ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3160/2014

Asupra

recursului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 17 aprilie 2013 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, SC B. SRL și SC S. SRL au solicitat revizuirea

deciziei nr. 422 din 14 martie 2013 și a deciziei nr. 395 din 11 martie 2013,

ambele pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

cu consecința anulării deciziei pronunțată în urmă.

În motivare

au susținut că prin cele două hotărâri, instanța a adoptat soluții potrivnice,

într-o cauză având același obiect, purtată între aceleași persoane, având

aceeași calitate.

Astfel, prin

decizia nr. 422 din 14 martie 2013, s-a admis recursul declarat de reclamantul

Municipiul Drăgășani împotriva lor în calitate de pârâte și s-a modificat

sentința primei instanțe, în sensul că s-a admis acțiunea reclamantului,

constatându-se nulitatea absolută a vânzării-cumpărării consfințită prin

sentința nr. 2364 din 10 septembrie 2010.

Deosebit, prin

decizia nr. 395 din 11 martie 2013, aceeași instanță a respins recursul declarat

de reclamantul Municipiul Drăgășani în contradictoriu cu revizuientele în calitate

de pârâte, împotriva sentinței civile nr. 3195 din 25 octombrie 2013 pronunțată

de Judecătoria Drăgășani, prin care s-a respins acțiunea reclamantului în constatarea

nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare și a actului autentic

de vânzare-cumpărare consfințit prin sentința civilă nr. 1959 din 22 iunie 2010.

Prin decizia

nr. 692/R-COM din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

a ll-a civilă, de contencios, administrativ și fiscal, s-a respins cererea de revizuire

formulată de SC B. SRL și SC S. SRL împotriva deciziei nr. 422 din 14 martie 2013,

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 2200/223/2012

și a deciziei nr. 395 din 11 martie 2013, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul

nr. 2199/223/2012, în contradictoriu cu Municipiul Drăgășani.

În legătură cu

excepția tardivității formulării acesteia, s-a reținut că în cauză, cererea de revizuire

a fost expediată prin poștă la data de 15 aprilie 2014, termenul de 1 lună urmând

să se împlinească la data de 14 aprilie 2013, în raport de ultima hotărâre în discuție,

însă această dată a fost într-o zi nelucrătoare (duminica), determinând prorogarea

termenului cu o zi, în raport de care rezultă că nu este tardiv introdusă.

Pe fond, curtea

de apel a statuat că între cele două decizii analizate nu există contrarietate,

întrucât nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat,

obiectul litigiilor fiind diferit.

Din actele și

lucrările dosarului, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 2364 din 10

septembrie 2010, definitivă prin nerecurare, s-a consfințit vânzarea-cumpărarea

unor construcții situate pe un teren în suprafață de 27.530 mp., potrivit antecontractului

de vânzare-cumpărare din data de 26 august 2002, încheiat între SC S. SRL în calitate

de vânzătoare și SC B. SRL în calitate de cumpărătoare.

Prin sentința

civilă nr. 3262 din 31 octombrie 2011, s-a respins acțiunea prin care reclamantul

Municipiul Drăgășani a solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului

de vânzare-cumpărare și a contractului consfințit prin sentința civilă nr. 2364

din 10 septembrie 2010.

Prin decizia

nr. 422, pronunțată la data de 14 martie 2013, Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a

civilă, a admis recursul declarat de reclamantul Municipiul Drăgășani împotriva

sentinței civile nr. 3262 din 31 octombrie 2012, care a fost modificată în sensul

admiterii acțiunii promovată împotriva acelorași pârâte și constatării nulității

absolute a vânzării cumpărării consfințită prin sentința nr. 2364 din 10

septembrie 2010, privitoare la construcțiile situate pe un teren în suprafață de

24.530 mp.

Deosebit, prin

sentința civilă nr. 1959 din 22 iunie 2010, pronunțată de Judecătoria Drăgășani,

s-a consfințit vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 27.530 mp., în baza

antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 26 august 2001 intervenit între

pârâți.

Prin sentința

civilă nr. 3195 din 25 octombrie 2013, aceeași instanță a respins acțiunea în constatarea

nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 26 august

2002 și a antecontractului de vânzare-cumpărare consfințit prin sentința civilă

nr. 1959 din 22 iunie 2010, soluție menținută prin decizia civilă nr. 395 din

11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă.

În raport de situația

de fapt expusă, curtea de apel a arătat că obiectul celor două hotărâri este diferit,

decizia civilă nr. 395 din 11 martie 2013 privind nulitatea absolută a actelor privitoare

la vânzarea unui teren, iar decizia nr. 422 din 14 martie 2013, nulitatea absolută

a actelor referitoare la vânzarea construcțiilor situate pe terenul respectiv.

În consecință,

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a

fost respinsă.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs revizuentele SC B. SRL Râmnicu Vâlcea și SC S. SRL Râmnicu

Vâlcea, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia cu consecința admiterii cererii de revizuire și anulării deciziei

civile nr. 422 din 14 martie 2013 a Tribunalului Vâlcea.

Recurentele-revizuente

consideră că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală întrucât s-a reținut

în mod greșit de către instanță că între cele două decizii nu există contrarietate,

dimpotrivă s-au pronunțat două soluții absolut contrare, una pentru teren, alta

pentru construcții, care nu pot primi o interpretare diferită, dat fiind că se află

într-o strânsă legătură.

Analizând decizia

recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar, motivele

de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. au fost invocate în

mod formal, criticile recurentelor revizuente nesubsumându-se acestor cazuri.

Singura critică

invocată de recurente care se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. privește

aplicarea greșită a legii în sensul că în mod eronat curtea de apel a reținut că

între cele două decizii nu există contrarietate, în condițiile în care s-au pronunțat

două soluții absolut contrare, una pentru teren, alta pentru construcții, fără însă

ca recurentele să argumenteze această critică și să indice care sunt dispozițiile

legale aplicate sau interpretate greșit de instanța de revizuire.

Potrivit art.

322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceiași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

În drept, rațiunea

reglementării prevăzută de dispoziția art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie

necesitatea de a se înlătura o a doua hotărâre judecătorească pronunțată cu încălcarea

principiului lucrului judecat.

Scopul reglementării

cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării

hotărârilor greșite prin anularea acestora și înlocuirea lor cu altele, ci acela

al respectării autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate

de nesocotirea acestui principiu.

În speța de față,

nu sunt întrunite cerințele textului de lege menționat, deoarece decizia nr.

395 din 11 martie 2013, pe de o parte și decizia nr. 422 din 14 martie 2013, pe

de altă parte, nu sunt contrare.

Din analizarea

acestor hotărâri judecătorești reiese că nu există autoritate de lucru judecat,

a deciziei anterioare în raport cu decizia atacată neexistând identitate de obiect,

întrucât decizia civilă nr. 395 din 11 martie 2013 are ca obiect nulitatea actelor

privitoare la vânzarea terenului, iar decizia nr. 422 din 14 martie 2013 are ca

obiect nulitatea actelor privitoare la vânzarea construcțiilor situate pe terenul

respectiv.

Nu se poate reține

motivul invocat de recurente în sensul că soluțiile pronunțate sunt contrare, având

în vedere că transferurile dreptului de proprietate s-au făcut prin două acte distincte

cu două obiecte diferite (unul pentru teren și unul pentru clădiri).

Așa fiind, se

constată că soluția pronunțată de Curtea de Apel Pitești este temeinică și legală,

deoarece în cauza dedusă judecății nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru

a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.

Față de cele reținute,

recursul este nefondat și urmează a fi respins, în baza prevederilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuentele SC B. SRL Râmnicu Vâlcea și SC S. SRL Râmnicu

Vâlcea împotriva deciziei nr. 692/R-COM din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.