ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 331/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 septembrie 2003 numitul G.O., deținut Penitenciarul Slobozia, județul Ialomița a formulat o plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, prin care solicita efectuarea de cercetări fată de numitul F.I., ofițer, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. În plângerea formulată, numitul G.I. a sesizat faptul că în anul 1992 ofițerul F.I. cu complicitatea notarului public S.D. ar fi indus în eroare pe mama sa G.E. (actual R.E.), profitând de faptul că era bolnavă mintal și a determinat-o să vândă un teren și o casă din localitatea Bucu, județul Ialomița.

Prin rezoluția nr. 431/P/2004 din 25 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații: - S.D. sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.; - F.l. aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.; Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că afirmațiile petentului nu sunt întemeiate, că numita G.E. nu este bolnavă mintal (adresa din 29 octombrie 2003 a C.M.I.) și că din actele dosarului nu rezultă că între ofițerul F.l. și notarul public S.D.

ar fi fost vreo înțelegere prealabilă. Totodată s-a reținut că bunul ce a făcut obiectul contractului de vânzare era un bun propriu al numitei G.E., bun de care putea să dispună neîngrădit. Împotriva sus - identificatei rezoluții petiționarul a formulat, în termen legal, plângere conform art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 375/II/2/2005 din 22 februarie 2005 a Procurorului General ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Ca urmare, nemulțumit, petiționarul s-a adresat cu plângere instanței de judecată competente, în baza art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 281 din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca tardivă plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Împotriva sentinței sus-menționate, petiționarul G.I. a declarat recursul de față. La judecarea cauzei - 29 ianuarie 2010 petiționarul nu s-a prezentat pentru a-și susține recursul și nici nu a depus motive de recurs. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, procedând la examinarea sentinței atacate din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, constată că aceasta este temeinică și legală, în mod corect instanța de fond a respins plângerea formulată de petent ca fiind tardiv introdusă. Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul G.I. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.I. împotriva sentinței penale nr. 281 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.