ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 902/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 3 februarie 2015, reclamanții B.F. și B.T. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 192/A din 11 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția l civilă, În cuprinsul motivelor de recurs, reclamanții au invocat faptul că, respingând apelul declarat împotriva 1802 P/PI din 30 iunie 2014 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în declararea caracterului simulat, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, în speță fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ. În sinteză, s-a susținut că, în cauză, instanța a încălcat, cu ocazia soluționării cauzei, dispozițiile art. 478 C. proc.

civ. privind caracterul devoîutiv ai apelului. Astfel, deși principalul motiv al apelului a fost reprezentat de modul defectuos și impropriu de aflare a adevărului, cauza ifiind soluționată de un alt complet decât cel care a judecat cauza, instanța de apel a respins probele solicitate în apel. A mai invocat faptul că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că nu s-a tăcut dovada caracterului simulat al contractelor în sensul includerii în sumele împrumutate a cuantumului dobânzilor percepute pentru împrumuturi, pe motivul lipsei unui contraînscris, deși în cauză s-a Scut proba unui început de dovadă scrisă. S-a mai invocat și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 483 C. proc. civ,, raportat la art. 94 C. proc.

civ., cauza este supusă recursului, valoarea acesteia fiind de 291.800 euro, respectiv 1.254.740 lei. Analizând recursul, înalta Curte urmează să îl respingă ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, rezultă ca dispozițiile noului C. proc. civ. sunt aplicabile cererii pendinte. Obiectul litigiului de fața este unul evaluabil în bani, prin cererea formulată la data de 8 mai 2013, reclamanții B.F.

și B.T. solicitând în contradictoriu cu pârâtul C.V., să se constate caracterul simulat al unor contracte de împrumut, încheiate între părți, respectiv: din 16 iulie 2008, încheiat la B.N.P., D.R. din 20 august 2008, încheiat la B.N.P., D.R., din 28 ianuarie 2009, încheiat la B.N.P., D.R., din 23 octombrie 2009, încheiat la B.N.P., S.M.A. din 31 martie 2010, încheiat la BNP Dinescu Radu, în sensul de a se constata întinderea obligației de împrumut, conform convenției reale dintre părți și de a obliga pârâtul la restituirea sumelor achitate suplimentar și a bunurilor adjudecate pe calea executării silite sau contravaloarea reală a acestora. Prin sentința civilă nr. 1802/PI din 30 iunie 2014 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 192/A din 11 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.F. și B.T. împotriva sentinței civile nr. 1802/PI din 30 iunie 2014 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, decizie definitivă. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții B.F. și B.T. Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, rară drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". În temeiul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., teza a Il-a "de asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc.

civ., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, prevede că „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv." Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au formulat acțiunea în declararea caracterului simulat al unor contracte de împrumut în cuprinsul a două capete de cerere, prin care au solicitat, pe de o parte, să se constate întinderea obligației de împrumut conform convenției reale dintre părți și, pe de altă parte, să fie obligat pârâtul la restituirea sumelor achitate suplimentar și a bunurilor adjudecate pe calea executării silite sau contravaloarea reală a acestora.

Reclamanții au precizat, prin cererea de chemare în judecată aflată la fila 6 în dosarul instanței de fond, că valoarea reală a sumelor împrumutate este de 47.060 euro, iar valoarea sumelor achitate în plus de reclamanți pârâtului este de 40.940 euro. De altfel, în temeiul dispozițiilor art. 194 lit. c) teza a II-a C. proc. civ., partea era ținută de determinarea valorii obiectului cererii în condițiile art. 98 alin. (1) C.proc, civ. potrivit căruia „Competența se determină după valoarea obiectului cererii, arătată în capătul principal de cerere". Această valoare, precizată de reclamanți, nu a fost contestată de partea adversă, reclamanții fiind obligați să timbreze cererea evaluabilă în bani în raport de cuantumul capătului al doilea al cererii de chemare în judecată, respectiv suma de 40.940 euro.

Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte nu poate reține punctul de vedere al recurenților exprimat atât prin motivele de recurs, cât și prin punctul de vedere depus la data de 13 martie 2015 la Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că valoarea obiectului cererii este dată de valoarea înscrisă în cele 4 (patru) contracte de împrumut din 16 iulie 2008, din 20 august 2008, din 23 octombrie 2009 și din 31 martie 2010, de 27.200 euro, 30.000 euro, 60.000 euro și, respectiv de 148.697 euro, din moment ce partea a solicitat a se constata care este valoarea reală a împrumutului, precizată la suma de 47.060 euro, iar nu de a se constata valoarea celor 4 (patru) contracte de împrumut indicate și a și precizat valoarea acestui capăt de cerere.

Se mai reține că echivalentul în lei al sumei totale de 88.000 euro (47.060 euro + 40.940 euro) la data de 8 mai 2013, a introducerii acțiunii, este de 379.280 lei (la cursul de 4,31 lei/l euro). Față de cele de mai sus, fiind vorba despre un litigiu evaluabil în bani, cu o valoare mai mică de 1.000.000 lei, început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, hotărârea pronunțată de instanța de apel în legătură cu litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. Principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres prin lege.

în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 192/A din 11 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului. Având în vedere dispozițiile ari 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B.F. și B.T. împotriva Deciziei civile nr. 192/A din 11 decembrie 2014 a Curții de Apei Timișoara, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2015.