ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4006/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria Constanța sub nr. x/2005 depusă la data de 28.01.2005, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanta prin Primar și S.C. B. S.R.L. pentru ca, pe baza probelor ce se vor administra, să se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de BNP - C., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 948 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 16458 din data de 26.09.2008 Judecătoria Constanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. invocată de pârâtul Municipiul Constanta prin Primar și a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuala activă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă A. Constanța, care a solicitat desființarea în tot a sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță sau schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii și anulării contractului de vânzare cumpărare, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 18/COM din 28.10.2009 a Tribunalului Constanța s-a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. în contradictoriu cu intimații Municipiul Constanța prin Primar și S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 16458/26.09.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța; s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza primei instanțe spre rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. x/26.01.2010 pe rolul Judecătoriei Constanța.

Prin sentința civilă nr. 19424/02.09.2010 a Judecătoriei Constanța s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și s-a respins acțiunea civilă înregistrată sub nr. x/2010 formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanta prin Primar și S.C."B."S.R.L., ca introdusă de o persoană fără calitate procesuala activă; s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins acțiunea civilă înregistrată sub nr. x/2010 ca lipsită de interes; s-a obligat reclamanta la plata sumei de 595 RON cheltuieli de judecată către parata Municipiul Constanta prin Primar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta A., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 65/03.11.2011 Tribunalul Constanța a admis apelul, a anulat hotărârea apelata și a reținut cauza spre competență soluționare în primă instanță la Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, constatând că obiectul cererii are o valoare de peste 100.000 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2011.

Prin sentința civilă nr. 1572/09.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta A., obligând reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L., suma de 2380 RON - cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La termenul din 21.02.2012 pârâta a solicitat suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în raport de cauza înregistrată sub nr. x/2011.

Prin încheierea din 21.02.2012 instanța a dispus suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2011

Pentru a decide asupra suspendării judecății instanța a reținut că pârâtul Municipiul Constanța din prezenta cauză a invocat în apărare excepția lipsei de interes a reclamantei și, legat de acesta, lipsa calității procesual active, motivându-și excepția pe lipsa vreunui drept în patrimoniul reclamantei care să fi fost încălcat prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul litigiului.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța, solicitând instanței să constate existența dreptului său de folosință asupra terenului aferent blocurilor z - tronsonul 1 și 2 și x și recunoașterea dreptului la libera folosință a întregii suprafețe a terenului aferent.

În prezenta cauză reclamanta și-a motivat cererea, încercând astfel să justifice interesul în promovarea acțiunii, pe încălcarea dreptului său de folosință asupra terenului aferent blocului de locuințe și a dreptului de acces.

S-a constatat astfel că soluționarea excepțiilor invocate depinde tocmai de recunoașterea în patrimoniul reclamantei a unui drept de folosință asupra terenului sau asupra unei părți din terenul dobândit de pârâta S.C. B. S.R.L., drept ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011.

La data de 24.03.2017 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, ca urmare a soluționării irevocabile a dosarului nr. x/2011.

Instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei prin încheierea din 02.10.2017, constatând îndeplinite condițiile art. 244 alin. (2) C. proc. civ.

După repunerea pe rol a cauzei, în concluziile pe fond, pârâta nu a mai susținut excepțiile invocate, solicitând respingerea cererii ca nefondată.

Cu toate acestea, soluția din prezenta cauză depinde de soluția irevocabilă pronunțată în dosarul nr. x/2011, considerentele Deciziei nr. 41/C din 28.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța având efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Astfel, în acel litigiu, reclamanta de față a solicitat să se constate că are un drept de folosință "asupra terenului aferent blocurilor x și y tronsoanele 1 și 2", teren care se suprapune parțial cu terenul vândut de Municipiul Constanța pârâtei S.C. B. S.R.L.

Din această perspectivă, a dreptului de folosință pretins de reclamantă asupra terenului ce a făcut, cel puțin parțial, obiectul vânzării-cumpărării a cărei nulitate se solicită a fi constată în prezenta cauză, nu se poate considera că reclamanta nu justifică calitate procesual activă în promovarea acestei acțiuni.

S-a mai reținut că, în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Constanța a constatat că nu există nici un fel de suprapunere de teren, terenul aferent celor două blocuri fiind în realitate limitat la terenul de sub clădire și la terenul care permite o utilizare normală a construcției, respectiv întreținerea exterioară și căile de acces în sens restrâns. Curtea a mai reținut că, fără nici un temei legal, Asociația de proprietari a acordat noțiunii de "teren aferent" valențe extinse, rezultate din necesitatea extinderii confortului locatarilor prin reducerea poluării, a zgomotului, excluderea altor clădiri limitrofe care reduc însorirea, asigurarea parcărilor și a locului pentru garaje, înglobarea zonelor plantate și a celor care asigură recreerea.

Întrucât dreptul de folosință invocat de reclamantă nu este aferent terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de BNP C., cauza de nulitate absolută invocată - fraudă la lege, nu se regăsește în cauză, Curtea de Apel Constanța reținând că terenul în litigiu a intrat în patrimoniul unității administrativ - teritoriale în mod legal.

În ceea ce privește motivul de nulitate legat de nerespectarea procedurii de vânzare prin licitație publică, instanța a constatat că bunul vândut făcea parte din domeniul privat al orașului, așa cum reiese din cuprinsul contractului, acesta fiind supus regimului juridic al bunurilor conform dreptului comun, potrivit art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 republicată. Acest lucru înseamnă că, lipsa licitației publice la vânzarea bunului nu poate atrage nulitatea absolută, ci numai o nulitate relativă, justificată de o vătămare a reclamantului. Or, în cauză, așa cum s-a arătat, reclamantul nu are nici un drept asupra terenului în litigiu și nu poate justifica o vătămare.

Mai mult decât atât, s-a constatat că vânzarea a avut la bază un contract de asociere în participațiune încheiat anterior între municipiul Constanța - prin A. și cumpărătoarea S.C. B. S.R.L., respectiv contractul nr. x/2002 încheiat inițial cu numitul D., care a înființat ulterior societatea S.C. B. S.R.L., al cărei administrator este, societate care a exploatat imobilul ce a făcut obiectul contractului de asociere, încheindu-se în acest sens un act adițional la contract. Ulterior, contrar celor susținute de reclamantă, bunul a fost vândut societății prin licitație publică, conform procesului-verbal nr. x/27.02.2003, astfel cum rezultă din întreaga documentație care a stat la baza vânzării, depusă de pârâtul Municipiul Constanța la dosarul cauzei.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs, calificat ca fiind apel prin încheierea din 12.02.2018, reclamanta A.

Prin decizia civilă nr. 173/2018 din 2 aprilie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul promovat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1572/09.10.2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, ca nefondat; totodată, a obligat apelanta la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 1.785 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-apelantă a solicitat să se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de BNP C. ce a avut ca obiect imobilul situat în Constanța, str. x constituit în totalitate din teren în suprafață de 905,77 mp și construcție în suprafață de 183,30 mp.

Motivele de nulitate pe care și-a întemeiat reclamanta cererea au fost: vânzarea unei suprafețe de teren de 200 mp pătrați pentru care Municipiul Constanța nu avea un drept de proprietate și încălcarea dispozițiilor speciale în materia înstrăinării bunurilor din patrimoniul privat al unității administrativ teritoriale, respectiv fără organizarea unei licitații publice.

Instanța de apel a apreciat că tribunalul a analizat și a respins în mod corect cererea reclamantei, reținând că ambele motive de nulitate invocate de reclamantă nu pot fi reținute.

Cu privire la motivul legat de lipsa dreptului de proprietate a Mun. Constanța asupra unei suprafețe de 200 mp din totalul terenului vândut, concomitent cu existența unui drept de folosință a apelantei, prima instanță a apreciat că hotărârea definitivă pronunțată în dosarul nr. x/2011 se impune cu autoritate de lucru judecat. În mod corect prima instanță a reținut că apelanta-reclamantă nu poate invoca un drept de folosință asupra suprafeței de 200 mp de teren, parte din suprafața de teren ce face obiectul contractului nr. x/2003, întrucât s-a reținut în mod definitiv că acest teren nu intră în noțiunea de "teren aferent construcției’’, ci reprezintă teren proprietate a Mun. Constanța.

Prin decizia civilă nr. 41/C din 28.03.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2011 Curtea de Apel Constanța a reținut că acțiunea reclamantei prin care solicita constatarea dreptului de folosință asupra suprafeței de teren în discuție în contradictoriu cu Mun. Constanța este nefondată. Câtă vreme prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2003 Mun. Constanța a transmis o suprafață de teren proprietatea acestuia și pe care apelanta-reclamantă nu avea un drept de folosință, nu se poate reține motivul de nulitate invocat în cauză.

În cererea de apel, reclamanta a invocat o serie de apărări noi și motive de nulitate care nu au fost supuse judecății în prima instanță.

A invocat faptul că o serie de acte premergătoare actului de vânzare-cumpărare nr. x/2003 ar fi nelegale, hotărâri de consiliu local, autorizație de construire. În realitate aceste acte nu sunt premergătoare, ci doar anterioare actului juridic contestat inițial.

Instanța de apel a reținut că susținerile și cererile apelantei nu pot fi analizate întrucât s-ar încălca prevederile imperative ale art. 294 alin. (1) teza I din C. proc. civ. Conform acestor dispoziții, în apel nu se poate schimba cauza și obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi. Prin prezenta cerere de apel reclamanta a invocat o serie de motive noi de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare pe lângă cele două, completând cauza acțiunii, fundamentul nulității contractului.

Restul criticilor reclamantei se întemeiază pe faptul că, prin schimbarea regimului juridic și destinației terenului mai sus amintit și vânzarea ulterioară a terenului, s-au adus grave prejudicii interesului public și locatarilor imobilelor Asociației de Proprietari. Așa cum s-a reținut mai sus, aceste motive de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2003 nu au făcut obiectul analizei în primă instanță, motiv pentru care, în raport de art. 294 alin. (1) C. proc. civ., nu pot fi susținute în apel. Pe de altă parte, schimbarea regimului juridic și destinației terenului nu s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei acțiuni iar vătămarea intereselor locatarilor imobilelor Asociației de locatari nu poate justifica decât interesul în formularea acțiunii în constatarea nulității nu și temeinica acesteia, întrucât sancțiunea nulității sancționează încheierea unui act juridic cu încălcarea condițiilor de validitate.

În raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a obligat apelantei la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 1785 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva deciziei civile nr. 173/2018 din 2 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului formulat, casarea soluției recurate și retrimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel nu a analizat în mod corect apelul pe care l-a formulat, fără a reține faptul că motivele inițiale de drept vizau anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2003, raportat la existența fraudei la lege și a cauzei ilicite.

In acest sens,a susținut recurenta, soluția instanței de apel este dată cu încălcarea greșită a legii, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel s-a rezumat în mod constant să analizeze apelul raportat la existența soluției pronunțate în cauza nr. x/2011 (respectiv decizia nr. 41/C din 28.03.2016 a Curții de Apel Constanta), susținând că, în mod corect, această soluție are relevanță în litigiul dintre părți, însă motivele avute în vedere de către reclamantă la formularea inițiala a prezentei acțiuni vizează anularea contractului nr. x/2003 în raport de existenta fraudei la lege și a cauzei ilicite.

Contrar susținerilor și a raționamentului instanței de apel, recurenta-reclamantă a susținut că nu a formulat cereri noi în calea de atac, ci doar a punctat prin cererea de recurs inițială (recalificata drept apel) motivele pe care le-a avut în vedere pentru formularea acțiunii inițiale, evidențiind, totodată, semnificația noțiunii de fraudă la lege, astfel cum a fost reținută într-o decizie de speță a instanței supreme.

Recurenta-reclamantă a arătat că ceea ce a subliniat prin calea de atac formulată (reținând și faza de suspendare și procesele existente intre părți) se referă la împrejurarea ca examinarea încheierii contractului x/2003 să fie realizată din prisma analizei modului în care acest contract - ca și act juridic - a fost încheiat.

Nu se poate reține punctul de vedere al instanței de apel în sensul că s-ar fi adus în discuție elemente noi, întrucât instanța are obligația să analizeze speța dedusa judecații sub toate aspectele sale, or, câtă vreme s-a pus în discuție legalitatea întocmirii și încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. x/2003, în mod evident că instanța de apel era ținută (ca și instanța de fond, de altfel) să aibă în vedere și modul de încheiere al contractului, pentru că tocmai aceasta operațiune este grevată pe frauda la lege, a susținut recurenta.

Recurenta-reclamantă a susținut că exista mai multe semne de întrebare care planează cu privire la modul în care vânzarea în cauza s-a făcut, aceasta vătămându-i interesul în mod evident, motiv pentru care a și fost promovata acțiunea de față, precum și cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2011.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că instanța de apel în analiza fraudei la lege - a existentei sau inexistentei acesteia - trebuia să examineze și modul în care situația juridica a terenului în cauza s-a modificat, precum și modul în care vânzarea s-a realizat, susținând că tocmai de aceea a procedat la indicarea în cererea de apel a actelor premergătoare care trebuiau analizate, fie că sunt privite ca acte premergătoare, fie ca sunt privite ca acte anterioare.

Instanța de apel a apreciat că actele încheiate avute în vedere la încheierea contractului nr. x/2003 sunt acte anterioare, iar nu acte premergătoare, concluzie total greșită, a mai susținut recurenta-pârâtă.

In acest sens, s-a susținut, urmează a se avea în vedere că actul translativ de proprietate nu putea fi încheiat decât, în baza încheierii unor acte premergătoare, anterioare actului de vânzare, realizându-se frauda la lege și demonstrându-se conivența intre parați și că, fiind vorba de acte care emana de la un parat, reclamanta nu putea avea cunoștință de ele, decât în măsura în care acestea erau puse la dispoziție și în măsura în care ele îi erau comunicate (la cerere sau în mod direct).

Reclamanta a menționat că, așa cum a arătat prin ultimele note depuse la dosar, la 16.03.2018 a solicitat Primăriei Constanta (parte în dosar) comunicarea unor înscrisuri care să reliefeze situația juridica a terenului în disputa, tocmai pentru a putea face probe cu privire la frauda la lege (documentația existentă la dosar fiind incompletă) și că, la 27.03.2018 (după rămânerea în pronunțare) i-a fost comunicat răspunsul x/22.03.2018, incomplet, susținându-se că doar Hotărârea C.L. nr. 163/2002 este disponibil, nu și Hotărârea C.L. nr. 318/2002. În acest context, a precizat că nu putea decât prin intermediul instanței, în cadrul administrării probelor, sa completeze proba cu înscrisurile necesare a dovedi pretențiile.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că, prin soluționarea facilă a cauzei, i s-a îngrădit dreptul la apărare și la acces liber la instanța, în măsura în care nu i s-a conferit dreptul la administrarea de probe noi în apel (respective completarea probei cu înscrisuri), în condițiile în care Primăria Constanta, ca parte în proces, nu va furniza niciodată documente utile cauzei, care demonstrează manoperele dolosive prin care terenul în discuție a fost luat din folosința sa și cedat intimatei parate B. SRL

Cu privire la modul în care instanța de apel a analizat cauza, recurenta-reclamantă a solicitat a se ține cont de faptul că actele anterioare avute în vedere de către instanța de apel, sunt în realitate acte premergătoare vânzării, tocmai acest cumul de acte fiind modul în care pârâtele au încălcat legea și au realizat o vânzare frauduloasă cu îngrădirea dreptului său.

Recurenta-reclamantă a susținut că schimbarea regimului juridic al terenului în cauza este incidența fraudei la lege în măsura în care modalitatea de realizare a acesteia este analizată, însă nu din perspectiva soluției date în cauza nr. x/2011, ci din perspectiva solicitării sale inițiale.

Intimatul-pârât Municipiul Constanța prin Primar a transmis întâmpinare, la 27 septembrie 2018, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei-pârâte la cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus, la 3 octombrie 2018, concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, instanța de prim control judiciar respectând, aplicând și interpretând corect normele legale incidente în cauză.

Se constată că, printr-o apreciere riguroasă și completă a probatoriului, instanța de apel a confirmat soluția tribunalului prin care a fost respinsă cererea reclamantei în raport cu cele două motive de nulitate invocate de aceasta prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în mod corect, atât instanța de apel, cât și prima instanță au reținut, raportat la obiectul dosarului, că reclamanta nu poate invoca un drept de folosință asupra suprafeței de 200 mp de teren, parte din suprafața de teren ce face obiectul contractului nr. x/2003, întrucât, prin decizia civilă nr. 41/C din 28.03.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2011 a Curții de Apel Constanța, s-a statuat în mod definitiv că acest teren nu intră în noțiunea de "teren aferent construcției’’, ci reprezintă teren proprietate a Municipiului Constanța, dând astfel eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Cât privește motivul de nulitate ce vizează nerespectarea procedurii de vânzare prin licitație publică, trebuie reținut că bunul vândut făcea parte din domeniul privat al orașului, așa cum reiese din cuprinsul contractului, astfel că acesta era supus regimului juridic al bunurilor conform dreptului comun, potrivit art. 121 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, republicată. Din această perspectivă, în mod corect, s-a reținut că lipsa licitației publice la vânzarea bunului, invocată drept motiv de nulitate, poate atrage doar nulitatea relativă și numai în condițiile în care reclamanta ar avea vreun drept asupra terenului în litigiu, or, așa cum s-a reținut anterior acest drept nu există.

În mod corect a constatat instanța de apel că schimbarea regimului juridic și destinației terenului nu s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei acțiuni, iar vătămarea intereselor locatarilor imobilelor Asociației de locatari nu poate justifica decât interesul în formularea acțiunii în constatarea nulității nu și temeinicia acesteia, întrucât sancțiunea nulității este incidentă în situația încheierii unui act juridic cu încălcarea condițiilor de validitate.

Deși recunoaște că soluția pronunțată în dosarul nr. x/2011 are relevanță în litigiul dintre părți, recurenta-reclamantă înțelege să critice faptul că instanța de apel s-a rezumat în mod constant să analizeze apelul raportat la existența acestei soluții, în ciuda faptului că motivele pe care le-a avut în vedere la formularea inițială a cererii de chemare în judecată vizează anularea contractului nr. x/2003 în raport de existența fraudei la lege și a cauzei ilicite.

Argumentat și bine motivat, contrar susținerilor recurentei-reclamante, în mod legal și corect, atât prima instanță, cât și instanța de apel au analizat cererea dedusă judecății prin prisma dezlegărilor date în dosarul nr. x/2011, urmare raționamentului juridic ajungându-se la concluzia că motivele de nulitate invocate nu se regăsesc în cauză.

Față de cele arătate, în condițiile în care s-a dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat stabilindu-se că dreptul de folosință invocat de reclamantă nu este aferent terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de BNP C., în cuprinsul hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Constanța reținându-se că terenul în litigiu a intrat în patrimoniul unității administrativ-teritoriale în mod legal, corect s-a apreciat că în speță nu se regăsesc motivele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Mai mult, trebuie reținut că prin această abordare, s-a dat eficiență noțiunii de proces echitabil, care presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale.

În egală măsură, se constată, din cuprinsul cererii de chemare în judecată că, în primă instanță, reclamanta nu a formulat critici care să vizeze faptul că o serie de acte premergătoare actului de vânzare-cumpărare nr. x/2003 ar fi nelegale, hotărâri de consiliu local, autorizație de construire și nici critici care să vizeze faptul că, prin schimbarea regimului juridic și destinației terenului în discuție și vânzarea ulterioară a terenului, s-au adus grave prejudicii interesului public și locatarilor imobilelor Asociației de Proprietari, aceste critici fiind formulate direct în apel.

Prin cererea de apel reclamanta a invocat o serie de motive noi de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare pe lângă cele două indicate în cererea de chemare în judecată, procedând la o completare a cauzei acțiunii, respectiv a fundamentului raportului juridic dedus judecății, după cum corect a reținut instanța de apel.

Față de această împrejurare, în raport cu dispozițiile art. 294 alin. (1) teza I din C. proc. civ., în mod legal și corect, a reținut instanța de apel că fiind vorba de o serie de critici noi, formulate pentru prima dată în fața instanței de prim control judiciar acestea nu pot fi analizate.

Susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia este total greșită aprecierea instanței de apel în sensul că actele încheiate avute în vedere la perfectarea contractului nr. x/2003 sunt acte anterioare, iar nu acte premergătoare, nu poate fi primită, în condițiile în care hotărârile de consiliu local, autorizația de construire, planul de urbanism de detaliu la care apelanta-reclamanta a făcut referire nu au reprezentat acte premergătoare vânzării, întrucât acestea nu sunt acte care au stat la baza efectuării operațiunii, neregăsindu-se în documentația care a stat la baza vânzării-cumpărării terenului în discuție.

Văzând conținutul cererii de chemare în judecată depuse în primă instanță, nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante în sensul că nu a formulat cereri noi în calea de atac, ci doar a punctat prin cererea de recurs inițială (recalificata drept apel) motivele pe care le-a avut în vedere pentru formularea acțiunii inițiale.

Așadar, având în vedere că instanța este ținută a analiza cauza în limitele și cadrul procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și, cum aceste critici noi nu au parcurs primul grad de jurisdicție, instanța de apel în mod corect a reținut că nu pot fi analizate.

Nici susținerea recurentei în sensul că, prin soluționarea facilă a cauzei, i s-a îngrădit dreptul la apărare și la acces liber la instanța, în măsura în care nu i s-a conferit dreptul la administrarea de probe noi în apel (respectiv completarea probei cu înscrisuri) nu poate fi primită.

Astfel, în speță, se constată că, la termenul din 26 martie 2018, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, iar instanța de apel a amânat pronunțarea pentru termenul din 2 aprilie 2018, apelanta-reclamantă (recurenta de astăzi) nu s-a prezentat și nici nu a solicitat printr-o cerere scrisă completarea probatoriului, înțelegând să depună abia la 2 aprilie 2018, termen la care cauza a fost soluționată, o cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea completării probatoriului.

Or, se cuvine a fi subliniat că instanța de apel, în aplicarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., din perspectiva efectului devolutiv al acestei căi de atac, poate încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, doar dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.

Cum instanța de apel este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, partea nu se poate prevala de modul în care instanța de apel a înțeles să administreze probatoriile.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în soluționarea cauzei instanța de apel a dovedit pe deplin că a ținut cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, cât și pe cele privind accesul liber la justiție, în condițiile în care legea acordă facultatea instanței de a încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, doar dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimatul-pârât Municipiul Constanța prin Primar urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și a obliga pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 476 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, conform dovezii aflate la dosar constând în onorariu de avocat, către intimatul-pârât Municipiul Constanța prin Primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 173/2018 din 2 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 476 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul-pârât Municipiul Constanța prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2018.