ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 331/2010

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 22 septembrie 2003

numitul G.O., deținut Penitenciarul Slobozia, județul Ialomița a formulat o

plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, prin care

solicita efectuarea de cercetări fată de numitul F.I., ofițer, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen.

În plângerea

formulată, numitul G.I. a sesizat faptul că în anul 1992 ofițerul F.I. cu

complicitatea notarului public S.D. ar fi indus în eroare pe mama sa G.E. (actual

R.E.), profitând de faptul că era bolnavă mintal și a determinat-o să vândă un

teren și o casă din localitatea Bucu, județul Ialomița.

Prin rezoluția

nr. 431/P/2004 din 25 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. g) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații:

- S.D. sub

aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de înșelăciune prevăzute de art.

215 alin. (1) și (3) C. pen.;

- F.l. aspectul

săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen.;

Pentru a

hotărî astfel, s-a reținut că afirmațiile petentului nu sunt întemeiate, că

numita G.E. nu este bolnavă mintal (adresa din 29 octombrie 2003 a C.M.I.) și

că din actele dosarului nu rezultă că între ofițerul F.l. și notarul public S.D.

ar fi fost vreo înțelegere prealabilă. Totodată s-a reținut că bunul ce a făcut

obiectul contractului de vânzare era un bun propriu al numitei G.E., bun de

care putea să dispună neîngrădit.

Împotriva sus

- identificatei rezoluții petiționarul a formulat, în termen legal, plângere

conform art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă, ca nefondată,

prin rezoluția nr. 375/II/2/2005 din 22 februarie 2005 a Procurorului General

ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Ca urmare,

nemulțumit, petiționarul s-a adresat cu plângere instanței de judecată

competente, în baza art. 278

1

C. proc. pen.

Prin sentința

penală nr. 281 din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca tardivă plângerea

formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Împotriva

sentinței sus-menționate, petiționarul G.I. a declarat recursul de față.

La judecarea

cauzei - 29 ianuarie 2010 petiționarul nu s-a prezentat pentru a-și susține

recursul și nici nu a depus motive de recurs.

Recursul nu

este fondat.

Înalta Curte,

procedând la examinarea sentinței atacate din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, constată că aceasta este temeinică și legală, în mod

corect instanța de fond a respins plângerea formulată de petent ca fiind tardiv

introdusă.

Față de cele

expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței

instanței de fond Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul

declarat de petiționarul G.I.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul G.I. împotriva sentinței penale nr.

281 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.