ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2284/2010

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 46 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara F.M. împotriva Rezoluției din 22 decembrie 2009 dată în Dosarul nr. 535/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerile formulate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționara a solicitat efectuarea de cercetări față de O.L., P.l. - notari publici, C.M. - subcomisar la Polița orașului Breaza, O.L., l.V. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, G.G.

- prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, T.S. și E.M. - judecători la Judecătoria Câmpina, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și art. 246 C. pen., susținând că s-ar fi furat suma de 10 000 euro și un teren din localitatea Breaza, județul Prahova, str. R., faptă comisă de C.D., cu concursul notarilor, lucrătorilor de poliție, procurorilor și judecătorilor, care și-au însușit banii pe care cel dintâi îi datora ca preț al vânzării. Prin Rezoluția din 22 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele sus-arătate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și art. 246 C. pen., reținându-se că faptele nu există, pentru următoarele motive: Din actele premergătoare efectuate, a rezultat că petenta F.M.

a promovat anterior plângere penală împotriva numitului C.D.A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că, prin manopere ilicite a intrat în posesia unui teren de 1.000 mp situat în Breaza, str. R., fără să achite în întregime prețul convenit. Plângerea petentei a făcut obiectul Dosarului nr. 2459/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, fiind instrumentat de către ofițerul de cercetare penală C.M., care, la terminarea verificărilor, a întocmit un referat cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului C.D.A. pentru infracțiunea de înșelăciune, fapta reclamată nefiind prevăzută de legea penală. Propunerea organului de cercetare penală a fost confirmată de procurorul O.L.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina. Împotriva acestei soluții, petenta a formulat plângere la procurorul unității de parchet, G.G. și ulterior la instanța de judecată, judecătorul învestit fiind T.S., iar procurorul de ședință l.V., care au menținut soluția de scoatere de sub urmărire penală. Ulterior, petenta a mai formulat alte două plângeri, cuprinzând în esență, nemulțumirea acesteia față de soluția dispusă în cauză, plângerea făcând obiectul lucrărilor nr. 871/II/2/2009 și nr. 853/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina și, respectiv, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Cu privire la judecătorul E.M.L. din cadrul Judecătoriei Câmpina, s-a reținut că a soluționat acțiunea civilă în constatare promovată de C.A.D., prin care solicita pe cale judecătorească constatarea existenței dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 500 mp din Breaza, dobândit urmare cumpărării de la F.M.

În concluzie, s-a reținut că nu rezultă conlucrarea notarilor, lucrătorilor de poliție judiciară, procurorilor și judecătorilor la comiterea vreunei fapte de sustragere a unei sume de bani din posesia petentei de către C.D.A., care de altfel nici nu a fost cercetat pentru furt, ci pentru înșelăciune. Totodată, nu a rezultat neîndeplinirea vreunui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos de către persoanele reclamate de petentă, în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Prin Rezoluția din 26 februarie 2010, dată în Dosarul nr. 117/11/2/2010 a procurorului general, a fost respinsă plângerea petiționarei, fiind menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca legală și temeinică. Prin plângerea depusă la instanță, petiționara a criticat ambele rezoluții.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei, reținând, în esență, că prin plângerile formulate aceasta și-a exprimat doar nemulțumirea cu privire la modul în care lucrătorii de poliție, procurorii și judecătorii au instrumentat dosarul penal, întocmit urmare plângerii sale penale împotriva numitului C.D.A., însă nu a invocat niciun argument care să ateste comiterea vreunei fapte penale de către intimați. Totodată, actele premergătoare nu au evidențiat aspecte de nelegalitate referitor la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către intimați, care au procedat în conformitate cu dispozițiile legale în soluționarea plângerilor penale formulate de petentă.

Referitor la soluțiile dispuse în plângerile formulate, acestea nu pot fi cenzurate decât în căile de atac prevăzute de lege, iar nu prin plângeri penale împotriva lucrătorilor de poliție sau magistraților care le-au pronunțat. Drept urmare, constatând că nu s-au putut identifica date care să confirme existența faptelor, iar petenta nu a invocat și depus în susținerea afirmațiilor sale probe directe și concludente care să ateste o altă situație de fapt decât cea care a rezultat din actele dosarului, ci a urmărit doar desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, instanța a reținut că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționara, depunând înscrisuri în susținerea recursului la dosar.

Recursul declarat de petiționară împotriva sentinței este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționară, ca nefondată. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, lucrătorii de poliție, notarii și magistrații procurori și judecători și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarei și nu a rezultat vreo implicare a acestora în pretinsa infracțiune de furt sau înșelăciune, care nu a putut fi reținută în sarcina numitului C.D.A. Fiind învestit cu soluționarea dosarului penal având ca obiect plângerea penală formulată de petiționară împotriva numitului C.D.A., lucrătorul de poliție C.M.

a efectuat verificările prevăzute de lege, întocmind referatul cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală. Activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliție este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile organului de cercetare penală, iar soluția dispusă de procuror este supusă cenzurii instanței. În cauză, petiționara a uzat de toate aceste căi de atac prevăzute de lege, exprimându-și însă nemulțumirea față de toate organele judiciare care au participat la menținerea soluției de scoatere de sub urmărire penală față de numitul C.D.A. Din actele premergătoare efectuate, nu se poate reține că intimații procurori și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, activitatea acestora neputând antrena răspunderea sa penală, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință.

În ce privește criticile petiționarei, care se referă la modul de soluționare a cauzei de către intimatele judecătoare, acestea nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționară. Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac. Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune. În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara F.M. împotriva Sentinței penale nr. 46 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară F.M. împotriva Sentinței penale nr. 46 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2010.