ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1932/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1932/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108/S

din 9 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul penal nr.

2030/62/2012 a fost condamnat în temeiul art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul A.D.F., la o pedeapsă de 1 an

închisoare. În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, privind

circulația pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an

închisoare. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin.

(1) lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat

același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și

b) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

II. în

temeiul art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe

drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. a fost

condamnat inculpatul F.T.P. la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 85

alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice,

republicată, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat

același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 255 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 luni închisoare. În baza art. 264

alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a și art. 18 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a fost

condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 luni închisoare. În baza art. 33 lit.

a) și b) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele

aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an

închisoare.

Ill. în baza

art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul D.S. la o pedeapsă de 1 an închisoare.în baza

art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a și art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare. În baza

art. 33 lit. b) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele

aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an

închisoare. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. au fost aplicate celor trei

inculpați pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art.

81 C. pen. raportat la art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepselor aplicate inculpaților, pe un termen de încercare de 3

ani. În temeiul art. 71 alin. (1) și (5) C. pen. s-a dispus suspendarea

executării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

ll-a, lit. b) C. pen. Li s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor

art. 83 C. pen. În temeiul art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C.

proc. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 400 de RON, obiect al mitei, sumă

atașată la dosarul cauzei.în temeiul art. 139 alin. (2) C. proc. pen. a fost

revocată măsura arestării preventive dispusă față de inculpații A.D.F., F.T.P.

și D.S. prin încheierea de ședință nr. 3 din 15 februarie 2012 a Tribunalului

Brașov, iar în baza art. 160

3

C. proc. pen. a fost ridicat controlul

judiciar instituit față de aceștia prin încheierea din ședința publică din data

de 26 martie 2012 a Tribunalului Brașov.

În temeiul

art. 160

5

alin. (4) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către

inculpatul D.S. a cauțiunii de 1.000 de RON, consemnată la Banca C., Sucursala Brașov,

conform chitanței din 22 martie 2012. S-a constatat că inculpații A.D.F., F.T.P.

și D.S. au fost reținuți și arestați preventiv în perioada 14 februarie 2012-30

martie 2012.

În temeiul

art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A.D.F., F.T.P. și D.S.

la câte 300 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Brașov s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,

a inculpaților A.D.F. pentru săvârșireajn concurs real, a infracțiunilor prevăzute

de art. 85 alin. (1) și art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația

pe drumurile publice, republicată, și a unei instigări la infracțiunea de dare de

mită prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat

la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, aceasta din urmă cu aplicarea art. 75

alin. (1), lit. a) C. pen., toate cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.; F.T.P. pentru

săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) și

art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fiecare în concurs real cu câte o infracțiuni

de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și cu o infracțiune de favorizare a infractorului,

prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a

și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cele două din urmă în concurs ideal

și cu aplicarea art. 75 alin. (1), lit. a) C. pen., toate cu aplic, art. 33

lit. a) și respectiv lit. b) C. pen. și D.S., pentru săvârșirea unei infracțiuni

de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în concurs ideal cu o infracțiune de favorizare

a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17

lit. a), teza a ll-a și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 75 alin. (1), lit. a) C. pen. și art. 33 lit. b) C. pen. În actul de sesizare

s-a reținut în esență, în sarcina inculpatului A.D.F., că în data de 14

februarie 2012, a condus un autoturism marca V., cu număr de înmatriculare XX, număr

care, potrivit verificărilor formale, este atribuit unui alt autoturism, marca S.,

fiind astfel depistat în trafic de către agentul constatator L.N. și condus la sediul

secției de poliție, a determinat co-inculpații F.T.P. și D.S., să intervină pentru

a-l pune la adăpost de răspundere penală, aceștia din urmă procedând la darea polițistului

a sumei de 400 (patru sute) RON, pentru ca acesta să nu-și exercite atribuțiile

legale privind constatarea situației de fapt respectivă.

În sarcina inculpatului

F.T.P. s-a reținut că în data de 14 februarie 2012, a pus în circulație un autoturism

marca V., cu număr de înmatriculare XX, număr care, potrivit verificărilor formale,

este atribuit unui alt autoturism, marca S., aflat în custodia legală și de fapt

a societății comerciale a cărei administrator este, având cunoștință că inculpatul

A.D.F., subordonat ierarhic de-al său, conduce acest autoturism, precum și faptul

că, acesta din urmă fiind astfel depistat în trafic de către agentul constatator

L.N. și condus la sediul secției de poliție, determinat fiind de acesta și împreună

cu co-inculpatul D.S., a intervenit pentru a-l pune la adăpost de răspundere penală,

aceștia din urmă procedând la darea polițistului a sumei de 400 (patru sute) RON,

pentru ca acesta să nu-și exercite atribuțiile legale privind constatarea situației

de fapt respectivă și prin aceasta favorizându-l pe inculpatul A.D.F. pentru a zădărnici

procesul penal.

În sarcina inculpatului

D.S. s-a reținut că în data de 14 februarie 2012, determinat fiind de co-inculpatul

A.D.F. și împreună cu co-inculpatul F.T.P., au procedat la darea către agentul constatator

L.N. a sumei de 400 (patru sute) RON, pentru ca acesta din urmă să nu-și exercite

atribuțiile legale privind constatarea unei situații de fapt privind infracțiuni

prevăzute de legislația circulației pe drumurile publice, reținute de agent cu puțin

timp în urmă în sarcina sus-numitului inculpat A.D.F., prin aceasta favorizându-l

pe acesta din urmă pentru a zădărnici procesul penal.

În cursul urmăririi

penale s-au administrat următoarele probe: procesele-verbale de constatare a situațiilor

respective și de redare a celor reținute în cauză;declarațiile inculpaților A.D.F.,

F.T.P. și D.S.; declarațiile martorilor L.N. și S.C.S. și înscrisuri.

Înainte de începerea

cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 2 mai 2012, inculpații

A.D.F., F.T.P. și D.S. au solicitat judecarea potrivit procedurii recunoașterii

vinovăției, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., arătând că recunosc

săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca

judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În fața instanței de judecată, inculpații s-au prevalat de dispozițiile art. 70

alin. (2) C. proc. pen. arătând că nu doresc să mai dea declarație pe situația de

fapt.

Analizând actele

și lucrările dosarului de urmărire penală, precum și înscrisurile noi depuse de

inculpați în fața instanței de judecată, tribunalul a reținut următoarea stare de

fapt: Numitul A.D.F. era în atenția organelor de poliție, deoarece conducea autoturismul

marca V., cu număr de înmatriculare XX, număr care, potrivit verificărilor formale,

este atribuit unui alt autoturism, marca S. La data de 14 februarie 2012, în jurul

orelor 15,00, la intrarea în municipiu dinspre localitatea Târlungeni, în dreptul

unităților economice „A." și „R.", s-a procedat la interpelarea acestuia

în trafic de către numitul L.N. - agent principal secția 3 Poliție Brașov, sus-numitul

A.D.F. fiind depistat conducând autoturismul respectiv. Astfel, agentul polițist

constatator, martorul L.N., procedând la solicitarea conducătorului auto inculpat

a actelor personale și cele ale mașinii respective, acesta din urmă a pus la dispoziția

polițistului doar actele personale, despre cele auto susținând că nu le are asupra

sa și că sunt la șeful său pe care l-a apelat imediat telefonic cu scopul declarat

de a-i aduce documentele mașinii. Între timp, inculpatul A.D.F. a continuat să relaționeze

cu agentul de poliție, încă de la începutul conversațiilor acesta precizând că are

ca ocupație ridicarea și transportul mașinilor, arătând chiar că i-ar fi ajutat

în acest sens pe colegii polițistului constatator. Mai mult, la un moment dat, inculpatul

A.D.F. i-a spus polițistului, în mai multe rânduri, să „găsim o înțelegere!",

subliniind în acest context cunoștințe din cadrul personalului de poliție. În aceste

împrejurări, inculpatul A.D.F., l-a sunat pe șeful său, co-inculpatul F.T.P., motivând

că „l-am chemat pe șeful la fața locului să vorbească cu domnul polițist să mă ierte".

La rândul său, inculpatul F.T.P., astfel cum acesta a declarat, l-a apelat imediat

telefonic pe co-inculpatul D.S. - cunoștință apropiată a sa, având calitatea de

polițist rutier în poliția municipiului Brașov - spunându-i că are o problemă cu

un polițist de la secția 3 la „A." și dacă poate veni până acolo, acesta din

urmă răspunzând afirmativ solicitării respective. După câteva minute, la fața locului

a sosit co-inculpatul F.T.P., care i-a spus agentului de poliție că mașina „nu are

numere" și că numerele de pe mașina respectivă „sunt de la altă mașină".

În timp ce inculpatul F.T.P. discuta cu agentul de poliție L.N., la fața locului

și-a făcut apariția sus-numitul inculpat D.S., care s-a îndreptat către mașina în

care se aflau polițistul și inculpatul F.T.P. și a deschis portiera mașinii, prezentându-se

ca fiind „coleg de la rutieră" - fiind imediat îndepărtat de agentul de poliție.

După finalizarea discuției cu inculpatul F.T.P., polițistul i-a solicitat celui

interpelat în trafic - inculpatului A.D.F., care între timp aștepta în afara mașinii

respective, în apropiere, să-l urmeze la sediul secției de poliție pentru a continua

procedura. Totodată, polițistul l-a invitat și pe co-inculpatul F.T.P. la sediul

secției pentru clarificarea tuturor împrejurărilor respective. În aceleași împrejurări,

polițistul nu l-a interpelat și nu i-a solicitat inculpatului D.S. să vină la sediul

secției. Sosiți la sediul secției nr. 3 Poliție Brașov, agentul de poliție și, în

urma sa, inculpatul F.T.P. cu mașina în cauză, i-au observat pe co-inculpați, aceștia

aflându-se deja în parcarea din fața sediului. Acolo, co-inculpații F.T.P. și D.S.

l-au abordat din nou pe polițistul constatator încă din afara sediului de poliție.

Agentul constatator i-a invitat pe inculpați în sediul secției, afirmând, față de

cei prezenți, că mașina „poate fi furată", moment în care inculpatul F.T.P.

a prezentat documentele mașinii, pe care inculpatul A.D.F. Ie-a luat din interiorul

mașinii respective. Conduși de agentul de poliție în interiorul unui birou de la

parterul sediului secției de poliție, inculpatul F.T.P. a prezentat polițistului

actele mașinii, inculpatul F.T.P. a arătat că a fost sincer tot timpul interpelării,

iar inculpatul D.S., in timp ce polițistul explica că fapta constatată constituie

infracțiune, a subliniat că „are două, nu numai una", referindu-se la faptele

penale ce puteau fi reținute în sarcina celor interpelați. În acele circumstanțe,

inculpatul F.T.P. a scos bani din propriul buzunar, a numărat patru bancnote de

100 de RON și i-a înmânat inculpatului D.S. care, la rândul său și imediat, printr-o

strângere de mână, i-a dat polițistului constatator. Astfel, acesta din urmă a reacționat

imediat surprins fiind de atitudinea celor doi, a pus bancnotele pe masă. Potrivit

îndrumărilor procurorului, imediat polițistul constatator a apelat procurorul de

caz sesizând cele întâmplate.

În drept faptele

inculpatului A.D.F. descrise anterior întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor

prevăzute de art. 85 alin. (1) și art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice, republicată, și a unei instigări la infracțiunea

de dare de mită prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Faptele inculpatului F.T.P.,

descrise anterior întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor prevăzute de

art. 85 alin. (1) și art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fiecare în concurs

real cu câte o infracțiuni de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și cu o infracțiune de favorizare

a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17

lit. a), teza a II-a și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Faptele inculpatului

D.S., descrise anterior întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor de dare

de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000 în concurs ideal cu o infracțiune de favorizare a infractorului,

prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a

și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că infracțiunea de dare

de mită a fost săvârșită de toți trei inculpații împreună, cu privire la aceasta

sunt aplicabile dispozițiile art. 75 alin. (1), lit. a) C. pen. Nu sunt aplicabile

aceste dispoziții cu privire la infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută

de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,

deoarece această infracțiune a fost săvârșită doar de inculpații F.T.P. și D.S.

Cum inculpații

au săvârșit infracțiunile supuse judecății mai înainte de condamnarea definitivă

a acestora pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.

33 lit. a) C. pen. Pentru infracțiunile prevăzute de art. 85 alin. (1) și art. 85

alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, reținute

în sarcina inculpaților F.T.P. și D.S. sunt aplicabile dispozițiile art. 33

lit. b) C. pen., privind concursul ideal de infracțiuni, deoarece au fost săvârșite

prin aceeași acțiune.

Față de gradul

de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților, față de persoana

inculpaților, care au un grad mare de integrare socială, nu au antecedente penale,

au recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, au avut o atitudine corespunzătoare

în fața organelor judiciare, văzând și dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. privind reducerea pedepselor cu o treime, instanța de fond a apreciat

că se impune a fi aplicate inculpaților pedepse orientate către minimul special,

pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora.

Față de inculpatul

D.S. s-a reținut însă faptul că acesta are calitatea de polițist, caz în care ar

fi trebuit să aibă o mai bună reprezentare a valorii sociale pe care o reprezintă

în societate respectarea legii, motiv pentru care se impune aplicarea față de acesta

a unor pedepse într-un cuantum mai ridicat decât al celorlalți inculpați, pentru

infracțiunile reținute în sarcina sa. Având în vedere că niciunul dintre inculpați

nu are antecedente penale, sunt integrați în familie și societate și au înțeles

gravitatea faptelor săvârșite, instanța de fond a apreciat că apreciază că scopul

pedepselor poate fi atins și prin lăsarea în libertate a inculpaților, respectiv

prin suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării

pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.

În dezvoltarea

motivelor de apel ale parchetului s-a arătat în esență, în ceea ce privește critica

de netemeinicie a hotărârii apelate că pedepsele aplicate inculpaților sunt greșit

individualizate atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare

și nu sunt în măsură să asigure îndeplinirea scopului pedepsei, astfel cum este

prevăzut de art. 52 C. pen. S-a susținut de către parchet că faptele comise de inculpați

sunt grave iar inculpații le-au săvârșit cu o ușurință deosebită și au dat dovadă

de multă îndrăzneală; este adevărat că inculpații sunt la prima încălcare a legii

penale, însă în raport de multitudinea normelor de drept încălcate prima instanță

ar fi trebuit să sporească fiecare dintre pedepsele rezultante aplicate inculpaților

și să aleagă o modalitate de executare a pedepsei mai adecvată, cum ar fi cea prevăzută

de art. 86

1

C. pen.

În ceea ce privește

nelegalitatea hotărârii apelate, Parchetul a arătat că prima instanță a procedat

greșit dispunând condamnarea inculpatului A.D.F. pentru infracțiunile pentru care

a fost trimis în judecată aplicând regulile de la concursul real și ideal, respectiv

art. 33 lit. a) și b) C. pen. (deși în mod corect ar fi trebuit reținute) atâta

timp cât prin rechizitoriu acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea doar

în concurs real al faptelor și în faza de judecată nu s-a pus în discuție schimbarea

încadrării juridice.

Verificând hotărârea

atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate,

precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 371 C.

proc. pen., dar în limitele prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol, Curtea

a constatat că apelul declarat parchet este parțial fondat însă pentru considerente

se vor fi expuse.

Prima instanță

a stabilit pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale

(procesele-verbale de constatare a situațiilor respective și de redare a celor reținute

în cauză, declarațiile inculpaților A.D.F.,F.T.P. și D.S., declarațiile martorilor

L.N. și S.C.S. și înscrisuri) pe care inculpații au declarat că îl cunosc și și-l

însușesc o corectă stare de fapt, recunoscută în totalitate de inculpați constând

în esență în aceea că la data de 14 februarie 2012, după ce inculpatul A.D.F. a

fost surprins în trafic de către organele de poliție conducând un autoturism neînmatriculat

și cu numere false de înmatriculare pe care i-l încredințase inculpatul F.T.P.,

inculpații F.T.P. și D.S. în încercarea de a-l ajuta pe inculpatul A.D.F. să scape

de răspunderea penală, au acceptat propunerea inculpatului A.D.F. și împreună cu

acesta au oferit lucrătorului de poliție care se ocupa de rezolvarea cazului suma

de 400 RON. De asemenea, prima instanță a stabilit pentru faptele reținute în sarcina

inculpaților o corectă încadrare juridică, apreciind în mod temeinic că în cauză

sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului A.D.F.

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) și art. 85 alin.

(2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată

și a unei instigări la infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 25 C.

pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 78/2000, a inculpatului F.T.P., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 85 alin. (1) și art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fiecare în concurs

real cu câte o infracțiune de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și cu o infracțiune de favorizare

a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17

lit.), teza a ll-a și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a inculpatului

D.S., pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită prevăzută de art. 255

alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în concurs

ideal cu o infracțiune de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264

alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a și art. 18 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că infracțiunea de dare de mită a fost săvârșită

de toți trei inculpații împreună, în mod corect a apreciat instanța de fond că în

cauză, cu privire la aceasta sunt aplicabile dispozițiile art. 75 alin. (1),

lit. a) C. pen.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpați pentru infracțiunile

comise, Curtea a reținut că prima instanță a avut în vedere la dozarea fiecăreia

dintre pedepsele stabilite precum și la dozarea pedepselor rezultante aplicate toate

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar pedepsele

aplicate celor trei inculpați sunt în măsură să conducă la îndeplinirea scopului

prevăzut de art. 52 C. pen., situație în raport de care apar nefondate criticile

parchetului sub acest aspect.

Tribunalul a valorificat

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pornind de la limitele speciale ale pedepselor

prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, reduse cu o treime, conform art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen. și a reținut justificat în sarcina inculpaților

circumstanța agravantă prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire

la infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7

alin. (2) din Legea nr. 78/2000. A reținut de asemenea corect prima instanță că,

analizat prin prisma circumstanțelor reale în care faptele au fost comise și a celor

personale ale inculpaților, gradul de pericol social concret al faptelor comise

de cei trei inculpați este unul mediu.

Pentru verificarea

circumstanțelor personale ale inculpaților, instanța de apel a dispus efectuarea

de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov a unor referate de

evaluare.

Din conținutul

referatului întocmit pentru inculpatul A.D.F. precum și din înscrisurile depuse

de acesta la dosar în circumstanțiere, a rezultat că inculpatul, în vârstă de 30

de ani are studii medii, și-a întemeiat începând cu anul 2006 o familie, are în

întreținere un copil minor și are o situație locativă bună, fiind preocupat pentru

obținerea veniturilor necesare întreținerii familiei. Este integrat social și are

un comportament bun în familie și societate. lnculpatul are un loc de muncă pe durată

nedeterminată și este calificat profesional iar din fișa de cazier judiciar existentă

la dosar a rezultat că nu are antecedente penale. Inculpatul F.T.P. este în vârstă

de 34 de ani, este căsătorit din anul 2003 și are 3 copii minori în întreținere.

Are o situație locativă bună în localitatea Tărlungeni și este asociat unic la SC

F. SRL, care are ca obiect de activitate tractări auto, depanări și transport special.

Inculpatul are studii medii și o calificare profesională care îi permite să câștige

în mod onest cele necesare traiului familiei. Este integrat familial,profesional

și social și nu a mai fost până în prezent cercetat sau judecat pentru alte fapte

penale, iar comportamentul său în cadrul comunității a fost în conformitate cu regulile

și normele de conviețuire socială. Inculpatul D.S. este în vârstă de 28 de ani este

căsătorit din anul 2011, nu are copii și are o situație locativă bună; a avut calitatea

de lucrător de poliție iar în prezent își desfășoară activitatea în calitate de

director al SC G.Y. SRL; este absolvent de studii superioare și este integrat familial,

profesional și social; nu a mai fost până în prezent cercetat sau judecat pentru

alte fapte penale, iar comportamentul său în cadrul comunității a fost în conformitate

cu regulile și normele de conviețuire socială. Potrivit referatelor de evaluare,

cei trei inculpați au perspective crescute de reintegrare. În raport de circumstanțele

personale ale inculpaților, astfel cum au fost sintetizate anterior,de circumstanțele

reale în care au fost comise infracțiunile reținute în sarcina fiecăruia dintre

ei, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, de cauzele de agravare a

răspunderii penale și de cele de reducere a pedepselor incidente, Curtea a apreciat

că pedepsele aplicate inculpaților sunt corect individualizate astfel că nu se impune

nici majorarea pedepselor aplicate pentru fiecare infracțiune în parte și nici sporirea

pedepselor rezultante pentru nicinul dintre inculpați, astfel cum s-a solicitat

în memoriul Parchetului. Chiar dacă au comis mai multe infracțiuni datorită modului

în care s-a derulat activitatea infracțională, acestea au fost comise cu aceeași

ocaziejn realizarea aceluiași scop, într-un interval de timp extrem de scurtjar

în raport de această situație, numărul infracțiunilor comise în nici un caz nu dovedește

perseverență infracțională astfel cum a susținut parchetul în memoriul formulat

și deci nu reprezintă o împrejurare care să justifice o sporire a pedepsei rezultante.

De asemenea, vârsta

inculpaților, gradul de instrucție școlară a acestora, comportamentul anterior comiterii

faptelor în familie și societate, lipsa antecedentelor penale precum și perspectivele

crescute de reintegrare relevate de referatele de evaluare întocmite în cauză au

condus la concluzia că scopul pedepselor aplicate inculpaților poate fi atins și

fără privare de libertate, iar schimbarea modalității de executare a pedepselor

prin supunerea inculpaților pe durata termenelor de încercare fixate unui control

judiciar s-a apreciat că nu se impune; materialul probator existent la dosar nu

oferă indicii în sensul existenței unui risc de reiterare de către inculpați a comportamentului

infracțional, ci dimpotrivă, în referatele de evaluare întocmite în cauză se arată

că nu au fost identificați factori de risc ai comportamentului infracțional al inculpaților

care să influențeze conduita generală a acestora și că perspectivele de reintegrare

socială sunt crescute, astfel că solicitarea Ministerului Public de a face în cauză

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. s-a apreciat că este neîntemeiată.

În ceea ce privește

critica adusă de parchet hotărârii apelate privind nelegalitatea acesteia, Curtea

a reținut că în mod temeinic a sesizat prima instanță că în cauză, în ceea ce-l

privește pe inculpatul A.D.F. sunt incidente atât dispozițiile art. 33 lit. b)

C. pen.(cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 85 alin. (1) art. 85

alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 care au fost comise în concurs ideal) cât și cele

ale art. 33 lit. a) C. pen. întrucât cele două infracțiuni reglementate de O.U.G.

nr. 195/2002 au fost comise în concurs real cu infracțiunea prevăzută de art. 25

C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000. Temeinicia reținerii celor două texte de lege este menționată

de altfel și în motivele de apel ale parchetului situația inculpatului A.D.F. fiind,

din această perspectivă identică cu cea a inculpatului F.T.P. doar că pentru acesta

din urmă textele de lege menționate au fost reținute prin actul de sesizare al instanței.

S-a reținut ca fiind reală împrejurarea că această omisiune a parchetului de a reține

și în ceea ce-l privește pe inculpatul A.D.F. dispozițiile art. 33 lit. b) C.

pen. ar fi trebuit pusă în discuția părților de către primă instanță însă pe de

o parte Curtea a reținut că incidența art. 33 lit. b) alături de 33 lit. a) C.

pen. nu face parte din încadrarea juridică a faptelor iar prima instanță nu ar fi

fost îndreptățită să aplice dispozițiile art. 334 C. proc. pen. pentru a reține

incidența acestui text de lege, ci textul reflectă pluralitatea în care au fost

comise din punct de vedere juridic infracțiunile deduse judecății, fără a agrava

în vre-un fel situația inculpatului și fără consecințe asupra regimului sancționator.

Pe altă parte, în apel, inculpatul A.D.F. a arătat prin intermediul avocatului ales

că reținerea acestui text de lege este pur formală din punctul său de vedere; a

menționat de asemenea că este de acord cu incidența acestui text de lege precizând

că nu i-a fost vătămat, prin reținerea textului de lege în discuție, de către instanța

de fond nici un drept dintre cele procesuale recunoscute de lege.

În raport de această

situație Curtea a apreciat că nu se impune reformarea hotărârii apelate înlăturarea

dispozițiilor art. 33 lit. b) C. pen. pentru ca mai apoi să se rețină în rejudecare

dispozițiile menționate. Hotărârea primei instanțe, s-a reținut că este însă criticabilă

din perspectiva faptului că, dispunând, în baza art. 255 alin. (4) C. pen. confiscare

sumei de bani dată cu titlu de mită agentului de poliție L.N., instanța de fond

a omis să menționeze persoana de la care confiscă suma de 400 RON.Or, confiscarea

specială este sancțiune de drept penal, care se ia față de persoana ce a comis o

faptă penală și constă în trecerea silită și gratuită în proprietatea statului a

bunurilor folosite pentru săvârșirea faptei penale sau a contravalorii lor fiind

justificată de necesitatea înlăturării stării de pericol care s-ar crea pentru societate

prin rămânerea în mâinile infractorului a bunurilor folosite la comiterea infracțiunii;

această măsură de siguranță are un caracter „in rem" și produce efecte față

de orice persoană la care s-ar găsi lucrurile confiscate; ea nu poate fi luată față

de mai multe persoane în solidar, ci se aplică în mod individual pentru fiecare

persoană care deține sau a deținut bunuri folosite la săvârșirea unei infracțiuni,

instanța având obligația să identifice persoanele la care se găsesc bunurile sau

sumele de bani supuse confiscării, iar când la comiterea faptei penale au participat

mai multe persoane să indice în concret ce bunuri sau sume de bani confiscă de le

fiecare dintre participanți. Față de această situație și văzând că în cadrul judecății

care s-a desfășurat în apel inculpatul D.S. a precizat că suma de 400 RON care a

fost dată cu titlu de mită aparținea inculpatului F.T.P., Curtea a admis în baza

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Brașov împotriva sentinței penale nr. 108/S din 9 mai 2012 pronunțată de Tribunalul

Brașov și a desființat hotărârea doar sub aspectul omisiunii primei instanțe de

a menționa persoana de la care s-a dispus confiscarea sumei de bani care a făcut

obiectul mitei. Rejudecând cauza în aceste limite: în baza art. 255 alin. (4) raportat

la art. 254 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul F.T.P.

a sumei de 400 RON, obiect al mitei, aflată atașată la dosarul cauzei (dosar urmărire

penală). S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate. În baza

art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel

au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a criticat

decizia recurată pentru netemeinicie prin prisma cazului de casare prev.de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În motivele de

recurs s-a menționat în esență că, faptele comise de inculpați sunt grave iar inculpații

le-au săvârșit cu o ușurință deosebită și chiar dacă inculpații nu au antecedente

penale, în raport de multitudinea normelor de drept încălcate, instanțele ar fi

trebuit să sporească fiecare dintre pedepsele rezultante aplicate inculpaților și

să aleagă o modalitate de executare a pedepsei mai adecvată, cum ar fi cea prevăzută

de art. 86

1

C. pen. cu majorarea temrneului de încercare.

Examinând recursul

declarat prin prisma cazului de casare invocat dar și din oficiu, Înalta Curte,

reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Cu privire la

unica critică vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reține că, la individualizarea

pedepselor aplicate față de inculpați au fost avute în vedere criteriile enumerate

de art. 72 C. pen. care preved că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține

seama de dispozițiile părții generale ale codului,de limitele de pedeapsă fixate

în partea specială,de gradul de pericol social al faptei săvârșite,de persoana infractorului

și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Potrivit art.

320

1

C. proc. pen.,(Judecata în cazul recunoașterii vinovăției)

(1)Până la începerea

cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic

că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită

ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

(2)Judecata poate

avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci

când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de

sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor

în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

(4)lnstanța de

judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, în cursul

urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită

de inculpat.

(7)lnstanța va

pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu

o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Cuantumul pedepselor

principale aplicate inculpaților este rezultatul reținerii unei cauze legale de

atenuare a răspunderii penale,respectiv - art 320

1

C. proc. pen.

În aceste condiții

pedepsele aplicate inculpaților de către instanța de fond și menținute de către

instanța de apel, atât cu privire la cuantum cât și din punct de vedere al alegerii

modalității de executare, respectiv în condițiile suspendării condiționate,

Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea unor sporuri și nici înlocuirea

dispozițiilor art. 81 C. pen. cu dispozițiile art. 86

1

C. pen., având

în vedere circumstanțele reale în care faptele au fost comise, precum și a circumstanțelor

personale ale inculpaților, gradul de pericol social concret al faptelor comise

de cei trei inculpați fiind unul mediu, astfel că pedepsele principale aplicate

inculpaților, orientate către minimul special sunt pe deplin justificate.

Înalta Curte apreciază

relevante concluziile referatelor de evaluare întocmite în cauză de către Serviciul

de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, prin care se arată că nu au fost identificați

factori de risc ai comportamentului infracțional al inculpaților care să influențeze

conduita generală a acestora și că perspectivele de reintegrare socială sunt crescute,

astfel că solicitarea parchetului de a face în cauză aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen. și de a aplica spor de pedeapsă, apare ca neîntemeiată.

Față de aceste

considerente Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Înalta Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 123/Ap din 13 noiembrie

2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

privind pe intimații inculpați A.D.F., F.T.P. și D.S.

Onorariile parțiale

cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 150 RON, pentru intimații

inculpați F.T.P. și D.S., până la prezentarea apărătorului ales, se vor suporta

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.D.F., în sumă de 300 RON, se va

suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Apel Brașov împotriva

deciziei penale nr. 123/Ap din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimații inculpați A.D.F.,

F.T.P. și D.S.

Onorariile parțiale

cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 150 RON, pentru intimații

inculpați F.T.P. și D.S., până la prezentarea apărătorului ales, se vor suporta

din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.D.F., în sumă de 300 RON, se va

suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate

cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Apel

Brașov, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

05 iunie 2013.