ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6405/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6405/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul

E.T., în calitate de conducător al Departamentului pentru Relațiile cu Românii

de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în contradictoriu

cu Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, în temeiul art. 15 din

Legea nr. 554/2004, a formulat cerere de suspendare a executării Deciziei nr.

11 din data de 28 mai 2011 (În continuare "Decizia") emisă de Curtea

de Conturi și confirmată prin Încheierea nr. IV/60 din data de 5 iulie 2012 (în

continuare "Încheierea") emisă de Curtea de Conturi (Anexa 1).

În cauză a formulat

cerere de intervenție în interesul reclamantului Ministerul Afacerilor Externe.

Curtea de Conturi a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

active și a inadmisibilității acțiunii, care au fost respinse prin încheierea

din 15 octombrie 2012.

Prin Sentința civilă

nr. 6853 din 3 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de

reclamantul E.T., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și

intervenientul Ministerul Afacerilor Externe. A respins cererea de intervenție.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În privința

existenței cazului bine justificat, Curtea a reținut aparența de legalitate a

actului care face obiectul litigiului, remarcând faptul că a fost emis de

organul competent în exercitarea atribuțiilor legale, are temei legal și

cuprinde considerentele pentru care actul administrativ contestat a fost emis.

Criticile

reclamantului referitoare la raportul de audit indicat în cererea de chemare în

judecată identificat cu nr. 4421 din 27 aprilie 2012 nu pot conduce la

concluzia existenței în speță a unui caz bine justificat în sensul Legii

contenciosului administrativ, dat fiind faptul că nelegalitatea vădită și

aparentă trebuie să fie proprie actului a cărui suspendare se solicită ori în

speță, reclamantul critică practic documentația care a stat la baza actului a

cărui suspendare se solicită.

- În fapt, auditorii

publici externi din cadrul Departamentului IV - Direcția I al Curții de Conturi

a României au desfășurat în perioada 14 martie 2012 - 27 aprilie 2012 acțiunea

de audit al performanței "programului privind sprijinirea românilor de

pretutindeni în anul 2009" derulat de Ministerul Afacerilor Externe -

Departamentul pentru Relațiile cu Românii de pretutindeni, la Ministerul

Afacerilor Externe.

- Deficiențele

constatate au fost consemnate în Procesul-verbal nr. 40229 din 3 mai 2012 (nr.

înregistrare la Curtea Conturi IV) de constatare anexă la raportul de audit al

performanței.

- Examinând

deficiențele consemnate în raportul de audit al performanței nr. 40229 din 3

mai 2011 nr. înregistrare Curtea Conturi IV), a fost emisă Decizia nr. 11 din

28 mai 2012, prin care au fost dispuse măsuri în sarcina ordonatorului de

credite Ministerul Afacerilor Externe, menținută prin Încheierea nr. 59 iulie

2012 .

Cu privire la cererea

de suspendare a executării actului administrativ, prima instanță a reținut

următoarele:

I. Cazul bine

justificat

- Din analiza

sistematică a dispozițiilor art. 15, art. 14, art. 2 alin. (1) lit. ș) și t)

din Legea nr. 554/2004 rezultă că pot fi împrejurări de natură să creeze o

îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ: necompetența

autorității administrative de a emite actul administrativ, lipsa temeiului

legal, declararea ca neconstituțională a normei juridice în temeiul căreia a

fost emis, modificarea parțială a actului administrativ de către autoritatea

emitentă, anularea parțială a actului administrativ de către autoritatea

ierarhic superioară etc.

- raportând

raționamentul generic expus la datele speței cu care a fost învestită, Curtea

de apel a reținut faptul că:

- actul care face

obiectul prezentului litigiu a fost emis de organul competent, în exercitarea

atribuțiilor legale, are temei legal și cuprinde considerentele pentru care actul

administrativ contestat a fost emis.

- în ceea ce privește

criticile reclamantului referitoare la raportul de audit pe care reclamantul îl

indică în cererea de chemare în judecată cu numărul 4421 din 27 aprilie 2012,

Curtea de apel a constatat faptul că acestea nu pot conduce la concluzia

existenței în speță a unui caz bine justificat în sensul Legii contenciosului

administrativ, dat fiind faptul că nelegalitatea vădită și aparentă trebuie să

fie proprie actului a cărui suspendare se solicită, or, în speță, reclamantul

critică practic, documentația care a stat la baza actului a cărui suspendare se

solicită.

A mai constatat

Curtea că actul administrativ a cărui suspendare se solicită, se adresează unui

alt subiect de drept decât reclamantul, acesta din urmă fiind străin de actul

contestat. S-a apreciat însă, că această împrejurare nu îl împiedică pe

reclamant ca în fața instanței să poată afirma o vătămare, conform Legii

contenciosului administrativ (aspect motivat deja de instanță atunci când a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului).

Referitor la

criticile privind aspectele de aparentă nelegalitate ce țin de fondul actului

administrativ a cărui suspendare se solicită, Curtea a reținut următoarele:

În privința acordării

de premii în sumă de 42.970 RON unor membri ai comunității românești, a reținut

că susținerile reclamantului nu se circumscriu noțiunii de „caz bine

justificat” în sensul legii contenciosului administrativ, raportat la

dispozițiile Anexei pct. I și II. din Legea nr. 321/2006, nefiind răsturnată

aparența de legalitate a constatării pârâtei conform căreia, nefiind aferente

unor programe, proiecte sau acțiuni, acordarea acestor finanțări nerambursabile

(premii) nu s-ar fi făcut pe baza evaluării programelor, proiectelor sau

acțiunilor de către o comisie de evaluare din cadrul Departamentului pentru

Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe pe baza

tuturor criteriilor generale prevăzute de Legea nr. 321/2006, nefiind

analizate: oportunitatea programelor, proiectelor sau acțiunilor în raport cu

nevoile comunităților românești de pretutindeni, capacitatea organizatorică și

funcțională de realizare a programelor, proiectelor sau acțiunilor și nici

efectele multiplicatoare ale programelor, proiectelor sau acțiunilor, în scopul

îmbunătățirii imaginii comunităților românești din țara de reședință și a

coagulării organizațiilor acestora.

În acest context s-a

mai reținut că raportul dintre cele două acte normative invocate de părți ca

fiind incidente cauzei este acela, potrivit căruia, Legea nr. 299/2007

reglementează drepturile ce pot fi acordate românilor de pretutindeni (toate

formele de sprijin, inclusiv cel financiar, sub forma finanțări lor

nerambursabile), iar Legea nr. 321/2006 reglementează regimul acordării

finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind

sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor

reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare

a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această

activitate.

Prin urmare, a tras

concluzia prima instanță, respectivele două acte normative au obiecte de

reglementare diferite, iar Legea nr. 321/2006, prin conținutul reglementării,

reprezintă legea specială față de Legea nr. 299/2007.

2) În ceea ce

privește angajarea și plata în anul 2009 a unor cheltuieli cu onorarii acordate

unui număr de 124 preoți slujitori din cadrul Mitropoliei Basarabiei, în

valoare de 372.000 RON, s-a reținut că acestea s-au făcut contrar prevederilor

Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni,

potrivit cărora sprijinul financiar sau material al statului român se poate

acorda pentru construcția sau renovarea lăcașelor de cult în statul de cetățenie/reședință,

prima instanță a apreciat că apare ca fiind întemeiat raționamentul pârâtei,

conform căruia potrivit prevederilor Legii nr. 299/2007, sprijinul financiar

sau material al statului român care se poate acorda în cazul unităților de cult

este cel pentru construcția sau restaurarea lăcașelor de cult în statul de

cetățenie/reședință și nu pentru plata unor drepturi de personal.

3) Referitor la

angajarea și plata în anul 2009 a unor cheltuieli cu două burse de studii în

afara granițelor României, în valoare totală de 30.180 RON, acordate fără a fi

organizate concursuri, contrar prevederilor Legii nr. 299/2007, potrivit cărora

românii de pretutindeni au dreptul de a solicita și de a obține, prin concurs,

burse de studiu în România, la orice nivel și formă de învățământ, prima

instanță a reținut că prevederile Legii nr. 321/2006 nu combat prevederile unei

legi ulterioare (Legea nr. 299/2007), ci în aplicarea acestora trebuie să se

țină cont de condițiile suplimentare ce trebuie îndeplinite, introduse prin

actul normativ ulterior publicat, respectiv, de a se organiza concurs pentru

acordarea burselor, de a se îndeplini obiectivul acordării bursei-aprofundarea

cunoștințelor de limbă română, sau afirmarea identității culturale și

științifice române și ca dreptul exercitat de persoanele care solicită și obțin

burse să se realizeze pe teritoriul României.

4) În legătură cu

prejudiciul constând în plata onorariului în sumă de 45.000 RON unui artist

român, fără respectarea prevederilor Legii nr. 321/2006, suma alocată nefiind

justificată de către Departamentul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni

din Ministerului Afacerilor Externe, prin prezentarea de documente legale din

care să rezulte utilizarea sumei pe destinația prevăzută în nota de fundamentare

(inexistența la dosarul de finanțare a dovezii că beneficiarul final ar fi

primit onorariul ce i se cuvenea în urma susținerii concertului la Chișinău, cu

ocazia sărbătoririi zilelor orașului), s-a apreciat că reclamantul nu a probat

aparenta nelegalitate a constatării pârâtei, dat fiind faptul că, primirea

oricărei sume de bani, drept plată a serviciilor prestate, se face fie prin

chitanță, fie prin ordin de plată (cash sau virament bancar), conform

prevederilor Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 3512/2008 privind

documentele financiar-contabile.

II. Paguba iminentă

Analizând

îndeplinirea acestei condiții, curtea de apel a reținut că reclamantul susține

fără a proba, că este îndeplinită "condiția privind iminența pagubei,

raportat la cuantumul foarte ridicat al prejudiciului în discuție, respectiv de

490.140 RON. "

Față de această

susținere, s-a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 43 din Legea

nr. 94/1992, republicată, coroborate cu cele ale pct. 174 din Regulament,

decizia Curții de Conturi se emite pentru valorificarea constatărilor din actul

de control, iar potrivit art. 2 lit. s) din Legea contenciosului administrativ,

pentru a fi iminent, prejudiciul trebuie să fie viitor și previzibil. Or, în

speță, a apreciat prima instanță, la acest moment, prejudiciul nu este

previzibil, posibilitatea recuperării sumelor de la reclamant existând, este

drept, dar nereprezentând un fapt actual, iminent, ci unul în viitor, posibil a

se produce, deci incert. Or, pentru a se putea dispus suspendarea actului

administrativ, prejudiciul trebuie să fie actual sau iminent a se produce în

patrimoniul reclamantului, ceea ce în speță nu s-a probat.

Pentru aceleași

considerente ca și cele expuse în precedent pentru reclamant, prima instanță a

constatat netemeinicia cererii de intervenție formulată de Ministerul

Afacerilor Externe.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamantul E.T. și intervenientul Ministerul

Afacerilor Externe.

Reclamantul E.T. prin

cererea de recurs formulată, solicită admiterea recursurilor, și pe cale de

consecință modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de suspendare a

executării Deciziei nr. 11 din 28 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi și

confirmată prin Încheierea nr. 4 din 60 din 5 iulie 2012 emisă de Curtea de Conturi.

Solicită de asemenea, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată

generate de soluționarea prezentului litigiu.

În motivarea cererii

de recurs se susține că instanța de fond a considerat în mod greșit că nu este

îndeplinită cerința cazului bine justificat, motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv se arată că prin probele

administrate în cauză a demonstrat nelegalitatea flagrantă în etapa

premergătoare emiterii actului ceea ce poate determina aparența de nelegalitate

actului administrativ atacat, în condițiile în care împotriva raportului de

audit au fost formulate obiecțiuni care nu au fost luate în seamă de Curtea de

conturi atunci când a emis decizia fiind astfel încălcat dreptul la apărare.

Neluarea în seamă a

obiecțiunilor și contestațiilor formulate a viciat întreaga procedură de

emitere a deciziei și a încheierii prin faptul că a permis Curții de Conturi

schimbarea temeiului abaterilor constatate prin raport fără a-i da posibilitate

ca în calitate de conducător a instituției supuse controlului să-și exercite

dreptul de apărare în cadrul procedurii specifice de audit.

Apreciază că în acest

sens au fost încălcate prevederile cuprinse la pct. 165 din Regulamentul Curții

de Conturi, prevederi care permit ca în cadrul procedurii de contestare

prealabile a actelor emise de Curtea de Conturi să fie îndreptate erorile

materiale din Raportul de audit s-au să fie înlăturate abaterile consemnate

care se dovedesc a fi neîntemeiate.

Prin încălcarea acestor

prevederi odată cu emiterea deciziei Curtea de Conturi a adăugat la principale

prevederi legale încălcate și dispozițiile art. 2, art. 4, art. 8 și art. 10

din Legea nr. 321/2006 fără a dispune completarea s-au refacerea acțiunii de

audit. De precizat că inițial în raportul de audit s-a reținut încălcarea

prevederilor art. 5 din Legea nr. 299/2007 și art. 14 alin. (2) din Legea nr.

500/2002.

Procedând în acest

mod, Curtea de Conturi a încălcat în mod evident prevederile legale care

reglementează modalitatea de efectuare a auditului, provocându-i o gravă

vătămare.

Despre aceste

nelegalității ale Raportului de audit și procesului-verbal, instanța de fond a

reținut că toate aceste aspecte vizează fondul cauzei și nu pot fi analizate în

cadrul procesual având ca obiect suspendarea executării actului administrativ.

În continuare, sunt

reluate criticile din cererea de suspendare în legătură cu constatările făcute

de Curtea de Conturi vizând acordarea de premii unor membrii ai comunității

românești de plată a onorariilor unui număr de 124 de preoții slujitori ai

Mitropoliei Basarabiei, cele vizând cheltuielile cu două burse de studii în

afara granițelor României s-au cele referitoare la onorariu acordat unui artist

român. Astfel în legătură cu acordarea de premii unor membrii din comunitățile

românești în sumă de 42.970 RON se susține că au fost respectate cerințele

prevăzute de art. 1 din Legea nr. 321/2006 potrivit cărora beneficiare ale

finanțării sunt persoane care desfășoară acțiuni în sprijinul Românilor de pretutindeni.

Aceste acțiunii au fost evidențiate în mod clar în cadrul memorandumurilor

interioare care au stat la baza acordării acestor premii. Aceste memorandumuri

indică acțiunile desfășurate de fiecare beneficiar în sprijinul românilor de

pretutindeni, activități care, deși nu sunt expres indicate se încadrează în

prevederile Anexei I lit. k) și i) din Legea nr. 321/2006.

În al doilea rând

acordarea premiilor s-a realizat în urma evaluării programelor de către o

comisie de evaluare din cadrul DRP, dovezii existând în acest sens în chiar

actele depuse de Curtea de Conturi în fața instanței de fond și care au stat la

baza emiterii deciziei. Se dă cu titlu de exemplu procesul-verbal al comisie de

evaluare și selectare al proiectelor din data de 4 decembrie 2009 având nr.

D/4317.

În ceea ce privește

argumentația Curții de Apel București în sensul că decontarea sumelor

finanțate, nu s-ar fi realizat în conformitate cu prevederile de drept comun în

materie se arată că auditorii Curții de Conturi nu au precizat sub nici o clipă

care sunt acele documente care nu au fost prezentate și care ar îndreptăți

această concluzie.

În legătură cu

onorariile acordate unui număr de 124 de preoți slujitori ai Mitropoliei

Basarabiei se arată că potrivit prevederilor cuprinse la pct. 1 al Anexei la

Legea nr. 321/2006 lit. o) se poate acorda sprijin financiar pentru „protejarea

și revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor românești”. Din cererea de

finanțare nr. 2/2009 depusă de DRP de Mitropolia Basarabiei, scopul acestei

finanțări îl reprezintă manifestarea de grijă față de deservenții Mitropoliei

Basarabiei și de familiile lor, precum și despovărarea financiară a parohiilor

astfel încât să scadă nivelul taxelor pentru rânduielile oficiale, care ar

determina accesul mai puțin împovărător al românilor la rânduielile oficiate de

preoți. Acest obiectiv este așadar în deplină concordanță cu prevederile pct. 1

al Anexei la Legea nr. 321/2006 lit. o).

Referitor la

cheltuielile cu două burse în afara granițelor României instanța de fond a

reținut că „prevederile Legii nr. 321/2006 nu combat prevederile unei legi

ulterioare (Legea nr. 299/2007) ci în aplicarea acestora trebuie să se țină

cont de condițiile suplimentare ce trebuie îndeplinite, introduse în actul

normativ ulterior publicat ..”

Instanța de fond,

face o apreciere greșită a aplicării normelor legale în timp în condițiile în

care o normă specială nu poate fi modificată sau abrogată decât în mod expres

de o normă generală ulterioară.

Raportat la această

regulă, Legea nr. 299/2007 nu poate introduce condiții suplimentare de acordare

a burselor de studii față de cele conținute de Legea nr. 321/2006.

În legătură cu

onorariul de 45.000 RON acordat unui artist român, prima instanță, a reținut că

„reclamantul nu a aprobat aparența de nelegalitate a constatărilor pârâtei, dat

fiind faptul că, primirea oricărei sume de bani drept plată a serviciilor

prestate, se face fie prin chitanță fie prin ordin de plată”, iar pe de altă

parte nu „a existat dovada că cel care a primit bani a avut delegație în acest

sens. Aceste constatări sunt eronate întrucât suma a fost plătită prin virament

bancar de către DRP Asociația Pro Nova astfel cum rezultă din cuprinsul acestui

document pus la dispoziția organului de control. Beneficiar al finanțării fiind

această asociație, banii au fost virați numitului B.C. care avea împuternicirea

necesară pentru primirea sumelor.

În privința pagubei

iminente, se susține ca fost pe deplin dovedită chiar dacă se pune problema

existenței unui prejudiciu în viitor întrucât decizia Curții de Conturi este

explicită în acest sens rămâne doar să se stabilească întinderea variabilă a

acesteia.

Valoarea indicată de

Curtea de Conturi în decizie aceea de 490.140 RON este deosebit de importantă

având un rol major în considerarea caracterului iminent al pagubei.

Ministerul Afacerilor

Externe prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii primei

instanțe în sensul admiterii cererii și suspendarea executării deciziei emise

de Curtea de Conturi susținând că au fost pe deplin dovedite îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune

suspendarea.

În privința cazului

bine justificat se susține că există îndoieli serioase asupra legalității

deciziei nr. 11 din 28 mai 2012, motivat de faptul că auditorii își întemeiază

concluziile pe un act normativ care nu este aplicabil programului privind

sprijinirea românilor de pretutindeni aferent anului 2009. Mai mult decât atât

la momentul emiterii actului temeiul legal al constatării abaterilor de legalitate

era cu totul altul decât acela avut în vedere la momentul întocmirii

procesului-verbal. În momentul întocmirii procesului-verbal s-a avut în vedere

prevederile Legii nr. 299/2007 iar când s-a emis decizia s-a făcut trimitere la

dispozițiile Legii nr. 321/2006.

Toate constatările

Curții de Conturi privind angajarea și plata nelegală a unor sume de bani sunt

netemeinice și nelegale deoarece plățile și cheltuielile la care se face

referire în actul de control au fost efectuate în baza ordinelor sau instrucțiunilor

emise de ordonatorul principal de credite. Face trimitere în acest sens la

ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 1065/2008.

Referitor la

prevenirea unei pagube iminente se arată că instanța trebuia să aibă în vedere

și termenul cert până la care măsurile stabilite în cuprinsul deciziei trebuiau

aduse la îndeplinire, precum și posibilitatea ca în caz de nerespectare a

acestui termen să se aplice sancțiuni chiar penale. Implementarea măsurilor

dispuse din Raportul Curții de Conturi va avea un impact negativ în plan extern

deoarece pot apărea disfuncționalități majore în acordarea finanțărilor

nerambursabile, în contextul în care România și-a asumat prin strategie

guvernamentală sprijinirea românilor de pretutindeni.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea

recursurilor ca nefondate menținerea sluției primei instanțe ca fiind temeinică

și legală.

Se arată în cuprinsul

întâmpinării că recurenții nu au fost în măsură să demonstreze întrunirea

cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ pentru a dispune suspendarea executării actului

administrativ contestat respectiv a Deciziei nr. 11/2012. Întreaga motivare a

recursurilor se referă doar la aspecte ce țin de fondul cauzei neaducând dovezi

care să demonstreze nelegalitatea evidentă a actului administrativ a cărui

suspendare se cere, nelegalitate ce se poate constata fără ca instanța de

judecată să intre în cercetarea pe fond a cauzei.

Este cunoscut că

actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, neexecutarea lui

fiind contrară unei bune ordini juridice într-un stat de drept și o democrație

constituțională, aceasta fiind permisă numai pe cale de excepție pentru cazuri

bine justificate și prevenirea unei pagube iminente.

Existența unui caz

bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o

îndoială puternică evidentă asupra legalității actelor administrative ori în

speță actele administrative au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii

nr. 92/1994 privind organizarea și funcționare Curții de Conturi republicată,

controlul de audit a fost efectuat în limitele competenței stabilite prin acest

act normativ și a vizat respectarea principiului bunei gestiuni financiare de

către ordonatorii de credite.

Neajunsurile

constatate în timpul controlului și măsurile dispuse prin decizia contestată

respectă limitele prevăzute de Legea nr. 321/2006 și Legea nr. 500/2002 privind

finanțele publice.

Cât privește paguba

iminentă cea de-a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004 nu a fost demonstrată în condițiile în care prin măsurile dispuse

Curtea de conturi nu a propus decât recuperarea sumelor cheltuite fără suport

legal, condițiile concrete de recuperare a acestor sume vor fi stabilite de

către conducătorii instituției supuse controlului.

Examinând cu

prioritate excepția netimbrării cererii de recurs invocată de către intimată cu

ocazia concluziilor pe fond Înalta Curte constată că recurentul Ministerul

Afacerilor Externe este o instituție publică iar sumele stabilite prin decizia

a cărei suspendare se solicită reprezintă fonduri astfel că devin aplicabile

prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel

că cererea de recurs formulată de Ministerul Afacerilor Externe este scutită de

la plata taxelor judiciare de timbru.

Examinând cererile de

recurs formulate în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de

art. 304

1

C. proc. civ. Curtea constată că recursul este nefondat,

soluția instanței de respingere a cererii de suspendare este temeinică și

legală însă pentru alte considerente decât cele reținute de către prima

instanță.

Astfel Înalta Curte

reține că pentru dovedirea îndeplinirii primei condiții impuse de dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenții aveau obligația să

argumenteze existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului).

Argumentele invocate

de recurenții și anume respectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește

operațiunile economice efectuate acelea de plată a unor preoți slujitori din

cadrul Metropoliei Basarabiei, acordarea de burse de studii în afara granițelor

României, plata onorariului unui artist român, sau nerespectarea de către

Curtea de Conturi a dreptului la apărare prin respingerea obiecțiunilor la

raport schimbarea sau adăugarea unor temeiuri legale noi în conținutul deciziei

față de raportul de control întocmit, nu sunt în măsură a fi analizate la nivel

de aparență, ele duc la tranșarea pe fond a problemelor pe fond supuse analizei

instanței de contencios.

Se observă că

aceleași motive, de nelegalitate au fost invocate pe fondul contestației

recurentei-reclamante, ori motivele de nelegalitate nu sunt identice cu cele

care reprezintă un caz bine justificat, acestea din urmă trebuie să fie indicii

de nelegalitate evidente, care să răstoarne prezumția de legalitate.

Or, în speță pentru a

verifica cele susținute de recurenta-reclamantă, instanța de fond trebuie să

administreze probatorii pe fondul cererii, ceea ce este incompatibil cu

exigențele art. 14 din Legea nr. 574/2004.

Prin urmare, se

reține că nu au fost relevate de recurenți împrejurări legate de starea de

drept sau de fapt care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității

actului.

Cu privire la

prejudiciul iminent se reține că în condițiile în care nu se determină o

împrejurare care să se constituie ca fiind un caz bine justificat, orice

aprecieri în legătură cu un iminent prejudiciu în patrimoniul recurenților sunt

nerelevante câtă vreme, legiuitorul cere îndeplinea cumulativă a celor două

condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, se

constată că recurenții nu au dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 574/2004, instanța de fond pronunțând astfel o

sentință legală și temeinică.

Față de cele arătate,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de E.T. și Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței civile

nr. 6853 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2013.

Procesat de GGC - LM