ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1323/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1323/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 512 din 18 iunie

2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

11620/3/2013, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. anterior, s-a dispus condamnarea inculpatului V.R.C. la pedeapsa de

9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 71 C.

pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) din același cod.

În baza art. 357

alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior și art. 88 alin. (1) C. pen. anterior,

s-a dedus din pedeapsa stabilită inculpatului V.R.C. durata reținerii de la

data de 23 ianuarie 2013, orele 00:21, până la data de 24 ianuarie 2013, orele

00:21.

S-a luat act că

inculpatul V.R.C. este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 255

alin. (4) C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (3) din același cod, s-a

dispus confiscarea de la inculpatul V.R.C. a sumei de 120 euro, consemnată pe

numele acestuia la dispoziția Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

potrivit recipisei din data de 30 ianuarie 2013.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat fiecare inculpat la

plata a câte 1600 RON (1500 RON aferenți urmăririi penale și 100 RON pentru

faza de judecată în primă instanță) cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

În considerentele

sentinței s-a arătat că, la data de 22 ianuarie 2013, în jurul orelor 13:20,

inculpații C.S.M. și V.R.C. au oferit și apoi au dat agentului de poliție

E.I.M. din cadrul Secției 19 Poliție, care era însoțit de agentul P.A., suma de

120 euro, despre care au arătat că îi oferă ca mită pentru ca inculpatului

C.S.M. să nu-i fie ridicat permisul de conducere și pentru a nu fi continuate

cercetările în ceea ce-l privește pe acesta pentru conducerea unui autovehicul

pe drumurile publice, deși consumase băuturi alcoolice.

În cursul urmăririi

penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile

martorilor-denunțători E.I.M., T.C. și P.A., procesele-verbale privind

efectuarea de verificări și privind desfășurarea unor activități în cauză,

procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și imaginile surprinse

de înregistrarea acțiunii, procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate

în mediul ambiental, înscrisuri, declarațiile inculpaților.

La termenul din 14

iunie 2013, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul V.R.C., audiat

fiind, a declarat că înțelege să se judece potrivit procedurii simplificate

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. anterior, recunoscând integral

acuzațiile penale aduse de procuror prin rechizitoriu și însușindu-și toate

probele în acuzare administrate în cursul urmăririi penale.

Tribunalul a

constatat că, față de natura acuzației formulate de procuror, judecarea cauzei

la termenul din 14 iunie 2013 potrivit procedurii simplificate prevăzute de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. anterior este posibilă.

Având în vedere

dispozițiile art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen. anterior, tribunalul

a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru inculpați.

Analizând actele și

lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:

Din ansamblul

probelor administrate în cursul urmăririi penale și a declarațiilor inculpaților

din fața instanței, care și-au însușit integral acuzațiile procurorului și au

recunoscut comiterea faptelor în modalitatea descrisă de către parchet, a

rezultat că, la data de 22 ianuarie 2013, în intervalul orar 07:00 - 10:30,

inculpatul C.S.M. a oferit o sumă de bani agenților de poliție E.I.M., T.C. și

P.A., în contextul conducerii sale la I.N.M.L "Mina Minovici" pentru

ridicarea probelor biologice, în scopul de a nu-i fi întocmit dosar penal și,

ulterior, în jurul orelor 13:20, în incinta Secției 19 Poliție, împreună cu

inculpatul V.R.C., a dat agentului E.I.M., care era însoțit de agentul P.A.,

suma de 120 euro, bani pe care i-a primit chiar în acel moment de la coinculpat

și despre care a arătat că îi oferă ca mită pentru a nu-i fi ridicat permisul de

conducere și pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l privește pentru

conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, deși consumase băuturi

alcoolice.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului V.R.C., constând în aceea că, la data de 22 ianuarie

2013, în jurul orelor 13:20, pe când se afla într-un birou din incinta Secției

19 Poliție, împreună cu inculpatul C.S.M. și cu agenții de poliție E.I.M. și

P.A., după participarea sa activă la o discuție în care ambii inculpați au

făcut referiri explicite la darea unei sume de bani polițiștilor pentru a nu-i

fi ridicat permisul de conducere lui C.S.M. și pentru a nu fi continuate

cercetările în ceea ce-l privește pentru conducerea unui autovehicul pe

drumurile publice, deși consumase băuturi alcoolice, a dat coinculpatului o

sumă de bani compusă din trei bancnote, în scopul arătat, bani din care C.S.M.

a așezat pe biroul lui E.I.M. 120 euro, arătând că îi oferă ca mită pentru

"rezolvarea" situației, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000, sub aspectul tipicității obiective și

subiective.

Pe cale de

consecință, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului V.R.C. la o pedeapsă

privativă de libertate pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii de dare

de mită.

La individualizarea

pedepsei ce a fost aplicată inculpatului V.R.C., tribunalul a ținut seama de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior. Astfel, tribunalul a avut în

vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii de

dare de mită, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior, precum și gradul de pericol social concret

ridicat al faptei săvârșite, constând în coruperea unor funcționari publici

pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu. De asemenea, a fost avută în

vedere persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar

căruia i-au fost aplicate patru amenzi administrative pentru comiterea unor

fapte tipice de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda

permis de conducere (două fapte pentru care a fost sancționat în anul 2010 cu

amenda administrativă maximă de 1000 RON), respectiv furt calificat (două fapte

pentru care a fost sancționat cu amenda administrativă de 150 RON în anul 2007,

respectiv 150 RON în anul 2010) cu privire la care procurorul a apreciat că nu

se poate reține trăsătura esențială a pericolului social al infracțiunii, precum

și atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei.

Totodată, tribunalul

a reținut că, în prezent, inculpatul V.R.C. este arestat preventiv în altă

cauză sub acuzația de a fi comis infracțiunea de proxenetism.

Având în vedere

aceste aspecte, tribunalul a apreciat că nu se justifică reținerea

circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului V.R.C., nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

anterior, însă scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse

orientate spre minimul special, redus ca urmare a reținerii dispozițiilor art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior.

Prin urmare,

tribunalul, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. anterior, a dispus condamnarea inculpatului V.R.C. la pedeapsa de 9

luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, cu executare în

regim de detenție, numai în acest fel putând fi atins scopul preventiv și

educativ al pedepsei față de perseverența acestuia în comiterea unor fapte

ilicite.

Față de natura și

gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările concrete ale cauzei, de

scopul urmărit prin săvârșirea infracțiunii, de urmările socialmente periculoase

produse prin săvârșirea infracțiunii, de persoana inculpatului, care nu e

cunoscut cu antecedente penale și având în vedere Decizia nr. LXXI/2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

precum și deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

cauza Cumpănă și Mazăre contra României (C.E.D.O., cauza Cumpănă și Mazăre

contra României, Hotărârea din 17 decembrie 2004, parag. 117., publicată în M.

Of. nr. 501/14.06.2005) și în cauza Hirst contra Marii Britanii (C.E.D.O.,

Marea Cameră, cauza Hirst contra Marii Britanii (nr. 2), Hotărârea din 6

octombrie 2005), tribunalul a apreciat că, în baza art. 71 C. pen. anterior, se

impune interzicerea, ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa principală, numai

a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în

funcțiile elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat.

Așadar, tribunalul,

în baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului V.R.C. dreptul de a

fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, precum și

dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat,

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior,

pe lângă pedeapsa principală stabilită.

În baza art. 357

alin. (2) lit. a) C. proc. pen. anterior și art. 88 alin. (1) C. pen. anterior,

s-a dedus din pedeapsa stabilită inculpatului V.R.C. durata reținerii de la

data de 23 ianuarie 2013 orele 00:21, până la data de 24 ianuarie 2013, orele

00:21.

S-a luat act că

inculpatul V.R.C. este arestat în altă cauză.

Întrucât banii

necesari pentru coruperea agenților de poliție au aparținut inculpatului

V.R.C., care i-a dat coinculpatului C.S.M. pentru a fi remiși polițiștilor, în

temeiul art. 255 alin. (4) C. pen. anterior raportat la art. 254 alin. (3) din

același cod, s-a dispus confiscarea de la inculpatul V.R.C. a sumei de 120

euro, consemnată pe numele acestuia la dispoziția Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, potrivit recipisei din data de 30 ianuarie 2013.

Inculpații au fost

obligați la cheltuieli judiciare.

Sentința mai sus

menționată a fost atacată cu apel de inculpatul V.R.C., care a solicitat

redozarea pedepsei, prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74

lit. a) C. pen. anterior și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin Decizia penală

nr. 221/A din 29 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul V.R.C. împotriva Sentinței penale nr.

512 din 18 iunie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 11620/3/2013.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat apelantul inculpat la plata

sumei de 250 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată

din fondurile Ministerului Justiției.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de

apelant, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C.

proc. pen. anterior, instanța de apel a apreciat că apelul este neîntemeiat.

S-a constatat că

instanța de fond a reținut corect situația de fapt care, de altfel, nu a fost

contestată de apelantul inculpat și a făcut aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior, considerându-se că fapta există, constituie infracțiune

și a fost săvârșită de inculpat.

Astfel, din

materialul probator administrat în cursul urmăririi penale a rezultat că, la

data de 22 ianuarie 2013, în jurul orelor 13:20, inculpații C.S.M. și V.R.C. au

oferit și apoi au dat agentului de poliție E.I.M. din cadrul Secției 19

Poliție, care era însoțit de agentul P.A., suma de 120 euro, despre care au

arătat că îi oferă ca mită pentru ca inculpatului C.S.M. să nu-i fie ridicat

permisul de conducere și pentru a nu fi continuate cercetările în ceea ce-l

privește pe acesta pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice,

deși consumase băuturi alcoolice.

A fost avut în vedere

că situația de fapt rezultă din declarațiile martorilor-denunțători E.I.M.,

T.C. și P.A., procesele-verbale privind efectuarea de verificări și

desfășurarea unor activități în cauză, procesul-verbal de constatare a

infracțiunii flagrante și imaginile surprinse de înregistrarea acțiunii,

procesul-verbal de redare a convorbirii înregistrate în mediul ambiental,

înscrisuri, declarațiile inculpaților.

De asemenea, s-a

constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că, fiind dovedite

existența laturii obiective, a legăturii de cauzalitate și a urmărilor

imediate, precum și a laturii subiective a acțiunii, inculpatul acționând cu

vinovăția cerută de lege, sub forma intenției directe, în drept, fapta

inculpatului V.R.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare

de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a avut în

vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C.

pen. anterior, respectiv pericolul social concret al faptelor săvârșite,

determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale

încălcate, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea, precum și limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea

dedusă judecății, reduse potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

anterior, modalitatea de săvârșire a faptei, dar și persoana apelantului

inculpat, atitudinea acestuia, de recunoaștere a săvârșirii faptei.

Instanța de fond, în

mod corect reținând incidența dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. anterior, a stabilit o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de dare de mită, aceasta fiind în conformitate cu

gradul de pericol social al faptei.

Instanța de apel a apreciat

că, pentru cuantificarea pedepsei, prezintă importanță circumstanțele personale

ale inculpatului care, potrivit fișei de cazier judiciar, a fost sancționat

administrativ de trei ori pentru fapte privind legea circulației și de furt,

iar judecata în fond a avut loc, inculpatul fiind în stare de arest preventiv

într-o altă cauză.

S-a considerat că

pedepsele stabilite sunt într-un cuantum suficient și reflectă în mod obiectiv

periculozitatea faptei, dar și a inculpatului, care nu a dovedit un bun comportament

în societate, pentru a se putea reține circumstanța atenuantă prev. de art. 74

lit. a) C. pen. anterior.

De asemenea, instanța

de apel a observat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen. anterior pentru a putea dispune suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere întrucât inculpatul, deși i-au fost aplicate amenzi

administrative, nu a înțeles atitudinea de clemență față de faptele sale

adoptată de organele judiciare, neputându-se considera, față de acest

comportament al inculpatului, că pronunțarea condamnării constituie un

avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși

infracțiuni.

În consecință, nu au

putut fi reținute motivele de apel ale inculpatului V.R.C., constatându-se că

atât pedeapsa stabilită, cât și modalitatea de executare sunt în mod corect

cuantificate și corespund scopului pedepsei și gradului de pericol al faptei.

Împotriva deciziei

penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul

V.R.C., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Prin prisma

dispozițiilor legale invocate, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și, în

rejudecare, redozarea pedepsei aplicate recurentului inculpat și suspendarea

executării acesteia, în opinia apărării pedeapsa nefiind just individualizată,

nici sub aspectul cuantumului, nici al modalității de executare.

În ceea ce privește

legea penală mai favorabilă, apărarea a considerat că legea veche este mai

blândă, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea reținută

în sarcina recurentului inculpat.

Concluziile formulate

de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta

Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și

pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții

procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a

legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului

potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă

potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel, Înalta Curte,

examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior - caz de casare pe care recurentul

inculpat V.R.C. și-a fundamentat calea de atac - pot fi invocate când se

constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt contrare legii sau că

instanțele au făcut o greșită aplicare a legii.

În ambele ipoteze,

legiuitorul are în vedere o eroare de drept și nu una de fapt, ultima putând fi

invocată doar în calea de atac a apelului, când instanța de control judiciar

are obligația de a examina cauza dedusă judecății sub toate aspectele de fapt

și de drept.

Prin hotărâre

"contrară legii" se înțelege acea hotărâre prin care instanța dă o

dispoziție interzisă de lege ori omite să se pronunțe cu privire la o

dispoziție la care legea o obligă în mod imperativ.

A doua variantă a

acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii - se

referă la toate celelalte situații în care instanța a comis o eroare de drept,

în afara celor limitativ prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. anterior

și are în vedere dispozițiile legale care privesc infracțiunea, pedeapsa și

răspunderea penală.

Examinând criticile

formulate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi

circumscrise cazului de casare invocat, recurentul inculpat solicitând, în

esență, reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare a acesteia,

într-una neprivativă de libertate.

Prin urmare, cum nu

au fost încălcate dispoziții legale privind infracțiunea săvârșită, pedeapsa

aplicată și răspunderea penală, Înalta Curte constată că instanțele anterioare

au aplicat în mod corect legea, neputându-se reține o greșită aplicare a

acesteia.

Din perspectiva legii

penale mai favorabile, Înalta Curte constată că, în cauză, aceasta este legea

veche, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare.

Astfel, infracțiunea

de dare de mită era sancționată pe legea veche cu pedeapsa închisorii de la 6

luni la 5 ani (art. 255 alin. (1) C. pen. anterior), pe legea nouă pedeapsa

fiind cuprinsă între 2 și 7 ani închisoare (art. 290 alin. (1) C. pen.).

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul V.R.C.

În temeiul art. 275

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit

pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul V.R.C. împotriva Deciziei penale nr. 221/A din

29 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 14 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - AZ