ÎCCJ, Decizia nr. 500/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 500/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 492

din 24 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.R.Ș. împotriva

rezoluției nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost

menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr.

1279/P/2007 din 10 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de O.G. procuror în cadrul

Direcției Naționale Anticorupție (în prezent pensionar) sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art.

289 C. pen. și art. 291 C. pen., precum și față de C.I.C. și M.G., ambii

specialiști Direcția Națională Anticorupție, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 288 C. pen., constatând că faptele nu există.

Pentru a dispune

astfel, s-a reținut că M.R.Ș., la data de 20 septembrie 2007 a formulat plângere împotriva numiților O.G., procuror în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție și C.I.C., inginer, specialist în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, iar la data de 5 octombrie 2007 o altă plângere, completatoare și

împotriva numitului M.G., specialist în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art.

26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., respectiv, pentru cei

doi specialiști, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen.,

pretins săvârșite cu ocazia urmăririi penale efectuate în dosarul nr. 29/P/2005

al Direcției Naționale Anticorupție, în care susnumitul avea calitatea de

învinuit, alături de alte 12 persoane pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 C. pen. și art. 289 C. pen..

Potrivit acestor

plângeri, în activitatea de urmărire penală din dosarul nr. 29/P/2005

procurorul O.G. ar fi dispus nelegal, abuziv, prin rezoluția din 28 februarie

2007, efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către specialiștii

Direcției Naționale Anticorupție, C.I.C. și M.G., arogându-și calitatea de

expert în domeniul imobiliar, formulând obiective care, prin conținut,

reprezentau ordine prin care se cerea confirmarea celor susținute de organul de

urmărire penală.

Petentul a mai arătat

că această constatare tehnico-științifică este nelegală, întrucât au fost

încălcate prevederile art. 113 C. proc. pen., neexistând în cauză pericol de

dispariție a unor mijloace de probă ori vreo urgență în lămurirea unor fapte,

atâta vreme cât urmărirea penală a fost începută încă de la data de 8 decembrie

prin aceea că nu i s-a adus la cunoștință dispunerea și efectuarea constatării

tehnico-științifice.

În privința

specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție desemnați să efectueze

constatarea tehnico-științifică, M.R.Ș. a contestat obiectivitatea acestora,

arătând că numitul C.I.C., anterior angajării la Direcția Națională Anticorupție ca specialist, a ocupat funcția de inginer șef la Oficiul de Cadastru Constanța, calitate în care a fost implicat în acordarea avizului pentru

numărul cadastral asupra unui teren care este în litigiu în cauza instrumentată

de Direcția Națională Anticorupție, fiindu-i suspendat dreptul de a efectua, în

calitate de expert, expertize tehnico judiciare pe o perioadă de un an prin

decizia de sancționare nr. 65 din 23 martie 2007.

Prin plângerea

completatoare din 7 octombrie 2005 M.R.Ș. a solicitat efectuarea urmăririi

penale și față de specialistul Direcției Naționale Anticorupție M.G. pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, imputându-i și acestuia

consemnarea unor date nereale în Raportul de constatare pentru a executa

ordinele procurorului date prin rezoluția din 28 februarie 2007, de stabilire a

unor prejudicii.

Urmare actelor

premergătoare efectuate, constând în atașarea la dosar a unor înscrisuri

relevante și ascultarea celor trei făptuitori, s-a reținut că dosarul nr.

29/P/2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor

conexe infracțiunilor de corupție a fost format în baza sesizării Corpului de

Control din Ministerul de Interne, fiind începută urmărirea penală la data de 8

decembrie 2005 față de 13 persoane, printre care și față de M.R.Ș., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 C. pen. și

art. 289 C. pen., în formă continuată. Constatarea tehnico-științifică a fost

dispusă prin rezoluțiile din 28 februarie 2007 pentru clarificarea unor aspecte

tehnice în legătură cu terenurile care au fost restituite în baza Legii nr.

10/2001, având în vedere competența conform art.11 din O.U.G. nr. 43/2002 și

art. 112 C. proc. pen., desemnarea specialiștilor C.I.C. și M.G. realizându-se

în condițiile legii, respectiv art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002.

Procurorul O.G. a

dispus în limita competențelor sale legale efectuarea constatării

tehnico-științifice, fără să fi exercitat vreo influență asupra specialiștilor,

iar raportul de constatare a fost comunicat, în format electronic, tuturor

persoanelor puse sub învinuire, conform rezoluției din 13 august 2007, putând

și formula obiecțiuni în exercitarea dreptului la apărare.

S-a reținut,

totodată, că rezoluția prin care s-a dispus efectuarea constatării

tehnico-științifice nu a fost comunicată intimaților din cauză, însă potrivit

legii, nu există obligația organului de urmărire penală de a comunica un astfel

de act procesual; s-a mai menționat că ordonanța nr. 29/P/2005 din 25 iulie

2007 prin care s-a dispus extinderea cercetărilor față de M.R.Ș. și alții

pentru alte acte materiale, a avut la bază totalitatea probelor administrate,

nu numai constatarea tehnico-științifică.

În privința

învinuirilor aduse specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție, s-a reținut

că raportul de constatare tehnico-științifică a lămurit unele aspecte pur

tehnice, iar aprecierea asupra unor diferințe valorice contestate este

atributul magistraților investiți în cauză. Ambii specialiști au negat să fi

fost influențați în vreun fel de procurorul O.G. în efectuarea și valorificarea

constatărilor, specialistul C.I.C. precizând că suspendarea calității sale de

expert judiciar nu are efect asupra celei deținute în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție și că nu se află în relații de dușmănie cu primarul

municipiului Constanța M.R.Ș., pe care nu îl cunoaște personal.

Plângerea petentului M.R.Ș.

împotriva rezoluției de neurmărire, formulată în baza art. 275-278 C. proc.

pen., a fost respinsă prin rezoluția nr. 8573/4103/II/2/2009 din 3 septembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu

prevederile art. 278

1

C. proc. pen. M.R.Ș. a formulat plângere

împotriva rezoluției nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009, de netrimitere în

judecată, la Înalta Curte de Casație și Justiție criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând desființarea acesteia și, în principal, reținerea

cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, trimiterea cauzei procurorului în

vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor. În susținerea

plângerii, petiționarul a invocat motivele cuprinse în plângerile adresate

organului de urmărire penală, arătând că pe baza probelor administrate nelegal

a fost trimis în judecată, cauza formând obiectul dosarului nr. 6536/2/2008 pe

rolul Curții de Apel București, secția penală. A fost criticată activitatea

procurorului care a adoptat soluția de neurmărire atacată prin prezenta

plângere, care nu l-a ascultat pe petiționar în cursul actelor premergătoare și

a tergiversat soluționarea cauzei.

Verificând rezoluția

nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

prima instanță a constatat că plângerea petentului este nefondată.

S-a apreciat că, așa

cum rezultă din plângerile petentului împotriva făptuitorilor, conduita abuzivă

a procurorului O.G. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție ar consta în

dispunerea efectuării unei constatări tehnico-științifice în dosarul nr.

29/P/2005 în care a fost delegat cu efectuarea urmăririi penale, stabilind

obiective cu caracter de ordin pentru specialiști, prin încălcarea

competențelor sale și a obligației de a strânge probe, conform dispozițiilor

art. 202 C. proc. pen. atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului,

încălcându-i dreptul la apărare prin faptul de a nu-i fi adus la cunoștință

dispoziția procesuală de efectuare a acestui act. Totodată, specialiștilor

Direcției Naționale Anticorupție li s-a imputat faptul de a fi executat

„ordinul” procurorului, consemnând date nereale prin Raportul de constatare,

pentru a confirma prejudicii conform părerii preconcepute a acestuia.

S-a concluzionat că

petentul critică acte procesuale și procedurale efectuate în cursul urmăririi

penale, într-o cauză care, în prezent, se află în faza de judecată, pe rolul

Curții de Apel București.

În examinarea acestor

aspecte, cărora petentul le-a dat semnificație penală, prima instanță a

constatat că, formal, atât procurorul cât și specialiștii Direcției Naționale

Anticorupție au dispus și, respectiv, efectuat constatarea tehnico-științifică

în baza competențelor prevăzute de lege, respectiv art. 11 din O.U.G. nr.

43/2002 și art. 112 C. proc. pen.. Spre deosebire de ordonarea expertizei,

când, potrivit art. 120 C. proc. pen., organul de urmărire penală este obligat

să cheme părțile și să le aducă la cunoștință obiectul expertizei și

întrebările puse, în cazul constatării tehnico-științifice nu există această

obligație.

Cu toate acestea, la

data de 16 august 2007 raportul de constatare a fost comunicat petentului M.R.Ș.

Cât privește

conținutul actului procesual penal, de dispoziție al procurorului și cel de

specialitate, al raportului de constatare tehnico-științifică, prima instanță a

reținut că examinarea acestora, sub toate aspectele critice invocate de

petiționar, revine în exclusivitate instanței legal investite cu judecarea

cauzei; instanța de judecată este competentă și datoare, potrivit prevederilor

art. 300 C. proc. pen., să verifice din oficiu, la prima înfățișare,

regularitatea actului de sesizare, putând restitui dosarul organului care a

întocmit actul de sesizare atunci când neregularitatea nu poate fi înlăturată

altfel și tot în cursul judecății, în conformitate cu prevederile art. 301 din

același cod, părțile pot formula cereri și ridica excepții. Încălcările

dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag

nulitatea actului în condițiile prevăzute de art. 197 C. proc. pen. și, în

cauză, se constată de instanța investită cu soluționarea dosarului, instanța în

această fază a procesului penal, fiind competentă să aprecieze probele,

inclusiv legalitatea administrării acestora, precum și necesitatea admiterii

altora, din oficiu sau la cererea părților.

Astfel, s-a constatat

că, în cauză nu există indicii cu privire la îndeplinirea defectuoasă, cu

intenție, a îndatoririlor de serviciu din partea procurorului O.G. în

efectuarea urmăririi penale în cauza în care a fost reclamat, iar nemulțumirile

petentului nu sunt, prin ele însele, dovezi ale vinovăției și de asemenea, nu

rezultă că specialiștii Direcției Naționale Anticorupție ar fi consemnat prin

Raportul de constatare alte date decât cele rezultate din propriile verificări

ori că, unul sau altul, ar fi fost în vreun caz de incompatibilitate sau

conflict de interese.

Potrivit art. 115 C.

proc. pen., atunci când există motive de a aprecia că raportul

tehnico-științific nu este complet sau concluziile sale nu sunt precise, se

poate dispune refacerea sau completarea acestuia ori chiar efectuarea unei

expertize, în cauza în care petentul M.R.Ș. a fost inculpat, acesta putând

solicita instanței măsurile judiciare ce se impun.

Cât privește critica

de netemeinicie referitoare la omisiunea procurorului de a-l asculta pe

petent-persoană vătămată în cauză, s-a observat că potrivit art. 224 C. proc.

pen. cu referire la art. 228 alin. (4) din același cod, felul și conținutul

actelor premergătoare sunt lăsate la aprecierea organului de urmărire penală,

iar în speță aprecierea procurorului, potrivit căreia conținutul plângerilor

este suficient de lămuritor, nefiind necesară audierea petentului pentru

precizări suplimentare, este justificată.

Totodată instanța a

apreciat că nu putea fi învestită, față de conținutul prevederilor art. 278

1

C. proc. pen., cu examinarea criticilor referitoare la tergiversarea

soluționării cauzei de către procurorul care a adoptat rezoluția de netrimitere

în judecată atacată, competența instanței fiind limitată la examinarea legalității

și temeiniciei acelei soluții, care privește pe alți făptuitori.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după

cum rezultă din cuprinsul motivelor scrise de recurs (filele 26-32 dosar

recurs) și din concluziile orale ale apărătorilor aleși, prezentate în partea

introductivă a prezentei decizii pentru nelegalitate, netemeinicie,

neefectuarea cercetării cu privire la toate aspectele invocate în plângere,

motivarea sumară a hotărârii prin preluarea de pasaje din rezoluția

procurorului, ignorarea probelor, neaudierea petentului; s-a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea plângerii,

desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea

începerii urmăririi penale față de intimați.

Analizând cauza prin

prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu

distincțiile arătate în norma anterior menționată.

În speța de față, nemulțumit

fiind de soluțiile și măsurile dispuse de către intimatul procuror în cursul

urmăririi penale derulată într-o cauză în care petentul are calitatea de

inculpat (dosarul nr. 29/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție) conferind conotații

penale activității profesionale a acestuia, cât și a persoanelor care, în cauză

au realizat un raport de constatare tehnico-științifică, petentul a formulat

plângere penală.

Cu respectarea dispozițiilor art.

224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat

verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că

în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția

de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea actelor dosarului

se constată că soluția dispusă este legală și temeinică. Se reține în acest

sens că activitatea de jurisdicție desfășurată de magistratul procuror, care

presupune interpretarea și aplicarea legii și dispunerea unor măsuri, chiar

dacă acestea au nemulțumit partea, nu poate constitui, prin ea însăși,

infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul

constitutiv al acesteia.

În speță, intimatul s-a limitat la

a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor

legale, acțiunile sale neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei

ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acestuia.

De asemenea, se constată

că desemnarea specialiștilor DNA s-a realizat potrivit legii, iar întocmirea

raportului de constatare dispus de către procuror nu poate fi apreciată ca

realizând conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni.

Nemulțumirile petentului vizează,

în realitate modul de administrare a unei probe în cursul urmăririi penale în

cauza în care are calitatea de inculpat și în care s-a dispus, ulterior

trimiterea în judecată, aspecte ce exced obiectului devoluțiunii în cauza de

față, deoarece în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

instanța verifică soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de către

procuror sub aspectul legalității și temeiniciei, astfel încât pe calea

soluționării unei plângeri întemeiată pe dispozițiile legale indicate instanța

nu se poate substitui celei investită cu judecarea cauzei în care petentul are

calitatea de inculpat, pentru a face aplicarea, după caz, a dispozițiilor art.

300, art. 197 sau art. 115 C. proc. pen. Formularea apărărilor sub aspectele

invocate în cauza în care petentul a fost trimis în judecată nu poate fi

substituită prin formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea

finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluție contrară echivalează cu o

adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres și

limitativ reglementate de legea procesuală, soluție ce nu poate fi primită.

Se reține, așadar, că în mod

legal, temeinic și riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare

efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus față de intimați soluția de

netrimitere în judecată contestată de către petent.

Astfel, infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen. nu exista în materialitatea sa, nedovedindu-se

nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu a intimatului procuror și nici

împrejurarea că acesta a acționat în vreo modalitate în scopul vătămării

drepturilor petentului. De asemenea, actele premergătoare efectuate nu au

relevat date din care să rezulte consemnarea în cuprinsul raportului de

constatare tehnico-științifică a unor aspecte neconforme realității, activitate

circumscrisă dispozițiilor art. 288 C. pen.

Analizând hotărârea recurată se

constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului,

plângerii petentei și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și

riguros motivată.

Criticile invocate în recurs sunt

nefondate.

Se reține că sunt

nefondate, atât criticile relative la neefectuarea de către procuror a actelor

de cercetare cu privire la toate aspectele apreciate ca relevante de petent,

cât și cele privind neaudierea petentului, deoarece dispozițiile art. 224 C.

proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligația de efectuare, în

etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile de către parte,

ci pe cele apte a întemeia soluția dispusă, ceea ce, în cauză, s-a realizat,

sub toate aspectele ce rezultau din plângerea formulată.

În ceea ce privește

motivul de recurs relativ la motivarea lapidară a hotărârii recurate și

preluarea de pasaje din rezoluția procurorului se constată că acesta nu se

susține, deoarece, după cum s-a arătat și în cele ce preced, instanța a

soluționat cauza (contrar opiniei nedovedite a apărării în sensul ignorării probelor)

pe baza evaluării proprii materialului dosarului, plângerii petentei și

rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., împrejurarea că anumite aspecte din cuprinsul rezoluției atacate,

apreciate ca juste de către instanță, au fost preluate de către aceasta în

considerentele sentinței, neechivalând nemotivării sau motivării lapidare a

hotărârii, ci constituind o motivare suficientă, corectă și completă, aptă a

susține soluția pronunțată, neanalizarea individuală a fiecărui argument

invocat de parte nereprezentând o nemotivare a hotărârii.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.R.Ș. împotriva sentinței nr. 492 din

24 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală

în dosarul nr. 7437/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.