ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2853/2014

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 07 februarie 2012 sub nr. 5004/299/2012, reclamantul Municipiul București, prin Primarul General a chemat în judecată pârâtul P.C., solicitând obligarea pârâtului la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr. 7 din București, str. G.A., și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 14860 din 05 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul civil nr. 5004/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată acțiunea și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul Municipiul București prin Primarul General, care a fost respins, ca nefundat, prin Decizia civilă nr. 215 din 04 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția V-a civilă.

Prin Decizia nr. 343/2014 din 4 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 215 A din 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, care a fost modificată în sensul că s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Municipiul București prin Primarul General împotriva Sentinței civile nr. 14860 din 05 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul București prin Primarul General și a fost obligat pârâtul să încheie contractul de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr. 7 proprietatea pârâtului și să plătească recurentului-reclamant suma de 16 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului București nr. 22/1/1992 și nr. 42/1994 s-a încheiat contractul de asociere nr. 226/1994 între C.L.M.B. și SC R.C. SA prin care s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune a blocului D7, situat în București, sector 1. Potrivit art. 2.2 din contract coroborat cu art. 3.4 și art. 10.4 SC R.C. s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare a terenului. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 770/1996 SC R.C. SA a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7 din bl. D7, intimatului-pârât care odată cu apartamentul a primit în proprietate și cota parte indiviză din suprafața terenului și care urmează prevederile Legii nr. 4/1973 și ale Legii nr. 18/1991.

Prin același act de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 871 din 19 decembrie 1995, intimatul-pârât, în calitate de cumpărător, și-a asumat obligația de a suporta impozitele și taxele de orice natură aferente apartamentului care se vinde. Prin urmare, pe calea convenției menționate, intimatul-pârât a dobândit de la persoana juridică care i-a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului și obligațiile pe care acesta le avea asupra terenului aparținând domeniului privat al unității administrativ-teritoriale.

Potrivit cu dispozițiile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, proprietarii construcțiilor realizate în clădiri cu mai multe apartamente dobândesc și o cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, drept de concesiune care, în condițiile reglementate prin dispoziția art. 41 din Legea nr. 50/1991, se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției. Pe cale de consecință, constatând existența obligației asumate contractual în temeiul dispozițiilor legale precitate, curtea de apel a apreciat că intimatul-pârât datorează taxa de concesiune aferentă apartamentului proprietatea sa. Împotriva acestei decizii P.C.

a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită este potrivnică Deciziei nr. 2232 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 56677/3/2011. Astfel, revizuentul a susținut că în cele două dosare s-au luat hotărâri potrivnice deși au una și aceeași pricină, respectiv "obligația de a face" și anume de a încheia contracte de concesionare a terenului aferent a două apartamente identice situate în același bloc D7, diferența constând doar în faptul că în primul Dosar nr. 5004/299/2012 se referă la terenul de 11 mp aferent apartamentului nr. 7, iar al doilea Dosar nr. 56677/3/2011 se referă la terenul de 11,73 mp aferent apartamentului nr. 5. Totodată, în ambele dosare părțile sunt aceleași: recurentul este Municipiul București iar pârâtul este P.C.

Revizuentul susține că în alte cauze similare, Curtea de Apel București a respins ca nefondate cererile Municipiului București având ca obiect obligația de a face, referitoare la concesionarea terenurilor aferente apartamentelor din blocurile ridicate anterior anului 1991. Verificând admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Prin urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Este adevărat că ambele dosare invocate de revizuent au ca obiect obligația de a face și anume de a încheia contracte de concesionare a terenului aferent a două apartamente identice situate în același bloc D7.

Așa cum însuși revizuentul a arătat, în primul Dosar nr. 5004/299/2012 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire s-a solicitat, obiectul pricinii privește terenul de 11 mp aferent apartamentului nr. 7, iar al doilea Dosar nr. 56677/3/2011 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în care s-a pronunțat Decizia nr. 2232 din 4 decembrie 2012, se referă la terenul de 11,73 mp aferent apartamentului nr. 5. în cauza dedusă judecății, se constată că hotărârile judecătorești despre care se afirmă că ar fi potrivnice au fost pronunțate de Curtea de Apel București în pricini similare, în care au fost aceleași părți, dar care nu au avut același obiect.

Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii. Textul de lege menționat nu permite revizuirea pe considerentul că în pricini similare din punct de vedere al cauzei și al persoanelor implicate, dar care au obiect diferit, instanțele ar fi pronunțat soluții diferite. Or, în speță revizuentul invocă tocmai o astfel de contrarietate a deciziilor pronunțate de Curtea de Apel București, respectiv incertitudinea jurisprudențială.

În atare situație, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.C. împotriva Deciziei nr. 343/2014 din 4 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV