ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2853/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2853/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând
asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 07
februarie 2012 sub nr. 5004/299/2012, reclamantul Municipiul București, prin
Primarul General a chemat în judecată pârâtul P.C., solicitând obligarea
pârâtului la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent
apartamentului nr. 7 din București, str. G.A., și obligarea la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin
Sentința civilă nr. 14860 din 05 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul civil
nr. 5004/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată
acțiunea și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva
sentinței a declarat apel reclamantul Municipiul București prin Primarul
General, care a fost respins, ca nefundat, prin Decizia civilă nr. 215 din 04
martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția V-a civilă.
Prin
Decizia nr. 343/2014 din 4 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis
recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul București prin Primarul
General împotriva Deciziei civile nr. 215 A din 04 martie 2013, pronunțată de
Tribunalul București, secția a V-a civilă, care a fost modificată în sensul că
s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Municipiul București prin
Primarul General împotriva Sentinței civile nr. 14860 din 05 septembrie 2012,
pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost schimbată în tot
sentința apelată în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamantul
Municipiul București prin Primarul General și a fost obligat pârâtul să încheie
contractul de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr. 7
proprietatea pârâtului și să plătească recurentului-reclamant suma de 16 lei
cheltuieli de judecată.
În
motivarea acestei decizii s-a reținut că prin hotărârile Consiliului Local al
Municipiului București nr. 22/1/1992 și nr. 42/1994 s-a încheiat contractul de
asociere nr. 226/1994 între C.L.M.B. și SC R.C. SA prin care s-a stabilit
terminarea execuției lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune a blocului
D7, situat în București, sector 1. Potrivit art. 2.2 din contract coroborat cu
art. 3.4 și art. 10.4 SC R.C. s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare
a terenului.
Prin
contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 770/1996 SC R.C. SA a
transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7 din bl. D7,
intimatului-pârât care odată cu apartamentul a primit în proprietate și cota
parte indiviză din suprafața terenului și care urmează prevederile Legii nr.
4/1973 și ale Legii nr. 18/1991.
Prin
același act de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 871 din 19 decembrie
1995, intimatul-pârât, în calitate de cumpărător, și-a asumat obligația de a
suporta impozitele și taxele de orice natură aferente apartamentului care se
vinde.
Prin
urmare, pe calea convenției menționate, intimatul-pârât a dobândit de la
persoana juridică care i-a transmis dreptul de proprietate asupra
apartamentului și obligațiile pe care acesta le avea asupra terenului
aparținând domeniului privat al unității administrativ-teritoriale.
Potrivit
cu dispozițiile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, proprietarii
construcțiilor realizate în clădiri cu mai multe apartamente dobândesc și o
cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului
privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, drept de
concesiune care, în condițiile reglementate prin dispoziția art. 41 din Legea
nr. 50/1991, se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției.
Pe
cale de consecință, constatând existența obligației asumate contractual în
temeiul dispozițiilor legale precitate, curtea de apel a apreciat că
intimatul-pârât datorează taxa de concesiune aferentă apartamentului
proprietatea sa.
Împotriva
acestei decizii P.C. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile
art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În
motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că decizia a cărei revizuire se
solicită este potrivnică Deciziei nr. 2232 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 56677/3/2011.
Astfel,
revizuentul a susținut că în cele două dosare s-au luat hotărâri potrivnice
deși au una și aceeași pricină, respectiv "obligația de a face" și
anume de a încheia contracte de concesionare a terenului aferent a două
apartamente identice situate în același bloc D7, diferența constând doar în
faptul că în primul Dosar nr. 5004/299/2012 se referă la terenul de 11 mp
aferent apartamentului nr. 7, iar al doilea Dosar nr. 56677/3/2011 se referă la
terenul de 11,73 mp aferent apartamentului nr. 5. Totodată, în ambele dosare
părțile sunt aceleași: recurentul este Municipiul București iar pârâtul este
P.C.
Revizuentul
susține că în alte cauze similare, Curtea de Apel București a respins ca
nefondate cererile Municipiului București având ca obiect obligația de a face,
referitoare la concesionarea terenurilor aferente apartamentelor din blocurile
ridicate anterior anului 1991.
Verificând
admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322
pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Revizuirea,
fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează
sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât
în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
Rațiunea
reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește
în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului
judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având
același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
Prin
urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe
dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar
asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai
dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii
lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Este
adevărat că ambele dosare invocate de revizuent au ca obiect obligația de a
face și anume de a încheia contracte de concesionare a terenului aferent a două
apartamente identice situate în același bloc D7.
Așa
cum însuși revizuentul a arătat, în primul Dosar nr. 5004/299/2012 al Curții de
Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire s-a solicitat, obiectul
pricinii privește terenul de 11 mp aferent apartamentului nr. 7, iar al doilea
Dosar nr. 56677/3/2011 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în
care s-a pronunțat Decizia nr. 2232 din 4 decembrie 2012, se referă la terenul
de 11,73 mp aferent apartamentului nr. 5. în cauza dedusă judecății, se
constată că hotărârile judecătorești despre care se afirmă că ar fi potrivnice
au fost pronunțate de Curtea de Apel București în pricini similare, în care au
fost aceleași părți, dar care nu au avut același obiect.
Fiind
vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire
îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se
urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului
judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului
autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui
principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este
permis pe calea revizuirii.
Textul
de lege menționat nu permite revizuirea pe considerentul că în pricini similare
din punct de vedere al cauzei și al persoanelor implicate, dar care au obiect
diferit, instanțele ar fi pronunțat soluții diferite.
Or,
în speță revizuentul invocă tocmai o astfel de contrarietate a deciziilor
pronunțate de Curtea de Apel București, respectiv incertitudinea
jurisprudențială.
În
atare situație, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă,
nefiind întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.C. împotriva
Deciziei nr. 343/2014 din 4 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2014.
Procesat
de GGC - GV