ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3507/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3507/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1098 din 19 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea

s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a cererii în pretenții -despăgubiri

civile pentru daune materiale, în temeiul răspunderii civile delictuale -

promovată de reclamanta B.D. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța

prin primar în favoarea Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța la data de 24 noiembrie 2011 sub nr. unic de

înregistrare din 01 iunie 2011.

Excepțiile de procedură invocate de

pârâtul Municipiul Constanța prin întâmpinare, mai puțin excepția necompetenței

teritoriale, au fost soluționate de către tribunal, în sensul respingerii, prin

încheiere motivată de ședință din data de 05 aprilie 2012.

Prin sentința civilă nr. 2833 din 13

iunie 2013 Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a avut în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile

răspunderii civile delictuale.

Sub un alt aspect, tribunalul a

constatat că în privința faptei ilicite săvârșită de pârât în cadrul

contractului de vânzare cumpărare autentificat din 11 mai 2009, răspunderea

contractuală nu poate fi cumulată cu răspunderea civilă delictuală.

În baza art. 274 C. proc. civ. a fost

obligată reclamanta, căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 620 lei reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta B.D. invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pentru

nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ. față de

faptul că instanța nu a analizat apărările reclamantei și nu a arătat motivele

pentru care a înlăturat aceste apărări, celelalte critici vizând fondul cauzei.

Curtea de Apel Constanța, secția I

civilă, prin Decizia nr. 107/C din 11 decembrie 2013, a respins ca nefondat

apelul reclamantei.

Cu privire la nemotivarea în fapt și

în drept a sentinței tribunalului Curtea a reținut că motivarea primei instanțe

realizează un examen detaliat și efectiv atât al susținerilor și apărărilor

părților, cât și al normelor legale aplicabile și mijloacelor de probă

administrate, fiecare dintre concluziile instanței referitoare la inexistența

unei fapte ilicite extracontractuale la neîndeplinirea condiției prejudiciului

cert, respectiv la imposibilitatea cumulului răspunderii contractuale cu

răspunderea civilă delictuală fiind susținută pe baza argumentelor deduse din

analiza probelor administrate.

Cu privire la criticile de fond Curtea

a considerat că în mod corect a reținut instanța de fond că în speță nu sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru că nu există o

faptă ilicită săvârșită de pârât în afara cadrului contractual, obligația de

garanție contra evicțiunii fiind o obligație esentialmente contractuală, că nu

se poate considera îndeplinită nici condiția ca prejudiciul pretins de

reclamantă să fie unul direct, dat de raportul de cauzalitate între fapta ilicită

și acel prejudiciu injust, care a cauzat victimei o pagubă, caracterul direct

al prejudiciului fiind o condiție ce rezultă din conținutul art. 1086 C. civ.

care, deși se referă la răspunderea contractuală, constituie o normă generală a

răspunderii civile, aplicabilă și în cazul răspunderii delictuale.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta B.D. solicitând:

(i) Admiterea recursului formulat de

B.D. împotriva Deciziei civile nr. 107/C din 11 decembrie 2013, modificarea în

tot a deciziei recurate și, pe cale de consecință, admiterea apelului împotriva

sentinței civile nr. 2.883 din 13 iunie 2013, pronunțate de Tribunalul

Constanța, schimbarea în tot a acesteia în sensul admiterii cererii de chemare

în judecată, astfel cum a fost formulată, după cum urmează:

a) Obligarea Municipiului Constanța la

plata sumei de 350.000 euro, în echivalent lei, conform cursului B.N.R. de la

data efectuării plății, reprezentând prețul cesiunii plătit de recurenta B.D.

către M.S., în temeiul contractului de vânzare - cumpărare de părți sociale

autentificat din 03 aprilie 2009, în scopul dobândirii 100% din părțile sociale

ale SC S. SRL;

b) Obligarea Municipiului Constanța la

plata sumei de 7.735 lei. reprezentând taxele notariale plătite de subsemnata

în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare de părți sociale

autentificat din 03 aprilie 2009;

c) Obligarea Municipiului Constanța la

plata sumei de 12.591,63 euro, în echivalent lei, conform cursului B.N.R. de la

data efectuării plății, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență

juridică și/sau reprezentare acordate în scopul încheierii Contractului de

vânzare - cumpărare de părți sociale autentificat din 03 aprilie 2009;

d) Obligarea Municipiului Constanța la

plata dobânzii legale corespunzătoare sumelor menționate la litera a), b) și c)

începând cu data formulării cererii de cfhemare în judecată ce face obiectul

dosarului de față și în continuare până la data efectuării plății;

(ii), Respingerea cererii de acordare

către Municipiul Constanța a cheltuielilor de judecată și, respectiv, obligarea

intimatului-pârât, în baza art. 274 C. proc. civ., la suportarea cheltuielilor

de judecată antrenate de soluționarea acestui litigiu (aferente soluționării

cauzei în primă instanță, în apel și în recurs).

Recurenta-reclamantă își subsumează

criticile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând în susținere următoarea

argumentație:

Instanța de apel a făcut o gravă

confuzie între obiectul acestui dosar și obiectul Dosarului nr. 1235/90/2011,

aflat actualmente pe rolul Curții de Apel Pitești. Dosarul nr. 1235/90/2011 are

ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de SC S. SRL, în

contradictoriu cu Municipiul Constanța, prin care, în esența, s-a solicitat (i)

constatarea intervenirii rezoluțiunii de plin drept, în temeiul pactului

comisoriu de ultim grad, a contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009

și (ii) obligarea Municipiului Constanța la plata de daune-interese, ca urmare

a repunerii părților în situația anterioara încheierii actului juridic rezoluționat,

acțiune grefată pe răspunderea civilă contractuală.

În ceea ce privește condițiile cerute

pentru angajarea răspunderii civile delictuale, raportat la prevederile

anterior menționate, acestea sunt următoarele:

- existența unei fapte ilicite, care

constă în nerespectarea unei obligații contractuale, aducându-se prin aceasta o

atingere a unui drept subiectiv patrimonial al creditorului;

- existența unui prejudiciu

patrimonial în care se concretizează această atingere;

- raportul de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu;

- vinovăția celui care săvârșește

fapta ilicită.

În cauză, contrar susținerilor

instanței de apel, sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii

civile delictuale a municipiului Constanța. Se impune admiterea recursului

împotriva Deciziei civile nr. 107/C din 11 decembrie 2013, astfel cum a fost

formulat.

În mod greșit, instanța de apel nu a

reținut existența faptei ilicite în sarcina Municipiului Constanța.

Sub acest aspect recurenta precizează

următoarele:

În mod obișnuit, fapta ilicită, ca

element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind „orice faptă

prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii

dreptului subiectiv aparținând unei persoane". Noțiunea de faptă ilicită este

privită în practica judecătorească în mod extensiv, în sensul că se reține

răspunderea civilă delictuală nu numai atunci când s-a adus atingere unui drept

subiectiv stricto sensu, dar și atunci când au fost prejudiciate anumite

interese ale anumitor persoane.

Nu în ultimul rând, în aprecierea

caracterului ilicit al faptei urmează a fi avute în vedere nu numai normele

juridice, dar, deopotrivă, și normele de conviețuire socială, în măsura în care

aceasta reprezintă o continuare a prevederilor legale și conturează însuși

conținutul, limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective

recunoscute de lege.

Contrar susținerilor instanței de

apel, faptele ilicite săvârșite de Municipiul Constanța, sunt prealabile

încheierii Contractului de vânzare cumpărare din 11 mai 2009 și, în consecință,

exced cadrului contractual.

Între Municipiul Constanța și SC S.

SRL, la data de 27 mai 2008, înainte deci de încheierea contractului de vânzare

-cumpărare de părți sociale (03 aprilie 2009), s-a încheiat procesul - verbal

de negociere, care atestă faptul că părțile conveniseră asupra clauzelor

esențiale ale viitorului contract de vânzare - cumpărare privind imobilul.

Practic, procesul - verbal de negociere din 27 mai 2008 avea, pentru părțile

semnatare, valoarea unui antecontract de vânzare -cumpărare privind imobilul.

Din această perspectivă, arată recurenta, este irelevantă susținerea instanței

de apel în sensul că procesul-verbal de negociere din 27 mai 2008 produce

efectele numai între părțile semnatare; acest act constată o situație juridică,

care produce efecte erga omnes. Consideră recurenta că, în pofida aspectelor

reținute de instanța de apel, acțiunea în răspundere civilă delictuală de față

nu este fundamentată pe încălcarea unei obligații contractuale decurgând din

Procesul-verbal de negociere, ci pe fapta ilicită a Municipiului Constanța de

a-i ascunde, cu bună-șțiință, situația juridică reală a imobilului.

Arată recurenta că astfel cum rezultă

din art. 1 alin. (4) din procesul - verbal de negociere din 27 mai 2008,

Municipiul Constanța a garantat în mod expres că „situația juridică a terenului

(...) este favorabilă vânzării". Aceasta presupune că (a) imobilul făcea

parte din domeniul privat al intimatului-pârât, sens în care putea face

obiectul unui contract de vânzare - cumpărare, precum și că (b) în legătură cu

imobilul nu se formulaseră notificări în temeiul dispozițiilor Legii nr.

10/2001 și (c) pe rolul instanțelor de judecată nu erau înregistrate litigii

privind imobilul.

În acest sens, se precizează că, potrivit

dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, „sub sancțiunea

nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după

caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea,

concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea,

locațiunea, precum și orice închiriere sau suoînchiriere în beneficiul unui nou

chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile

-terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei

legi".

În speță, se arată, încă din data de

11 februarie 2002, M.V. formulase Notificarea, în temeiul dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de

506,6 m.p. din imobil. Mai mult decât atât, în condițiile în care Municipiul

Constanța nu a soluționat Notificarea din 11 februarie 2002, M.V. a formulat în

data de 16 decembrie 2008, pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă,

cererea de chemare în judecată înregistrată în Dosar nr. 11220/118/2008, prin

care aceasta din urmă a solicitat obligarea intimatului-pârât la restituirea

unei suprafețe de 506,6 mp din imobil.

Precizează recurenta că la momentul

semnării procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008, cu toate că fusese

formulată Notificarea încă din data de 11 februarie 2002, cu rea-credință și în

scopul inducerii în eroare a Societății și, implicit a recurentei, Municipiul

Constanța a declarat că situația juridică a imobilului este favorabilă

vânzării, aspect ignorat în mod greșit de instanțele fondului.

În egală măsură, pe parcursul

negocierilor privind încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai

2009, purtate între SC S. SRL și Municipiul Constanța, deci, prealabil

încheierii acestui act juridic, acesta din urmă a declarat faptul că nu există

notificări/cereri de chemare în judecată pe rolul instanțelor de judecată

privind imobilul. în mod eronat, a reținut instanța de apel că inducerea în

eroare a recurentei asupra faptului că situația juridică a imobilului permite

înstrăinarea sa, prin oferirea tuturor garanțiilor în sensul încheierii unui

contract de vânzare-cumpărare care să îndeplinească toate condițiile de

valabilitate, reprezintă încălcarea unei obligații contractuale, de natură să

atragă răspunderea contractuală a Municipiului Constanța și nu răspunderea sa

delictuală. Or, se arată, fiind vorba despre aspecte premergătoare încheierii contractului

de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009, contrar susținerilor instanței de apei,

în cauză, în situația existenței faptei ilicite a Municipiului Constanța, nu

poate fi vorba decât de atragerea răspunderii civile delictuale.

Sub acest aspect, arată recurenta,

sunt total eronate considerentele instanței de apel, potrivit cărora:

a) Fapta ilicită a intimatului-pârât

ar consta în „încălcarea acestei obligații de garanție, săvârșită prin

omisiunea înștiințării cu rea-credință a SC S. SRL cu privire la existența unei

notificări și a unui proces de restituire a unei părți din imobilul ce a făcut

obiectul negocierii";

b) „Chiar dacă reclamanta are

calitatea de terț față de convenția consemnată în procesul verbal de negociere,

ea nu poate obține în același timp tragerea la răspundere pe temei delictual a

pârâtului câtă vreme, pentru același fapt de încălcare a obligației de

garanție, s-a antrenat în mod definitiv răspunderea sa contractuală

(...)";

Recurenta reiterează și faptul că a

încneiat contractul de vânzare -cumpărare de părți sociale exclusiv în

considerarea (a) existenței procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008,

care atesta că situația juridică a imobilului este favorabilă vânzării, (b)

declarațiilor Municipiului Constanța pe parcursul negocierilor privind contractul

de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009, în sensul că nu există notificări

formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și nici litigii privind

Imobilul, precum și a (c) intenției recurentei de a edifica un complex hotelier

pe acest teren.

Arată recurenta că, în situația în

care ar fi cunoscut existența Notificării nr. 185/11 februarie 2002, a

Dosarului nr. 11220/118/2008 al Tribunalului Constanța, secția civilă, nu ar fi

încheiat contractul de vânzare - cumpărare de părți sociale, că încheierea procesului

- verbal de negociere din 27 mai 2008, potrivit căruia situația juridică a

imobilului este favorabila vânzării, precum și garanțiile oferite de Municipiul

Constanța, pe parcursul negocierii contractului de vânzare -cumpărare din 11

mai 2009, au fost elementele determinante în perfectarea contractului de

vânzare - cumpărare de părți sociale, în lipsa acestora, recurenta nu ar fi

procedat la încheierea acestui act juridic, aspect ignorat în mod eronat de

prima instanță.

Conchizând, recurenta precizează că

fapta ilicită a Municipiului Constanța constă în:

a) omisiunea intimatului-pârât de o

informare a recurentei despre existența Notificării din 11 februarie 2002 și a

Dosarului nr. 11220/118/2008 al Tribunalului Constanța, secția civilă;

b) inducerea în eroare a recurentei,

prealabilă încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 11 mai 2009, asupra

faptului că situația juridică a Imobilului permitea înstrăinarea acestuia;

c) oferirea tuturor garanțiilor în

sensul încheierii unui contract de vânzare -cumpărare având ca obiect imobilul,

care să îndeplinească toate condițiile de valabilitate și care să nu fie

afectat de riscul desființării totale/parțiale, ca urmare a restituirii în

natură a acestuia, sens în care, în mod greșit, instanța de apel a reținut că,

în cauză, nu ar putea fi reținută nicio faptă ilicită în sarcina Municipiului

Constanța, sens în care se impune admiterea recursului împotriva Deciziei

civile nr. 107/C din 11 decembrie 2013.

Consideră recurenta-reclamantă că în

mod greșit, instanța de apel a reținut inexistența vreunui prejudiciu în cauză

precizând următoarele:

a) Suma de 350.000 euro, reprezentând

prețul cesiunii plătit de recurenta B.D. către M.S., în temeiul contractului de

vânzare - cumpărare de părți sociale, în scopul dobândirii 100% din părțile sociale

ale SC S. SRL. Recurenta nu ar fi dobândit aceste părți sociale dacă ar fi avut

cunoștință de existența Notificării din 11 februarie 2002 și a Dosarului nr.

11220/118/2008 al Tribunalului Constanța, secția civilă, precum și despre orice

minim risc privind neîncheierea contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai

2009 ori a desființării totale/parțiale ulterioare a acestuia, ca urmare a

restituirii imobilului în natură. Un argument suplimentar în acest sens, este

reprezentat și de valoarea investiției în complexul hotelier ce urma a fi

edificat pe terenul în considerarea căruia am încheiat contractul de vânzare -

cumpărare de părți sociale.

b) Suma de 7.735 lei, reprezentând

taxele notariale plătite de recurentă în vederea autentificării contractului de

vânzare - cumpărare de părți sociale;

c) Suma de 12.591,63 euro reprezentând

contravaloarea serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentate acordate

în scopul încheierii contractului de vânzare - cumpărare de părți sociale;

d) La sumele menționate la pct. a-c,

urmează a se adăuga, în conformitate cu dispozițiile art. 1079 alin. (1) și

art. 1.081 C. civ., dobânda legală începând cu data formulării cererii de

chemare în judecată de față și până la data efectivă a plății.

Contrar susținerilor instanței de

apel, recurenta arată că solicită în cadrul acestui dosar repararea

prejudiciului direct (cu elementele componente sus-menționate și, de altfel,

dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei), ca urmare a faptei

ilicite a Municipiului Constanța constând, în esență, în omisiunea gravă a

intimatului-pârât de informare asupra situației juridice reale a imobilului.

Reiterează în acest context faptul că, astfel cum rezultă din preambulul contractului

de vânzare-cumpărare de părțile sociale recurenta a procedat ta încheierea

acestui act juridic în considerarea (a) existenței procesului - verbal de

negociere din 27 mai 2008, care atesta că situația juridică a imobilului este

favorabilă vânzării, (b) declarațiilor Municipiului Constanța pe parcursul negocierilor

privind contractul de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009, în sensul că nu

există notificări formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și nici

litigii privind Imobilul, precum și a (c) intenției de a edifica un complex

hotelier pe acest teren.

Consideră recurenta, contrar

susținerilor instanței de apel, că există legătură de cauzalitate între fapta

ilicită a Municipiului Constanța și prejudiciul pe care l-a suportat precizând

că dacă ar fi fost înștiințată de Municipiul Constanța despre existența

Notificării din 11 februarie 2002, formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr.

10/2001, precum și a Dosarului nr. 11220/118/2008 al Tribunalului Constanța,

secția civilă, prin care se solicita obligarea intimatului-pârât la restituirea

în natură a unei părți din imobil și dacă nu aș fi avut toate garanțiile că

situația juridică a imobilului permitea înstrăinarea (astfel cum rezultă din

cuprinsul procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008), nu ar fi încheiat contractul

de vânzare - cumpărare de părți sociale, aspect pe care instanța de apel nu l-a

avut în vedere în mod greșit.

Subliniază în acest context faptul că SC

S. SRL era atractivă exclusiv din perspectiva existenței procesului - verbal de

negociere din 27 mai 2008 și a încheierii contractului de vânzare - cumpărare

din 11 mai 2009 privind imobilul, în considerarea acestor aspecte recurenta

încheind contractul de vânzare - cumpărare de părți sociale, devenind asociat

unic al Societății.

Consideră recurenta-reclamantă, în

cauză, contrar susținerilor instanței de apel, poate fi reținută vinovăția

Municipiului Constanța invocând următoarele aspecte:

Pentru a putea să se nască dreptul

creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitor este necesar să mai fie

îndeplinită o condiție, și anume neexecutarea lato sensu a obligațiilor ce îi

reveneau să-i fie imputabilă.

În cazul de față, vinovăția

Municipiului Constanța în săvârșirea faptelor ilicite mai sus menționate este

evidentă, în condițiile în care avea cunoștință în mod cert de existența Notificării,

prin care se solicita restituirea parțială a Imobilului încă din data de 11

februarie 2002, precum și a Dosarului nr. 11220/118/2008 al Tribunalului

Constanța, secția civilă, cel puțin din data de 16 decembrie 2008.

Municipiului Constanța îi revenea

obligația de a o înștiința nu numai despre existența Notificării din 11

februarie 2002, formulate de M.V. și a Notificării formulate de A.E., ambele în

temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar și despre Dosarul nr.

11220/118/2008 al Tribunalului Constanța, secția civilă, și Dosarul nr.

1535/118/2006.

Municipiul Constanța (a) a garantat,

cu ocazia încheierii procesului - verbal de negociere din 27 mai 2008, că

situația juridică a Imobilului „era favorabil? vânzării", ceea ce

presupune inexistența vreunei notificării în temeiul dispozițiilor Legii nr.

10/2001, prin care se solicită restituirea în natură a imobilului și a vreunui

litigiu pe rolul instanțelor de judecată, (b) a declarat pe parcursul

negocierilor clauzelor contractului de vânzare - cumpărare din 11 mai 2009, că

imobilul nu făcea obiectul vreunei notificări formulate în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 sau al vreunui litigiu și (c) a garantat, în

cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 801 /11 mai 2009, că

„Vânzătorul îl garantează pe cumpărător că terenul ce face obiectul prezentului

contract nu este grevat de sarcini sau servituti, nu a fost notificat potrivit

Legii nr. 10/2001, până la data întocmirii prezentului și nu sunt date

referitoare la existența vreunui litigiu".

Prin urmare, se arată, în cauză, sunt

îndeplinite, contrar susținerilor instanței de judecată, condițiile pentru a se

putea atrage răspunderea civilă delictuală a Municipiului Constanța, sens în

care Decizia civilă nr. 107/C din 11 decembrie 2013 este nelegală, fiind

pronunțată cu „încălcarea sau aplicarea greșita a legii".

Intimatul-pârât Municipiul Constanța

prin primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cererea de

recurs din perspectiva excepției nulității invocată de intimatul-pârât

Municipiul Constanța prin primar, reține lipsa motivelor de nelegalitate în

raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 lit. c) C. proc. civ.

Recursul, cale extraordinară de atac,

poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea

expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă își întemeiază

cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se în

argumentație la hotărârea instanței de control judiciar, din perspectiva

situației de fapt reținută și a probatoriului administrat. Chiar dacă în

dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face referire la art. 998, 999 C.

civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină

eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate și care să poată fi

circumscrise art. 304 C. proc. civ.

Așadar, simpla prezentare a motivelor

de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situații de fapt, repunerea

în discuție a probatoriilor administrate, în lipsa unei argumentații în drept

care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac

imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de

recurs, din cuprinsul argumentației neputându-se desprinde elemente relevante

care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

Practic, prin criticile invocate

recuronta-reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluțiile

pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își propun să

repună în clarificarea situației de fapt proprie speței precum și

reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în

sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate

configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced,

constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs

va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea

lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică

care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și va constata

nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ., va

obliga recurenta să plătească intimatului-pârât Municipiul Constanța prin

primar suma de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii privind

recursul declarat de recurenta-reclamantă B. (fostă B.) D. împotriva Deciziei

nr. 107/C din 11 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

I civilă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Obligă recurenta să plătească

intimatului-pârât Municipiul Constanța prin primar suma de 350 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 11 noiembrie 2014.