ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 aprilie 2007, petiționarii T.B. și I.C., în calitate de reprezentanți ai acționarilor B.I.R., s-au adresat Curții de Apel București cu plângere formulată împotriva rezoluției nr. 1119/P/2006 din 20 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea acesteia, desființarea rezoluției atacate și, fie trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, fie reținerea cauzei spre rejudecare, dacă se apreciază că probele existente la dosar sunt suficiente. În motivarea plângerii, petiționarii susțin că rezoluția atacată este nelegală, netemeinică și părtinitoare, din exprimarea soluției rezultând fără echivoc că procurorii nu au efectuat o cercetare reală și serioasă a dosarelor aflate pe rolul Direcției Naționale Anticorupție.

În opinia petiționarilor, soluțiile pronunțate de făptuitori - procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, structura centrală - nu fac altceva decât să apere un grup de interese notorii, cunoscut sub numele de „mafia falimentelor bancare”, aceștia săvârșind infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului. Prin sentința penală nr. 96 din 18 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 2819/2/2007 (1065/2007), Curtea de Apel București, secția I penală, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând că intimații făptuitori au calitatea de procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, or, potrivit dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc.

pen., instanța supremă judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe și de procurorii Parchetului Național Anticorupție. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se poate face de judecătorul căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Investită fiind cu soluționarea pricinii, Înalta Curte a verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, reținând următoarele: La data de 9 octombrie 2006, petiționarii T.B.

și I.C., ca reprezentanți ai celor 2188 de acționari ai B.I.R., vătămați în interesele lor în urma falimentării și lichidării acesteia, au formulat o plângere penală împotriva procurorilor Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, M.I.M., C.N. și M.A., precum și specialiștilor aceleiași direcții, C.C. și G.B., solicitând tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. Petiționarii au criticat lipsa unei cercetări efective și dispunerea unei soluții de neîncepere a urmăririi penale de către procurorul M.A.

în dosarul penal nr. 194/P/2003, soluție care a fost desființată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 5515 din 26 septembrie 2006. Cu privire la specialiștii C.C. și G.B. s-a susținut că au ajutat la instrumentarea dosarului nr. 61/P/2002, finalizat prin trimiterea în judecată a altei persoane decât a celor cu adevărat vinovați de nerecuperarea unor creanțe, respectiv lichidatorii constituiți într-un grup de interese ilegale. În ceea ce îi privește pe procurorii M.I. și C.N., s-a susținut că s-au folosit de raportul întocmit de specialiștii Direcției Naționale Anticorupție și care își încălcaseră cu bună știință atribuțiile de serviciu, protejând astfel, interesele ilegale ale grupului arătat mai sus.

Plângerea formulată de persoanele vătămate T.B. și I.C. a făcut obiectul dosarului penal nr. 1119/P/2006, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția din 20 februarie 2007, în temeiul dispozițiilor art. 228 și art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori pentru infracțiunile sesizate, întrucât acestea fie nu sunt prevăzute de legea penală (în cazul infracțiunii de abuz în serviciu), fie nu există (în ceea ce privește latura materială a infracțiunii de favorizare a infractorului). În legătură cu modul de soluționare a dosarului penal nr. 194/P/2003 al Direcției Naționale Anticorupție, actele premergătoare efectuate în cauză au stabilit că, de la 8 aprilie 2003 și până la preluarea acestuia de către procurorul M.A., dosarul a fost în lucru la alți patru procurori.

Procurorul M.A. a efectuat verificări pentru a lămuri realitatea existenței rezoluției de neîncepere a urmăririi penale „ in rem ”, la data de 10 februarie 2003, astfel cum fuseseră încunoștințați petiționarii prin adrese oficiale, dar nu a putut stabili acest lucru; astfel că, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin ordonanța din 23 noiembrie 2005, a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii sindici P.C. și N.M., precum și față de E.I.G., B.M. și alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de dare și luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, cauza fiind disjunsă și trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în legătură cu cercetarea altor fapte penale.

Soluția a fost desființată de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia penală nr. 5515 din 26 septembrie 2006 a admis recursul declarat de Consiliul de Administrație al B.I.R. și a trimis dosarul nr. 194/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție la procuror, în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul faptelor și față de persoanele reținute în ordonanța desființată. Din actele premergătoare nu a rezultat că procurorul M.A. a acționat cu bună știință în sensul neîndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu ori pentru îndeplinirea lor defectuoasă, astfel încât să cauzeze vătămarea intereselor legale ale persoanelor vătămate.

În legătură cu dosarul nr. 61/P/2002 al Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a reținut că a fost soluționat de procurorii M.I.M. și C.N. care, prin rechizitoriul din 9 noiembrie 2006, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților P.I., R.R., D.V., foști angajați ai B.I.R. SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra persoanelor, cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. Prin același rechizitoriu a fost trimis în judecată inculpatul S.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 246, art. 248 1 C. pen.

Prin actul de inculpare se susține că în perioada 27 iunie 1999 - 25 ianuarie 2000, Comitetul de Direcție al B.I.R. a aprobat cesiuni de creanță și acordarea de credite unui număr de unsprezece societăți comerciale controlate de S.D., operațiuni efectuate cu depășirea competențelor și încălcarea normelor bancare și dispozițiilor legale în materie. Prejudiciul cauzat prin infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații este de 465.073.547.600 lei, sumă cu care lichidatorul judiciar s-a constituit parte civilă. Petiționarii susțin că nu persoana trimise în judecată ar trebui trase la răspundere penală, adevărații vinovați aflându-se în rândul celor care, ulterior declanșării procedurii falimentului, au desfășurat activități legate de recuperarea unor creanțe și, în general, de activitatea de lichidare judiciară a B.I.R.

Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale reține că, pe de o parte, dosarul se află în curs de judecată, instanța urmând să se pronunțe asupra vinovăției persoanelor inculpate în cauză, iar pe de altă parte că responsabilitatea penală a altor persoane poate fi stabilită în cursul cercetărilor ce se efectuează de Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr. 194/P/2003. Referitor la activitatea specialiștilor direcției, C.C. și G.B., rezoluția reține că aceștia au întocmit un raport în care au nominalizat persoanele care, în opinia lor, erau responsabile de efectuarea unor activități, fără respectarea prevederilor legale; această activitate profesională, întreprinsă din dispoziția procurorului, nu a fost considerată o încălcare a atribuțiilor de serviciu și a fost apreciată ca fiind lipsită de efecte juridice atâta timp cât numai procurorul putea decide asupra stabilirii vinovăției și incriminării persoanelor care nu au respectat legea.

Această rezoluție a făcut obiectul plângerii petiționarilor și a fost verificată în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 275-278 C. proc. pen., de către procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică care a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 4285/1439/2007 din 6 aprilie 2007. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., persoanele vătămate T.B. și I.C., în calitate de reprezentanți ai acționarilor B.I.R., s-au adresat instanței cu plângere împotriva rezoluției nr. 1119/P/2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Criticând soluția de neîncepere a urmăririi penale și dezvoltând în concluziile scrise plângerea inițială, persoanele vătămate au arătat că dispariția rezoluției din 10 februarie 2003 din dosarul nr. 194/P/2003 al DNA îi conduce la concluzia complicității persoanelor care au instrumentat dosarul, ulterior acestei date, cu grupul de interese al lichidatorului SC M.S.

R.V.A. Firma de lichidare a îndeplinit acte și operațiuni privind B.I.R. în temeiul unui titlu a cărui nulitate a fost constatată de instanțele de judecată, inclusiv prin decizia penală nr. 5515 din 26 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Faptele imputate inculpaților nu corespund realității, toate având la bază nota de constatare întocmită de oficiu de control al lichidatorului băncii, firma M.S. R.V.A. Încadrările juridice date faptelor sunt greșite sau incomplete. Persoanele vătămate concluzionează că procurorul care a dispus rezoluția atacată nu a constatat aceste nelegalități întrucât nu a făcut o cercetare amănunțită și a probatoriului existent și, în concluzie, au solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției și tragerea la răspundere penală a procurorilor și specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție pentru faptele sesizate.

Plângerea este nefondată. Înalta Curte constată că toate criticile formulate de persoanele vătămate se referă la dosare aflate încă în curs de soluționare pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și, respectiv, instanței de judecată. În condițiile în care rechizitoriul întocmit de procurorii M.I.M. și C.N. în dosarul nr. 61/P/2002 este supus verificării instanței, în cursul procesului penal, în cauză nepronunțându-se încă o hotărâre judecătorească definitivă, prin rezoluția atacată nr. 1119/P/2006 din 20 februarie 2007 a DNA nu se puteau controla și nici trage concluzii ori stabili răspunderii penale cu privire la corecta trimitere în judecată sau nu a unor persoane, nelămurirea unor situații de fapt, încadrării juridice.

Toate aceste chestiuni de fond urmează a fi învederate de părți în faza cercetării judecătorești, stabilirea situației de fapt și de fapt constituind obligația instanței. În urma desființării ordonanței nr. 194/P/2003 din 23 noiembrie 2005 a Direcției Naționale Anticorupție, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, dispunându-se să se procedeze la: 1. reconstituirea rezoluției de începere a urmăririi penale „ in rem ” așa cum rezultă din înscrisul aflat la pagina nr. 94 vol. I din dosarul de urmărire penală; 2. verificarea condițiilor în care judecătorul P.C. a fost desemnat judecător sindic la data de 24 martie 2000 și numit apoi în dosarul B.I.R.

(vor fi verificate date statistice privind încărcătura de dosare de faliment pe care o avea repartizată fiecare judecător sindic, câte dosare având ca obiect falimentul unei bănci erau pe rolul tribunalului, la data de 29 martie 2000); 3. verificarea modului în care dosarul nr. 4994/2001 al Tribunalului București a fost repartizat judecătorul N.M.; 4. stabilirea condițiilor în care B.N.R. a avizat desemnarea ca lichidator numai a SC R.V.A. SA în situația în care această firmă a avut ca obiect de activitate desfășurarea unor activități de reorganizare și/sau lichidare judiciară numai după data de 10 aprilie 2000 și dacă mențiunea nereală din adresa nr. XI/G/162 din 19 iulie 2000 a B.N.R., că firma P.C.M.C.

SRL a verificat bilanțul B.I.R. SA în perioada anterioară declanșării falimentului, a fost făcută cu intenție de către E.I.G., viceguvernatorul B.N.R., pentru a o înlătura de la desemnarea în cauză ca lichidator și a favoriza în acest fel SC R.V.A. SA. În acest sens, va fi audiat E.I.G. și B.M. și se va verifica dacă există norme privind criteriile ce sunt avute în vedere la acordarea avizului. Procurorul urmează să verifice dacă recomandarea făcută instanței de către E.I.G. – de a introduce în cauză ca lichidator și firma SC R.C.E.I.P. SA, asigurând instanța că această firmă va primi avizul B.N.R., nu poate fi apreciază ca un indiciu temeinic al săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

5. în raport de existența unei rezoluții de începere a urmăririi penale „ in rem ”, vor fi valorificate concluziile raportului de expertiză financiar contabilă întocmită de expertul V.S.

și se va dispune, dacă este cazul, efectuarea unui supliment de expertiză care să răspundă obiectivelor petentului legate în principal de modul de calcul al onorariului de 107.994.558.995 lei (în care s-a inclus și TVA), încasat de lichidator în perioada 10 iulie 2000 – 31 martie 2003, prin verificarea fiecărui fel de venit pe grupe de încasări; se va verifica dacă lichidatorul a vândut parte din activul băncii debitoare fără acordul expres al judecătorului sindic, față de mențiunea cuprinsă în sentința civilă nr. 974 din 12 februarie 2001, dosar 5615/2000 în care se motivează că „lichidatorul poate vinde bunurile din averea băncii debitoare fără acordul prealabil al creditorilor sau judecătorului sindic”, totodată, urmează ca expertul să verifice dacă cheltuielile angajate de lichidator, au fost făcute efectiv (față de susținerea că s-a lucrat cu angajații băncii) și dacă acestea nu au fost excesive.

Împrejurarea că instanța supremă a constatat necesar să fie verificate o serie de fapte și împrejurări nu conduce în mod automat și în lipsa altor dovezi la concluzia că procurorul care a instrumentat și soluționat cauza a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului. În lipsa unor dovezi pertinente din analiza cărora să se poată stabili existența faptei și săvârșirea ei cu vinovăție, în mod întemeiat s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul M.A. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. și art. 264 C. pen. Tot astfel, Curtea constată că nici în cazul făptuitorilor C.C. și G.B. nu există indicii de săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art. 248 1 și art. 264 C. pen.

Aceștia și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu bună-credință, fără a urmări favorizarea ori vătămarea intereselor legale ale vreuneia din părți, exprimând opinii profesionale care au fost cenzurate de procurori și coroborate cu alte dovezi existente în cauză. Așa fiind, Curtea constată că rezoluția nr. 1119/P/2006 din 20 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică și urmează să o mențină. În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge plângerea petiționarilor B.T. și C.I. ca nefondată, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R ĂȘ T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii B.T. și C.I. împotriva rezoluției nr. 1119/P/2006 din 20 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarii la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 martie 2008.