ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3160/2014

Asupra recursului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2013 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, SC B. SRL și SC S. SRL au solicitat revizuirea deciziei nr. 422 din 14 martie 2013 și a deciziei nr. 395 din 11 martie 2013, ambele pronunțate de Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu consecința anulării deciziei pronunțată în urmă. În motivare au susținut că prin cele două hotărâri, instanța a adoptat soluții potrivnice, într-o cauză având același obiect, purtată între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Astfel, prin decizia nr. 422 din 14 martie 2013, s-a admis recursul declarat de reclamantul Municipiul Drăgășani împotriva lor în calitate de pârâte și s-a modificat sentința primei instanțe, în sensul că s-a admis acțiunea reclamantului, constatându-se nulitatea absolută a vânzării-cumpărării consfințită prin sentința nr. 2364 din 10 septembrie 2010. Deosebit, prin decizia nr. 395 din 11 martie 2013, aceeași instanță a respins recursul declarat de reclamantul Municipiul Drăgășani în contradictoriu cu revizuientele în calitate de pârâte, împotriva sentinței civile nr. 3195 din 25 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Drăgășani, prin care s-a respins acțiunea reclamantului în constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare și a actului autentic de vânzare-cumpărare consfințit prin sentința civilă nr. 1959 din 22 iunie 2010. Prin decizia nr. 692/R-COM din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios, administrativ și fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de SC B. SRL și SC S. SRL împotriva deciziei nr. 422 din 14 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 2200/223/2012 și a deciziei nr. 395 din 11 martie 2013, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. 2199/223/2012, în contradictoriu cu Municipiul Drăgășani.

În legătură cu excepția tardivității formulării acesteia, s-a reținut că în cauză, cererea de revizuire a fost expediată prin poștă la data de 15 aprilie 2014, termenul de 1 lună urmând să se împlinească la data de 14 aprilie 2013, în raport de ultima hotărâre în discuție, însă această dată a fost într-o zi nelucrătoare (duminica), determinând prorogarea termenului cu o zi, în raport de care rezultă că nu este tardiv introdusă. Pe fond, curtea de apel a statuat că între cele două decizii analizate nu există contrarietate, întrucât nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat, obiectul litigiilor fiind diferit.

Din actele și lucrările dosarului, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 2364 din 10 septembrie 2010, definitivă prin nerecurare, s-a consfințit vânzarea-cumpărarea unor construcții situate pe un teren în suprafață de 27.530 mp., potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 26 august 2002, încheiat între SC S. SRL în calitate de vânzătoare și SC B. SRL în calitate de cumpărătoare.

Prin sentința civilă nr. 3262 din 31 octombrie 2011, s-a respins acțiunea prin care reclamantul Municipiul Drăgășani a solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare și a contractului consfințit prin sentința civilă nr. 2364 din 10 septembrie 2010. Prin decizia nr. 422, pronunțată la data de 14 martie 2013, Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantul Municipiul Drăgășani împotriva sentinței civile nr. 3262 din 31 octombrie 2012, care a fost modificată în sensul admiterii acțiunii promovată împotriva acelorași pârâte și constatării nulității absolute a vânzării cumpărării consfințită prin sentința nr. 2364 din 10 septembrie 2010, privitoare la construcțiile situate pe un teren în suprafață de 24.530 mp.

Deosebit, prin sentința civilă nr. 1959 din 22 iunie 2010, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, s-a consfințit vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 27.530 mp., în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 26 august 2001 intervenit între pârâți. Prin sentința civilă nr. 3195 din 25 octombrie 2013, aceeași instanță a respins acțiunea în constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 26 august 2002 și a antecontractului de vânzare-cumpărare consfințit prin sentința civilă nr. 1959 din 22 iunie 2010, soluție menținută prin decizia civilă nr. 395 din 11 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă.

În raport de situația de fapt expusă, curtea de apel a arătat că obiectul celor două hotărâri este diferit, decizia civilă nr. 395 din 11 martie 2013 privind nulitatea absolută a actelor privitoare la vânzarea unui teren, iar decizia nr. 422 din 14 martie 2013, nulitatea absolută a actelor referitoare la vânzarea construcțiilor situate pe terenul respectiv. În consecință, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost respinsă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuentele SC B. SRL Râmnicu Vâlcea și SC S. SRL Râmnicu Vâlcea, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia cu consecința admiterii cererii de revizuire și anulării deciziei civile nr. 422 din 14 martie 2013 a Tribunalului Vâlcea.

Recurentele-revizuente consideră că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală întrucât s-a reținut în mod greșit de către instanță că între cele două decizii nu există contrarietate, dimpotrivă s-au pronunțat două soluții absolut contrare, una pentru teren, alta pentru construcții, care nu pot primi o interpretare diferită, dat fiind că se află într-o strânsă legătură. Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prioritar, motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, criticile recurentelor revizuente nesubsumându-se acestor cazuri. Singura critică invocată de recurente care se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. privește aplicarea greșită a legii în sensul că în mod eronat curtea de apel a reținut că între cele două decizii nu există contrarietate, în condițiile în care s-au pronunțat două soluții absolut contrare, una pentru teren, alta pentru construcții, fără însă ca recurentele să argumenteze această critică și să indice care sunt dispozițiile legale aplicate sau interpretate greșit de instanța de revizuire. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceiași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. În drept, rațiunea reglementării prevăzută de dispoziția art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. o constituie necesitatea de a se înlătura o a doua hotărâre judecătorească pronunțată cu încălcarea principiului lucrului judecat. Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și înlocuirea lor cu altele, ci acela al respectării autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestui principiu. În speța de față, nu sunt întrunite cerințele textului de lege menționat, deoarece decizia nr. 395 din 11 martie 2013, pe de o parte și decizia nr. 422 din 14 martie 2013, pe de altă parte, nu sunt contrare.

Din analizarea acestor hotărâri judecătorești reiese că nu există autoritate de lucru judecat, a deciziei anterioare în raport cu decizia atacată neexistând identitate de obiect, întrucât decizia civilă nr. 395 din 11 martie 2013 are ca obiect nulitatea actelor privitoare la vânzarea terenului, iar decizia nr. 422 din 14 martie 2013 are ca obiect nulitatea actelor privitoare la vânzarea construcțiilor situate pe terenul respectiv. Nu se poate reține motivul invocat de recurente în sensul că soluțiile pronunțate sunt contrare, având în vedere că transferurile dreptului de proprietate s-au făcut prin două acte distincte cu două obiecte diferite (unul pentru teren și unul pentru clădiri). Așa fiind, se constată că soluția pronunțată de Curtea de Apel Pitești este temeinică și legală, deoarece în cauza dedusă judecății nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Față de cele reținute, recursul este nefondat și urmează a fi respins, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentele SC B. SRL Râmnicu Vâlcea și SC S. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 692/R-COM din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.