ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3547/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sector 4 București, sub nr. 34611/4/2012, reclamantele O.M. și H.D.A.

au solicitat în contradictoriu cu pârâții M.A., M.S., R.A. și R.A. să se constate

calitatea lor de moștenitori de pe urma defuncților R.I. și G.E., să se stabilească

că masa de împărțit este compusă din imobilul situat în București, str. I.S.,

nr. 2, Prelungirea M., sector 4, ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul

situat în București, str. I.S., nr. 2, Prelungirea M., sector 4 și obligarea pârâților

la cheltuieli de judecată.

Pârâtul M.A. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea acțiunii, iar pe

calea cererii reconvenționale constatarea uzucapiunii cu privire la imobilul situat

în București, str. I.S. nr. 2, Prelungirea M., sector 4.

Prin sentința

civilă nr. 1750 din 19 februarie 2013 Judecătoria sectorului 4 București, secția

civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, declinându-și competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Instanța a reținut

că cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe

care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia sunt de competența instanței

celui din urmă domiciliu al defunctului (art. 14 pct. 2 C. proc. civ.), iar în cazul

moștenirilor succesive a căror dezbatere se solicită concomitent, este competent

oricare dintre birourile notariale din circumscripția judecătoriei în care și-a

avut domiciliul defunctul care a decedat ultimul [art. 10 lit. b) din Legea nr.

36/1995, în forma în vigoare la data sesizării instanței judecătorești cu cererea

de chemare în judecată]. Deși C. proc. civ. nu cuprinde o prevedere similară pentru

situația moștenirilor succesive, pentru identitate de rațiune se admite în practica

judiciară că instanța competentă este cea în circumscripția căreia se află ultimul

domiciliul al defunctului care a decedat cel din urmă.

Conform certificatului

de deces emis de Orașul U., județul Prahova, SPCEP Stare Civilă, defuncta G.E. a

decedat la data de 18 martie 2012 și a avut ultimul domiciliu în Urlați, str. F.,

nr. 6 județul Prahova, iar conform certificatului de deces eliberat de Consiliul

Popular al sectorului 4 București, defunctul R.I. a decedat la data de 31

decembrie 1985 și a avut ultimul domiciliu în București, str. N.V. sector 4.

Având în vedere

obiectul cererii, întrucât norma ce reglementează competența în materia soluționării

litigiilor succesorale este de ordine publică, părțile neputând deroga de la aceasta

prin voința lor, în temeiul art. 158 C. proc. civ. raportat la art. 14, art. 19

și art. 159 C. proc. civ. s-a stabilit că instanța competentă să soluționeze pricina

este Judecătoria Ploiești, în circumscripția căreia se afla ultimul domiciliu al

defunctei G.E. care a decedat ulterior survenirii decesului defunctului R.I., nu

Judecătoria sector 4 București.

Judecătoria Ploiești,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 11389 din 26 iunie 2013 a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, declinând competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sector 4, după care constatând ivit conflictul negativ de

competență a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului de competență.

Instanța a reținut

că în raport de cererea reclamantelor prin care au solicitat să se constate calitatea

lor de moștenitori de pe urma defuncților R.I., decedat la data de 31 decembrie

1985, cu ultimul domiciliu în București, str. N.V., sector 4 și G.E., care a decedat

la data de 18 martie 2012 cu ultimul domiciliu în Urlați, jud. Prahova,

În raport de faptul

că masa succesorală este reprezentată de imobilul situat în București, str. I.S.,

nr. 2, Prelungirea M., sector 4 și avându-se în vedere că pârâtul A.M. a solicitat

constatarea uzucapiunii cu privire la imobil, că toate părțile domiciliază în București,

întrucât, administrarea întregului probatoriu s-ar face cu mai mare ușurință și

cu costuri mult mai mici, a stabilit ca fiind competentă instanța de la sediul paraților,

respectiv Judecătoria sectorului 4 din București.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente teritorial în soluționarea pricinii, în

temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, pentru următoarele considerente.

În conformitate

cu prevederile art. 14 C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială excepțională,

prin derogare de la principiul înscris în art. 13 din același cod, potrivit căruia

„cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanța în circumscripția

căruia se află imobilele", cererile în materie de moștenire sunt de competența

exclusivă a instanței ultimului domiciliu al celui decedat.

Dispoziția cuprinsă

în art. 14 C. proc. civ., referitoare la competența în materie de moștenire, are

caracter derogator și, deci, de excepție de la regula competenței teritoriale înscrise

în art. 13 din același act normativ, pentru considerațiuni de ordin general, de

mai bună apărare a drepturilor și intereselor legitime ale unor categorii de persoane,

adică ale moștenitorilor legali și testamentari, cât și ale creditorilor.

Aprecierea făcută

de legiuitor, că aceste drepturi și interese vor putea fi recunoscute și stabilite

în condiții mai avantajoase de instanța de la ultimul domiciliu al defunctului,

decât de aceea de la locul imobilului, imprimă dispoziției din art. 14 C. proc.

civ. un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga,

iar instanțele sunt ținute să le respecte din proprie inițiativă. Această competentă

are caracter imperativ.

Este de necontestat

că, cererea dedusă judecății vizând partajul succesoral dintre reclamantele O.M.

și H.D.A. și pârâții M.A., M.S., R.A. și R.A., face parte din categoria celor prevăzute

de art. 14 pct. 2 C. proc. civ., și cum în speță, ultimul domiciliu al autorului

lor R.I., decedat la data de 31 decembrie 1985, a fost în București, str. N.V.,

sector 4, astfel cum rezultă din certificatul de deces depus la Dosarul nr. 34611/4/2012

al Judecătoriei sectorului 4, competența soluționării acțiunii reclamantelor în

primă instanță aparține Judecătoriei sectorului 4 București, iar nu Judecătoriei

Ploiești.

În consecință,

față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin.

(5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 octombrie 2013.