ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 145/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la data de 11.08.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 60.904 euro, echivalent a 273.178,80 RON, reprezentând contravaloare scrisoare de garanție bancară Warranty Bond nr. x/12.01.2011, executată în mod ilegal și netemeinic de către pârâtă în data de 26.10.2012, aceasta fiind emisă conform contractului de antrepriză/execuție lucrări nr. x/25.01.2010, înregistrat de S.C. B. S.R.L. sub nr. x/25.01.2010, sumă ce solicită a fi diminuată cu contravaloarea lucrărilor neexecutate de către reclamantă și cuprinse în cadrul notificării nr. x/09.07.2012 emisă de către pârâtă; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestui debit, de la data executării scrisorii de garanție 26.10.2012 și până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 969, 1073, 1075, 1413 alin. (4) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1088 din 04.07.2017, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C. S.R.L., în reorganizare judiciară și continuată de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 55.567,51 euro, cu dobânzi legale de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la momentul plății și a obligat pârâta la plata sumei de 6.800 de RON către reclamanta A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 763/A din 23 noiembrie 2017, a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., în calitate de cesionară a S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1088/PI/4.07.2017 pronunțată de Tribunalul Timiș și a obligat apelanta să-i achite intimatei suma de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 763/A din 23 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă pârâta B. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Primul motiv de casare se circumscrie art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta arătând că instanța de apel nu a cenzurat hotărârea instanței de fond privitor la încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 153-197 C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond nu a citat, atât pentru opozabilitate S.C. A. S.R.L. cât și cu mențiunea de a timbra acțiunea.

Învederează faptul că S.C. C. S.R.L., aflată în reorganizare a beneficiat în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, privilegiu acordat de legiuitor societăților aflate în insolvență/reorganizare judiciară, situație în care nu se află S.C. A. S.R.L.

Al doilea motiv de casare se circumscrie art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susținând că soluțiile au fost date cu nesocotirea dispozițiilor imperative în materia reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, iar în subsidiar, a situației de fapt și de drept ce caracterizează litigiul dedus judecății.

Recurenta susține că instanțele au pronunțat hotărâri care sunt nule de drept, fiind date în favoarea unei persoane fără calitate procesuală activă. Astfel, instanța de fond, în mod nelegal a introdus în cauza S.C. A. S.R.L. aplicând în mod eronat art. 969 vechiul C. civ. raportat la contractul de retract litigios încheiat între S.C. C. S.R.L. - prin administrator special si S.C. A. S.R.L., deoarece S.C. C. S.R.L. se afla în reorganizare judiciară la data de 17.03.2017, toate actele/faptele efectuate de către acesta fiind supuse Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În opinia recurentei actul încheiat între cele două societăți - Contract de retract litigios- este încheiat pro causa ca atare este nul de drept, fiind încheiat cu intenția vădită de a eluda interesul creditorilor S.C. C. S.R.L. aflată în reorganizare judiciară și cu încălcarea flagrantă a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Această tranzacție a fost încheiată prin administratorul special fără a fi aprobată de către administratorul judiciar și comitetul creditorilor, iar mai apoi validată de către judecătorul sindic. Tranzacția este efectuată de către administratorul special cu depășirea competențelor acestuia întrucât nu intră în sfera activităților curente ale acestuia, conform art. 17,18 și 20 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Recurenta arată că actul este nul de drept, acesta nefiind introdus nici în raportul de activitate depus pentru termenul din data de 06.04.2017 de către S.C. C. S.R.L. la dosarul de insolvență nr. 6450/30/2012 aflat pe rolul Tribunalului Timiș în vederea validării juridice de către judecătorul sindic, fiind preconstituit "pro-cauza" cu intenția vădită de a eluda interesul creditorilor S.C. C. S.R.L.

În respectarea art. 22 C. proc. civ. în virtutea rolului activ instanța avea obligația legală de a verifica legalitatea tranzacției efectuate - prețul tranzacției fiind unul derizoriu și de a solicita dovezi ale efectuării în realitate a tranzacției.

Învederează faptul că a învestit instanța de judecată cu constatarea nulității absolute a Contractului de retract litigios pentru motivele mai sus evocate, cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara.

O altă critică a hotărârilor instanței de fond și apel este reprezentată de faptul că, în mod nelegal, au fost respinse excepțiile lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii.

În opinia recurentei, excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni este fondată raportat la faptul că scrisoarea de garanție a fost executată pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor contractuale în perioada de garanție, respectiv refuzul acesteia de remediere a lucrărilor, conform prevederilor articolelor contractului încheiat între părți, care reprezintă legea părților, dar și a prevederilor legale privind condițiile susținerii garanției acordate, aspect recunoscut chiar de către reclamanta în cuprinsul acțiunii.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii învederează că în speță sunt incidente atât condițiile inadmisibilității de ordin subiectiv (invocarea propriei turpitudini) dar și cele de ordin obiectiv, respectiv că pretinsele drepturi de creanță, reclamate absolut circumstanțial, nu pot fi ocrotite pe cale procesuală în considerarea dispozițiilor imperative de lege ce definesc condițiile de atestare a drepturilor de creanță precum și caracterul cert, lichid și exigibil al acestora, ce reprezintă o condiție "sine qua non" de promovare și admisibilitate a unei acțiuni în pretenții izvorâte dintr-un raport contractual.

În susținerea excepțiilor invocate solicită să se aibă în vedere decizia civilă nr. 889/13.10.2015 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1398/2016 pronunțată de către ÎCCJ prin care se atestă, sub puterea lucrului judecat, culpa contractuală exclusivă a reclamantei în derularea raporturilor contractuale dintre părți, iar pe cale de consecință netemeinicia prezentei acțiuni.

Recurenta critică faptul că i s-a respins, în mod nefondat, efectuarea unei noi expertize, pronunțându-se astfel o hotărâre nemotivată științific.

Recurenta arată faptul că instanțele de judecată au interpretat greșit atât prevederile contractului încheiat între părți cât și utilizarea scrisorii de garanție și susține că nu este în culpă contractuală față de reclamantă, astfel încât pretinsele drepturi de creanța reprezentând contravaloare scrisoare de garanție bancară nu există, ci dimpotrivă, în speță s-a statuat cu puterea lucrului judecat prin decizia civilă nr. 889/13.10.2015 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1398/2016 pronunțată de către ÎCCJ, culpa contractuală exclusivă a reclamantei.

Învederează că la data de 21.09.2010 s-a încheiat Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor între Beneficiarul D. S.A. și antreprenori, S.C. B. S.R.L. fiind antreprenor, conform contractului de antrepriză încheiat între părți. La data de 17.12.2010 s-a încheiat Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x între executant C. si antreprenor S.C. B. S.R.L. în cadrul Contractului de antrepriză construcții nr. 47/14A/25.01.201, care trebuia să certifice remedierea lucrărilor, dar în care in care se precizează la cap. 4 anexa 1: deficiențe si lucrări nefinalizate încă la data de 13.12.2010, cu 29 poziții. Aceste deficiențe nu au fost remediate/executate decât parțial și la o calitate îndoielnică, motiv pentru care au existat mai multe notificări din partea recurentei, iar în cursul perioadei următoare au început să apară alte defecte, vicii ascunse, greșeli de execuție și nerespectări ale normelor/prevederilor contractului și documentațiilor aferente care au fost semnalate, executantului C. neîndeplinindu-și obligațiile în perioada de garanție de a interveni și repara aceste defecte pe propria cheltuială.

După executarea SGB și preluarea de către antreprenorul S.C. B. S.R.L. - în speța recurenta, în mod fortuit a garanției pentru lucrările executate slab calitativ în cadrul contractului de către subantreprenorul C. au apărut în continuare deficiențe, vicii ascunse și neconformități semnalate de beneficiar.

Execuția SGB fost determinată de faptul că aceasta reprezintă asigurarea antreprenorului general (B.) de îndeplinirea de către subantreprenor (reclamanta C.) sub aspect cantitativ/calitativ a tuturor lucrărilor care formează obiectul contractului de antrepriză nr. x/25.01.2010.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta a invocat incidența art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a cenzurat hotărârea instanței de fond privitor la încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 153-197 C. proc. civ., sub aspectul necitării cesionarei S.C. A. S.R.L. cu mențiunea de a timbra acțiunea, întrucât doar S.C. C. S.R.L., aflată în reorganizare a beneficiat în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte constată că în cauză nu au fost încălcate regulile de procedură sub aspectul citării și timbrajului.

Astfel, referitor la pretinsa încălcare a regulilor privind citarea se reține că la termenul din 17.03.2017, reclamanta a depus la instanța de fond un contract de retract litigios încheiat între S.C. C. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., având ca obiect vânzarea drepturilor litigioase din prezentul dosar, în cuprinsul convenției menționându-se că S.C. A. S.R.L. va lua locul reclamantei până la recuperarea integrală a creanței.

Cu această ocazie, recurenta-pârâtă nu a invocat niciun motiv de nulitate a contractului de retract litigios, iar cum actul se bucură de prezumția de valabilitate, prima instanță a luat act de această tranzacție și a înlocuit în cauză reclamanta inițială S.C. C. S.R.L. cu cesionara S.C. A. S.R.L.

Potrivit art. 38 C. proc. civ. calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății.

Întrucât în cauză a avut loc transmisiunea convențională a dreptului litigios, partea care a luat locul reclamantei s-a substituit acesteia luând procedura în stadiul în care se afla, inclusiv în ceea ce privește timbrajul, chestiune ce fusese analizată anterior de instanță, la momentul sesizării sale.

Înalta Curte reține ca nefondată și critica întemeiată pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ. prin care recurenta susține că hotărârile pronunțate sunt nule de drept, fiind date în favoarea unei persoane fără calitate procesuală activă cu aplicarea eronată a art. 969 din vechiul C. civ. raportat la contractul de retract litigios, tranzacție care nu a fost aprobată de către administratorul judiciar și comitetul creditorilor, iar mai apoi validată de către judecătorul sindic, recurenta susținând că a fost încheiată pro causa.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă, aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat. Astfel cum s-a arătat deja, în cauză a operat transmisiunea convențională a dreptului litigios, ceea ce avut ca efect înlocuirea reclamantei inițiale cu cesionara, aceasta din urmă dobândind astfel calitate procesuală activă.

Deși recurenta susține nevalabilitatea tranzacției, această afirmație rămâne o simplă susținere atâta timp cât contractul de retract litigios se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care nu a fost răsturnată prin mijloacele prevăzute de lege.

În altă ordine de idei, înregistrarea dosarului nr. x/2017, pe rolul Judecătoriei Timișoara pentru a se constata nulitatea absolută a Contractului de retract litigios pentru motivele mai sus evocate, nu are ca efect reconsiderarea valabilității contractului de către instanța de recurs, întrucât nu s-a depus la dosar o hotărâre definitivă de constatare a nulității acestui act.

Contrar susținerilor recurentei, rolul activ al instanței prevăzut de art. 22 C. proc. civ. nu presupune investirea din oficiu a instanței cu capete de cerere neformulate de părți care să conducă la schimbarea cadrului procesual trasat de acestea, instanța fiind obligată să-și exercite rolul activ, exclusiv în limitele învestirii. În consecință, în mod corect instanța nu a dispus administrarea de probe pentru a verifica legalitatea tranzacției efectuate întrucât nu a fost învestită cu acest capăt de cerere.

O altă critică este reprezentată de faptul că, în mod nelegal, au fost respinse excepțiile lipsei de interes a reclamantei și inadmisibilității acțiunii.

Și această critică este nefondată. Interesul în prezenta cauză este reprezentat de folosul dobândit de către reclamantă prin obligarea pârâtei la plata unei sume de bani în favoarea sa, așadar acesta există. Acțiunea promovată de reclamantă este o acțiune în pretenții recunoscută de lege prin urmare excepția inadmisibilității a fost în mod corect respinsă.

Înaltă Curte va respinge și critica prin care se susține încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 889/13.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1398/20.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că nu există identitate de obiect între cele două cauze, astfel cum a reținut și instanța de apel.

Prezentul litigiu are în vedere întinderea prejudiciului și limitele în care putea fi executată scrisoarea de garanție bancară emisă în baza contractului încheiat de părți, ca atare nu există contradicție între hotărârile date în prezentul dosar și soluțiile pronunțate în dosarul nr. x/2013.

Recurenta a criticat și faptul că i s-a respins, în mod nefondat, efectuarea unei noi expertize însă modul în care au fost administrate probele nu intră în atribuțiile instanței de recurs.

Recurenta învederează faptul că instanțele de judecată au interpretat greșit atât prevederile contractului încheiat între părți cât și utilizarea scrisorii de garanție și susține că nu este în culpă contractuală față de reclamantă, astfel încât pretinsele drepturi de creanță reprezentând contravaloare scrisoare de garanție bancară reclamate de către aceasta, nu există, ci dimpotrivă, în speță s-a statuat, cu puterea lucrului judecat prin decizia civilă nr. 889/13.10.2015 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2013, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1398/2016 pronunțată de către ÎCCJ, culpa contractuală exclusivă a reclamantei.

Înalta Curte constată că garanția de bună execuție (Performance Bond) a fost constituită pentru acoperirea oricăror prejudicii suferite de antreprenor datorită neexecutării sau executării necorespunzătoare sau cu întârziere de către acesta a obligațiilor care îi revin pe perioada cuprinsă între data semnării contractului și după caz, data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau data remedierii tuturor obiecțiunilor antreprenorului general primite de la beneficiar. Părțile au convenit că de la data semnării procesului-verbal de recepție începe să curgă termenul de garanție de 5 ani si ca la aceeași dată, antreprenorul general va restitui subantreprenorului scrisoarea de garanție bancară (Performance Bond), iar subantreprenorul va prezenta antreprenorului o nouă scrisoare de garanție bancară (Warranty Bond) în valoare de 5% din valoarea contractului, a cărei valabilitatea este de 36 luni de la data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. În perioada de garanție, antreprenorul va putea utiliza de îndată, în baza unei simple cereri de executare adresată băncii emitente, pentru acoperirea tuturor prejudiciilor cauzate, direct sau indirect, din culpa sau intenția subantreprenorului, doar în situația în care subantreprenorul nu remediază eventualele defecțiuni. Părțile au prevăzut în mod expres în art. 10.6 din convenție că utilizarea scrisorilor de garanție bancară (Performance Bond și Warranty Bond) se va face în limita prejudiciului creat de către subantreprenor.

Față de aceste aspecte, în mod corect a reținut instanța de apel că scrisoarea de garanție bancară la care face referire art. 10.3 din contract (Warranty Bond), putea fi utilizată doar pentru remedierea prejudiciilor apărute în perioada de garanție, adică după semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și după remedierea deficiențelor constate cu ocazia recepției, nu și pentru acoperirea cheltuielilor cu eventualele lucrări constatate ca fiind necorespunzător executate sau lipsa la momentul efectuării lucrării, astfel că nici această critică nu este fondată.

Recurenta a învederat că execuția SGB fost determinată de faptul că aceasta reprezintă asigurarea antreprenorului general (B.) de îndeplinirea de către subantreprenor (reclamanta C.) sub aspect cantitativ/calitativ a tuturor lucrărilor care formează obiectul contractului de antrepriză nr. x/25.01.2010 executantului C. neîndeplinindu-și obligațiile în perioada de garanție de a interveni și repara defectele pe propria cheltuială.

Nici aceasta critica nu poate fi primită. Faptul ca scrisoarea de garanție bancară putea fi executată de către beneficiar printr-o simplă cerere adresată băncii, nu înseamnă că societatea emitentă este lipsită și de dreptul de a contesta valorificarea acesteia atâta timp cat beneficiarul scrisorii nu a solicitat executarea acesteia în limitele prejudiciului constatat la acea dată, ci a solicitat să i se vireze întreaga sumă, emițând o factură fiscală și o anexă de lucrări care nu îi susțineau în totalitate solicitarea.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 763/A din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. (cesionara a S.C. C. S.R.L.) prin lichidator judiciar E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L.împotriva deciziei civile nr. 763/A din 23 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. (cesionara a S.C. C. S.R.L.)prin lichidator judiciar E..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.