ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6378/2010

Asupra cauzei defața\ constată umutoarde: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, la data de 6 aprilie 2009, reclamanta S.M.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta de rând 1 să pună la dispoziția pârâtei de rând 2 fondurile bănești în sumă de 4.723,98 RON, iar pe pârâta de rând 2 la plata acestei sume, cu titlu de despăgubiri. Prin sentința chila nr. 1176 din 28 mai 2009, Tribunalul Harghita, secția civilă, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Prin sentința chila nr. 1948 din 12 noiembrie 2009, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis excepția necompetentei materiale a judecătoriei, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita și, constatând ivit conflict negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Târgu-Mureș în vederea soluționării conflictului. Curtea de Apel Târgi-Mureș, secția civilă, de munca și asigtrări sociale, pentru minori și familie, prin sentința nr. 2/CC din 21 ianuarie 2010, a stabilit competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.M.M. în favoarea Tribunalului Harghita.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Potrivit art. 78 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și republicată: (1) Judecătorii și procurorii beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor și procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea. (2) Despăgubirile prevăzute la alin. (1) se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

În cauză pretențiile reclamantei sunt formulate având în vedere raporturile de muncă existente între aceasta și pârâți și, urmare atribuțiilor de serviciu exercitate. Fiind vorba de un litigiu izvorât din raporturile de muncă, prejudiciul solicitat a fi reparat fiind în legătură cu atribuțiile de serviciu ale reclamantei, în cauză sunt aplicabile, în stabilirea instanței competente, prevederile art. 2 pct. 1 lit. c) din C. proc. civ. În consecință, în temeiul prevederilor sus-menționate, Curtea a stabilit competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.M.M. în favoarea Tribunalului Harghita. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Principala critică adusă sentinței recurate este aceea că, greșit instanța a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, în condițiile în care, nu sunt aplicabile speței dispozițiile legale privitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cererea de chemare în judecată având caracterul unei simple acțiuni în pretenții de competența judecătoriei, în temeiul art. 1 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Critica astfel formulată se circumscrie motivului de nelegalitate invocat, privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii, prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că acest motiv de nelegalitate nu este incident în recurs, sens în care constată că instanța a soluționat în mod corect conflictul de competență cu care a fost legal învestită.

Astfel, în speță, raportul juridic având ca obiect, despăgubirea solicitată de reclamantă în calitatea sa de judecător, iar ca temei juridic, dispozițiile art. 78 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și republicată, pune în discuție, așa cum în mod corect s-a reținut de către curtea de apel, exercitarea unui drept născut dintr-o lege specială, condiționat de existența unei legături de cauzalitate între prejudiciul suferit și serviciu, respectiv, „în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea". Potrivit art. 248 alin. (3) din C. mun.

(Legea nr. 53/2003) „Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi ori din alte acte normative, (...) sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite conflicte de drepturi [în acest sens fiind și dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 5 din Legea nr. 168/1999], date în competența exclusivă a tribunalului conform art. 2 pct. 1 lit. c) din C. proc. civ. În acest context, având în vedere că fondul pretențiilor reclamantei are la bază raportul de muncă rezultând din calitatea sa de judecător, respectiv, de președinte al secției penale a tribunalului, invocată în cauză, prejudiciul solicitat a fi reparat fiind astfel, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, competența de soluționare a litigiului aparține tribunalului, care urmează să verifice temeinicia și legalitatea, în considerarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c) din C. proc.

civ. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței nr. 2/CC din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.