ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față:

În baza lucrărilor și actelor din dosarul cauzei, constată următoarele:

La data de 4 martie 2010, petiționarul T.C.B. a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 87/P/2009 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de generalul de brigadă medic dr. S.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 288, art. 289 și art. 291 C. pen., soluție menținută prin rezoluția nr. 256/C/65/II-2/2010 din 15 februarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Petiționarul a susținut că soluția de netrimitere în judecată este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

- Parchetul nu a efectuat cercetări cu privire la nelegalitatea înmatriculării făptuitorului S.I. la Facultatea de medicină militară în anul universitar 1990-1991, constând în aceea că înmatricularea s-a făcut pe baza rezultatului de la concursul de admitere din sesiunea iulie 1985, când candidatul fusese respins cu media 6,48, media de admitere fiind de peste 8,20.

Procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale fără să examineze actele normative în vigoare în anii 1985-1990, existența și legalitatea documentului emis de ministrul A.N. prin care s-a aprobat înmatricularea, conduita Ministerului Învățământului care a refuzat înmatricularea altor candidați care obținuseră medii mult mai mari decât făptuitorul.

- Parchetul nu a efectuat cercetări cu privire la evoluția ulterioară, ca student al Institutului medico - militar, a făptuitorului S.I.

S-a susținut că nu există nicio persoană care să confirme că făptuitorul ar fi susținut un singur examen ca student, foaia matricolă nefăcând dovada absolută în acest sens.

- Parchetul nu a efectuat cercetări cu privire la existența aprobărilor de mărire a notelor și nici la realitatea desfășurării acestor examene.

- Parchetul a reținut aspecte nereale cu privire la nesusținerea și nepromovarea examenului de rezidențiat de către S.I., dând consistență probatorie unor dovezi emise numai în scopul de a da aparența de legalitate împrejurării că făptuitorul a susținut examenul de specialist în stomatologie generală fără să fi promovat vreodată examenul de rezidențiat.

- Deși procurorii au reținut - în legătură cu avansarea pe linia universitară a făptuitorului S.I. - existența unor ilegalități, acestea au fost arătate în sarcina altor persoane în legătură cu care însă nu s-au efectuat cercetările penale cuvenite sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. Totodată, făptuitorul fiind cel care a uzat de înscrisul falsificat pentru a ocupa postul de conferențiar universitar, față de acesta trebuiau efectuate cercetări penale sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., impunându-se tragerea sa la răspundere penală.

În consecință, petiționarul T.C.B. a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual.

Din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus atașarea Dosarului nr. 87/P/2009 și a lucrării nr. 256/C/65/II-2/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Judecând plângerea, în conformitate cu disp. art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte a verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, reținând următoarele:

La data de 26 martie 2009, lt. col. dr. T.C.B. a formulat un denunț împotriva generalului de brigadă dr. S.I., fost comandant al Spitalului Clinic de Urgență Militar Central „Dr. C.D.”, acuzându-l de comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals în legătură cu înmatricularea acestuia la Facultatea de medicină militară în anul 1990, evoluția sa ulterioară ca student al Institutului medico - militar, nepromovarea examenului de rezidențiat și obținerea gradelor didactice universitare.

Prin rezoluția nr. 87/P/2009 din 14 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 288, art. 289 și art. 291 C. pen., în temeiul disp. art. 228 alin. (4), 6 rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a reținut de către procuror că în urma cercetărilor efectuate nu au rezultat probe sau indicii în sensul că făptuitorul ar fi falsificat documente sau ar fi folosit documente false pentru efectuarea studiilor universitare și obținerea gradelor profesionale și didactice.

În esență, s-a arătat că la data de 20 aprilie 1990, făptuitorul S.I. (plutonier major, încadrat ca sanitar șef la Secția de chirurgie maxilo - facială și stomatologie din cadrul Spitalului Militar Central) s-a adresat cu un raport ministrului apărării arătând că în 1985 s-a înscris la concursul de admitere la Facultatea de medicină militară - Secția stomatologie, concurs la care a obținut media 6,48, fiind primul clasat, dar, deoarece, în acel an locurile de la Facultatea de medicină militară au fost puse la dispoziția Facultății de medicină și farmacie București, nu a fost admis.

Apreciind, în finalul raportului, că i s-a făcut o nedreptate și având în vedere că Facultatea de medicină militară urma să se reînființeze în anul universitar 1990-1991, a solicitat să i se aprobe înscrierea ca student în anul I, pe baza rezultatului obținut în anul 1985.

Raportul, avizat favorabil de conducerea Spitalul Militar Central și Direcția Medicală din M.A.N., a fost transmis pentru analiză la Ministerul Sănătății care, de asemenea, a avizat favorabil solicitarea, astfel că, prin ordin al ministrului apărării, S.I. a fost înmatriculat la Institutul medico-militar, specializarea stomatologie, în anul universitar 1990- 1991, pe unul din cele 3 locuri scoase la concurs, numirea fiind aprobată de Ministerul Sănătății.

Prin adresa nr. 698 din 20 iunie 2005, Universitatea de medicină și farmacie „C.D.”, Facultatea de medicină dentară atestă faptul că „înmatricularea domnului I.S. în anul universitar 1990-1991, ca student în anul 1, pe unul din cele 3 locuri ale Institutului Medico-Militar specializarea stomatologie, s-a efectuat conform legislației în vigoare la acea dată” și se precizează că a absolvit cu media 10, fiind declarat șef de promoție.

De urmare, s-a apreciat că în sarcina făptuitorului nu se poate reține comiterea vreunei fapte penale.

Referitor la evoluția făptuitorului S.I., ca student al Institutului medico - militar, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că acesta a solicitat și a obținut acordul Ministerului Învățământului pentru susținerea examenelor de mărire a unor note, astfel că, în final, a absolvit facultatea cu media generală 10.

În consecință, nici sub acest aspect nu a rezultat comiterea vreunei infracțiuni de către S.I.

Cu privire la nepromovarea examenului de rezidențiat, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, într-adevăr, S.I. nu a susținut acest examen, însă el a obținut aprobarea Ministerului Sănătății de a susține examenul pentru a deveni medic specialist în sesiunea octombrie 1999, în urma absolvirii unor cursuri de specializare în străinătate.

Cât privește obținerea gradului didactic de conferențiar universitar, parchetul a reținut că, deși general de brigadă dr. S.I. nu avea vechimea necesară pentru ocuparea funcției de conferențiar universitar, el a beneficiat de dispensa de vechime acordată de Senatul Universității de Medicină și Farmacie „C.D.”, astfel încât a susținut și a promovat examenul pentru ocuparea acestei funcții în anul 1995.

Nici în aceste cazuri nu au rezultat indicii privind comiterea de către făptuitor a vreuneia din infracțiunile sesizate.

În urma plângerii formulate de petiționar împotriva acestei soluții, în condițiile art. 275-278 C. proc. pen., rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost verificată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a respins plângerea, ca neîntemeiată.

În conformitate cu disp. art. 278

1

C. proc. pen., în termen legal, petiționarul s-a adresat cu plângere împotriva rezoluției procurorului instanței competente.

Sub aspectul admisibilității plângerii formulate de petiționarul T.C.B. punctul de vedere al calității procesuale a acestuia care îl îndreptățește să sesizeze instanța, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit disp. art. 278

1

C. proc. pen., investirea instanței cu plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată dată de procuror poate fi făcută de persoana vătămată, precum și de orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

În lumina dispozițiilor art. 24 C. proc. pen., Înalta Curte constată că petiționarul T.C.B. nu este persoană vătămată în cauză, întrucât nu a suferit o vătămare fizică, morală sau materială prin faptele sesizate a fi fost comise de S.I.

Înalta Curte consideră însă că petiționarul are calitatea procesuală a unei persoane ale cărei interese morale legitime sunt vătămate prin presupusa săvârșire a faptelor reclamate.

În calitatea sa de membru al corpului medical al unei instituții în fruntea căreia s-a aflat făptuitorul, de coautor al unor lucrări de specialitate alături de acesta, petiționarul T.C.B. se constituie într-o persoană vătămată în interesele sale legitime legate de protejarea propriei sale cariere și reputației profesionale care pot fi afectate de relația de serviciu și de colaborare cu o persoană ale cărei pregătire și competențe sunt puse la îndoială.

Pentru aceste motive, constatând că investirea sa cu prezenta plângere este admisibilă, Înalta Curte va examina cauza pe fond.

Verificarea actelor premergătoare efectuate în cauză confirmă justețea soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror.

Procurorul a efectuat cercetările necesare și îndestulătoare lămuririi tuturor aspectelor sesizate și, constatând incidența unuia din cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale - inexistența faptelor penale, a dispus soluția legală și temeinică, în conformitate cu disp. art. 228 și art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cariera profesională a făptuitorului S.I. - de la admiterea sa în facultate până la obținerea gradului didactic de conferențiar universitar este atestată de înscrisuri a căror neconcordanță cu realitatea nu a putut fi dovedită.

Parcurgerea unor etape profesionale (ca examenul de rezidențiat, acordarea titlului didactic) în modalități asimilate celor îndeobște încetățenite și recunoscute, dar care nu se situează în afara legii, nu poate constitui în mod necesar și inevitabil obiect al săvârșirii unei infracțiuni și temei al tragerii la răspundere penală.

Tot astfel, admiterea la facultate a făptuitorului, susținerea examenelor și obținerea calificativelor maxime sunt confirmate de înscrisuri oficiale emanând de la instituțiile autorizate.

În cauză nu există niciun  indiciu că făptuitorul S.I. este autorul acestor înscrisuri despre care se pretinde că nu ar fi conforme adevărului; tot astfel, nu există dovezi că făptuitorul ar fi instigat la înlocuirea acestor înscrisuri sau că le-ar fi folosit având cunoștință că sunt false.

Continuarea cercetărilor penale în vederea începerii urmăririi penale nu se impune în condițiile inexistenței comiterii oricărei fapte penale de către S.I., criticile formulate de petiționar făcând referire la fapte ce pot fi atribuite altor persoane care nu au făcut obiectul cercetărilor și soluției dispuse în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, constatând legală și temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 87/P/2009 din 14 ianuarie 2010 a Secției Parchetelor Militare, Înalta Curte o va menține, respingând, ca nefondată plângerea petiționarului în conformitate cu disp. art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.C.B. împotriva rezoluției nr. 87/P/2009 din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, pe care o menține.

Obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2010.