ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra plângerii de față ;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
La data de 3 noiembrie 2009, petiționarul M.C.V. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1380/P/2008 din 15 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Din oficiu, Înalta Curte a solicitat atașarea Dosarului nr. 1380/P/2008 și a lucrării prin care s-a soluționat plângerea împotriva rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.
Verificând plângerea cu care a fost investită, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 1380/P/2008 din 15 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de judecătorii P.A., S.L.D., M.I., S.I., P.M., T.C., M.E.D., M.E., P.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
Împotriva acestei rezoluții, persoana vătămată M.C.V. nu a formulat plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., astfel cum rezultă din conținutul adresei nr. 1380/P/2008 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, (fila 6 dosarul instanței).
Or, potrivit dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen., investirea instanței cu plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată dată de procuror este permisă numai după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen.
În conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Parcurgerea acestei etape procesuale este obligatorie și precede investirea instanței cu plângere, în temeiul art. 278
1
C. proc. pen.
Constatând că plângerea i-a fost greșit adresată întrucât persoana vătămată nu a parcurs procedura prealabilă și obligatorie a sesizării procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 278
1
alin. (13) C. proc. pen., va dispune trimiterea cauzei acestui organ judiciar, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art. 278
1
alin. (1)3 C. proc. pen. trimite cauza privind pe petiționarul M.C.V. la procurorul șef Secție urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2010.