ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3611/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 113 din 24 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 7864/110/2010, s-a respins acțiunea precizată privind pe reclamantul I.D.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect „Despăgubiri Legea nr. 221/2009" ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că obiectul prezentei acțiuni, astfel cum a fost precizată în final de reclamant, îl constituie obligarea pârâtului la plata sumei de 27.000 RON, pretins impozit achitat ilegal de familia reclamantului. S-a mai reținut că prin sentința nr. 813/1958 a Tribunalului Tg.

Neamț - Bacău, ca urmare a casării sentinței nr. 3121 din 25 noiembrie 1956 a aceleiași instanțe, s-a admis acțiunea formulată de Secțiunea Financiară a Sfatului Popular al Raionului Tg. Neamț și s-a încuviințat scoaterea la vânzarea în condițiile Decretului nr. 234/1951 a suprafeței de 17.000 mp teren arabil situat în vatra satului corn. B., raionul Tg. Neamț, aparținând tatălui reclamantului iar suma de 27.989 RON la care face referire reclamantul, este impozitul pretins 1 neplătit de tatăl acestuia și pentru care s-a dispus confiscarea abuzivă a terenului de mai sus. În speță, prima instanță a reținut că scoaterea la vânzare a terenului aparținând tatălui reclamantului, în baza Decretului nr. 234/1951, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic de drept, conform art. 3 din Legea nr. 221/2009 și nici nu a fost constatată pe cale judecătorească în acest sens, conform art. 4 alin. (2) din același act normativ.

În continuare, tribunalul a reținut că prin precizările la acțiune reclamantul a recunoscut că dreptul de proprietate asupra terenului de 1,7 ha i-a fost reconstituit în baza Legii nr. 29/1990, prin urmare, dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu pot fi incidente în speță, reclamantul neputând obține o dublă reconstituire a dreptului său prin restituirea terenului cât și a contravalorii sale, respectiv a sumei pentru care a fost scos la vânzare. În al treilea rând, pentru ipoteza în care reclamantul susține că s-a achitat această sumă de 27.989 RON altfel decât prin vânzarea terenului, Tribunalul a reținut că, în temeiul acestei legi speciale, pot fi acordate numai despăgubiri constând în echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, impozitele nelegal impuse neîncadrându-se la această categorie.

Soluția primei instanțe a fost menținură de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, care prin decizia nr. 518/2014 din 12 mai 2014, a respins ca nefondat recursul reclamantului. Împotriva deciziei sus-menționate, prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2014, a declarat recurs reclamantul I.D.l. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilitătii căii extraordinare de atac, în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor: Reclamantul a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva unei decizii pronunțate într-un litigiu aflat în faza procesuală a recursului. Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii. Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. În speța dedusă judecății, reclamantul I.D.l. a atacat cu recurs o hotărâre irevocabilă, pronunțată în calea extraordinară de atac a recursului. Se constată astfel, că decizia recurată este o hotărâre pronunțată în calea de atac a recursului, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs.

Această concluzie decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumera categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs, precum și din prncipiul unicității căii de atac. În concluzie, față de; considerentele expuse, având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 137 alin. (1) din același cod, raportate la art. 299 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac exercitată de reclamant, cu consecința respingerii ca inadmisibil a recursului ce face obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul I.D.I. împotriva deciziei nr. 518/2014 din 12 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.