ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6162/2012

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 30 mai 2011 sub nr.

19819/301/2011, ca urmare a disjungerii, reclamanții G.Ș. și T.I.B. au chemat

în judecată pe pârâții M.A. și M.D.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilelor teren

extravilan arabil, parcela nr. 110 în suprafață de 2.500 mp situat în

municipiul Calafat tarlaua 105, teren extravilan arabil parcela nr. 62 în

suprafață de 2 ha situat în municipiul Calafat tarlaua 92.

În motivarea în fapt

a cererii, reclamanții au arătat cu privire la imobilul format din terenurile

sus-menționate că a fost dobândit de către M.A. și T.P., prin reconstituire în

baza Titlului de proprietate nr. 5197 din 6 iulie 2007 emis de Comisia

Județeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor. În prezent acest teren este detent de părți în felul următor: G.Ș.

- cota de 3/8 dobândită prin moștenire de la defuncta M.A.; T.I.B. - cota de XA

dobândite prin moștenire de la defunctul T.P. (Certificatul de moștenitor nr.

63 din 30 mai 2001 eliberat de Notar Public C.M. din Galați); M.A. și M.D.S.

prin moștenire de la M.T. - cota de 1/8.

Cu privire la aceste

terenuri, solicită să se dispună ieșirea din indiviziune prin împărțirea parcelelor

110 (T 105) și 62 (T 92) în câte două loturi egale ca suprafață și atribuirea

lor către reclamanți, cu stabilirea unei sulte corespunzătoare cotei de 1/8 pe

care pârâții o dețin, în sarcina reclamantului G.Ș.

Prin Sentința civilă

nr. 9709 din 27 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București s-a

admis excepției necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și

s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Calafat.

Pentru a pronunța

această soluție Judecătoria Sectorului 3 București a reținut următoarele:

Titlul de proprietate

nr. 519 din 6 iulie 2007 a fost eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul Legii nr. 18/1991 pe

numele defuncților M.A. și T.P., în calitate de moștenitori ai defunctului

T.I., pentru imobilele în speță.

S-a apreciat că

ieșirea din indiviziune asupra terenurilor sus-menționate nu este succesorală,

deoarece autorii părților au dobândit în nume propriu bunurile în temeiul Legii

nr. 18/1991, ceea ce atrage competența teritorială absolută a instanței de la

locul situării imobilelor conform art. 13 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 1367 din 6 iulie 2012, Judecătoria Calafat și-a declinat la rândul său

competența în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București și, constatându-se

ivit conflictul negative de competență, a înaintat dosarul instanței supreme

pentru soluționarea regulatorului de competență.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că ieșirea din indiviziune asupra terenurilor

sus-menționate este o ieșire din indiviziune succesorală, astfel încât atrage

competența teritorială absolută conform art. 14 C. proc. civ., al instanței de

la locul ultimului domiciliu al defunctului.

Competența de

soluționare a cauzei în primă instanță revine Judecătoriei sectorului 3

București în aplicarea dispozițiilor art. 14 pct. 2 C. proc. civ., potrivit

celor ce succed.

Pricina de față are

ca scop final ieșirea din indiviziune a reclamanților și pârâților cu privire

la terenurile ce au fost reconstituite autorilor comuni prin titlul de

proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 de Comisia județeană Dolj pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Pe titlu figurează ca

fiind coproprietari M.A. și T.P., autorii părților din pricina de față, astfel

că este vorba de partajarea cu caracter succesoral a terenurilor între

moștenitorii celor două persoane amintite mai sus, aceste terenuri nefiind

avute în vedere în momentul emiterii certificatelor de moștenitor, întrucât succesiunea

defuncților nu a fost dezbătută anterior introducerii acțiunii la Judecătoria

Sectorului 3 București.

Din actele dosarului

rezultă că M.A. a avut ultimul domiciliu în București, sector 3, T.P. a avut

ultimul domiciliu în Galați, iar M.T. a avut ultimul domiciliu în București,

sector 3, reclamanții alegând să introducă acțiunea la instanța de la ultimul

domiciliu al celor din urmă defuncți.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (2) C. proc. civ., „în materie de moștenire, sunt

de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului. 2. cererile

privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care

moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia".

Normele conținute în

textul citat sunt norme de competență teritorială absolută, de la care părțile

sau instanța nu pot deroga. De altfel, Înalta Curte observă că părțile nu au

avut puncte de vedere discordante cu privire la competența teritorială a

instanței mai întâi învestită, excepția de necompetență teritorială fiind

ridicată de instanțe din oficiu, în aplicarea dispozițiilor art. 158 și 159

pct. 3 C. proc. civ.

Deși cererea de

împărțeală privește un imobil, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 13

alin. (1) C. proc. civ. Aceasta deoarece, cum ambele dispoziții legale stabilesc

competențe teritoriale exclusive, în conflictul dintre ele definitorie este

natura cererii introductive. Art. 13 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil ori

de câte ori acțiunea introductivă are ca obiect cereri referitoare la un

imobil, altele decât cele din materia moștenirii. Dacă interpretând coroborat

cele două texte de lege s-ar da o altă interpretare, ar rezulta că ori de câte

ori se dezbate o succesiune din care face parte un imobil, trebuie înlăturate

normele de competență teritorială exclusivă în materie de moștenire, cuprinse

în art. 14 C. proc. civ. Or, nu aceasta a fost intenția legiuitorului, care a

înțeles să reglementeze expres competența teritorială a instanțelor în materie

de moștenire, fără a face vreo deosebire după cum în masa succesorală sunt

cuprinse numai bunuri mobile sau și imobile.

Pentru considerentele

ce preced, constatând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei

pendinte în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM