Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.10.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3086/2008

HOTĂRÂRE
28.10.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3086/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 2 iulie 2008 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios-administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecării recursurilor formulate de lichidatorul Cabinet Individual de Insolvență B.M. Botoșani și creditoarea E.I.S.V.T. A.S. București împotriva încheierii din 8 mai 2008 a Tribunalului Botoșani, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, judecător sindic în Dosarul nr. 3512/40/2005. Suspendarea judecării acestei cauze s-a dispus până la soluționarea cererii de recuzare formulată împotriva administratorului Cabinet Individual de Insolvență B.M. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea E.I.S.V.T.

A.S. București. Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997, recursul trebuia timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbre judiciare. Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat, s-a pus în vedere recurentei, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, să plătească sumele datorate până la primul termen de judecată (fila 10 din dosarul instanței de recurs). Alin. (3) al art. 20 din legea menționată, sancționează cu anularea cererii neîndeplinirea obligației de plată a taxelor, până la primul termen stabilit de instanță. Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor Curții, recursul său va fi anulat ca netimbrat.

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul E.I.S.V.T. A.S. împotriva încheierii de suspendare din 2 iulie 2008 a Curții de Apel Suceava, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 34/2008
București, secția a VI-a comercială, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC B.W.N. SRL împotriva pârâtei SC F. SA prin lichidator judiciar SC G.G.E. SRL BUCUREȘTI prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor jur
ÎCCJ 2008-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2519/2008
, secția a VI-a comercială, formulată de reclamanta SC P.C. SRL București împotriva pârâților SC S.E. SRL Sucevița, P.C.D. Apelul declarat de reclamanta SC P.C. SRL București împotriva sentinței primei instanțe a fost admis de Curtea de Ape
ÎCCJ 2008-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3767/2008
bru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către per
ÎCCJ 2010-10-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3241/2010
în art. 4 din contract. Împotriva deciziei pronunțate în apel reclamantul a declarat recurs criticând soluția pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pe care nu l-a timbrat. Întrucât timbrarea prevalează asupra or
ÎCCJ 2008-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3614/2008
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 11474 din 16 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a anulat cererea formulată de reclamanta B.M. având ca obiect obligația de a face, în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă