ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3611/2014

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 113 din

24 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 7864/110/2010,

s-a respins acțiunea precizată privind pe reclamantul I.D.I. în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect

„Despăgubiri Legea nr. 221/2009" ca nefondată.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că obiectul

prezentei acțiuni, astfel cum a fost precizată în final de reclamant, îl

constituie obligarea pârâtului la plata sumei de 27.000 RON, pretins impozit

achitat ilegal de familia reclamantului.

S-a mai reținut

că prin sentința nr. 813/1958 a Tribunalului Tg. Neamț - Bacău, ca urmare a casării

sentinței nr. 3121 din 25 noiembrie 1956 a aceleiași instanțe, s-a admis acțiunea

formulată de Secțiunea Financiară a Sfatului Popular al Raionului Tg. Neamț și s-a

încuviințat scoaterea la vânzarea în condițiile Decretului nr. 234/1951 a suprafeței

de 17.000 mp teren arabil situat în vatra satului corn. B., raionul Tg. Neamț, aparținând

tatălui reclamantului iar suma de 27.989 RON la care face referire reclamantul,

este impozitul pretins

1

neplătit de tatăl acestuia și pentru care s-a

dispus confiscarea abuzivă a terenului de mai sus.

În speță, prima

instanță a reținut că scoaterea la vânzare a terenului aparținând tatălui reclamantului,

în baza Decretului nr. 234/1951, nu constituie o măsură administrativă cu caracter

politic de drept, conform art. 3 din Legea nr. 221/2009 și nici nu a fost constatată

pe cale judecătorească în acest sens, conform art. 4 alin. (2) din același act normativ.

În continuare,

tribunalul a reținut că prin precizările la acțiune reclamantul a recunoscut că

dreptul de proprietate asupra terenului de 1,7 ha i-a fost reconstituit în baza

Legii nr. 29/1990, prin urmare, dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009

nu pot fi incidente în speță, reclamantul neputând obține o dublă reconstituire

a dreptului său prin restituirea terenului cât și a contravalorii sale, respectiv

a sumei pentru care a fost scos la vânzare.

În al treilea

rând, pentru ipoteza în care reclamantul susține că s-a achitat această sumă de

27.989 RON altfel decât prin vânzarea terenului, Tribunalul a reținut că, în temeiul

acestei legi speciale, pot fi acordate numai despăgubiri constând în echivalentul

valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii

administrative, impozitele nelegal impuse neîncadrându-se la această categorie.

Soluția primei

instanțe a fost menținură de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, care prin decizia

nr. 518/2014 din 12 mai 2014, a respins ca nefondat recursul reclamantului.

Împotriva deciziei

sus-menționate, prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2014, a declarat recurs

reclamantul I.D.l.

În temeiul dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate

asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte

cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției

inadmisibilitătii căii extraordinare de atac, în conformitate cu art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009, analizând actele dosarului din perspectiva normelor

legale incidente, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor:

Reclamantul a

exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva unei decizii pronunțate

într-un litigiu aflat în faza procesuală a recursului.

Unul dintre principiile

fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac

și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor

lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot

exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat

este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție,

care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă

numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva

hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga.

În speța dedusă

judecății, reclamantul I.D.l. a atacat cu recurs o hotărâre irevocabilă, pronunțată

în calea extraordinară de atac a recursului.

Se constată astfel,

că decizia recurată este o hotărâre pronunțată în calea de atac a recursului, fiind

deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă

de a fi atacată, la rândul său, cu recurs.

Această concluzie

decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumera

categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs și în cuprinsul cărora nu sunt

incluse și deciziile date în recurs, precum și din prncipiul unicității căii de

atac.

În concluzie,

față de; considerentele expuse, având în vedere că inadmisibilitățile se situează

în categoria excepțiilor peremptorii, în considerarea prevederilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 137 alin. (1) din același cod, raportate

la art. 299 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității

căii extraordinare de atac exercitată de reclamant, cu consecința respingerii ca

inadmisibil a recursului ce face obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil

recursul declarat de reclamantul I.D.I. împotriva deciziei nr. 518/2014 din 12 mai

2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.