ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2982/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2982/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor de față;
În
baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 215 din 9 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția I penală, au fost respinse cererile formulate de inculpați de aplicare a
dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.
În baza art. 254 alin. (1) și alin. (2)
C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, au fost condamnați
pe inculpații F.C. și D.N. la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare, fiecare.
S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64
lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pentru fiecare
inculpat.
În
baza art. 65 C. pen., s-au interzis fiecărui inculpat drepturile
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o durată
de 2 ani, după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.
În
baza art. 88 C. pen., a fost computată reținerea și arestarea
preventivă a inculpatului F.C., de la 15 noiembrie 2013 la 29 aprilie 2013 și în
baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a acestuia.
S-a constatat că suma de 3.000 euro, primită
cu titlu de mită a fost restituită denunțătorului E.S.
În
baza art. 191 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., a fost
obligat fiecare inculpat la 1.000 RON, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din 28 februarie 2013
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională
Anticorupție, au fost trimiși în judecată inculpații F.C. și D.N. pentru săvârșirea
infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), alin. (2) C.
pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În
fapt, s-a reținut că la data de 6 februarie 2013, E.S. a sesizat
Direcția Generală Anticorupție cu privire la faptul că, în urma unui control efectuat
de către inculpatul F.C. și inculpatul D.N. la punctul de lucru al SC K.T.T.
SRL din București, sector 5, inculpatul și învinuitul au pretins o sumă de bani,
pe care nu au cuantificat-o, pentru a nu constata neregulile constatate în activitatea
societății, de natură a atrage răspunderea penală a reprezentantului societății.
La data de 15 februarie 2013, inculpatul F.C. și inculpatul D.N. au primit de la
E.S. suma de 3.000 de euro în acest scop, fiind surprinși în flagrant.
Din probatoriul administrat în cauză s-au
reținut următoarele:
La data de 5 februarie 2013, în jurul orei
14:00, inculpatul F.C. și inculpatul D.N. s-au deplasat la punctul de lucru al SC
K.T.T. SRL în vederea efectuării unor verificări privind nereguli în desfășurarea
activității societății, afirmând că există indicii că în magazinul
deținut
în București, sector 5 ar lucra persoane care nu au încheiat contract de muncă.
Așa cum rezultă din actele de la dosar,
inculpatul F.C. are gradul profesional de comisar șef și inculpatul D.N. are gradul
profesional de comisar, ambii desfășurându-și activitatea în calitate de ofițeri
de poliție judiciară în cadrul Poliției sector 5 București, Serviciul de Investigare
a Fraudelor.
Potrivit fișei postului, aceștia au ca
atribuții de serviciu, printre altele, desfășurarea de activități investigative,
în conformitate cu prevederile legale, în domeniul infracționalității economice-financiare,
prelucrarea datelor și informațiilor obținute cu privire la infracționalitatea circumscrisă
domeniului de competență, verificarea informațiilor de primă sesizare, având obligația
de culegere a informațiilor privind cercetarea unor infracțiuni date în competență.
SC K.T.T. SRL, cu obiect de activitate
comerțul cu produse alimentare, a avut ca asociați pe I.B.B. și pe E.S., însă acesta
din urmă a cesionat părțile sale sociale celuilalt asociat, devenind angajat al
firmei, dar în fapt a administrat activitatea societății.
Inculpații F.C. și D.N. au luat legătura
cu E.S., i-au expus motivul verificărilor pe care le efectuau, menționând că ar
exista o sesizare în acest sens și i-au solicitat să indice un loc unde ar putea
discuta.
E.S. i-a invitat pe cei doi ofițeri de
poliție la restaurantul „F.”, situat lângă magazinul societății care a făcut obiectul
controlului și, după o scurtă discuție, inculpații F.C. și D.N. i-au comunicat lui
E.S. că vor continua verificările, că doresc să vadă acte ale societății și inculpatul
F.C. i-a lăsat lui E.S. o carte de vizită cu numărul său de telefon, convenind să
păstreze legătura telefonic.
După această discuție, E.S. i-a invitat
pe inculpatul F.C. și pe inculpatul D.N. să servească masa în acel restaurant, fapt
acceptat de cei doi ofițeri de poliție, și i-a spus ospătarului că el va suporta
costul consumației celor doi.
În
aceeași zi, E.S. a revenit la restaurant pentru a achita contravaloarea
consumației ofițerilor de poliție, iar ospătarul i-a spus că suma de plată este
de 581 RON, pe care E.S. a plătit-o, fără a solicita bon fiscal și notă de plată.
În
ziua următoare, dimineața, E.S. a cerut unei angajate a restaurantului
bonul fiscal și nota de plată pentru ce au consumat inculpații F.C. și D.N., iar
aceasta i-a remis o notă de plată și un bon fiscal pentru suma de 581 RON, ambele
documente având același conținut.
Tot în data de 6 februarie 2013, în jurul
orei 13:30, inculpatul F.C. l-a apelat pe E.S., căruia i-a cerut să pregătească
o balanță de verificare și cărțile de muncă ale angajaților, stabilind să se întâlnească
după o oră la restaurantul „F.”.
La ora stabilită, E.S. s-a deplasat la
restaurant și i-a văzut pe inculpații F.C. și D.N. la o masă cu alte persoane, însă
inculpatul F.C. s-a așezat la o altă masă cu E.S.
E.S. a declarat că inculpatul F.C. i-a
spus că aspectele sesizate sunt reale, că situația firmei este gravă și că au constatat
și existența unor datorii către bugetul general consolidat, ceea ce era de natură
să atragă răspunderea sa penală, apoi l-a chemat și pe inculpatul D.N., care a confirmat
cele relatate de inculpatul F.C., insistând în evidențierea gravității celor constatate.
Așa cum rezultă din balanța contabilă la
31 decembrie 2012 și din declarația martorei C.N., SC K.T.T. SRL a înregistrat debite
către bugetul general consolidat, constând în taxe și impozite și în cele rezultate
din reținerea și nevirarea, în termenul prevăzut de lege, a contribuțiilor cu reținere
la sursă, acestea din urmă constituind infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea
nr. 241/2005.
După această discuție, E.S. a părăsit restaurantul,
la cererea inculpaților, urmând să se întâlnească la magazin imediat după ce aceștia
vor fi terminat de mâncat.
Bănuind, din modul în care au decurs până
atunci discuțiile și din lipsa întocmirii oricărui act de control, că inculpații
F.C. și D.N. intenționau să îi pretindă o sumă de bani sau alte foloase pentru a
nu lua măsurile prevăzute de lege cu privire la cele constatate, E.S. a decis să
înregistreze eventuala discuție ce urma să aibă loc.
După câtva timp, ofițerii de poliție au
venit la magazinul societății SC K.T.T. SRL și, în fața magazinului, au vorbit cu
E.S., ocazie cu care i-au atras atenția că fapta pe care au constatat-o este prevăzută
de legea penală, însă dacă se dispune începerea urmăririi penale împotriva lui nu
este bine, pentru că nu mai poate obține viză de ședere în România. Totuși, inculpații
nu au luat nicio măsură, spunându-i lui E.S. că le e milă de el, că „s-a pus o vorbă
bună” pentru el și că este bine să achite datoriile către bugetul de stat, dar pentru
aceasta trebuie „să se orienteze” față de ei în zilele următoare. În acest mod,
atât inculpatul F.C., cât și inculpatul D.N. au pretins lui E.S. un folos, fără
a preciza cu exactitate ce anume, fiind însă cert faptul pretinderii și urmând a
se stabili ulterior, cu prilejul unei alte întâlniri, în ce ar consta folosul pretins.
Pe parcursul întregii conversații, inculpatul și învinuitul nu a contenit să evidențieze
gravitatea situației, că ar fi trebuit să ia măsuri drastice în privința lui E.S.,
dar că totuși nu au făcut acest lucru și că în mod sigur E.S. nu va avea probleme
în urma verificărilor făcute de ofițerii de poliție, pentru că ei vor rezolva această
problemă, totul pentru a crea premisele necesare care să justifice pretinderea unui
folos:
Ca urmare a faptului că în data de 14
februarie 2013 E.S. l-a anunțat pe inculpatul F.C. că urmează să plece din țară
în data de 21 februarie 2013 pentru o săptămână, acesta din urmă i-a spus că îl
va suna în ziua următoare sau luni „ca să încheiem treaba”. În data de 15
februarie 2013, inculpatul F.C. l-a contactat telefonic pe E.S., stabilind să se
întâlnească la ora 13:00 „acolo”, adică la restaurantul „F.”. Având în vedere faptul
că la Poliția sector 5, Serviciul de Investigare a Fraudelor nu era înregistrată
nicio sesizare privind SC K.T.T. SRL și că ofițerii de poliție nu întocmiseră niciun
act privind aspectele constatate în urma verificărilor, singurul motiv plauzibil
pentru o nouă întâlnire a fost cel legat de faptul că ofițerii de poliție așteptau
să fie „recompensați” de E.S. pentru că nu au fost luate față de el măsurile impuse
de lege.
În
aceeași zi, în jurul orei 13:00, E.S. a ajuns la restaurantul
„F.”, unde se aflau deja inculpatul F.C. și învinuitul D.N. După un scurt dialog
introductiv, inculpatul F.C. a fost cel care a abordat problema care făcea obiectul
întâlnirii, întrebându-l pe E.S. dacă a discutat cu contabila, în convorbire intervenind
și învinuitul D.N., care i-a spus că știe că situația lui e grea, pentru că nu are
nici încasări.
Cei doi ofițeri de poliție au început să
pună presiune asupra lui E.S., evidențiind din nou situația dificilă în care se
află și el, nu numai societatea pe care o reprezintă, pentru că o eventuală cercetare
penală ar influența negativ soluționarea cererilor lui de acordare a vizei de ședere
temporară în România, dar, în ciuda celor constatate, dat fiind faptul că și-au
creat convingerea că este „de treabă” și „cuminte”, vor dovedi clemență și nu vor
lua măsuri față de el, îndrumându-l totodată să achite debitele restante.
Având în vedere discuția în care inculpații
F.C. și D.N. i-au spus foarte clar și că trebuie „să se orienteze” față de ei pentru
ajutorul primit, dar și cele discutate până în acel moment, E.S. a înțeles foarte
clar că sprijinul celor doi ofițeri de poliție nu este unul dezinteresat, ci unul
care trebuie răsplătit. În consecință, E.S. i-a întrebat pe polițiști ce trebuie
să facă în ceea ce îi privește. Răspunsul inculpatului și învinuitului a fost cert,
în sensul că aceștia așteptau să primească ceva, însă au evitat să dea un răspuns
ferm referitor la cuantumul sumei așteptate, lăsând acest lucru la latitudinea lui
E.S., explicându-i că au înțeles că și el are probleme financiare, dar și că știu
că este „băiat finuț”.
În
contexul în care și inculpatul și învinuitul au evitat să
cuantifice suma pretinsă, însă inculpatul D.N. i-a atras atenția denunțătorului
să aibă grijă să nu vadă angajații restaurantului ce se întâmplă la masa lor, E.S.
Ie-a spus celor doi că el s-a gândit la suma de 3.000 de euro, însă nu știe dacă
este suficient. Răspunsul inculpatului F.C. și al inculpatului D.N. a fost prompt,
imediat confirmând că este bine, iar inculpatul F.C. a ridicat coșul cu pâine de
pe masă pentru ca E.S. să pună sub coș banii.
Inculpații F.C. și D.N. au fost surprinși
în flagrant imediat după ce au primit de Ia E.S. suma de 3.000 de euro, în bancnote
de 500 de euro, cu seriile consemnate în procesul-verbal din data de 7
februarie 2013, ocazie cu care au precizat că nu cunosc cui aparține această sumă,
cine a pus-o acolo și că de abia atunci au văzut și ei acești bani.
Fiind audiat, inculpatul D.N. a confirmat
faptul că a efectuat verificări, împreună cu inculpatul F.C., la punctul de lucru
al SC K.T.T. SRL ca urmare a faptului că aveau informații legate de săvârșirea infracțiunii
de evaziune fiscală și a existenței unor muncitori care nu aveau încheiat contract
de muncă, iar în urma analizării documentelor puse la dispoziție de E.S. au constatat
că aspectele sesizate sunt în mare parte reale, dat fiind faptul că acesta reținuse
și nu virase la buget, în termenul prevăzut de lege, contribuțiile cu reținere la
sursă.
Inculpatul nu a recunoscut că în data de
6 februarie 2013 ar fi pretins bani sau alte foloase de la E.S. pentru a nu lua
măsuri cu privire la cele constatate, susținând că prin cuvântul „să te orientezi”
a înțeles să îl îndrume pe acesta să achite debitele înregistrate la bugetul de
stat, însă acest aspect
al declarației inculpatului D.N. urmează
a fi înlăturat, probele administrate în cauză contrazicând susținerea învinuitului.
Cu privire la cele petrecute în data de
15 februarie 2013, inculpatul D.N. a recunoscut faptul că a acceptat să primească
o sumă de bani de la E.S. pentru ca acesta să nu fie tras la răspundere penală pentru
fapta constatată, însă nici el, nici inculpatul F.C. nu i-au spus o sumă anume,
lăsându-l pe denunțător să aleagă.
Inculpatul D.N. a precizat că s-a așteptat
ca E.S. să achite consumația din ziua respectivă, așa cum s-a întâmplat și în data
de 5 februarie 2013, dar l-a auzit pe acesta rostind suma de 3.000 de euro și l-a
auzit pe inculpatul F.C. spunând că așa este bine, același lucru făcându-l și el
după ce inculpatul F.C. i-a făcut semn că este în regulă. învinuitul a declarat
că a văzut când E.S. a scos ceva din buzunar și a pus sub coșul de pâine, realizând
că era vorba de bani.
Inculpatul F.C. a recunoscut săvârșirea
faptei, arătând că, după ce a constatat împreună cu inculpatul D.N. existența unor
debite la buget provenind din nevirarea sumelor cu reținere la sursă, i s-a făcut
milă de acesta și nu au luat măsurile prevăzute de lege, însă i-au dat de înțeles
că pentru aceasta „așteptam să ne facă și nouă cinste cu o masă”. Inculpatul F.C.
a subliniat că la acel moment nu au discutat nimic de bani.
Cu ocazia întâlnirii din data de 15
februarie 2013, inculpatul F.C. a precizat că, după discuțiile legate de necesitatea
plății impozitelor și taxelor restante și de faptul că la poliție nu o să existe
nimic de natură să-l incrimineze pe E.S., acesta a întrebat cum îi poate recompensa,
cerându-le lor să spună ce poate face el. În acest context, „(...) Colegul meu a
spus că noi nu o să spunem, că nu e bine. La un moment dat, E.S. a scos din buzunarul
de la piept al hainei o sumă de bani, a spus un anume cuantum, dar nu am înțeles
atunci cât a spus. Când am văzut banii, m-am blocat și de teamă am ridicat coșul
cu pâine, iar E.S. a pus banii acolo.
Precizez că ne așteptam ca E.S. să ne dea
ceva pentru că nu îi mai facem dosar, dar ne gândeam că poate achită consumația
la restaurant”.
Inculpatul F.C. admite, în declarația sa,
că a pretins un folos de la E.S. pentru a nu își îndeplini atribuțiile de serviciu
și a acceptat să primească de la acesta un folos. Inculpatul susține, însă, că nu
se aștepta la suma de 3.000 de euro, deși, așa cum rezultă din procesul-verbal de
redare a convorbirii purtate în mediu ambiental în data de 15 februaie 2013, cuantumul
sumei
a fost adus la cunoștința celor doi ofițeri de poliție și aceștia au confirmat că
suma oferită este suficientă.
Fapta inculpatului F.C., care, la data
6 februarie 2013, împreună cu inculpatul D.N., a pretins de la E.S. o sumă de bani
pentru a nu îl trage la răspundere penală pentru faptul că, în calitate de administrator
în fapt al SC K.T.T. SRL, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30
de zile de la scadență, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere
la sursă, iar la data de 15 februarie 2013, împreună cu inculpatul D.N., a primit
de la E.S. suma de 3.000 euro în acest scop, asigurându-l că nu o să aibă probleme
sub acest aspect, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de
mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului D.N. care, la data 6
februarie 2013, împreună cu inculpatul F.C., a pretins de la E.S. o sumă de bani
pentru a nu îl trage la răspundere penală pentru faptul că, în calitate de administrator
în fapt al SC K.T.T. SRL, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30
de zile de la scadență, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere
la sursă, iar la data de 15 februarie 2013, împreună cu inculpatul F.C., a primit
de la E.S. suma de 3.000 euro în acest scop, asigurându-l că nu o să aibă probleme
sub acest aspect, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de
mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În
cursul cercetării judecătorești, inculpații au solicitat reținerea
prevederilor art. 320
1
C. proc. pen. declarând că recunosc faptele așa
cum sunt descrise în rechizitoriu și sunt de acord ca judecata să se facă numai
în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Deși formal, inculpații au declarat că
înțeleg să se prevaleze de aceste dispoziții, prima instanță a constatat din interogatoriile
acestora că nu au recunoscut în totalitate situația de fapt descrisă în rechizitoriu,
astfel că nu pot beneficia de aplicarea prevederilor art. 320
1
C. proc.
pen.
Astfel, nu este recunoscută modalitatea
infracțiunii de luare de mită referitoare la pretinderea unor bani sau foloase care
nu li se cuveneau, exprimată în mod concret prin expresia „să se orienteze”, denunțătorul
E.S. înțelegând foarte clar, astfel că sprijinul celor doi ofițeri de poliție nu
este dezinteresat, deși au evitat să cuantifice suma pretinsă.
De asemenea, nu au recunoscut că denunțătorul
Ie-a precizat apoi suma la care s-a gândit, aceasta fiind de 3.000 de euro, precizare
la care inculpații au confirmat cu promptitudine că este bine.
Această situație de fapt, nerecunoscută
rezultă din denunțul lui E.S. în coroborare cu declarațiile acestuia date în ambele
faze ale procesului penal și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice
și a celor purtate în mediul ambiental.
Nu are relevanță împrejurarea că inculpații
nu au precizat vreun cuantum, fapta de luare de mită realizându-se la momentul pretinderii
sub orice formă, textul de lege nefăcând vreo distincție sub acest aspect.
La individualizarea judiciară a pedepselor
ce vor fi aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere gravitatea faptelor
comise, dedusă din gradul de pericol social al acestora și din modalitatea de concepere
și punere în aplicare a rezoluțiilor infracționale de către inculpați.
Astfel, inculpații s-au folosit de funcțiile
de ofițer de poliție judiciară specializați în investigarea faptelor de evaziune
fiscală, exercitând presiuni asupra denunțătorului, care se afla într-o situație
specială, neavând domiciliul în România, fiind de altă cetățenie și având doar o
viză de reședință.
În
acest context, prima instanță a constatat că în cauză nu pot
fi reținute nici circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74-art. 76 C. pen.,
însă recunoașterea parțială a situației de fapt de către inculpați, urmând a fi
valorificată în dozarea pedepsei sub aspectul cuantumului acesteia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs
inculpații F.C. și D.N., solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris
la dosar, dar și concluziilor orale ale apărătorilor aleși, cu ocazia dezbaterilor:
admiterea recursurilor, casarea sentinței atacate și rejudecând, aplicarea dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen., cu consecința reducerii pedepselor aplicate,
iar, ca modalitate de executare, aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86
1
C. pen.
S-a susținut de către ambii recurenți inculpați
că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de aplicare a dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen., întrucât aceștia au recunoscut faptele reținute
în sarcina lor în rechizitoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului,
Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații F.C. și D.N. sunt întemeiate,
însă pentru alte considerente decât cele solicitate de aceștia:
În
ceea ce privește critica formulată de recurenții inculpați,
în sensul că, în mod greșit, prima instanță a respins cererile de aplicare a dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen., cu consecința reducerii pedepselor aplicate,
Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, întrucât recunoașterea faptelor
așa cum sunt descrise în rechizitoriu și solicitarea ca judecata să se facă numai
în baza probelor administrate în faza de urmărire penală a fost făcută în mod formal,
având în vedere că din declarațiile acestora rezultă că nu au recunoscut în totalitate
situația de fapt descrisă în rechizitoriu, nefiind recunoscută modalitatea infracțiunii
de luare de mită referitoare la pretinderea unor bani sau foloase care nu li se
cuveneau și nici faptul că denunțătorul Ie-a precizat suma de 3.000 de euro, la
care s-a gândit, precizare la care inculpații au confirmat cu promptitudine că este
bine.
Cu toate acestea, Înalta Curte, examinând
cauza, apreciază că pedepsele aplicate inculpaților nu au fost just și corect individualizate
de prima instanță.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea
și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui
cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social
al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează
sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este
un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces
arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv
al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis
determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale
de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării
pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile
care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie
să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei,
atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în
mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub
influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare,
precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare
a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a
fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de
societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte
atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra
altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în
situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține
de la săvârșirea de infracțiuni.
Înalta Curte apreciază că în cauză nu au
fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen., iar prima instanță a aplicat pedepse
mult prea aspre raportat la datele ce caracterizează persoana inculpaților: conduita
anterior comiterii faptei ca și cea adoptată după începerea procesului penal, faptul
nu au mai fost anterior condamnați, că au o viață de familie exemplară, sunt cunoscuți
ca persoane onorabile, cu studii superioare, iar în cursul procesului penal au adoptat
o atitudine sinceră de regret și recunoaștere parțială a faptelor săvârșite.
Cu privire la individualizarea modalității
de executare a pedepsei, aceasta trebuie să reflecte gradul de pericol social al
faptelor și să asigure reeducarea infractorului, astfel încât, Înalta Curte apreciază
că scopul acesteia poate fi atins numai prin privarea de libertate, singura aptă
să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancțiunea, astfel
stabilită de instanțe, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât
și al unui mijloc de reeducare a inculpaților.
Elemente de circumstanțiere ce au stat
la baza individualizării judiciare a pedepsei formează convingerea Înaltei
Curți că finalitatea pedepsei înscrisă în art. 52 C. pen., nu poate fi atinsă decât
prin executarea prin privare de libertate, deoarece a dispune suspendarea condiționată
a pedepsei sau suspendarea pedepsei sub supraveghere ar însemna ca pedeapsa să nu-și
mai atingă scopul (constrângerea, reeducarea și prevenția). Aceasta, întrucât infracțiunile
săvârșite de către recurenții inculpați prezintă un grad ridicat de pericol social
și, ca atare, nu se impune suspendarea executării pedepsei.
În
consecință, Înalta Curte apreciază că se impune reducerea
cuantumului pedepselor aplicate inculpaților F.C. și D.N.
Față de considerentele arătate mai sus,
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. d) din același cod urmează
a admite recursurile inculpaților, a casa, în parte, sentința atacată și rejudecând,
va reduce pedepsele principale aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzute de art. 254 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art.
7 din Legea nr. 78/2000 de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani închisoare, va
face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. și
va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din
oficiu, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpații
F.C. și D.N. împotriva sentinței penale nr. 215 din 29 aprilie 2013 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția I penală.
Casează, în parte, sentința penală atacată
și rejudecând:
Reduce pedepsele principale aplicate inculpaților
F.C. și D.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) și alin.
(2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 de la câte 4 ani
închisoare la câte 3 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a)
teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței
penale atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului
F.C., timpul reținerii și arestării preventive de la 15 februarie 2013 la 3 octombrie
2013.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din
oficiu, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 3
octombrie 2013.