ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1323/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 512 din 18 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 11620/3/2013, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, s-a dispus condamnarea inculpatului V.R.C. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din același cod. În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior și art. 88 alin. (1) C. pen.

anterior, s-a dedus din pedeapsa stabilită inculpatului V.R.C. durata reținerii de la data de 23 ianuarie 2013, orele 00:21, până la data de 24 ianuarie 2013, orele 00:21. S-a luat act că inculpatul V.R.C. este arestat în altă cauză. În temeiul art. 255 alin. (4) C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (3) din același cod, s-a dispus confiscarea de la inculpatul V.R.C. a sumei de 120 euro, consemnată pe numele acestuia la dispoziția Parchetului de pe lângă Tribunalul București, potrivit recipisei din data de 30 ianuarie 2013. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 1600 RON (1500 RON aferenți urmăririi penale și 100 RON pentru faza de judecată în primă instanță) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În considerentele sentinței s-a arătat că, la data de 22 ianuarie 2013, în jurul orelor 13:20, inculpații C.S.M. și V.R.C. au oferit și apoi au dat agentului de poliție E.I.M. din cadrul Secției 19 Poliție, care era însoțit de agentul P.A., suma de 120 euro, despre care au arătat că îi oferă ca mită pentru ca inculpatului C.S.M. să nu-i fie ridicat permisul de conducere și pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l privește pe acesta pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, deși consumase băuturi alcoolice. În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor-denunțători E.I.M., T.C.

și P.A., procesele-verbale privind efectuarea de verificări și privind desfășurarea unor activități în cauză, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și imaginile surprinse de înregistrarea acțiunii, procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental, înscrisuri, declarațiile inculpaților. La termenul din 14 iunie 2013, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul V.R.C., audiat fiind, a declarat că înțelege să se judece potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. anterior, recunoscând integral acuzațiile penale aduse de procuror prin rechizitoriu și însușindu-și toate probele în acuzare administrate în cursul urmăririi penale.

Tribunalul a constatat că, față de natura acuzației formulate de procuror, judecarea cauzei la termenul din 14 iunie 2013 potrivit procedurii simplificate prevăzute de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. anterior este posibilă. Având în vedere dispozițiile art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen. anterior, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru inculpați. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele: Din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale și a declarațiilor inculpaților din fața instanței, care și-au însușit integral acuzațiile procurorului și au recunoscut comiterea faptelor în modalitatea descrisă de către parchet, a rezultat că, la data de 22 ianuarie 2013, în intervalul orar 07:00 - 10:30, inculpatul C.S.M.

a oferit o sumă de bani agenților de poliție E.I.M., T.C. și P.A., în contextul conducerii sale la I.N.M.L "Mina Minovici" pentru ridicarea probelor biologice, în scopul de a nu-i fi întocmit dosar penal și, ulterior, în jurul orelor 13:20, în incinta Secției 19 Poliție, împreună cu inculpatul V.R.C., a dat agentului E.I.M., care era însoțit de agentul P.A., suma de 120 euro, bani pe care i-a primit chiar în acel moment de la coinculpat și despre care a arătat că îi oferă ca mită pentru a nu-i fi ridicat permisul de conducere și pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l privește pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, deși consumase băuturi alcoolice. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului V.R.C., constând în aceea că, la data de 22 ianuarie 2013, în jurul orelor 13:20, pe când se afla într-un birou din incinta Secției 19 Poliție, împreună cu inculpatul C.S.M.

și cu agenții de poliție E.I.M. și P.A., după participarea sa activă la o discuție în care ambii inculpați au făcut referiri explicite la darea unei sume de bani polițiștilor pentru a nu-i fi ridicat permisul de conducere lui C.S.M. și pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l privește pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, deși consumase băuturi alcoolice, a dat coinculpatului o sumă de bani compusă din trei bancnote, în scopul arătat, bani din care C.S.M. a așezat pe biroul lui E.I.M. 120 euro, arătând că îi oferă ca mită pentru "rezolvarea" situației, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, sub aspectul tipicității obiective și subiective.

Pe cale de consecință, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului V.R.C. la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii de dare de mită. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului V.R.C., tribunalul a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior. Astfel, tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, precum și gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite, constând în coruperea unor funcționari publici pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.

De asemenea, a fost avută în vedere persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar căruia i-au fost aplicate patru amenzi administrative pentru comiterea unor fapte tipice de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere (două fapte pentru care a fost sancționat în anul 2010 cu amenda administrativă maximă de 1000 RON), respectiv furt calificat (două fapte pentru care a fost sancționat cu amenda administrativă de 150 RON în anul 2007, respectiv 150 RON în anul 2010) cu privire la care procurorul a apreciat că nu se poate reține trăsătura esențială a pericolului social al infracțiunii, precum și atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei.

Totodată, tribunalul a reținut că, în prezent, inculpatul V.R.C. este arestat preventiv în altă cauză sub acuzația de a fi comis infracțiunea de proxenetism. Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a apreciat că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului V.R.C., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, însă scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, redus ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior. Prin urmare, tribunalul, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. anterior, a dispus condamnarea inculpatului V.R.C. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, cu executare în regim de detenție, numai în acest fel putând fi atins scopul preventiv și educativ al pedepsei față de perseverența acestuia în comiterea unor fapte ilicite. Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările concrete ale cauzei, de scopul urmărit prin săvârșirea infracțiunii, de urmările socialmente periculoase produse prin săvârșirea infracțiunii, de persoana inculpatului, care nu e cunoscut cu antecedente penale și având în vedere Decizia nr. LXXI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, precum și deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Cumpănă și Mazăre contra României (C.E.D.O., cauza Cumpănă și Mazăre contra României, Hotărârea din 17 decembrie 2004, parag.

117., publicată în M. Of. nr. 501/14.06.2005) și în cauza Hirst contra Marii Britanii (C.E.D.O., Marea Cameră, cauza Hirst contra Marii Britanii (nr. 2), Hotărârea din 6 octombrie 2005), tribunalul a apreciat că, în baza art. 71 C. pen. anterior, se impune interzicerea, ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală, numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Așadar, tribunalul, în baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului V.R.C. dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

anterior, pe lângă pedeapsa principală stabilită. În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior și art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa stabilită inculpatului V.R.C. durata reținerii de la data de 23 ianuarie 2013 orele 00:21, până la data de 24 ianuarie 2013, orele 00:21. S-a luat act că inculpatul V.R.C. este arestat în altă cauză. Întrucât banii necesari pentru coruperea agenților de poliție au aparținut inculpatului V.R.C., care i-a dat coinculpatului C.S.M. pentru a fi remiși polițiștilor, în temeiul art. 255 alin. (4) C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (3) din același cod, s-a dispus confiscarea de la inculpatul V.R.C. a sumei de 120 euro, consemnată pe numele acestuia la dispoziția Parchetului de pe lângă Tribunalul București, potrivit recipisei din data de 30 ianuarie 2013. Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare.

Sentința mai sus menționată a fost atacată cu apel de inculpatul V.R.C., care a solicitat redozarea pedepsei, prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Prin Decizia penală nr. 221/A din 29 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.R.C. împotriva Sentinței penale nr. 512 din 18 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 11620/3/2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 250 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelant, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, instanța de apel a apreciat că apelul este neîntemeiat. S-a constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt care, de altfel, nu a fost contestată de apelantul inculpat și a făcut aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. anterior, considerându-se că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Astfel, din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale a rezultat că, la data de 22 ianuarie 2013, în jurul orelor 13:20, inculpații C.S.M. și V.R.C.

au oferit și apoi au dat agentului de poliție E.I.M. din cadrul Secției 19 Poliție, care era însoțit de agentul P.A., suma de 120 euro, despre care au arătat că îi oferă ca mită pentru ca inculpatului C.S.M. să nu-i fie ridicat permisul de conducere și pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l privește pe acesta pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, deși consumase băuturi alcoolice. A fost avut în vedere că situația de fapt rezultă din declarațiile martorilor-denunțători E.I.M., T.C. și P.A., procesele-verbale privind efectuarea de verificări și desfășurarea unor activități în cauză, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și imaginile surprinse de înregistrarea acțiunii, procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental, înscrisuri, declarațiile inculpaților.

De asemenea, s-a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că, fiind dovedite existența laturii obiective, a legăturii de cauzalitate și a urmărilor imediate, precum și a laturii subiective a acțiunii, inculpatul acționând cu vinovăția cerută de lege, sub forma intenției directe, în drept, fapta inculpatului V.R.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. pen.

anterior, respectiv pericolul social concret al faptelor săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea, precum și limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea dedusă judecății, reduse potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, modalitatea de săvârșire a faptei, dar și persoana apelantului inculpat, atitudinea acestuia, de recunoaștere a săvârșirii faptei. Instanța de fond, în mod corect reținând incidența dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. anterior, a stabilit o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, aceasta fiind în conformitate cu gradul de pericol social al faptei.

Instanța de apel a apreciat că, pentru cuantificarea pedepsei, prezintă importanță circumstanțele personale ale inculpatului care, potrivit fișei de cazier judiciar, a fost sancționat administrativ de trei ori pentru fapte privind legea circulației și de furt, iar judecata în fond a avut loc, inculpatul fiind în stare de arest preventiv într-o altă cauză. S-a considerat că pedepsele stabilite sunt într-un cuantum suficient și reflectă în mod obiectiv periculozitatea faptei, dar și a inculpatului, care nu a dovedit un bun comportament în societate, pentru a se putea reține circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior. De asemenea, instanța de apel a observat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen.

anterior pentru a putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere întrucât inculpatul, deși i-au fost aplicate amenzi administrative, nu a înțeles atitudinea de clemență față de faptele sale adoptată de organele judiciare, neputându-se considera, față de acest comportament al inculpatului, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși infracțiuni. În consecință, nu au putut fi reținute motivele de apel ale inculpatului V.R.C., constatându-se că atât pedeapsa stabilită, cât și modalitatea de executare sunt în mod corect cuantificate și corespund scopului pedepsei și gradului de pericol al faptei. Împotriva deciziei penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.R.C., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. anterior. Prin prisma dispozițiilor legale invocate, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, redozarea pedepsei aplicate recurentului inculpat și suspendarea executării acesteia, în opinia apărării pedeapsa nefiind just individualizată, nici sub aspectul cuantumului, nici al modalității de executare. În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, apărarea a considerat că legea veche este mai blândă, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea reținută în sarcina recurentului inculpat. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. anterior - caz de casare pe care recurentul inculpat V.R.C. și-a fundamentat calea de atac - pot fi invocate când se constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt contrare legii sau că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii. În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept și nu una de fapt, ultima putând fi invocată doar în calea de atac a apelului, când instanța de control judiciar are obligația de a examina cauza dedusă judecății sub toate aspectele de fapt și de drept. Prin hotărâre "contrară legii" se înțelege acea hotărâre prin care instanța dă o dispoziție interzisă de lege ori omite să se pronunțe cu privire la o dispoziție la care legea o obligă în mod imperativ.

A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii - se referă la toate celelalte situații în care instanța a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior și are în vedere dispozițiile legale care privesc infracțiunea, pedeapsa și răspunderea penală. Examinând criticile formulate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat, recurentul inculpat solicitând, în esență, reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare a acesteia, într-una neprivativă de libertate. Prin urmare, cum nu au fost încălcate dispoziții legale privind infracțiunea săvârșită, pedeapsa aplicată și răspunderea penală, Înalta Curte constată că instanțele anterioare au aplicat în mod corect legea, neputându-se reține o greșită aplicare a acesteia.

Din perspectiva legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că, în cauză, aceasta este legea veche, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare. Astfel, infracțiunea de dare de mită era sancționată pe legea veche cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani (art. 255 alin. (1) C. pen. anterior), pe legea nouă pedeapsa fiind cuprinsă între 2 și 7 ani închisoare (art. 290 alin. (1) C. pen.). Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.R.C. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.R.C. împotriva Deciziei penale nr. 221/A din 29 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 14 aprilie 2014. Procesat de GGC - AZ