ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6130/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședința din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a executării pct. 1.6, II.1 și II.6 din Decizia nr. 11/2012 emisă de Curtea de Conturi a României, formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române prin V.P., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta a invocat, atât în contestația administrativă, cât și în fața instanței de judecată, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru extinderea perioadei de verificare, faptul că ANAR, prin natura serviciilor prestate și a veniturilor încasate, nu se încadrează în categoria instituțiilor publice cărora le incumbă obligația prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 și de a declara și vira la bugetul de stat sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale cu 25%, precum și faptul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002, veniturile ANAR având un specific și regim special.

S-a arătat în considerentele sentinței atacate că aspectele invocate de reclamantă urmează să fie analizate pe fondul judecății acțiunii în anulare de către instanța de contencios administrativ, aceste argumente juridice nu au o aparență de valabilitate cu privire la legalitatea actului administrativ și nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, care să conducă la suspendarea executării Deciziei. De asemenea, prima instanță a reținut că decizia a cărei suspendare s-a solicitat nu este titlu executare, ea fiind necesar să fie urmată de un alt act administrativ de punere în executare, care are propriul regim de contestare, prin urmare, nu este îndeplinită condiția iminenței prejudiciului.

2. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs Administrația Națională Apele Române, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că în mod greșit, prima instanță a reținut că motivele invocate de instituția reclamantă nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea Deciziei a cărei suspendare se solicită.

Astfel, recurenta a susținut că perioada pentru verificarea instituției este de 1 - 31 decembrie 2011, iar măsura dispusă vizează o perioada anterioară, respectiv anul 2009. Recurenta a mai susținut că reținerile auditorilor externi sunt netemeinice și nelegale întrucât, pe de o parte acestea nu respectă dispozițiile legale referitoare la competențe, iar pe de altă parte ANAR a respectat prevederile Legii nr. 329/2009, iar din raportul de control și decizia atacată nu rezultă modalitatea în care a fost determinată suma de 2.350.013 RON, în condițiile în care ANAR a înțeles să aplice diminuarea prevăzută de Legea nr. 329/2009. De asemenea, recurenta a mai arătat că nelegalitatea deciziei rezultă în principal din faptul că auditorii externi, la emiterea deciziei, au depășit competențele în ceea ce privește verificarea efectuată.

În fine, s-a arătat că este evident că echipa de auditori externi trebuia să țină cont de faptul încadrarea personalului ANAR se face potrivit Contractului colectiv de muncă, iar nu în baza dispozițiilor legale privind salarizarea personalului bugetar. În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, recurenta a arătat că prima instanță a confundat efectele deciziei atacate cu cele ale executării silite, apreciind în mod eronat că mai este necesar să fie emis un alt act administrativ. În cuprinsul deciziei a cărei suspendare se solicită, există măsuri dispuse de auditorii externi, care sunt executorii și care creează un prejudiciu instituției reclamante.

Paguba iminentă constă în avansarea cheltuielilor necesare acționării în justiție a personalului contractual, emiterii și comunicării deciziei de imputare, punerii în executare a deciziilor de imputare, precum și cheltuielilor necesare derulării proceselor având ca obiect contestațiile la executare formulate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor din dosar, recurenta-reclamantă a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ pentru suspendarea Deciziei nr. 11/2011 emisă de Camera de Conturi a României, în privința pct. I.6, II.1 și II.6.

Înalta Curte constată că nu este fondată susținerea recurentei privind lipsa competenței Curții de Conturi în ceea ce privește verificarea efectuată, întrucât Curtea de Conturi are competența de a constata abateri de la legalitate cauzatoare de prejudicii în bugetele locale sau de stat sau în cheltuirea banilor publici, iar măsurile dispuse de pârâtă au fost luate în baza dispozițiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare.

Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […] constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia” Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Înalta Curte constată că, în speță prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea condiției cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, în acord cu cele reținute de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al actului atacat. În jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1185/44/2011), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

în acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată și probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, nefiind identificate, în sensul art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., motive de modificare sau casare a hotărârii respective. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Administrația Națională”Apele Române” împotriva încheierii din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013. Procesat de GGC - LM