma prejudicii conform părerii preconcepute a acestuia. S-a concluzionat că petentul critică acte procesuale și procedurale efectuate în cursul urmăririi penale, într-o cauză care, în prezent, se află în faza de judecată, pe rolul Curții de Apel București. În examinarea acestor aspecte, cărora petentul le-a dat semnificație penală, prima instanță a constatat că, formal, atât procurorul cât și specialiștii Direcției Naționale Anticorupție au dispus și, respectiv, efectuat constatarea tehnico-științifică în baza competențelor prevăzute de lege, respectiv art. 11 din O.U.G.

nr. 43/2002 și art. 112 C. proc. pen.. Spre deosebire de ordonarea expertizei, când, potrivit art. 120 C. proc. pen., organul de urmărire penală este obligat să cheme părțile și să le aducă la cunoștință obiectul expertizei și întrebările puse, în cazul constatării tehnico-științifice nu există această obligație. Cu toate acestea, la data de 16 august 2007 raportul de constatare a fost comunicat petentului M.R.Ș. Cât privește conținutul actului procesual penal, de dispoziție al procurorului și cel de specialitate, al raportului de constatare tehnico-științifică, prima instanță a reținut că examinarea acestora, sub toate aspectele critice invocate de petiționar, revine în exclusivitate instanței legal investite cu judecarea cauzei; instanța de judecată este competentă și datoare, potrivit prevederilor art. 300 C. proc.

pen., să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, putând restitui dosarul organului care a întocmit actul de sesizare atunci când neregularitatea nu poate fi înlăturată altfel și tot în cursul judecății, în conformitate cu prevederile art. 301 din același cod, părțile pot formula cereri și ridica excepții. Încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului în condițiile prevăzute de art. 197 C. proc. pen. și, în cauză, se constată de instanța investită cu soluționarea dosarului, instanța în această fază a procesului penal, fiind competentă să aprecieze probele, inclusiv legalitatea administrării acestora, precum și necesitatea admiterii altora, din oficiu sau la cererea părților.

Astfel, s-a constatat că, în cauză nu există indicii cu privire la îndeplinirea defectuoasă, cu intenție, a îndatoririlor de serviciu din partea procurorului O.G. în efectuarea urmăririi penale în cauza în care a fost reclamat, iar nemulțumirile petentului nu sunt, prin ele însele, dovezi ale vinovăției și de asemenea, nu rezultă că specialiștii Direcției Naționale Anticorupție ar fi consemnat prin Raportul de constatare alte date decât cele rezultate din propriile verificări ori că, unul sau altul, ar fi fost în vreun caz de incompatibilitate sau conflict de interese. Potrivit art. 115 C. proc. pen., atunci când există motive de a aprecia că raportul tehnico-științific nu este complet sau concluziile sale nu sunt precise, se poate dispune refacerea sau completarea acestuia ori chiar efectuarea unei expertize, în cauza în care petentul M.R.Ș.

a fost inculpat, acesta putând solicita instanței măsurile judiciare ce se impun. Cât privește critica de netemeinicie referitoare la omisiunea procurorului de a-l asculta pe petent-persoană vătămată în cauză, s-a observat că potrivit art. 224 C. proc. pen. cu referire la art. 228 alin. (4) din același cod, felul și conținutul actelor premergătoare sunt lăsate la aprecierea organului de urmărire penală, iar în speță aprecierea procurorului, potrivit căreia conținutul plângerilor este suficient de lămuritor, nefiind necesară audierea petentului pentru precizări suplimentare, este justificată. Totodată instanța a apreciat că nu putea fi învestită, față de conținutul prevederilor art. 278 1 C. proc.

pen., cu examinarea criticilor referitoare la tergiversarea soluționării cauzei de către procurorul care a adoptat rezoluția de netrimitere în judecată atacată, competența instanței fiind limitată la examinarea legalității și temeiniciei acelei soluții, care privește pe alți făptuitori.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor scrise de recurs (filele 26-32 dosar recurs) și din concluziile orale ale apărătorilor aleși, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii pentru nelegalitate, netemeinicie, neefectuarea cercetării cu privire la toate aspectele invocate în plângere, motivarea sumară a hotărârii prin preluarea de pasaje din rezoluția procurorului, ignorarea probelor, neaudierea petentului; s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimați.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată.

În speța de față, nemulțumit fiind de soluțiile și măsurile dispuse de către intimatul procuror în cursul urmăririi penale derulată într-o cauză în care petentul are calitatea de inculpat (dosarul nr. 29/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție) conferind conotații penale activității profesionale a acestuia, cât și a persoanelor care, în cauză au realizat un raport de constatare tehnico-științifică, petentul a formulat plângere penală. Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se reține în acest sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistratul procuror, care presupune interpretarea și aplicarea legii și dispunerea unor măsuri, chiar dacă acestea au nemulțumit partea, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia. În speță, intimatul s-a limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acțiunile sale neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acestuia.

De asemenea, se constată că desemnarea specialiștilor DNA s-a realizat potrivit legii, iar întocmirea raportului de constatare dispus de către procuror nu poate fi apreciată ca realizând conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni. Nemulțumirile petentului vizează, în realitate modul de administrare a unei probe în cursul urmăririi penale în cauza în care are calitatea de inculpat și în care s-a dispus, ulterior trimiterea în judecată, aspecte ce exced obiectului devoluțiunii în cauza de față, deoarece în procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. instanța verifică soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de către procuror sub aspectul legalității și temeiniciei, astfel încât pe calea soluționării unei plângeri întemeiată pe dispozițiile legale indicate instanța nu se poate substitui celei investită cu judecarea cauzei în care petentul are calitatea de inculpat, pentru a face aplicarea, după caz, a dispozițiilor art. 300, art. 197 sau art. 115 C. proc.

pen. Formularea apărărilor sub aspectele invocate în cauza în care petentul a fost trimis în judecată nu poate fi substituită prin formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres și limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce nu poate fi primită. Se reține, așadar, că în mod legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de intimați soluția de netrimitere în judecată contestată de către petent. Astfel, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

nu exista în materialitatea sa, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu a intimatului procuror și nici împrejurarea că acesta a acționat în vreo modalitate în scopul vătămării drepturilor petentului. De asemenea, actele premergătoare efectuate nu au relevat date din care să rezulte consemnarea în cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică a unor aspecte neconforme realității, activitate circumscrisă dispozițiilor art. 288 C. pen. Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate. Se reține că sunt nefondate, atât criticile relative la neefectuarea de către procuror a actelor de cercetare cu privire la toate aspectele apreciate ca relevante de petent, cât și cele privind neaudierea petentului, deoarece dispozițiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligația de efectuare, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile de către parte, ci pe cele apte a întemeia soluția dispusă, ceea ce, în cauză, s-a realizat, sub toate aspectele ce rezultau din plângerea formulată.

În ceea ce privește motivul de recurs relativ la motivarea lapidară a hotărârii recurate și preluarea de pasaje din rezoluția procurorului se constată că acesta nu se susține, deoarece, după cum s-a arătat și în cele ce preced, instanța a soluționat cauza (contrar opiniei nedovedite a apărării în sensul ignorării probelor) pe baza evaluării proprii materialului dosarului, plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., împrejurarea că anumite aspecte din cuprinsul rezoluției atacate, apreciate ca juste de către instanță, au fost preluate de către aceasta în considerentele sentinței, neechivalând nemotivării sau motivării lapidare a hotărârii, ci constituind o motivare suficientă, corectă și completă, aptă a susține soluția pronunțată, neanalizarea individuală a fiecărui argument invocat de parte nereprezentând o nemotivare a hotărârii.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.R.Ș. împotriva sentinței nr. 492 din 24 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 7437/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.