ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2644/2014

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgășani la data de 14 ianuarie 2011, reclamanții G.A., G.M. și G.M.A., au chemat în judecată pe pârâta C.D. - Societate Cooperativă, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul în suprafață de 850 mp, situat în intravilanul localității Drăgășani, str. G., pe care se află amplasat Hotelul R., proprietatea pârâtei. Prin Sentința civilă nr. 488 din 9 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Drăgășani s-au respins excepțiile invocate de pârâta C.D. și cererea reconvențională formulată de aceasta, a fost admisă acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanții G.A., G.M.

și G.M.A., fiind obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 72.120 euro, despăgubiri sau echivalentul în lei la data plății și în continuare lipsa de folosință pentru terenul în suprafață de 850 mp situat în municipiul Drăgășani, strada G., județul Vâlcea, proprietatea reclamanților, precum și suma de 7000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 2055 din 14 septembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 813/223/2006 al Judecătoriei Drăgășani s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 1971, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 642/R din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, prin care a fost respins recursul declarat de pârâta C.D.

și în aceste condiții, pârâta a folosit terenul începând cu anul 1971, în mod nelegal fără să plătească proprietarului despăgubiri pentru lipsa de folosință, astfel că, pârâta prin folosirea terenului a realizat foloase necuvenite îmbogățindu-se fără just temei. Împotriva sentinței a declarat recurs, calificat apel, pârâta C.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 192/A din 3 decembrie 2012 a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii dispunând înlăturarea obligării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței, cu privire la excepții și la cererea reconvențională.

Pentru a hotărî altfel, tribunalul a reținut că reclamanții au beneficiat de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru terenul în litigiu și nu de restituirea în natură a acestuia, iar la stabilirea despăgubirilor cuvenite a fost avut în vedere principiul general al justei integralei dezdăunări, prin reactualizarea sumei, de la data preluării imobilului, până la zi, data plății având loc în anul 2010, astfel încât să fie acoperită și lipsa de folosință a acesteia pe perioada respectivă.

În acest context, tribunalul a reținut că, în mod greșit a apreciat prima instanță că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât nu se poate reține nici săvârșirea vreunei fapte ilicite în sarcina pârâtei - care a achitat prețul integral al imobilului, ocupând terenul cu construcții ce au fost edificate în mod legal, autorizate în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001 - nici producerea vreunui prejudiciu reclamanților, întrucât prejudiciul a fost acoperit integral grație acordării măsurilor reparatorii în condițiile legii speciale. În acest sens, s-a apreciat că, în realitate, prin demersul judiciar întreprins, reclamanții urmăreau să obțină o a doua reparație, în temeiul dreptului comun, după ce au uzat și de dispozițiile legii speciale, considerente în raport de care, tribunalul a reținut netemeinicia acțiunii principale.

Prin Decizia civilă nr. 32/A din 11 martie 2013 a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei, fiind obligați intimații-reclamanți în solidar la plata sumei de 8.570 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă. Împotriva acestor decizii au formulat recurs, în termen legal, reclamanții G.A., G.M. și G.M.A. criticându-le pentru nelegalitate. Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 2765 din 25 iunie 2013 a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanții G.A., G.M. și G.M.A. împotriva Deciziilor civile nr. 192/A din 3 decembrie 2012 și nr. 32/A din 11 martie 2013, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, fiind obligați recurenții să plătească intimatei suma de 3.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că prin Sentința civilă nr. 2055/2007, rămasă irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare fără a se dispune și repunerea părților în situația anterioară, deoarece reclamanții în acțiunea soluționată prin această hotărâre nu au solicitat și restituirea prestațiilor executate în temeiul actului constatat nul, or, câtă vreme reclamanții nu au învestit instanța cu o cerere în restituirea prestațiilor primite ca urmare a desființării contractului, era evident că o atare restituire în natură nu a avut loc, astfel încât nu s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, respectiv restituirea bunului către reclamanți și restituirea prețului către pârâți.

Astfel, părțile nu au fost repuse în situata anterioară, în sensul că terenul nu a fost restituit reclamanților ca efect al restituirii prestațiilor în temeiul actului juridic desființat ulterior cu efect retroactiv, pârâta nefiind obligată să înapoieze bunul primit, nici în natură și nici prin echivalent. Așadar, faptul că terenul a rămas în posesia pârâtei după desființarea contractului, nu-i poate fi imputat acesteia sub forma culpei, câtă vreme reclamanții nu au cerut ei înșiși restituirea acestuia, acceptând ca terenul să fie posedat în continuare de către pârâtă. În acest sens s-a reținut că niciodată reclamanții nu au solicitat restituirea bunului în natură, nici în procedura Legii nr. 10/2001 și nici ca efect al desființării contractului, optând pentru măsuri reparatorii în echivalent bănesc.

În acest context, în mod corect s-a reținut de către tribunal că, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu fac referire și la alte despăgubiri decât cele prevăzute expres în conținutul actului normativ, avându-se în vedere că prin măsurile reparatorii care se acordă se despăgubește integral cel de la care statul a preluat abuziv bunul. Din perspectiva faptului că nu există fapta ilicită, prejudiciu și nici culpă ca elemente constitutive ale răspunderii civile delictuale, în mod corect s-a apreciat că acțiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii, revizuenții G.A., G.M. și G.M.A. au formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 1, 2, 5 și 7 C. proc. civ., ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 5 iulie 2013. Prin Decizia civilă nr. 5/2014 din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declinat spre competentă soluționare cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenții G.A., G.M. și G.M.A.

au susținut că, Deciziile civile nr. 192/A din 3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea și nr. 2765 din 25 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 2590/90/2012 sunt potrivnice Sentinței civile nr. 2055/2007 a Judecătoriei Drăgășani, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 642/R din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, încălcându-se autoritatea de lucru judecat în sensul că s-a statuat irevocabil redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de 850 mp de către reclamanți, ca efect al sancțiunii nulități absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 573/1971 și continuarea folosinței de către, pârâtă, în mod abuziv, fără să dețină un titlu de proprietate asupra terenului, cauzând reclamanților în acest mod prejudiciul calculat prin expertiză evaluatorie la suma de 72.120 euro sau echivalentul în lei la data plății.

În aceste condiții, revizuenții arată că, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, în cauză fiind îndeplinite aceste condiții, respectiv identitate de părți, obiect și cauză, scopul urmărit în cele două dosare distincte, fiind acela, de a obține despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, conform Legii nr. 10/2001 începând din anul 1971 și până la pronunțarea Sentinței civile nr. 2055/2007 și, în continuare pe perioada 2008 - 2011, cât timp pârâta a folosit terenul de 850 mp în mod abuziv, fără să dețină acte de proprietate pentru acest teren pe care pârâta a construit hotelul R. O altă susținere a revizuenților se referă la faptul că, în cel de-al doilea proces nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat privind dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în litigiu în raport de Sentința civilă nr. 2055/2007 și nici nu a fost analizată de instanța de apel și cea de recurs această sentință, în baza căreia reclamanții au solicitat despăgubiri civile pentru lipsa de folosință a terenului, după ce s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, pe perioada 2008 - 2011, care excede perioadei pentru care au fost acordate despăgubirile în baza Legii nr. 10/2001, pe perioada 1971 - 2007. Cererea de revizuire este nefondată,

urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente: Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire. În speță, prin prisma acestui motiv de revizuire, G.A., G.M. și G.M.A. au invocat contrarietatea dintre Deciziile civile nr. 192/A din 3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea și nr. 2765 din 25 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 2590/90/2012, apreciind că acestea sunt potrivnice Sentinței civile nr. 2055/2007 a Judecătoriei Drăgășani, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 642/R din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Verificând susținerile evocate de revizuentă, Înalta Curte constată că, hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv Decizia civilă nr. 2765 din 25 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost pronunțată într-un litigiu purtat între reclamanții G.A., G.M. și G.M.A. în contradictoriu cu pârâta C.D., având ca obiect despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru terenul în suprafață de 850 mp, în timp ce, Sentința civilă nr. 2055 din 14 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Drăgășani, între aceleași părți, pretins contrară, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 21 mai 1971. În raport de cele anterior evocate, se reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat și prin urmare, Înalta Curte, constată că cele două hotărâri pretins potrivnice nu sunt contractorii.

În această situație, se constată că cererea de revizuire este nefondată atât din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cât și în raport de rațiunea avută în vedere la edictarea textului legal, aceea de a evita pronunțarea de hotărâri între aceleași părți, în aceeași cauză cu același obiect, în dosare diferite, care bucurându-se ambele de autoritate de lucru judecat, dar având dispozitive contradictorii, să nu poată fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții G.A., G.M. și G.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții G.A., G.M. și G.M.A. împotriva Deciziei civile nr. 2765 din 25 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014. Procesat de GGC - NN