ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6130/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședința din 27 noiembrie

2012, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a executării

pct. 1.6, II.1 și II.6 din Decizia nr. 11/2012 emisă de Curtea de Conturi a

României, formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române prin

V.P., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta a invocat, atât în

contestația administrativă, cât și în fața instanței de judecată,

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru extinderea perioadei de

verificare, faptul că ANAR, prin natura serviciilor prestate și a veniturilor

încasate, nu se încadrează în categoria instituțiilor publice cărora le incumbă

obligația prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 și de a declara

și vira la bugetul de stat sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale

cu 25%, precum și faptul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 65 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 500/2002, veniturile ANAR având un specific și regim

special.

S-a arătat în

considerentele sentinței atacate că aspectele invocate de reclamantă urmează să

fie analizate pe fondul judecății acțiunii în anulare de către instanța de

contencios administrativ, aceste argumente juridice nu au o aparență de

valabilitate cu privire la legalitatea actului administrativ și nu sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, care să conducă la suspendarea executării Deciziei.

De asemenea, prima

instanță a reținut că decizia a cărei suspendare s-a solicitat nu este titlu

executare, ea fiind necesar să fie urmată de un alt act administrativ de punere

în executare, care are propriul regim de contestare, prin urmare, nu este

îndeplinită condiția iminenței prejudiciului.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs Administrația

Națională Apele Române, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea motivelor

de recurs, reclamanta a arătat că în mod greșit, prima instanță a reținut că

motivele invocate de instituția reclamantă nu sunt de natură a demonstra

nelegalitatea Deciziei a cărei suspendare se solicită. Astfel, recurenta a

susținut că perioada pentru verificarea instituției este de 1 - 31 decembrie

2011, iar măsura dispusă vizează o perioada anterioară, respectiv anul 2009.

Recurenta a mai

susținut că reținerile auditorilor externi sunt netemeinice și nelegale

întrucât, pe de o parte acestea nu respectă dispozițiile legale referitoare la

competențe, iar pe de altă parte ANAR a respectat prevederile Legii nr.

329/2009, iar din raportul de control și decizia atacată nu rezultă modalitatea

în care a fost determinată suma de 2.350.013 RON, în condițiile în care ANAR a

înțeles să aplice diminuarea prevăzută de Legea nr. 329/2009.

De asemenea,

recurenta a mai arătat că nelegalitatea deciziei rezultă în principal din

faptul că auditorii externi, la emiterea deciziei, au depășit competențele în

ceea ce privește verificarea efectuată.

În fine, s-a arătat

că este evident că echipa de auditori externi trebuia să țină cont de faptul

încadrarea personalului ANAR se face potrivit Contractului colectiv de muncă,

iar nu în baza dispozițiilor legale privind salarizarea personalului bugetar.

În ceea ce privește

condiția prevenirii unei pagube iminente, recurenta a arătat că prima instanță

a confundat efectele deciziei atacate cu cele ale executării silite, apreciind

în mod eronat că mai este necesar să fie emis un alt act administrativ. În

cuprinsul deciziei a cărei suspendare se solicită, există măsuri dispuse de

auditorii externi, care sunt executorii și care creează un prejudiciu

instituției reclamante.

Paguba iminentă

constă în avansarea cheltuielilor necesare acționării în justiție a

personalului contractual, emiterii și comunicării deciziei de imputare, punerii

în executare a deciziilor de imputare, precum și cheltuielilor necesare

derulării proceselor având ca obiect contestațiile la executare formulate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi arătate în continuare.

și de drept relevante

Așa cum rezultă din

expunerea anterioară a lucrărilor din dosar, recurenta-reclamantă a învestit

instanța cu o acțiune în contencios administrativ pentru suspendarea Deciziei

nr. 11/2011 emisă de Camera de Conturi a României, în privința pct. I.6, II.1

și II.6.

Înalta Curte constată

că nu este fondată susținerea recurentei privind lipsa competenței Curții de

Conturi în ceea ce privește verificarea efectuată, întrucât Curtea de Conturi

are competența de a constata abateri de la legalitate cauzatoare de prejudicii

în bugetele locale sau de stat sau în cheltuirea banilor publici, iar măsurile

dispuse de pârâtă au fost luate în baza dispozițiilor Legii nr. 94/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Măsura de suspendare

a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată

în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să

asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora

actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de

către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare.

Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie

2012, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012),

„dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […]

constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru

evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului

administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra

acesteia”

Această măsură de

protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ,

poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute

cumulativ de lege:

- cazul bine

justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca

fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă,

definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

Îndeplinirea celor

două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept

prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente

pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau

impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final,

anulat de instanță.

Înalta Curte constată

că, în speță prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea condiției cazului

bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

De aceea, cel puțin

la nivelul aparenței dreptului, în acord cu cele reținute de judecătorul primei

instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al

actului atacat.

În jurisprudența sa

(spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr.

1185/44/2011), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic

justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie

să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de

drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de

legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ.

Or, în cauză, în

sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau

de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine

justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004. în acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea

de chemare în judecată și probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de

nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond a situației de

fapt și a dispozițiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului

contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenței

dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta

Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de apel este legală și

temeinică, nefiind identificate, în sensul art. 304 sau art. 304

1

C.

proc. civ., motive de modificare sau casare a hotărârii respective.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Administrația Națională”Apele Române” împotriva încheierii din 27

noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2013.

Procesat de GGC - LM