ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2284/2010

Asupra recursului de

față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 46 din 8 aprilie

2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara F.M.

împotriva Rezoluției din 22 decembrie 2009 dată în Dosarul nr. 535/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-au reținut, în

esență, următoarele:

Prin plângerile

formulate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționara a

solicitat efectuarea de cercetări față de O.L., P.l. - notari publici, C.M. -

subcomisar la Polița orașului Breaza, O.L., l.V. - procurori la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Câmpina, G.G. - prim-procuror la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Câmpina, T.S. și E.M. - judecători la Judecătoria Câmpina, pentru

pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209

alin. (1) lit. a) și art. 246 C. pen., susținând că s-ar fi furat suma de 10

000 euro și un teren din localitatea Breaza, județul Prahova, str. R., faptă

comisă de C.D., cu concursul notarilor, lucrătorilor de poliție, procurorilor

și judecătorilor, care și-au însușit banii pe care cel dintâi îi datora ca preț

al vânzării.

Prin Rezoluția din 22

decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de persoanele sus-arătate, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1)

lit. a) și art. 246 C. pen., reținându-se că faptele nu există, pentru

următoarele motive:

Din actele

premergătoare efectuate, a rezultat că petenta F.M. a promovat anterior

plângere penală împotriva numitului C.D.A. pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, constând în aceea că, prin manopere ilicite a intrat în posesia

unui teren de 1.000 mp situat în Breaza, str. R., fără să achite în întregime

prețul convenit.

Plângerea petentei a

făcut obiectul Dosarului nr. 2459/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Câmpina, fiind instrumentat de către ofițerul de cercetare penală C.M., care,

la terminarea verificărilor, a întocmit un referat cu propunerea de scoatere de

sub urmărire penală a învinuitului C.D.A. pentru infracțiunea de înșelăciune,

fapta reclamată nefiind prevăzută de legea penală.

Propunerea organului

de cercetare penală a fost confirmată de procurorul O.L. din cadrul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Împotriva acestei

soluții, petenta a formulat plângere la procurorul unității de parchet, G.G. și

ulterior la instanța de judecată, judecătorul învestit fiind T.S., iar

procurorul de ședință l.V., care au menținut soluția de scoatere de sub

urmărire penală.

Ulterior, petenta a

mai formulat alte două plângeri, cuprinzând în esență, nemulțumirea acesteia

față de soluția dispusă în cauză, plângerea făcând obiectul lucrărilor nr.

871/II/2/2009 și nr. 853/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Câmpina și, respectiv, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Cu privire la

judecătorul E.M.L. din cadrul Judecătoriei Câmpina, s-a reținut că a soluționat

acțiunea civilă în constatare promovată de C.A.D., prin care solicita pe cale

judecătorească constatarea existenței dreptului de proprietate asupra terenului

în suprafață de 500 mp din Breaza, dobândit urmare cumpărării de la F.M.

În concluzie, s-a

reținut că nu rezultă conlucrarea notarilor, lucrătorilor de poliție judiciară,

procurorilor și judecătorilor la comiterea vreunei fapte de sustragere a unei

sume de bani din posesia petentei de către C.D.A., care de altfel nici nu a

fost cercetat pentru furt, ci pentru înșelăciune.

Totodată, nu a

rezultat neîndeplinirea vreunui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos de

către persoanele reclamate de petentă, în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

Prin Rezoluția din 26

februarie 2010, dată în Dosarul nr. 117/11/2/2010 a procurorului general, a

fost respinsă plângerea petiționarei, fiind menținută rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale, ca legală și temeinică.

Prin plângerea depusă

la instanță, petiționara a criticat ambele rezoluții.

Instanța de fond,

prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei,

reținând, în esență, că prin plângerile formulate aceasta și-a exprimat doar

nemulțumirea cu privire la modul în care lucrătorii de poliție, procurorii și

judecătorii au instrumentat dosarul penal, întocmit urmare plângerii sale

penale împotriva numitului C.D.A., însă nu a invocat niciun argument care să

ateste comiterea vreunei fapte penale de către intimați. Totodată, actele

premergătoare nu au evidențiat aspecte de nelegalitate referitor la modul de

îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către intimați, care au procedat în

conformitate cu dispozițiile legale în soluționarea plângerilor penale

formulate de petentă.

Referitor la

soluțiile dispuse în plângerile formulate, acestea nu pot fi cenzurate decât în

căile de atac prevăzute de lege, iar nu prin plângeri penale împotriva

lucrătorilor de poliție sau magistraților care le-au pronunțat.

Drept urmare,

constatând că nu s-au putut identifica date care să confirme existența

faptelor, iar petenta nu a invocat și depus în susținerea afirmațiilor sale

probe directe și concludente care să ateste o altă situație de fapt decât cea

care a rezultat din actele dosarului, ci a urmărit doar desființarea rezoluției

Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, instanța a reținut că rezoluțiile

atacate sunt legale și temeinice.

Împotriva sentinței a

declarat recurs petiționara, depunând înscrisuri în susținerea recursului la

dosar.

Recursul declarat de

petiționară împotriva sentinței este nefondat.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus

respingerea plângerii formulate de petiționară, ca nefondată.

Într-adevăr, așa cum

rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, lucrătorii de poliție,

notarii și magistrații procurori și judecători și-au îndeplinit atribuțiile de

serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, fără a cauza vreo vătămare

intereselor legale ale petiționarei și nu a rezultat vreo implicare a acestora

în pretinsa infracțiune de furt sau înșelăciune, care nu a putut fi reținută în

sarcina numitului C.D.A.

Fiind învestit cu

soluționarea dosarului penal având ca obiect plângerea penală formulată de

petiționară împotriva numitului C.D.A., lucrătorul de poliție C.M. a efectuat

verificările prevăzute de lege, întocmind referatul cu propunerea de scoatere

de sub urmărire penală. Activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de

poliție este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma

propunerile organului de cercetare penală, iar soluția dispusă de procuror este

supusă cenzurii instanței.

În cauză, petiționara

a uzat de toate aceste căi de atac prevăzute de lege, exprimându-și însă

nemulțumirea față de toate organele judiciare care au participat la menținerea

soluției de scoatere de sub urmărire penală față de numitul C.D.A.

Din actele

premergătoare efectuate, nu se poate reține că intimații procurori și-ar fi

exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, activitatea acestora neputând

antrena răspunderea sa penală, decât în măsura în care există probe că au fost

interesați sau de rea-credință.

În ce privește

criticile petiționarei, care se referă la modul de soluționare a cauzei de

către intimatele judecătoare, acestea nu pot constitui un motiv pentru tragerea

la răspundere penală a magistratei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

reclamate de petiționară.

Persoanele care

îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își

desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească

atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în

raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin

intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea

activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia

acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în

Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind, hotărârile

judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac,

astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o

infracțiune.

În raport de

considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică

și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara

F.M. împotriva Sentinței penale nr. 46 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu obligarea

acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară F.M. împotriva Sentinței

penale nr. 46 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 iunie 2010.