ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3278/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2234 din 24

septembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 2803/108/2007 al Tribunalului Arad, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de

reclamantul B.M. - primarul Comunei Sintea Mare și Consiliul Local Sintea Mare

împotriva pârâtei SC J.C.A.B.C. SRL și în consecință s-a constatat încetarea

contractului de închiriere din 14 mai 1997 modificat, s-a dispus evacuarea

pârâtei din imobilul situat administrativ în satul Țipar, com. Sintea Mare,

jud. Arad înscris în C.F. Țipar, pârâta fiind obligată și la plata sumei de

1.229,60 lei cheltuieli de judecată către reclamanți. Totodată s-a admis

excepția prescripției dreptului la acțiuni și s-a respins acțiunea

reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamanților pentru obligarea

acestora la plata sumei de 43.000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând

investiții făcute la imobil și instituirea dreptului de retenție.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență că, prin contractul de închiriere

din 7 februarie 1994 încheiat pe o perioadă de 5 ani, reclamanții în calitate

de locatori au închiriat pârâtei în calitate de locatar imobilul anterior

identificat, proprietatea comunei Sintea Mare la care pârâta a efectuat o serie

de transformări și îmbunătățiri conform autorizației de construcție din 28 februarie

1994 emisă de reclamanți.

Ulterior, la data de

14 mai 1997, între părți se încheie un nou contract de închiriere pe o durată

de 10 ani, iar prin adresa din 4 aprilie 2007, reclamanții notifică pârâtei

încetarea contractului de închiriere punându-i în vedere și să elibereze

spațiul.

În aceste condiții,

arată tribunalul, contractul a încetat, astfel că în temeiul art. 1436 C. civ.

și art. 3 din contractul din 1997, solicitarea reclamanților de a se constata

încetarea contractului de închiriere precum și aceea de a se dispune evacuarea

pârâtei au fost apreciate ca întemeiate, fiind admise ca atare.

În privința cererii

reconvenționale formulate de pârâtă având ca obiect obligarea reclamanților la

plata sumei de 43.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor făcute la

imobilul închiriat precum și instituirea unui drept de retenție, prima instanță

a arătat că aceasta fiind o acțiune pentru valorificarea unui drept de creanță

este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.

1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Acest termen a

început să curgă la data de 14 mai 1997, adică data încheierii contractului din

1997 când chiriașul avea posibilitatea să solicite contravaloarea

îmbunătățirilor deoarece cunoștea îmbogățirea precum și pe cel obligat la

restituire, însă a semnat noul contract în condițiile în care investițiile erau

deja efectuate, motiv pentru care conform art. 8 alin. (2) din actul normativ

menționat s-a apreciat că pretențiile pârâtei au fost formulate după expirarea

termenului general de prescripție.

Apelul declarat de

pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 8 din 21 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Timiș, secția comercială, iar hotărârea primei instanțe desființată în

parte, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea cererii reconvenționale, cu

motivarea că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă numai de la

data expirării raporturilor de locațiune dintre părți, respectiv începând cu

data de 15 mai 2007, pentru că până la acel moment pârâta fiind în posesia

îmbunătățirilor făcute la imobilul proprietatea reclamanților nu avea niciun

interes în promovarea unei acțiuni pentru recuperarea contravalorii acestora.

Totodată au fost

respinse excepțiile lipsei calității procesuale active a primarului comunei

Sintea Mare și a lipsei capacității procesuale a Consiliului Local Sintea Mare

în considerarea faptului că potrivit art. 12 alin. (5) și (6) din Legea nr. 213/1998

în litigii privind bunurile unităților administrativ-teritoriale au calitate

procesuală atât consiliile locale cât și primarul localității respective.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

În mod concret,

recurenții invocă faptul că, contrar celor reținute de instanța de apel,

termenul de prescripție a început să curgă la data de 14 mai 1997, când între

părți s-a încheiat un nou contract de închiriere, în temeiul căruia pârâta a

preluat investițiile deja efectuate.

Prin urmare, arată

recurenții, imobilul fiind predat chiriașului cu toate investițiile făcute,

rezultă că din acel moment chiriașul cunoștea îmbogățirea și pe cel obligat la

restituire, cu consecința că de la acea dată, potrivit art. 8 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958 a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani în

care putea fi solicitată contravaloarea îmbunătățirilor, fiind lipsită de

relevanță data încetării raporturilor de locațiune, cum greșit a motivat

instanța de apel.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat respingându-l ca atare.

Astfel, în mod corect

a reținut instanța de apel că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.

3 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la data nașterii dreptului la

acțiune, respectiv din momentul încetării raporturilor contractuale dintre

părți, adică 15 mai 2007 deoarece până la acea dată intimata utilizând

îmbunătățirile făcute la imobilul proprietatea recurenților nu avea vreun

interes în a solicita restituirea contravalorii lor. Din aceeași dată a

încetării contractului de închiriere, recurenții s-au îmbogățit fără just temei

cu valoarea îmbunătățirilor iar patrimoniul intimatei a suferit o însărăcire,

ceea ce are drept consecință nașterea dreptului la acțiune pentru recuperarea

acestei contravalori și respectiv a începerii prescripției, fiind lipsit de

relevanță sub acest aspect atât momentul efectuării lucrărilor de îmbunătățire

cât și cel al prelungirii contractului inițial încheiat între părți.

În concluzie, rezultă

că, recurenta interpretând eronat prevederile art. 8 alin. (2) din Decretul nr.

167/1958 formulează critici nefondate astfel încât, potrivit art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanții Comuna Sintea Mare prin primar și Consiliul Local Sintea Mare

împotriva Deciziei civile nr. 8/A din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2008.