ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2853/2014

Deliberând

asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 07

februarie 2012 sub nr. 5004/299/2012, reclamantul Municipiul București, prin

Primarul General a chemat în judecată pârâtul P.C., solicitând obligarea

pârâtului la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent

apartamentului nr. 7 din București, str. G.A., și obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin

Sentința civilă nr. 14860 din 05 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul civil

nr. 5004/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată

acțiunea și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamantul Municipiul București prin Primarul

General, care a fost respins, ca nefundat, prin Decizia civilă nr. 215 din 04

martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția V-a civilă.

Prin

Decizia nr. 343/2014 din 4 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis

recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul București prin Primarul

General împotriva Deciziei civile nr. 215 A din 04 martie 2013, pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, care a fost modificată în sensul că

s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Municipiul București prin

Primarul General împotriva Sentinței civile nr. 14860 din 05 septembrie 2012,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost schimbată în tot

sentința apelată în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamantul

Municipiul București prin Primarul General și a fost obligat pârâtul să încheie

contractul de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr. 7

proprietatea pârâtului și să plătească recurentului-reclamant suma de 16 lei

cheltuieli de judecată.

În

motivarea acestei decizii s-a reținut că prin hotărârile Consiliului Local al

Municipiului București nr. 22/1/1992 și nr. 42/1994 s-a încheiat contractul de

asociere nr. 226/1994 între C.L.M.B. și SC R.C. SA prin care s-a stabilit

terminarea execuției lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune a blocului

D7, situat în București, sector 1. Potrivit art. 2.2 din contract coroborat cu

art. 3.4 și art. 10.4 SC R.C. s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare

a terenului.

Prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 770/1996 SC R.C. SA a

transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7 din bl. D7,

intimatului-pârât care odată cu apartamentul a primit în proprietate și cota

parte indiviză din suprafața terenului și care urmează prevederile Legii nr.

4/1973 și ale Legii nr. 18/1991.

Prin

același act de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 871 din 19 decembrie

1995, intimatul-pârât, în calitate de cumpărător, și-a asumat obligația de a

suporta impozitele și taxele de orice natură aferente apartamentului care se

vinde.

Prin

urmare, pe calea convenției menționate, intimatul-pârât a dobândit de la

persoana juridică care i-a transmis dreptul de proprietate asupra

apartamentului și obligațiile pe care acesta le avea asupra terenului

aparținând domeniului privat al unității administrativ-teritoriale.

Potrivit

cu dispozițiile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, proprietarii

construcțiilor realizate în clădiri cu mai multe apartamente dobândesc și o

cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului

privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, drept de

concesiune care, în condițiile reglementate prin dispoziția art. 41 din Legea

nr. 50/1991, se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției.

Pe

cale de consecință, constatând existența obligației asumate contractual în

temeiul dispozițiilor legale precitate, curtea de apel a apreciat că

intimatul-pârât datorează taxa de concesiune aferentă apartamentului

proprietatea sa.

Împotriva

acestei decizii P.C. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În

motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că decizia a cărei revizuire se

solicită este potrivnică Deciziei nr. 2232 din 4 decembrie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 56677/3/2011.

Astfel,

revizuentul a susținut că în cele două dosare s-au luat hotărâri potrivnice

deși au una și aceeași pricină, respectiv "obligația de a face" și

anume de a încheia contracte de concesionare a terenului aferent a două

apartamente identice situate în același bloc D7, diferența constând doar în

faptul că în primul Dosar nr. 5004/299/2012 se referă la terenul de 11 mp

aferent apartamentului nr. 7, iar al doilea Dosar nr. 56677/3/2011 se referă la

terenul de 11,73 mp aferent apartamentului nr. 5. Totodată, în ambele dosare

părțile sunt aceleași: recurentul este Municipiul București iar pârâtul este

P.C.

Revizuentul

susține că în alte cauze similare, Curtea de Apel București a respins ca

nefondate cererile Municipiului București având ca obiect obligația de a face,

referitoare la concesionarea terenurilor aferente apartamentelor din blocurile

ridicate anterior anului 1991.

Verificând

admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea,

fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează

sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât

în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește

în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului

judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având

același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Prin

urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar

asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai

dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii

lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Este

adevărat că ambele dosare invocate de revizuent au ca obiect obligația de a

face și anume de a încheia contracte de concesionare a terenului aferent a două

apartamente identice situate în același bloc D7.

Așa

cum însuși revizuentul a arătat, în primul Dosar nr. 5004/299/2012 al Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire s-a solicitat, obiectul

pricinii privește terenul de 11 mp aferent apartamentului nr. 7, iar al doilea

Dosar nr. 56677/3/2011 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în

care s-a pronunțat Decizia nr. 2232 din 4 decembrie 2012, se referă la terenul

de 11,73 mp aferent apartamentului nr. 5. în cauza dedusă judecății, se

constată că hotărârile judecătorești despre care se afirmă că ar fi potrivnice

au fost pronunțate de Curtea de Apel București în pricini similare, în care au

fost aceleași părți, dar care nu au avut același obiect.

Fiind

vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire

îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se

urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului

judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului

autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui

principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este

permis pe calea revizuirii.

Textul

de lege menționat nu permite revizuirea pe considerentul că în pricini similare

din punct de vedere al cauzei și al persoanelor implicate, dar care au obiect

diferit, instanțele ar fi pronunțat soluții diferite.

Or,

în speță revizuentul invocă tocmai o astfel de contrarietate a deciziilor

pronunțate de Curtea de Apel București, respectiv incertitudinea

jurisprudențială.

În

atare situație, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă,

nefiind întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.C. împotriva

Deciziei nr. 343/2014 din 4 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV