ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2644/2014

Asupra cererii de

revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Drăgășani la data de 14 ianuarie 2011, reclamanții G.A., G.M. și G.M.A., au

chemat în judecată pe pârâta C.D. - Societate Cooperativă, solicitând să se

dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce reprezintă contravaloarea

lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 850 mp, situat în

intravilanul localității Drăgășani, str. G., pe care se află amplasat Hotelul

R., proprietatea pârâtei.

Prin Sentința civilă

nr. 488 din 9 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Drăgășani s-au respins

excepțiile invocate de pârâta C.D. și cererea reconvențională formulată de

aceasta, a fost admisă acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de

reclamanții G.A., G.M. și G.M.A., fiind obligată pârâta să plătească

reclamanților suma de 72.120 euro, despăgubiri sau echivalentul în lei la data

plății și în continuare lipsa de folosință pentru terenul în suprafață de 850

mp situat în municipiul Drăgășani, strada G., județul Vâlcea, proprietatea

reclamanților, precum și suma de 7000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

către reclamanți.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 2055 din 14

septembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 813/223/2006 al Judecătoriei

Drăgășani s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

din 21 mai 1971, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 642/R din 15 mai 2008

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, prin care a fost respins recursul declarat de

pârâta C.D. și în aceste condiții, pârâta a folosit terenul începând cu anul

1971, în mod nelegal fără să plătească proprietarului despăgubiri pentru lipsa

de folosință, astfel că, pârâta prin folosirea terenului a realizat foloase

necuvenite îmbogățindu-se fără just temei.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, calificat apel, pârâta C.D., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Tribunalul Vâlcea,

secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 192/A din 3 decembrie 2012 a admis

apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii dispunând

înlăturarea obligării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată efectuate

la fond, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței, cu privire la excepții

și la cererea reconvențională.

Pentru a hotărî

altfel, tribunalul a reținut că reclamanții au beneficiat de măsuri reparatorii

în echivalent bănesc pentru terenul în litigiu și nu de restituirea în natură a

acestuia, iar la stabilirea despăgubirilor cuvenite a fost avut în vedere

principiul general al justei integralei dezdăunări, prin reactualizarea sumei,

de la data preluării imobilului, până la zi, data plății având loc în anul

2010, astfel încât să fie acoperită și lipsa de folosință a acesteia pe

perioada respectivă.

În acest context,

tribunalul a reținut că, în mod greșit a apreciat prima instanță că sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu se poate

reține nici săvârșirea vreunei fapte ilicite în sarcina pârâtei - care a

achitat prețul integral al imobilului, ocupând terenul cu construcții ce au

fost edificate în mod legal, autorizate în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001

- nici producerea vreunui prejudiciu reclamanților, întrucât prejudiciul a fost

acoperit integral grație acordării măsurilor reparatorii în condițiile legii

speciale.

În acest sens, s-a

apreciat că, în realitate, prin demersul judiciar întreprins, reclamanții

urmăreau să obțină o a doua reparație, în temeiul dreptului comun, după ce au

uzat și de dispozițiile legii speciale, considerente în raport de care,

tribunalul a reținut netemeinicia acțiunii principale.

Prin Decizia civilă

nr. 32/A din 11 martie 2013 a fost admisă cererea de completare a

dispozitivului deciziei, fiind obligați intimații-reclamanți în solidar la

plata sumei de 8.570 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.

Împotriva acestor

decizii au formulat recurs, în termen legal, reclamanții G.A., G.M. și G.M.A.

criticându-le pentru nelegalitate.

Curtea de Apel

Pitești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 2765 din 25 iunie 2013 a

respins ca nefondat recursul formulat de reclamanții G.A., G.M. și G.M.A. împotriva

Deciziilor civile nr. 192/A din 3 decembrie 2012 și nr. 32/A din 11 martie

2013, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, fiind obligați

recurenții să plătească intimatei suma de 3.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut că prin Sentința civilă nr. 2055/2007,

rămasă irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a actului de

vânzare-cumpărare fără a se dispune și repunerea părților în situația

anterioară, deoarece reclamanții în acțiunea soluționată prin această hotărâre

nu au solicitat și restituirea prestațiilor executate în temeiul actului

constatat nul, or, câtă vreme reclamanții nu au învestit instanța cu o cerere

în restituirea prestațiilor primite ca urmare a desființării contractului, era evident

că o atare restituire în natură nu a avut loc, astfel încât nu s-a dispus

repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, respectiv

restituirea bunului către reclamanți și restituirea prețului către pârâți.

Astfel, părțile nu au

fost repuse în situata anterioară, în sensul că terenul nu a fost restituit

reclamanților ca efect al restituirii prestațiilor în temeiul actului juridic

desființat ulterior cu efect retroactiv, pârâta nefiind obligată să înapoieze

bunul primit, nici în natură și nici prin echivalent.

Așadar, faptul că

terenul a rămas în posesia pârâtei după desființarea contractului, nu-i poate

fi imputat acesteia sub forma culpei, câtă vreme reclamanții nu au cerut ei

înșiși restituirea acestuia, acceptând ca terenul să fie posedat în continuare

de către pârâtă.

În acest sens s-a

reținut că niciodată reclamanții nu au solicitat restituirea bunului în natură,

nici în procedura Legii nr. 10/2001 și nici ca efect al desființării

contractului, optând pentru măsuri reparatorii în echivalent bănesc.

În acest context, în

mod corect s-a reținut de către tribunal că, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu

fac referire și la alte despăgubiri decât cele prevăzute expres în conținutul

actului normativ, avându-se în vedere că prin măsurile reparatorii care se

acordă se despăgubește integral cel de la care statul a preluat abuziv bunul.

Din perspectiva

faptului că nu există fapta ilicită, prejudiciu și nici culpă ca elemente

constitutive ale răspunderii civile delictuale, în mod corect s-a apreciat că

acțiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

decizii, revizuenții G.A., G.M. și G.M.A. au formulat cerere de revizuire, în

temeiul art. 322 pct. 1, 2, 5 și 7 C. proc. civ., ce a fost înregistrată pe

rolul Curții de Apel Pitești la data de 5 iulie 2013.

Prin Decizia civilă

nr. 5/2014 din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a

declinat spre competentă soluționare cererea de revizuire, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

În motivarea cererii

de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

revizuenții G.A., G.M. și G.M.A. au susținut că, Deciziile civile nr. 192/A din

3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea și nr. 2765 din 25 iunie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 2590/90/2012 sunt

potrivnice Sentinței civile nr. 2055/2007 a Judecătoriei Drăgășani, rămasă

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 642/R din 15 mai 2008, pronunțată de

Tribunalul Vâlcea, încălcându-se autoritatea de lucru judecat în sensul că s-a

statuat irevocabil redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de

850 mp de către reclamanți, ca efect al sancțiunii nulități absolute a

contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 573/1971 și continuarea

folosinței de către, pârâtă, în mod abuziv, fără să dețină un titlu de

proprietate asupra terenului, cauzând reclamanților în acest mod prejudiciul

calculat prin expertiză evaluatorie la suma de 72.120 euro sau echivalentul în lei

la data plății.

În aceste condiții,

revizuenții arată că, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru

existența lucrului judecat, în cauză fiind îndeplinite aceste condiții,

respectiv identitate de părți, obiect și cauză, scopul urmărit în cele două

dosare distincte, fiind acela, de a obține despăgubiri pentru lipsa de

folosință a terenului, conform Legii nr. 10/2001 începând din anul 1971 și până

la pronunțarea Sentinței civile nr. 2055/2007 și, în continuare pe perioada

2008 - 2011, cât timp pârâta a folosit terenul de 850 mp în mod abuziv, fără să

dețină acte de proprietate pentru acest teren pe care pârâta a construit

hotelul R.

O altă susținere a

revizuenților se referă la faptul că, în cel de-al doilea proces nu s-a invocat

excepția autorității de lucru judecat privind dreptul de proprietate al

reclamanților asupra terenului în litigiu în raport de Sentința civilă nr.

2055/2007 și nici nu a fost analizată de instanța de apel și cea de recurs

această sentință, în baza căreia reclamanții au solicitat despăgubiri civile

pentru lipsa de folosință a terenului, după ce s-a constatat nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare, pe perioada 2008 - 2011, care excede

perioadei pentru care au fost acordate despăgubirile în baza Legii nr. 10/2001,

pe perioada 1971 - 2007.

Cererea de revizuire

este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Revizuirea fiind o

cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de

strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă

există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate".

Rațiunea

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de

lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare

diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Condițiile anterior

menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre

aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

În speță, prin prisma

acestui motiv de revizuire, G.A., G.M. și G.M.A. au invocat contrarietatea

dintre Deciziile civile nr. 192/A din 3 decembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Vâlcea și nr. 2765 din 25 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești în Dosarul nr. 2590/90/2012, apreciind că acestea sunt potrivnice

Sentinței civile nr. 2055/2007 a Judecătoriei Drăgășani, rămasă irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 642/R din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Verificând

susținerile evocate de revizuentă, Înalta Curte constată că, hotărârea a cărei

revizuire se cere, respectiv Decizia civilă nr. 2765 din 25 iunie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost pronunțată într-un litigiu purtat

între reclamanții G.A., G.M. și G.M.A. în contradictoriu cu pârâta C.D., având

ca obiect despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru terenul în suprafață de

850 mp, în timp ce, Sentința civilă nr. 2055 din 14 septembrie 2007 pronunțată

de Judecătoria Drăgășani, între aceleași părți, pretins contrară, a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 1971.

În raport de cele

anterior evocate, se reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului

legal invocat și prin urmare, Înalta Curte, constată că cele două hotărâri

pretins potrivnice nu sunt contractorii.

În această situație,

se constată că cererea de revizuire este nefondată atât din perspectiva

îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., cât și în raport de rațiunea avută în vedere la edictarea textului

legal, aceea de a evita pronunțarea de hotărâri între aceleași părți, în

aceeași cauză cu același obiect, în dosare diferite, care bucurându-se ambele

de autoritate de lucru judecat, dar având dispozitive contradictorii, să nu

poată fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată

de revizuenții G.A., G.M. și G.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de revizuenții G.A., G.M. și G.M.A. împotriva Deciziei

civile nr. 2765 din 25 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

I civilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN