ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3278/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2234 din 24 septembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 2803/108/2007 al Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.M. - primarul Comunei Sintea Mare și Consiliul Local Sintea Mare împotriva pârâtei SC J.C.A.B.C. SRL și în consecință s-a constatat încetarea contractului de închiriere din 14 mai 1997 modificat, s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat administrativ în satul Țipar, com. Sintea Mare, jud. Arad înscris în C.F. Țipar, pârâta fiind obligată și la plata sumei de 1.229,60 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Totodată s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiuni și s-a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamanților pentru obligarea acestora la plata sumei de 43.000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând investiții făcute la imobil și instituirea dreptului de retenție. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că, prin contractul de închiriere din 7 februarie 1994 încheiat pe o perioadă de 5 ani, reclamanții în calitate de locatori au închiriat pârâtei în calitate de locatar imobilul anterior identificat, proprietatea comunei Sintea Mare la care pârâta a efectuat o serie de transformări și îmbunătățiri conform autorizației de construcție din 28 februarie 1994 emisă de reclamanți.

Ulterior, la data de 14 mai 1997, între părți se încheie un nou contract de închiriere pe o durată de 10 ani, iar prin adresa din 4 aprilie 2007, reclamanții notifică pârâtei încetarea contractului de închiriere punându-i în vedere și să elibereze spațiul. În aceste condiții, arată tribunalul, contractul a încetat, astfel că în temeiul art. 1436 C. civ. și art. 3 din contractul din 1997, solicitarea reclamanților de a se constata încetarea contractului de închiriere precum și aceea de a se dispune evacuarea pârâtei au fost apreciate ca întemeiate, fiind admise ca atare.

În privința cererii reconvenționale formulate de pârâtă având ca obiect obligarea reclamanților la plata sumei de 43.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor făcute la imobilul închiriat precum și instituirea unui drept de retenție, prima instanță a arătat că aceasta fiind o acțiune pentru valorificarea unui drept de creanță este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. Acest termen a început să curgă la data de 14 mai 1997, adică data încheierii contractului din 1997 când chiriașul avea posibilitatea să solicite contravaloarea îmbunătățirilor deoarece cunoștea îmbogățirea precum și pe cel obligat la restituire, însă a semnat noul contract în condițiile în care investițiile erau deja efectuate, motiv pentru care conform art. 8 alin. (2) din actul normativ menționat s-a apreciat că pretențiile pârâtei au fost formulate după expirarea termenului general de prescripție.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 8 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timiș, secția comercială, iar hotărârea primei instanțe desființată în parte, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea cererii reconvenționale, cu motivarea că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă numai de la data expirării raporturilor de locațiune dintre părți, respectiv începând cu data de 15 mai 2007, pentru că până la acel moment pârâta fiind în posesia îmbunătățirilor făcute la imobilul proprietatea reclamanților nu avea niciun interes în promovarea unei acțiuni pentru recuperarea contravalorii acestora.

Totodată au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a primarului comunei Sintea Mare și a lipsei capacității procesuale a Consiliului Local Sintea Mare în considerarea faptului că potrivit art. 12 alin. (5) și (6) din Legea nr. 213/1998 în litigii privind bunurile unităților administrativ-teritoriale au calitate procesuală atât consiliile locale cât și primarul localității respective. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ. În mod concret, recurenții invocă faptul că, contrar celor reținute de instanța de apel, termenul de prescripție a început să curgă la data de 14 mai 1997, când între părți s-a încheiat un nou contract de închiriere, în temeiul căruia pârâta a preluat investițiile deja efectuate.

Prin urmare, arată recurenții, imobilul fiind predat chiriașului cu toate investițiile făcute, rezultă că din acel moment chiriașul cunoștea îmbogățirea și pe cel obligat la restituire, cu consecința că de la acea dată, potrivit art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani în care putea fi solicitată contravaloarea îmbunătățirilor, fiind lipsită de relevanță data încetării raporturilor de locațiune, cum greșit a motivat instanța de apel. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv din momentul încetării raporturilor contractuale dintre părți, adică 15 mai 2007 deoarece până la acea dată intimata utilizând îmbunătățirile făcute la imobilul proprietatea recurenților nu avea vreun interes în a solicita restituirea contravalorii lor. Din aceeași dată a încetării contractului de închiriere, recurenții s-au îmbogățit fără just temei cu valoarea îmbunătățirilor iar patrimoniul intimatei a suferit o însărăcire, ceea ce are drept consecință nașterea dreptului la acțiune pentru recuperarea acestei contravalori și respectiv a începerii prescripției, fiind lipsit de relevanță sub acest aspect atât momentul efectuării lucrărilor de îmbunătățire cât și cel al prelungirii contractului inițial încheiat între părți.

În concluzie, rezultă că, recurenta interpretând eronat prevederile art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 formulează critici nefondate astfel încât, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții Comuna Sintea Mare prin primar și Consiliul Local Sintea Mare împotriva Deciziei civile nr. 8/A din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.