ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2982/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 215 din 9 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au fost respinse cererile formulate de inculpați de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 254 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, au fost condamnați pe inculpații F.C. și D.N. la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare, fiecare. S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, pentru fiecare inculpat. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis fiecărui inculpat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen., a fost computată reținerea și arestarea preventivă a inculpatului F.C., de la 15 noiembrie 2013 la 29 aprilie 2013 și în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a acestuia. S-a constatat că suma de 3.000 euro, primită cu titlu de mită a fost restituită denunțătorului E.S. În baza art. 191 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la 1.000 RON, cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul din 28 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, au fost trimiși în judecată inculpații F.C.

și D.N. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În fapt, s-a reținut că la data de 6 februarie 2013, E.S. a sesizat Direcția Generală Anticorupție cu privire la faptul că, în urma unui control efectuat de către inculpatul F.C. și inculpatul D.N. la punctul de lucru al SC K.T.T. SRL din București, sector 5, inculpatul și învinuitul au pretins o sumă de bani, pe care nu au cuantificat-o, pentru a nu constata neregulile constatate în activitatea societății, de natură a atrage răspunderea penală a reprezentantului societății. La data de 15 februarie 2013, inculpatul F.C. și inculpatul D.N.

au primit de la E.S. suma de 3.000 de euro în acest scop, fiind surprinși în flagrant. Din probatoriul administrat în cauză s-au reținut următoarele: La data de 5 februarie 2013, în jurul orei 14:00, inculpatul F.C. și inculpatul D.N. s-au deplasat la punctul de lucru al SC K.T.T. SRL în vederea efectuării unor verificări privind nereguli în desfășurarea activității societății, afirmând că există indicii că în magazinul deținut în București, sector 5 ar lucra persoane care nu au încheiat contract de muncă. Așa cum rezultă din actele de la dosar, inculpatul F.C. are gradul profesional de comisar șef și inculpatul D.N. are gradul profesional de comisar, ambii desfășurându-și activitatea în calitate de ofițeri de poliție judiciară în cadrul Poliției sector 5 București, Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Potrivit fișei postului, aceștia au ca atribuții de serviciu, printre altele, desfășurarea de activități investigative, în conformitate cu prevederile legale, în domeniul infracționalității economice-financiare, prelucrarea datelor și informațiilor obținute cu privire la infracționalitatea circumscrisă domeniului de competență, verificarea informațiilor de primă sesizare, având obligația de culegere a informațiilor privind cercetarea unor infracțiuni date în competență. SC K.T.T. SRL, cu obiect de activitate comerțul cu produse alimentare, a avut ca asociați pe I.B.B. și pe E.S., însă acesta din urmă a cesionat părțile sale sociale celuilalt asociat, devenind angajat al firmei, dar în fapt a administrat activitatea societății.

Inculpații F.C. și D.N. au luat legătura cu E.S., i-au expus motivul verificărilor pe care le efectuau, menționând că ar exista o sesizare în acest sens și i-au solicitat să indice un loc unde ar putea discuta. E.S. i-a invitat pe cei doi ofițeri de poliție la restaurantul „F.”, situat lângă magazinul societății care a făcut obiectul controlului și, după o scurtă discuție, inculpații F.C. și D.N. i-au comunicat lui E.S. că vor continua verificările, că doresc să vadă acte ale societății și inculpatul F.C. i-a lăsat lui E.S. o carte de vizită cu numărul său de telefon, convenind să păstreze legătura telefonic. După această discuție, E.S. i-a invitat pe inculpatul F.C. și pe inculpatul D.N. să servească masa în acel restaurant, fapt acceptat de cei doi ofițeri de poliție, și i-a spus ospătarului că el va suporta costul consumației celor doi.

În aceeași zi, E.S. a revenit la restaurant pentru a achita contravaloarea consumației ofițerilor de poliție, iar ospătarul i-a spus că suma de plată este de 581 RON, pe care E.S. a plătit-o, fără a solicita bon fiscal și notă de plată. În ziua următoare, dimineața, E.S. a cerut unei angajate a restaurantului bonul fiscal și nota de plată pentru ce au consumat inculpații F.C. și D.N., iar aceasta i-a remis o notă de plată și un bon fiscal pentru suma de 581 RON, ambele documente având același conținut. Tot în data de 6 februarie 2013, în jurul orei 13:30, inculpatul F.C. l-a apelat pe E.S., căruia i-a cerut să pregătească o balanță de verificare și cărțile de muncă ale angajaților, stabilind să se întâlnească după o oră la restaurantul „F.”.

La ora stabilită, E.S. s-a deplasat la restaurant și i-a văzut pe inculpații F.C. și D.N. la o masă cu alte persoane, însă inculpatul F.C. s-a așezat la o altă masă cu E.S. E.S. a declarat că inculpatul F.C. i-a spus că aspectele sesizate sunt reale, că situația firmei este gravă și că au constatat și existența unor datorii către bugetul general consolidat, ceea ce era de natură să atragă răspunderea sa penală, apoi l-a chemat și pe inculpatul D.N., care a confirmat cele relatate de inculpatul F.C., insistând în evidențierea gravității celor constatate. Așa cum rezultă din balanța contabilă la 31 decembrie 2012 și din declarația martorei C.N., SC K.T.T. SRL a înregistrat debite către bugetul general consolidat, constând în taxe și impozite și în cele rezultate din reținerea și nevirarea, în termenul prevăzut de lege, a contribuțiilor cu reținere la sursă, acestea din urmă constituind infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

După această discuție, E.S. a părăsit restaurantul, la cererea inculpaților, urmând să se întâlnească la magazin imediat după ce aceștia vor fi terminat de mâncat. Bănuind, din modul în care au decurs până atunci discuțiile și din lipsa întocmirii oricărui act de control, că inculpații F.C. și D.N. intenționau să îi pretindă o sumă de bani sau alte foloase pentru a nu lua măsurile prevăzute de lege cu privire la cele constatate, E.S. a decis să înregistreze eventuala discuție ce urma să aibă loc. După câtva timp, ofițerii de poliție au venit la magazinul societății SC K.T.T. SRL și, în fața magazinului, au vorbit cu E.S., ocazie cu care i-au atras atenția că fapta pe care au constatat-o este prevăzută de legea penală, însă dacă se dispune începerea urmăririi penale împotriva lui nu este bine, pentru că nu mai poate obține viză de ședere în România.

Totuși, inculpații nu au luat nicio măsură, spunându-i lui E.S. că le e milă de el, că „s-a pus o vorbă bună” pentru el și că este bine să achite datoriile către bugetul de stat, dar pentru aceasta trebuie „să se orienteze” față de ei în zilele următoare. În acest mod, atât inculpatul F.C., cât și inculpatul D.N. au pretins lui E.S. un folos, fără a preciza cu exactitate ce anume, fiind însă cert faptul pretinderii și urmând a se stabili ulterior, cu prilejul unei alte întâlniri, în ce ar consta folosul pretins. Pe parcursul întregii conversații, inculpatul și învinuitul nu a contenit să evidențieze gravitatea situației, că ar fi trebuit să ia măsuri drastice în privința lui E.S., dar că totuși nu au făcut acest lucru și că în mod sigur E.S.

nu va avea probleme în urma verificărilor făcute de ofițerii de poliție, pentru că ei vor rezolva această problemă, totul pentru a crea premisele necesare care să justifice pretinderea unui folos: Ca urmare a faptului că în data de 14 februarie 2013 E.S. l-a anunțat pe inculpatul F.C. că urmează să plece din țară în data de 21 februarie 2013 pentru o săptămână, acesta din urmă i-a spus că îl va suna în ziua următoare sau luni „ca să încheiem treaba”. În data de 15 februarie 2013, inculpatul F.C. l-a contactat telefonic pe E.S., stabilind să se întâlnească la ora 13:00 „acolo”, adică la restaurantul „F.”. Având în vedere faptul că la Poliția sector 5, Serviciul de Investigare a Fraudelor nu era înregistrată nicio sesizare privind SC K.T.T.

SRL și că ofițerii de poliție nu întocmiseră niciun act privind aspectele constatate în urma verificărilor, singurul motiv plauzibil pentru o nouă întâlnire a fost cel legat de faptul că ofițerii de poliție așteptau să fie „recompensați” de E.S. pentru că nu au fost luate față de el măsurile impuse de lege. În aceeași zi, în jurul orei 13:00, E.S. a ajuns la restaurantul „F.”, unde se aflau deja inculpatul F.C. și învinuitul D.N. După un scurt dialog introductiv, inculpatul F.C. a fost cel care a abordat problema care făcea obiectul întâlnirii, întrebându-l pe E.S. dacă a discutat cu contabila, în convorbire intervenind și învinuitul D.N., care i-a spus că știe că situația lui e grea, pentru că nu are nici încasări.

Cei doi ofițeri de poliție au început să pună presiune asupra lui E.S., evidențiind din nou situația dificilă în care se află și el, nu numai societatea pe care o reprezintă, pentru că o eventuală cercetare penală ar influența negativ soluționarea cererilor lui de acordare a vizei de ședere temporară în România, dar, în ciuda celor constatate, dat fiind faptul că și-au creat convingerea că este „de treabă” și „cuminte”, vor dovedi clemență și nu vor lua măsuri față de el, îndrumându-l totodată să achite debitele restante. Având în vedere discuția în care inculpații F.C. și D.N. i-au spus foarte clar și că trebuie „să se orienteze” față de ei pentru ajutorul primit, dar și cele discutate până în acel moment, E.S.

a înțeles foarte clar că sprijinul celor doi ofițeri de poliție nu este unul dezinteresat, ci unul care trebuie răsplătit. În consecință, E.S. i-a întrebat pe polițiști ce trebuie să facă în ceea ce îi privește. Răspunsul inculpatului și învinuitului a fost cert, în sensul că aceștia așteptau să primească ceva, însă au evitat să dea un răspuns ferm referitor la cuantumul sumei așteptate, lăsând acest lucru la latitudinea lui E.S., explicându-i că au înțeles că și el are probleme financiare, dar și că știu că este „băiat finuț”. În contexul în care și inculpatul și învinuitul au evitat să cuantifice suma pretinsă, însă inculpatul D.N. i-a atras atenția denunțătorului să aibă grijă să nu vadă angajații restaurantului ce se întâmplă la masa lor, E.S.

Ie-a spus celor doi că el s-a gândit la suma de 3.000 de euro, însă nu știe dacă este suficient. Răspunsul inculpatului F.C. și al inculpatului D.N. a fost prompt, imediat confirmând că este bine, iar inculpatul F.C. a ridicat coșul cu pâine de pe masă pentru ca E.S. să pună sub coș banii. Inculpații F.C. și D.N. au fost surprinși în flagrant imediat după ce au primit de Ia E.S. suma de 3.000 de euro, în bancnote de 500 de euro, cu seriile consemnate în procesul-verbal din data de 7 februarie 2013, ocazie cu care au precizat că nu cunosc cui aparține această sumă, cine a pus-o acolo și că de abia atunci au văzut și ei acești bani. Fiind audiat, inculpatul D.N. a confirmat faptul că a efectuat verificări, împreună cu inculpatul F.C., la punctul de lucru al SC K.T.T.

SRL ca urmare a faptului că aveau informații legate de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și a existenței unor muncitori care nu aveau încheiat contract de muncă, iar în urma analizării documentelor puse la dispoziție de E.S. au constatat că aspectele sesizate sunt în mare parte reale, dat fiind faptul că acesta reținuse și nu virase la buget, în termenul prevăzut de lege, contribuțiile cu reținere la sursă. Inculpatul nu a recunoscut că în data de 6 februarie 2013 ar fi pretins bani sau alte foloase de la E.S. pentru a nu lua măsuri cu privire la cele constatate, susținând că prin cuvântul „să te orientezi” a înțeles să îl îndrume pe acesta să achite debitele înregistrate la bugetul de stat, însă acest aspect al declarației inculpatului D.N.

urmează a fi înlăturat, probele administrate în cauză contrazicând susținerea învinuitului. Cu privire la cele petrecute în data de 15 februarie 2013, inculpatul D.N. a recunoscut faptul că a acceptat să primească o sumă de bani de la E.S. pentru ca acesta să nu fie tras la răspundere penală pentru fapta constatată, însă nici el, nici inculpatul F.C. nu i-au spus o sumă anume, lăsându-l pe denunțător să aleagă. Inculpatul D.N. a precizat că s-a așteptat ca E.S. să achite consumația din ziua respectivă, așa cum s-a întâmplat și în data de 5 februarie 2013, dar l-a auzit pe acesta rostind suma de 3.000 de euro și l-a auzit pe inculpatul F.C. spunând că așa este bine, același lucru făcându-l și el după ce inculpatul F.C.

i-a făcut semn că este în regulă. învinuitul a declarat că a văzut când E.S. a scos ceva din buzunar și a pus sub coșul de pâine, realizând că era vorba de bani. Inculpatul F.C. a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că, după ce a constatat împreună cu inculpatul D.N. existența unor debite la buget provenind din nevirarea sumelor cu reținere la sursă, i s-a făcut milă de acesta și nu au luat măsurile prevăzute de lege, însă i-au dat de înțeles că pentru aceasta „așteptam să ne facă și nouă cinste cu o masă”. Inculpatul F.C. a subliniat că la acel moment nu au discutat nimic de bani. Cu ocazia întâlnirii din data de 15 februarie 2013, inculpatul F.C. a precizat că, după discuțiile legate de necesitatea plății impozitelor și taxelor restante și de faptul că la poliție nu o să existe nimic de natură să-l incrimineze pe E.S., acesta a întrebat cum îi poate recompensa, cerându-le lor să spună ce poate face el.

În acest context, „(...) Colegul meu a spus că noi nu o să spunem, că nu e bine. La un moment dat, E.S. a scos din buzunarul de la piept al hainei o sumă de bani, a spus un anume cuantum, dar nu am înțeles atunci cât a spus. Când am văzut banii, m-am blocat și de teamă am ridicat coșul cu pâine, iar E.S. a pus banii acolo. Precizez că ne așteptam ca E.S. să ne dea ceva pentru că nu îi mai facem dosar, dar ne gândeam că poate achită consumația la restaurant”. Inculpatul F.C. admite, în declarația sa, că a pretins un folos de la E.S. pentru a nu își îndeplini atribuțiile de serviciu și a acceptat să primească de la acesta un folos. Inculpatul susține, însă, că nu se aștepta la suma de 3.000 de euro, deși, așa cum rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediu ambiental în data de 15 februaie 2013, cuantumul sumei a fost adus la cunoștința celor doi ofițeri de poliție și aceștia au confirmat că suma oferită este suficientă.

Fapta inculpatului F.C., care, la data 6 februarie 2013, împreună cu inculpatul D.N., a pretins de la E.S. o sumă de bani pentru a nu îl trage la răspundere penală pentru faptul că, în calitate de administrator în fapt al SC K.T.T. SRL, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, iar la data de 15 februarie 2013, împreună cu inculpatul D.N., a primit de la E.S. suma de 3.000 euro în acest scop, asigurându-l că nu o să aibă probleme sub acest aspect, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului D.N. care, la data 6 februarie 2013, împreună cu inculpatul F.C., a pretins de la E.S. o sumă de bani pentru a nu îl trage la răspundere penală pentru faptul că, în calitate de administrator în fapt al SC K.T.T. SRL, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, iar la data de 15 februarie 2013, împreună cu inculpatul F.C., a primit de la E.S. suma de 3.000 euro în acest scop, asigurându-l că nu o să aibă probleme sub acest aspect, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În cursul cercetării judecătorești, inculpații au solicitat reținerea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. declarând că recunosc faptele așa cum sunt descrise în rechizitoriu și sunt de acord ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Deși formal, inculpații au declarat că înțeleg să se prevaleze de aceste dispoziții, prima instanță a constatat din interogatoriile acestora că nu au recunoscut în totalitate situația de fapt descrisă în rechizitoriu, astfel că nu pot beneficia de aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. Astfel, nu este recunoscută modalitatea infracțiunii de luare de mită referitoare la pretinderea unor bani sau foloase care nu li se cuveneau, exprimată în mod concret prin expresia „să se orienteze”, denunțătorul E.S.

înțelegând foarte clar, astfel că sprijinul celor doi ofițeri de poliție nu este dezinteresat, deși au evitat să cuantifice suma pretinsă. De asemenea, nu au recunoscut că denunțătorul Ie-a precizat apoi suma la care s-a gândit, aceasta fiind de 3.000 de euro, precizare la care inculpații au confirmat cu promptitudine că este bine. Această situație de fapt, nerecunoscută rezultă din denunțul lui E.S. în coroborare cu declarațiile acestuia date în ambele faze ale procesului penal și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediul ambiental. Nu are relevanță împrejurarea că inculpații nu au precizat vreun cuantum, fapta de luare de mită realizându-se la momentul pretinderii sub orice formă, textul de lege nefăcând vreo distincție sub acest aspect.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere gravitatea faptelor comise, dedusă din gradul de pericol social al acestora și din modalitatea de concepere și punere în aplicare a rezoluțiilor infracționale de către inculpați. Astfel, inculpații s-au folosit de funcțiile de ofițer de poliție judiciară specializați în investigarea faptelor de evaziune fiscală, exercitând presiuni asupra denunțătorului, care se afla într-o situație specială, neavând domiciliul în România, fiind de altă cetățenie și având doar o viză de reședință. În acest context, prima instanță a constatat că în cauză nu pot fi reținute nici circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74-art.

76 C. pen., însă recunoașterea parțială a situației de fapt de către inculpați, urmând a fi valorificată în dozarea pedepsei sub aspectul cuantumului acesteia. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații F.C. și D.N., solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar, dar și concluziilor orale ale apărătorilor aleși, cu ocazia dezbaterilor: admiterea recursurilor, casarea sentinței atacate și rejudecând, aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., cu consecința reducerii pedepselor aplicate, iar, ca modalitate de executare, aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen. S-a susținut de către ambii recurenți inculpați că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., întrucât aceștia au recunoscut faptele reținute în sarcina lor în rechizitoriu. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpații F.C. și D.N. sunt întemeiate, însă pentru alte considerente decât cele solicitate de aceștia: În ceea ce privește critica formulată de recurenții inculpați, în sensul că, în mod greșit, prima instanță a respins cererile de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., cu consecința reducerii pedepselor aplicate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, întrucât recunoașterea faptelor așa cum sunt descrise în rechizitoriu și solicitarea ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală a fost făcută în mod formal, având în vedere că din declarațiile acestora rezultă că nu au recunoscut în totalitate situația de fapt descrisă în rechizitoriu, nefiind recunoscută modalitatea infracțiunii de luare de mită referitoare la pretinderea unor bani sau foloase care nu li se cuveneau și nici faptul că denunțătorul Ie-a precizat suma de 3.000 de euro, la care s-a gândit, precizare la care inculpații au confirmat cu promptitudine că este bine.

Cu toate acestea, Înalta Curte, examinând cauza, apreciază că pedepsele aplicate inculpaților nu au fost just și corect individualizate de prima instanță. Astfel, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Înalta Curte apreciază că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 72 C. pen., iar prima instanță a aplicat pedepse mult prea aspre raportat la datele ce caracterizează persoana inculpaților: conduita anterior comiterii faptei ca și cea adoptată după începerea procesului penal, faptul nu au mai fost anterior condamnați, că au o viață de familie exemplară, sunt cunoscuți ca persoane onorabile, cu studii superioare, iar în cursul procesului penal au adoptat o atitudine sinceră de regret și recunoaștere parțială a faptelor săvârșite.

Cu privire la individualizarea modalității de executare a pedepsei, aceasta trebuie să reflecte gradul de pericol social al faptelor și să asigure reeducarea infractorului, astfel încât, Înalta Curte apreciază că scopul acesteia poate fi atins numai prin privarea de libertate, singura aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancțiunea, astfel stabilită de instanțe, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât și al unui mijloc de reeducare a inculpaților. Elemente de circumstanțiere ce au stat la baza individualizării judiciare a pedepsei formează convingerea Înaltei Curți că finalitatea pedepsei înscrisă în art. 52 C. pen., nu poate fi atinsă decât prin executarea prin privare de libertate, deoarece a dispune suspendarea condiționată a pedepsei sau suspendarea pedepsei sub supraveghere ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă scopul (constrângerea, reeducarea și prevenția).

Aceasta, întrucât infracțiunile săvârșite de către recurenții inculpați prezintă un grad ridicat de pericol social și, ca atare, nu se impune suspendarea executării pedepsei. În consecință, Înalta Curte apreciază că se impune reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților F.C. și D.N. Față de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. d) din același cod urmează a admite recursurile inculpaților, a casa, în parte, sentința atacată și rejudecând, va reduce pedepsele principale aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani închisoare, va face aplicarea art. 71-art.

64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. și va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații F.C. și D.N. împotriva sentinței penale nr. 215 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Casează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând: Reduce pedepsele principale aplicate inculpaților F.C. și D.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F.C., timpul reținerii și arestării preventive de la 15 februarie 2013 la 3 octombrie 2013. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 octombrie 2013.